Incepand din data de 4 August, eSSM isi va schimba denumirea in ssmatic.ro toate serviciile vor fi disponibile in continuare fara intrerupere.
INSTRUCŢIUNI PROPRII DE SECURITATE SI SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ
INSTRUCŢIUNI PROPRII DE SECURITATE SI SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ
LISTA DE CONTROL A PAGINILOR REVIZUITE
Nr. ed./rev. |
Data |
Pag. rev. |
Obiectul reviziei |
0/0 |
toate |
emitere iniţială |
|
Elaborat |
Verificat |
Aprobat |
|||
Funcţia / Nume |
Semnătura |
Funcţia / Nume |
Semnătura |
Funcţia / Nume |
Semnătura |
Responsabil SSM |
- |
Sef Serviciu Intern de Prevenire si protectie |
|||
- |
.
|
Numar pag.8
PREAMBUL
Respectarea conţinutului acestor INSTRUCTIUNI nu absolvă societatea si persoanele fizice pentru lipsa de prevedere şi asigurare a oricăror alte măsuri de securitate a muncii, adecvate condiţiilor concrete de desfăşurare a activităţii repective.
Structura INSTRUCTIUNII de securitate a muncii are la bază abordarea sistemică a aspectelor de securitate a muncii. Conform acestei abordări, procesul de muncă este tratat ca un sistem complex strucuturat, compus din următoarele elemente care interacţionează reciproc:
- EXECUTANTUL: omul implicat nemijlocit în executarea unei sarcini de muncă;
- SARCINA DE MUNCĂ: totalitatea acţiunilor ce trebuie efectuate prin intermediul mijloacelor de muncă;
- MIJLOACE DE PRODUCŢIE : totalitatea mijloacelor de muncă (instalaţii, utilaje, maşini, aparate, dispozitive, unelte etc.) şi a obiectelor muncii (materii prime, materiale etc.) care se utilizează în procesul de muncă
- MEDIUL DE MUNCĂ : ansamblul condiţiilor fizice, chimice biologice şi psihologice în care unul sau mai mulţi lucratori îşi realizează sarcina de muncă.
Reglementarea măsurilor de securitate a muncii în cadrul prezentei INSTRUCTIUNI de securitate a muncii, vizând global desfăşurarea uneia sau mai multor activităţi în condiţii de securitate a muncii, se realizează prin tratarea tuturor aspectelor de asigurare a securităţii muncii la nivelul fiecărui element al sistemului de munca.
Prevederile sistemului naţional de reglementări pentru asigurarea securităţii muncii constituie, alături de celelalte reglementări juridice referitoare la sănătatea şi securitatea în muncă, bază pentru: - activitatea de concepţie a echipamentelor de muncă şi a tehnologiilor
- autorizarea funcţionării unităţi;
- organizarea activităţilor de prevenire şi protecţie;
- informarea, consultarea şi instruirea lucrătorilor cu privire la securitatea şi sanatatea in munca;
- comunicarea, cercetarea, înregistrarea şi raportarea evenimentelor, inclusiv stabilirea cauzelor si responsabilitatilor;
- semnalarea, cercetarea, declararea şi raportarea bolilor profesionale;
- controlul realizării măsurilor de prevenire şi protecţie;
- fundamentarea şi elaborarea planului de prevenire şi protecţie.
Prevederile prezentei INSTRUCŢIUNI trebuie aplicate corelat şi cu alte reglementări specifice proprii acelor activităţi conexe impuse de tehnologie (proceduri, instrucţiuni, standarde etc.).
1. PREVEDERI GENERALE
1.1. Conţinut
Art.1. Instructiunile proprii de securitate si sanatate a muncii pentru activitatea DESFASURATA IN BUCATARIE in acest scop, cuprind măsuri de prevenire a accidentelor de muncă şi bolilor profesionale specifice acestui tip de activitate.
1.2. Scop
Art. 2. Scopul acestor instructiuni este eliminarea sau diminuarea riscurilor de accidentare existente in cadrul acestei activitati,proprii celor patru componente ale sistemului de munca( executant,sarcina de munca,mijloace de productie,mediul de munca).
1.3 Domeniul de aplicare
Art. 3. Instructiunile proprii de securitate si sanatate in munca se aplică in cadrul societatii in locatiile in care se desfăşoară activităţi de comert cu amanuntul sau cu ridicata respectiv: magazine, pizzerii.market uri,cofetarii,etc.
.
|
Numar pag.8
1.4. Legătura cu alte normative
Art.4. Prevederile prezentelor instructiuni se aplică cumulativ cu prevederile Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securitatii si sanatatii in munca nr. 319/2006, a legii insasi, precum si a altor acte normative aparute in baza acestei legi.
Art.5. Prezentele instructiuni se vor revizui periodic şi vor fi modificate ori de câte ori este necesar, ca urmare a schimbărilor de natură legislativă, tehnică şi de standardizare etc., survenite la nivel national sau a modificari dotarilor cu aparate si dispozitive pe plan local
2. PREVEDERI COMUNE.
2.1. Încadrarea şi repartizarea personalului pe locuri de muncă
Art.6. La locurile de muncă în care se desfăşoară activităţi comerciale vor fi repartizate numai persoane care cunosc echipamentele tehnice, instalaţiile şi procedeele de lucru, au calificarea şi autorizarea necesară şi au fost instruite din punctul de vedere al securitatii si sanatatii in munca.
Art. 7. (1) La efectuarea activităţilor comerciale vor fi repartizaţi numai lucrători care au corespuns controlului medical obligatoriu, conform reglementărilor Ministerului Sănătăţii şi Familiei.
(2) În funcţie de specificul activităţii comerciale, se interzice lucrul în cadrul acestei activităţi al persoanelor care prezintă diverse afecţiuni, constatate la controlul medical şi care constituie contraindicaţii pentru desfăşurarea activităţii în condiţii de protecţie.
(3) Controlul medical periodic este obligatoriu şi se va desfăşura potrivit prevederilor Ministerului Sănătăţii.(H.G.R. nr. 355/2007)
(4) La repartizarea în muncă a tinerilor, a femeilor precum şi a persoanelor cu diverse infirmităţi vor fi respectate reglementările în vigoare, privind angajarea acestor categorii de personal.
(5) Femeile gravide nu vor fi repartizate la locuri de muncă care impun poziţii vicioase de lucru (poziţie ghemuită, în genunchi, ortostatism permanent etc.), vibraţii sau temperaturi extreme (căldură excesivă, frig)- (6) Dacă sarcina survine în perioada desfăşurării unei activităţi cu nivel ridicat de risc (pierderea sarcinii), conducerea persoanei juridice sau fizice va lua măsuri în vederea asigurării unui loc de muncă corespunzător.
2.2. Instruirea personalului
Art. 8. Organizarea şi desfăşurarea activităţii de instruire a salariaţilor în domeniul securitatii si sanatatii in munca se vor realiza conform legii 319/2006 şi Normelor metodologice de aplicare.(H.G.R.1425/2006) Art. 9. Instrucţiunile de prevenire si protectie in domeniul securitatii si sanatatii in munca vor fi afişate la loc vizibil.
Art. 10. În cadrul procesului de instruire în domeniul securitatii si sanatatii in munca a salariaţilor care desfăşoară activităţi comerciale, se vor transmite toate informaţiile necesare referitoare la:
- riscurile la care sunt expuşi;
- părţile periculoase ale echipamentelor tehnice utilizate, în funcţie de specificul activităţii; - dispozitivele de protecţie existente;
- mijloacele de protecţie şi autoprotecţie;
- modul de intervenţie în caz de avarii sau accidente;
- sistemele de avertizare/semnalizare/alarmare;
- semnificaţia marcajelor diferitelor încărcături, colete etc., conform standardelor.
Art.11. Măsurile de prim-ajutor se vor stabili, în funcţie de specificul activităţii comerciale desfăşurate, cu avizul medicului de medicină a muncii, prin instrucţiuni proprii.
2.3. Dotarea cu echipament individual de protecţie
Art. 12. Dotarea cu echipamentul individual de protecţie şi alegerea sortimentelor în funcţie de riscurile specifice fiecărui tip de activitate sau operaţie comercială, se vor face conform Normativului-intern de acordare şi utilizare a echipamentului individual de protecţie aprobat de conducerea societatii.
Art. 13. (1) În zonele cu pericol potenţial de apariţie a electricităţii statice în mediul de muncă, îmbrăcămintea şi încălţămintea vor fi antistatice; se interzice utilizarea îmbrăcămintei sintetice, generatoare de sarcini electrice sau a încălţămintei cu accesorii metalice.
(2) De asemenea, salariaţii vor fi dotaţi cu echipament individual de protecţie fără buzunare, manşete sau cute în care s-ar putea acumula pulberi generatoare de incendii sau explozii.
Art. 14. Pe langă echipamentul individual de protecţie corespunzător, salariaţii care desfăşoară activităţi de comercializare a substanţelor chimice caustice, acide, petroliere etc. vor fi dotaţi, după caz, cu unguente de protecţie şi soluţii de neutralizare a nocivităţii.
.
|
Numar pag.8
Art. 15. Personalul salariat care lucrează în medii cu temperaturi ridicate i se va administra, după caz, alimentaţia necesară, în conformitate cu criteriile de acordare a alimentaţiei de protecţie menţionate în Normele metodologice de aplicare a legii 319/2006.(H.G.R.1425/2006)
Art. 16. Pentru asigurarea unei igiene corporale corespunzătoare, salariaţii care manipulează şi comercializează diverse materii şi materiale nocive, înainte de servirea mesei îşi vor spăla mâinile şi faţa.
Art. 17. (1) La terminarea lucrului, echipamentul individual de protecţie va fi depus în vestiare special amenajate.
Art.18. Echipamentul individual de protecţie va asigura protecţie împotriva tuturor riscurilor existente la locul de muncă.
2.4. Repartizarea sarcinii de muncă
Art.19. Repartizarea sarcinii de muncă se va face conform prevederilor din fisa postului si cele din rgulamentul de organizare si functionare al societatii.
Art.20. La repartizarea sarcinii de muncă, conducătorul locului de muncă (şef de magazin, market.statie PECO, etc.) va indica procedeul corect de lucru (nepericulos) şi măsurile de securitate a muncii ce trebuie respectate. De asemenea, va verifica starea echipamentului de protecţie şi a echipamentului de lucru care va fi folosit de lucratori la lucrarea respectivă.
Art.21. Deservirea aparatelor şi dispozitivelor se va face de către personal specializat. 2.5. Măsuri organizatorice
Art.22. Se interzice aplicarea unui proces tehnologic sau introducerea În lucru a unor utilaje pentru care nu există norme sau instrucţiuni proprii de securitate a muncii.
Art.23. În cazul prestărilor de servicii (construcţii, montaj instalaţii etc.) de către diferiţi agenţi economici, în contract se pot stabili clauze referitoare la obligaţiile şi răspunderile privind securitatea si sanatatea in munca. Art.24. Pe căile de acces unde se circulă cu mijloace auto sau alte mijloace, precum şi la locurile periculoase
se vor pune panouri cu semne de interzicere şi avertizare potrivit reglementărilor în vigoare. Art.25. Pe uşile de intrare în încăperile în care sunt montate instalaţii prin a căror manevrare sau atingere se pot produce accidente, se vor fixa tăbliţe cu inscripţia "INTRAREA INTERZISĂ PERSOANELOR STRĂINE". Art.26. La locurile unde există pericol de incendiu, explozii, intoxicaţii şi surse de zgomot sau vibraţii se vor efectua măsurători pentru determinarea nivelului noxelor în comparaţie cu CMA şi în scopul anihilării surselor acestora.
Art.27. Lucrătorii cu atribuţii de întreţinere a utilajelor şi instalaţiilor din dotare sunt obligaţi ca înainte de începerea lucrului să verifice dacă uneltele pe care le folosesc sunt în stare bună şi corespund din punctul de vedere al securităţii muncii. Se interzice folosirea de unelte şi utilaje care nu corespund acestor verificări. Art.28. Zilnic, Înainte de Începerea lucrului, conducătorul locului de muncă (şef de magazin, market etc.) va verifica starea de sănătate şi oboseală a lucratorilor. Lucratorii care au consumat băuturi alcoolice nu vor fi admisi la lucru.
Art.29. Lucratorii cu atribuţii de serviciu vor urmări şi vor interzice consumul băuturilor alcoolice în locatie şi la locul de muncă, cunoscând că răspund personal de starea şi capacitatea de muncă a lucratorilor din subordine pe tot timpul lucrului.
Art.30. Înainte de începerea lucrului, persoanele cu atribuţii de serviciu vor verifica funcţionarea tuturor instalaţiilor, utilajelor şi dispozitivelor de protecţie. De asemenea, vor verifica legătura la centura de împământare a tuturor utilajelor acţionate electric. În cazul în care se constată defecţiuni, se vor lua măsuri pentru remedierea acestora.
Art.31. Aparatele si dispozitivele vor fi bine fixate, legate la centura de împământare, dotate cu dispozitive de protecţie în stare de funcţionare. De asemenea, utilajele vor avea afişate instrucţiunile tehnice de exploatare şi de securitate a muncii, elaborate pe baza legislatiei in vigoare şi a cărţilor tehnice respective. Art.32. Cârpele, câlţii şi alte materiale textile folosite la curăţarea şi ştergerea pieselor sau a mâinilor vor fi păstrate în cutii metalice cu capac de închidere şi evacuate la locuri stabilite în acest scop pentru a fi arse sau îngropate.
Art.33. Iluminatul locurilor de muncă şi curăţarea corpurilor de iluminat se vor realiza conform instructiunilor proprii emise de depart.de intretinere si reparatii.
2.6. Protecţia împotriva incendiilor şi exploziilor
Art.34. În toate spatiile in care se desfasoara activitati de comert cu amanuntul si ridicata sunt interzise: fumatul, intrarea cu foc deschis. În acest scop pe uşa de la intrare se vor monta plăcuţe avertizoare. Art.35. Este interzisă păstrarea vaselor, a bidoanelor cu combustibili lichizi, cu ulei, acizi, vopsele, diluanţi, carbit, în interiorul atelierelor, cu excepţia locurilor special amenajate.
3. Instructiuni de securitatea muncii pentru bucatari, ajutori de bucatari
.
|
Numar pag.8
3.3. Folosirea aparatelor si dispozitivelor pentru pregatirea produselor spre vanzare. Maşini de gătit cu plită
Art.36. Instalarea maşinilor de gătit cu plită se va efectua de către persoane cu calificare de specialitate şi după caz autorizate.
Art.37. Înainte de punerea în funcţiune a maşinilor de gătit se va verifica starea sistemului de alimentare (electric, cu arzător cu gaze, injector pentru combustibil lichid).
Art.38. Punerea în funcţiune a maşinilor de gătit cu plită încălzite electric, se va face conform prevederilor din Cartea tehnică a instalaţiei respective.
Art.39. Manevrarea comutatorului din tabloul electric se va efectua cu respectarea măsurilor de electrosecuritate pentru prevenirea accidentelor prin electrocutare.
Art.40. Acţionarea butoanelor de la maşina de gătit cu plită electrică se va face numai cu mâna uscată, stând pe un covor de cauciuc.
Art.41. La maşinile de gătit încălzite cu gaze naturale, înainte de aprinderea focului, obligat se va verifica dacă nu sunt scăpări de gaze, dacă toate robinetele sunt bine închise şi etanşe.
Art.42. În cazul în care se constată scăpări de gaze se iau măsuri de ventilare a încăperii, nu se acţionează întrerupătoarele de la lumină, nu se utilizează foc deschis şi se evită orice posibilitate de iniţiere a unui eventual amestec aer-gaz exploziv.
Art.43. Remedierea scăpărilor de gaze se va efectua de către o persoană autorizată în instalaţii de gaze. Art.44. La maşinile încălzite cu combustibil lichid este interzisă utilizarea injectoarelor care au scăpări de combustibil pe la îmbinări.
Art.45. Aprinderea combustibilului (lichid sau gazos) se va face utilizându-se o vergea metalică prevăzută la capăt cu un tampon textil ce se va înmuia În petrol.
Art.46. Tamponul astfel înmuiat se aprinde cu chibritul, după care vergeaua se va introduce în maşină până în dreptul arzătorului de gaze sau injectorului după care se dă drumul progresiv la combustibil prin robinetul de la conducta de gaz metan sau motorină.
Art.47. Oprirea funcţionării arzătorului şi a injectorului (stingerea flăcării) se face prin închiderea robinetelor de alimentare cu combustibil.
Art.48. Este interzisă utilizarea maşinilor de gătit cu plita fisurată sau spartă.
Maşini de gătit tip aragaz cu cuptor sau reşou
Art.49. Maşinile de gătit tip aragaz cu cuptor sau reşou se vor utiliza numai dacă au complete toate capacele ciupercă la arzătoare.
Art.50. Este interzisă lărgirea orificiilor de ardere.
Art.51. Înainte de folosire se va verifica cu apă şi săpun dacă sunt scăpări de gaze la părţile care se îmbină. Este interzis ca aceasta (verificarea) să se facă cu flacără.
Art.52. Este interzisă folosirea buteliilor de aragaz fără regulator de presiune.
Art.53. Montarea regulatorului la butelie se face după ce în prealabil s-a verificat dacă robinetul este închis, după care se va deşuruba buşonul de siguranţă.
Art.54. Este interzis transportul buteliei de aragaz fără buşonul de siguranţă (piuliţa) şi capacul de protecţie al robinetului (corpul de bronz) montate.
Art.55. Manevrarea buteliei de aragaz se va efectua fără lovirea bruscă a acesteia. Art.56. Amplasarea buteliei se va face în poziţie verticală, la distanţa de cel puţin 1m faţă de sursa de încălzire.
Art.57. Este interzisă folosirea unor furtunuri de alte tipuri în locul celor special realizate, pentru racordarea buteliei la arzător.
Art.58. Furtunul de racordare trebuie să fie în perfectă stare, să nu aibă crăpături şi scăpări de gaze. Art.59. Prinderea furtunului de cele două capete, butelie şi respectiv reşou, se va efectua prin colier metalic. Art.60. Este interzisă încălzirea buteliei cu apă caldă sau cu alte mijloace, pentru mărirea presiunii. Art.61. Este interzisă utilizarea altor tipuri de butelii decât cele de construcţie standardizată şi verificate periodic de organizaţiile abilitate.
Art.62. Aprinderea aragazului se va face de la o sursă de foc (chibrit, aparat electric de produs scântei etc.) care se va apropria de arzător, deschizând treptat robinetul (buşonul) maşinii ce urmează a fi pusă în funcţiune.
Art.63. Pe timpul cât arzătoarele sunt aprinse se va supraveghea ca lichidele ce fierb să nu curgă din vase şi să stingă flacăra, producând acumulări de gaze ce pot determina explozii.
Art.64. Este interzisă aprinderea focului în încăperile în care se simte miros caracteristic de gaze odorizate. În aceste situaţii, imediat se va ventila încăperea prin deschiderea ferestrelor sau alte sisteme de ventilare.
.
|
Numar pag.8
Art.65. Remedierea defecţiunilor (neetanşeităţilor) se va efectua de o persoană special calificată. Cuptoare pentru copt şi fiert
Art.66. Cuptoarele încălzite cu gaze vor fi exploatate conform prevederilor instrucţiunilor elaborate de fabrica producătoare şi a Normelor specifice de securitate a muncii .
Art.67. Cuptoarele electrice se vor exploata respectând prevederile din cartea tehnică (în funcţie de tipul acestora) şi din instructiunile proprii de securitate si sanatate in munca pentru utilizarea energiei electrice. Art.68. Dacă la utilizare temperatura mânerelor de manevrare a diferitelor uşi o depăşeşte pe cea din mediile normale, acestea vor fi confecţionate din materiale izolante.
Art.69. Burlanele pentru evacuarea emanaţiilor rezultate în timpul procesului de copt vor fi racordate la coşurile de fum care trebuie să fie curăţate periodic.
Art.70. Manevrarea tăvilor şi a produselor supuse procesului de coacere la temperaturi ridicate, se va efectua cu ajutorul materialelor izolante (mănuşi cu palmă rezistente la temperaturi inalte, bucăţi de pânză). Art.71. Încăperile în care sunt amplasate cuptoarele vor fi dotate cu instalaţii de ventilare locală şi generală, pentru asigurarea unui climat conform prevederilor din legislatia in vigoare.
Cuptor cu microunde
Art.72. Este interzisă introducerea obiectelor din metal în cuptor.
Art.73. Este interzisă pornirea cuptorului cu microunde cu uşa deschisă.
Art.74. Este interzisă scurtcircuitarea sau demontarea dispozitivelor de siguranţă.
Art.75. Este interzisă acoperirea cu diferite obiecte a uşii precum şi acumularea de murdărie pe suprafaţa de protecţie a acestuia.
Art.76. Defecţiunile tehnice ce apar în funcţionarea cuptorului cu microunde vor fi remediate numai de către personal specializat.
3.4. Masini pentru mecanizarea muncii in magazine,market-uri si cofetarii
Robotul universal pentru cofetărie.
Art.77. Este interzisă montarea dispozitivelor anexe pentru efectuarea operaţiilor dorite, fără ca maşina să fie decuplată, în prealabil, de la reţeaua de alimentare cu energie electrică (tablou de comandă). Art.78. După fixarea dispozitivului-anexă, maşina se pune în funcţiune în gol pentru a se verifica dacă aceasta a fost montată corect.
Art.79. Pe timpul lucrului maşina va fi supravegheată în permanenţă de către un lucrător instruit pentru folosirea acesteia, iar la apariţia unei funcţionări anormale va acţiona butonul de oprire. Art.80. La introducerea în sistemul de alimentare a produselor ce se prelucrează ( legume, fructe etc.) se vor utiliza sistemele din dotarea maşinii pentru operaţia specifică.
Art.81. Este interzisă apăsarea produselor cu mâna spre sistemele active ale dispozitivelor. Art.82. La terminarea operaţiilor la robot, acesta se deconectează de la butonul de oprire şi de la automatul de pornire.
Art.83. Este interzis a se demonta dispozitivul (anexa) înainte de deconctarea mecanică şi electrică a maşinii. Art.84. Dispozitivele anexe ce au fost folosite se vor spăla, usca şi depozita în dulapul maşinii. Malaxorul pentru frământat şi amestecat
Art.85. Amplasarea malaxorului se va face respectând distanţele care să permită alimentarea şi golirea acestuia cu uşurinţă.
Art.86. Alimentarea sau golirea cuvei malaxorului se va face cu maşina oprită.
Art.87.. Este interzis să se introducă mâinile sau alte ustensile în cuva malaxorului, în timpul funcţionării. Art.88. Este interzisă utilizarea malaxorului fără apărătoare de protecţie la cuvă.
Art.89. Înainte de introducere în cuva malaxorului compoziţia ce urmează a fi prelucrată (creme, aluat etc.) va fi controlată pentru înlăturarea eventualelor unelte, corpuri tari, ce ar putea rămâne în conţinutul acesteia. Art.90. Este interzisă curăţarea maşinii fără a fi deconectată de la reţeaua de alimentare. Maşina electrică de tocat carne
Art.91. (1) Instalarea maşinilor electrice de tocat carne, se va face conform prevederilor din cartea tehnică, de către persoane calificate.
(2) Exploatarea şi întreţinerea acestora se va face conform instrucţiunilor proprii.
Art.92. Intervenţia la maşină, în cazul blocării se va face numai după oprirea ei.
Art.93. Este interzis a se utiliza maşina fără pâlnie de alimentare şi fără dispozitivul mâner din lemn sau material plastic, pentru presat carnea, legumele etc.
.
|
Numar pag.8
Art.94. Este interzis presarea cărnii, legumelor, fructelor etc. cu mâna în pâlnia de alimentare a maşinii de tocat carne acţionată electric.
Art.95. Maşina de tocat carne, antrenată prin curele de transmisie, va fi prevăzută cu apărători de protecţie la părţile în mişcare.
Art.96. Fixarea accesoriilor la maşina de tocat carne, se va face după ce maşina a fost decuplată de la tabloul de alimentare cu energie electrică. Curăţarea şi spălarea maşinii se va efectua conform instrucţiunilor proprii.
Art.97. Maşinile de tocat carne vor fi conectate la nulul de protecţie. Este interzisă utilizarea de cordoane electrice improvizate, cu izolaţia defectă.
Maşina de tăiat mezeluri sau pâine
Art.98. Amplasarea maşinilor de tăiat mezeluri şi a celor de tăiat pâine se va face în aşa fel ca accesul la ele să se facă cu uşurinţă.
Art.99. Fixarea mezelurilor pe masa mobilă se face cu dispozitivul din dotarea maşinii prevăzut cu mânere de presare a produselor şi manevrare a masei mobile.
Art.100. Este interzisă ţinerea mezelurilor şi a pâinii cu mâna în timpul tăierii acestora de cuţitul maşinii. Art.101. Feliile de mezeluri sau de pâine vor fi luate cu o paletă destinată în acest scop. Art.102. Este interzisă manevrarea maşinilor de tăiat mezeluri şi pâine de persoane neinstruite. Art.103. Curăţarea maşinilor se va face după ce acestea au fost deconectate de la sursa de curent prin scoaterea ştecherului .
Mixer fix pentru maioneze şi creme
Art.104. Maşina se instalează de către un specialist care trebuie să respecte prevederile standardelor de electrosecuritate şi ale instructiunilor proprii de utilizare a energiei electrice precum şi prevederile privind distanţa faţă de alte utilaje etc.
Art.105. Este interzisă intervenţia la maşină pentru înlăturarea unor defecţiuni precum şi pentru curăţarea acesteia în timpul funcţionării.
Art.106. Pentru remedierea unor defecţiuni precum şi pentru montarea şi demontarea sculelor la axul de acţionare, maşina se va deconecta, în prealabil, de la reţeaua de alimentare, prin acţionarea întrerupătorului. Art.107. Cuva malaxorului va fi prevăzută cu mânere pentru manevrare şi va fi bine fixată pe batiul maşinii cu cleme basculante pentru împănare.
Art.108. Sistemul de antrenare (motor - axul sculei) va fi protejat cu o apărătoare fixată prin şuruburi care nu se va îndepărta decât în situaţia intervenţiilor pentru remedierea unor defecţiuni.
Art.109. Este interzisă funcţionarea mixerului fără apărătoare în zona activă a sculelor (bătătoare). Maşina de preparat îngheţată
Art.110. La punerea în funcţiune a maşinii de preparat îngheţată se va verifica dacă toate dispozitivele sunt corect montate.
Art.111. Este interzisă utilizarea maşinii de preparat îngheţată fără apărătoare de protecţie deasupra cazanului unde se prepară amestecul respectiv pentru îngheţată.
Art.112. Montarea şi folosirea maşinii se va face, în funcţie de tip, conform instrucţiunilor emise de firma constructoare (cartea tehnică).
Art.113. Este interzisă funcţionarea maşinii, în timpul alimentării cu compoziţia de îngheţată. Art.114. Este interzisă introducerea în maşină a compoziţiei de îngheţată în stare fierbinte. Răcirea compoziţiei se va face într-un loc care să prevină accidentarea prin opărire a persoanelor. Art.115. Amestecarea compoziţiei în timpul fierberii se va face în aşa fel încât să nu se producă stropiri sau deversări.
Art.116. Remedierea eventualelor defecţiuni ce apar în funcţionarea maşinii se face numai de către persoane calificate, de specialitate.
Art.117. Demontarea diferitelor dispozitive şi spălarea maşinii, se va face după ce acesta a fost deconectată da la reţeaua de alimentare cu energie electrică.
Maşina de spălat vase şi pahare
Art.118. Maşina de spălat vase va fi amplasată într-un spaţiu complet separat de spatiul de servire. Art.119. Instalarea maşinii de spălat vase se va face de către persoane calificate (mecanici, electricieni) care vor respecta măsurile de electrosecuritate prevăzute de standardele şi instructiunile specifice, ţinând seama de mediul umed în care lucrează.
Art.120. Respectarea modului de exploatare şi întreţinere se va face potrivit instrucţiunilor furnizorului.
.
|
Numar pag.8
Art.121. Instalaţia electrică şi echipamentul aferent se vor verifica periodic de către personal autorizat după deconectarea maşinii de la reţea.
Art.122. Este interzisă funcţionarea maşinii cu părţile laterale ale maşinii neînchise complet. Art.123. Personalul care deserveşte maşina va purta echipamentul de protecţie necesar (cizme, şort şi mănuşi din cauciuc).
Art.124. Curăţarea maşinii se va face după ce a fost deconectată de la reţeaua electrică, urmată de golirea acesteia, prin manevrarea vanei de golire.
Aparate de pizzerie acţionate electric
Art.125. Aparatele din pizzerie acţionate electric se vor instala şi exploata în condiţiile prevăzute de cărţile tehnice.
Art.126. Este interzisă folosirea aparatelor din pizzerie conectate la prize electrice fără nulul de protecţie şi dispozitive de deconectare automată la apariţia eventualelor defecte.
Art.127. Este interzisă folosirea aparatelor fără aparatură de măsură şi control în stare de funcţionare. Art.128. Este interzisă folosirea aparatelor când părţile care nu sunt, în mod normal, sub tensiune curentează.
Art.129. Repararea, curăţarea şi spălarea aparatelor din pizzerie se va face după ce au fost deconectate de la reţeaua de alimentare cu energie electrică (scoaterea ştecherului din priză).
Unelte şi scule pentru pizzerie
Art.130. Uneltele şi sculele pentru pizzerie vor fi întreţinute corespunzător şi se vor păstra pe sortimente, în locuri destinate acestui scop.
Art.131. Este interzisă folosirea uneltelor fără mânere, cu margini agăţătoare, reparate improvizat, cu fisuri, ruginite etc.
3.5. Linii şi utilaje pentru prepararea şi desfacerea prin autoservire
Utilaje frigorifice
Art.132. Utilajele frigorifice (dulapuri, tejghele, vitrine, mese reci şi agregate) se vor instala şi exploata, potrivit prevederilor din instructiunilor specifice de securitate a muncii pentru instalaţii frigorifice. Art.133. Amplasarea instalaţiilor frigorifice se va face cu respectarea distanţelor prevăzute de legislatia muncii in vigoare, asigurând condiţiile normale de lucru, evitând incomodarea vânzătorilor şi cumpărătorilor. Art.134. Se va asigura răcirea condensatoarelor cu aer, prin curăţarea periodică de praf şi neacoperirea canalelor de aerisire şi a aripioarelor de răcire cu prosoape, materiale etc.
Art.135. Este interzisă depozitarea diferitelor materiale pe instalaţiile frigorifice şi echipamentele aferente. Art.136. Evaporatoarele se vor dezgheţa prin oprirea utilajului, deschiderea uşilor sau a geamurilor glisante şi îndepărtarea gheţii cu apă caldă.
Art.137. Pentru prevenirea alunecării şi protecţia lucrătorilor se vor folosi grătare din lemn depuse pe pardoseală în zona de lucru.
Art.138. Personalul de deservire va fi instruit cu privire la modul de folosire a instalaţiilor frigorofice în condiţii de securitate, conform prevederilor cărţilor tehnice.
Art.139. Defecţiunile ce apar în funcţionarea instalaţiilor frigorifice vor fi remediate numai de către persoane de specialitate calificate.
Utilaje calde
Art.140. Exploatarea utilajelor calde prevăzute cu rezistenţe electrice libere (în aer) (mesele calde, spaţiile calde de sub grătar) vor fi dotate cu apărători care să asigure atât circulaţia aerului cât şi prevenirea atingerii directe a rezistenţei de către lucrători.
Art.141. La utilajele cu rezistenţe electrice imersionate în lichide de tip termoplonjor se va controla în mod sistematic dacă nivelul lichidului este în limitele de nivel, marcate pe cuve (bain-marie-urilor). Art.142. La utilajele cu completare automată a apei calde din bazinele închise, se va controla periodic starea de funcţionare a ventilului de alimentare cu flotor.
Art.143. Aparatura de automatizare şi control se va verifica înainte de a se pune în exploatare, conform instrucţiunilor prevăzute în cărţile tehnice, în funcţie de tipul instalaţiei.
Art.144. Este interzisă folosirea utilajelor calde de orice tip cu aparatură de automatizare defectă sau efectuarea unor modificări de scurtcircuitare a acesteia.
Art.145. Este interzisă folosirea utilajelor calde fără izolaţia termică a pereţilor.
Art.146. Manevrarea uşilor, capacelor, ce se încălzesc se va face numai de la mânerele termoizolante de protecţie.
.
|
Numar pag.8
Art.147. Este interzisă funcţionarea utilajelor calde cu uşile deschise, iar în cazul bain-marie-urilor fără a respecta nivelul apei prevăzut în cuvă.
Art.148. La instalarea utilajelor calde electrice se vor respecta prevederile Normelor de utilizare a energiei electrice.
Art. 149
Personalul din bucătării este obligat să poarte echipamentul individual de protecţie şi de lucru.
Art. 150
În bucătării sau alte spaţii de pregătire la cald este interzis lucrul fără asigurarea ventilării încăperilor.
Art. 151
Curăţarea locului de muncă se va efectua ori de câte ori este necesar pentru prevenirea alunecării persoanelor în zona de lucru.
Art. 152
Lucrătorii din bucătărie trebuie să fie instruiţi asupra modului de utilizare a agregatelor la care lucrează (maşini de gătit, roboţi, marmite cu aburi, tigăi basculante, friteuză, cuptoare de diferite tipuri etc.) pentru prevenirea accidentelor.
Art. 153
Este interzisă aprinderea focului la maşinile de gătit la care se utilizează combustibil gazos sau injectoare cu combustibil lichid de către persoane neinstruite.
Art. 154
Eventualele defecţiuni ce apar în funcţionarea unor agregate etc. vor fi remediate numai de către persoane calificate de specialitate.
Art. 155
Personalul din bucătărie va purta încălţăminte bine fixată pe picior. Este interzisă folosirea încălţămintei tip papuc (neasigurată la călcâi).
Art. 156
Este interzisă aşezarea pe pardoseli a vaselor cu lichide fierbinţi, pentru prevenirea accidentelor prin opărire.
Art. 157
Vasele ce se folosesc la prepararea meniurilor şi ustensilele se vor păstra în mod ordonat pe rafturi.