Dizertatie protectia sanatatii si securitatii

PROTECȚIA SĂNĂTĂȚII SI SECURITĂȚII ÎN MUNCĂ ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ 

București 2015

CUPRINS 

CAPITOLUL 1. Noțiunea de securitate și sănătate în muncă și domeniul de aplicare a normelor de securitate și sănătate în muncă......................................4 

1.1. Noțiunea de securitate și sănătate în muncă și trăsăturile caracteristice ....4 1.2. Scopul reglementărilor legale și domeniul lor de aplicare...........................6 1.3. Scurt istoric al securității și sănătății în muncă.............................................7 1.4. Reglementarea securității și sănătății în muncă în dreptul european........11 1.5. Reglementarea internă a securității și sănătății în muncă..........................14 

CAPITOLUL 2. Principiile securității și sănătății în muncă pe plan intern și pe plan european....................................................................................................16 

2.1. Securitatea și sănătatea în muncă – problemă de interes general............16 

2.2. Legătura indisolubilă dintre dreptul la muncă și securitatea și sănătatea în muncă...........................................................................................................16 

2.3. Integrarea securității și sănătății în muncă în procesul de muncă..........18 2.4. Caracterul preventiv al asigurării securității și sănătății în muncă........18 

2.5. Realizarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă – obligația legală a angajatorului.................................................................................................19 

CAPITOLUL 3. Obligațiile angajatorilor și ale lucrătorilor........................20 3.1. Obligațiile angajatorului...............................................................................20 

2

 3.1.1. Obligații generale și obligații speciale............................................20  3.1.2. Instruirea lucrătorilor.........................................................................27  3.1.2 Serviciul de medicina muncii.............................................................27 3.2. Obligațiile lucratorilor..................................................................................29 CAPITOLUL 4. Studiu de caz – SC Mentor S.R.L............................................30 CONCLUZII..........................................................................................................50 BIBLIOGRAFI......................................................................................................51 

CAPITOLUL 1.  

Noțiunea de securitate și sănătate în muncă și domeniul de aplicare a normelor de securitate și sănătate în muncă 

1.1. Noțiunea de securitate și sănătate în muncă și trăsăturile caracteristice 

Securitate și sănătate în muncă constituie unul dintre domeniile de preocupare prioritară ale Uniunii Europene, și un concept de un interes din ce în ce mai important și la nivel național, având în vedere faptul ca accidentele de muncă și îmbolnăvirile profesionale sunt din ce în ce mai prezente în societatea noastră, generând reale probleme umane și economice. Statisticile ne arata faptul ca anual au loc mai mult de zece milioane de accidente de muncă, iar cheltuielile si pierderile anuale datorate accidentelor de muncă și îmbolnăvirilor profesionale reprezintă 2-4% din PIB. Un alt fapt îngrijorător este acela că, din păcate, datorită lipsei de experiență, tinerii reprezintă categoria de vârstă cea mai afectată. 

Prin urmare, obiectivul securității și sănătății în muncă este acela de a înlătura toate obstacolele ce apar în procesul muncii, care pot fi susceptibile să provoace accidente de muncă sau îmbolnăviri profesionale. Rolul primordial al securității și sănătății în muncă este acela de prevenție. 

La nivelul Uniunii Europene, statele membre sunt de acord cu faptul că sănătatea și securitatea salariaților în muncă trebuie să constituie preocupare permanentă, ținând seama de cel puțin doi factori: 

- în primul rând, factorul uman, a cărui apărare în materie de securitate în muncă se traduce prin prevenirea accidentelor de muncă; 

- în al doilea rând, factorul economic constând în pierderile pe care le înregistrează angajatorul prin absențele salariaților victime ale accidentelor de muncă, prin grevele 

4

de protest determinate de nemulțumirile cu privire la securitatea și sănătatea în muncă.1 

Revenind la noțiunea de securitate și sănătate în muncă, art. 41 alin. 2 din Constituție dispune faptul că “ salariații au dreptul la măsuri de protecție socială. Acestea privesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale, formarea profesională, precum și alte situații specifice, stabilite prin lege”. 

De asemenea, Codul muncii ne arată, potrivit art. 175, faptul că “ angajatorul are obligația să asigure securitatea și sănătatea lor, în toate aspectele legate de muncă”. Securitatea și sănătatea în muncă, ca instituție a dreptului muncii, reprezintă un ansamblu unitar de norme juridice imperative care au ca obiect reglementarea relațiilor sociale ce se formează cu privire la organizarea multilaterală, desfășurarea și controlul proceselor de muncă, în scopul asigurării condițiilor optime, la nivelul științei și tehnicii moderne, pentru apărarea vieții, integrității corporale și sănătății tuturor participanților în acest proces, prevenirea accidentelor de muncă și a îmbolnăvirilor profesionale.2 

Ca ansamblu de activități instituționalizate, securitatea și sănătatea în muncă are ca scop asigurarea celor mai bune condiții în desfășurarea procesului de muncă, apărarea vieții, integrității fizice și psihice, sănătății lucrătorilor și altor persoane participante la procesul de muncă, asa cum ne este arătat de actul normativ special, Legea 319/2006 a securității și sănătății în muncă. 

Printre trăsăturile caracteristice, putem remarca următoarele: 

- constituie o expresie a implicării statului, in condițiile economiei de piață, în prevenirea accidentelor de muncă și a bolilor profesionale ale salariaților și ale altor participanți în procesul de muncă, astfel că prioritatea principală a statlui este protecția lucrătorului, și nu eficiența economică. Vom remarca astfel că datorită importanței lor, problemele SSM nu sunt lăsate la latitudinea părților, ci sunt 

1Ion Traian Ștefănescu, Tratat teoretic și practic de drept al muncii, ed. a II a revizuită și adăugită, Ed.  Universul Juridic, 2012, p. 627 

2 Alexandru Țiclea, Tratat de dreptul muncii, Legislație, Doctrină, Jurisprudență, Ed. a VII a, revizuită și  adăugită, Ed. Universul Juridic, 2013, p.591 

5

reglementate expres, prin norme imperative, atât obligațiile angajatorilor, cât și ale lucrătorilor; 

- se integrează în mod organic proceselor de muncă, indiferent dacă măsurile se iau înainte de începerea activității sau în timpul desfășurării activității; 

- Prin SSM se încearcă acoperirea tuturor situațiilor, într-un sens larg, în care ar putea avea loc evenimente nocive pentru lucrători, lucru care ne dezvăluie caracterul social al statului român ( art. 1 alin. si art. 42 alin. 2 din Constituția României); 

- Are caracter esențial preventiv, asa cum am menționat și anterior; 

- Lucrătorii nu vor avea, în nici un caz, obligații financiare cu privire la SSM. 1.2. Scopul reglementărilor legale și domeniul lor de aplicare 

La nivelul Uniunii Europene s-a adoptat în data de 12 iunie 1989 Directiva cadru cu privire la securitatea și sănătatea în muncă, Directiva nr. 89/391/CEE. Aceasta directivă reprezintă cadrul juridic general în această materie. Preambulul său stabilește că “ameliorarea securității, a igienei și a sănătății muncitorilor reprezintă un obiectiv ce nu poate fi subordonat considerațiilor de factură pur economică". Directiva-cadru trebuia transpusă în legislaţia naţională până la sfârşitul anului 1992. Repercusiunile transpunerii în sistemele juridice naţionale au variat de la un stat membru la altul. În unele state membre, directiva-cadru a avut consecinţe juridice considerabile ca urmare a unei legislaţii naţionale inadecvate, în timp ce în altele nu au fost necesare ajustări majore.3 

La nivel național a fost promulgată Legea 319/2006 ce se aplică în toate sectoarele de activitate, atât publice, cât și private, angajatorilor, lucrătorilor și reprezentanților acestora. Aceasta instituie măsuri privind promovarea îmbunătățirii semnificative a securității și sănătății în muncă, stabilind principii generale referitoare la prevenirea riscurilor profesionale, protecția sănătății și securității lucratorilor, eliminarea factorilor de risc și accidentare, informarea, consultarea, participarea echilibrată, instruirea lucrătorilor și a reprezentanților lor, cât și direcțiile generale de acțiune pentru implementarea principiilor respective. 

În sensul aceste legi, articolul 5 ne arată următoarele definiții: 

3 https://osha.europa.eu/ro/legislation/directives/the-osh-framework-directive 

6

- lucrător este persoana angajată de către un angajator, inclusiv studenții, elevii în perioada efectuării stagiului de practică, precum și ucenicii și alți participanți la procesul de muncă, cu excepția persoanelor care prestează activități casnice; 

- angajatorul este persoana fizică sau juridică ce se află în raporturi de muncă, ori de serviciu cu lucrătorul respectiv și care are responsabilitatea întreprinderii și/sau unității; 

- alți participanți la procesul de muncă sunt persoanele aflate în întreprindere, cu permisiunea angajatorului, în perioada de verificare prealabilă a aptitudinilor profesionale, în vederea angajării, persoane care prestează activități în folosul comunității sau activități în regim de voluntariat, precum și șomeri pe durata participării la o formă de pregătire profesională și persoane care nu au contract individual de muncă încheiat în formă scrisă și pentru care se poate face dovada prevederilor contractuale și a prestațiilor efectuate prin orice alt mijloc de probă; 

- reprezentant al lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securității și sănătății lucrătorilor este persoana aleasă, selectată sau desemnată de lucrători, să îi reprezinte pe aceștia în ceea ce privește problemele referitoare la protecția securității și sănătății lucrătorilor în munca; 

- stagiu de practică constă în instruirea cu caracter aplicativ, specifică meseriei sau specialității în care se pregătesc elevii, studenții, ucenicii, precum și șomerii în perioada de reconversie profesională. 

Fac excepție de la aplicarea legii cazurile în care particularitățiile inerente anumitor activități specifice din serviciile publice, cum ar fi forțele armate, poliția, precum și cazurile de dezastre naturale, inundații. In aceste situații, instituțiile publice în cauză vor organiza, coordona și controla activitatea de securitate și sănătate în muncă, prin serviciile de prevenire și protecție create, acestea având dreptul să elaboreze reglementări proprii pentru aplicarea Legii 319/2006.4 

4Ion Traian Ștefănescu, Tratat teoretic și practic de drept al muncii, ed. a II a revizuită și adăugită, Ed.  Universul Juridic, 2012, p. 635 

7

1.3. Scurt istoric al securității și sănătății în muncă 

Conceptul de sănătate și securitate în muncă este prima oară menționat în anul 1700 de către un medic italian, Bernardino Ramazzini, care a publicat prima lucrare ce privește sănătatea ocupațională, intitulată “De Morbis Artificum Diatriba” (Bolile muncitorilor).5 

De atunci, a urmat o evoluţie continuă a acestui concept de-a lungul timpului marcată de evenimente majore precum emiterea primei poliţe de asigurare pentru accidente de muncă, în Statele Unite în 1812, la apariţia primului act legislativ ce reglementa acordarea de compensaţii muncitorilor victime ale accidentelor de muncă (Marea Britanie, 1897), înfiinţarea Organizaţiei Internaţionale a Muncii sub egida Naţiunilor Unite în 1919 dar şi evoluţii fără de care ar fi greu de imaginat viaţa în zilele noastre, precum introducerea centurilor de siguranţă că şi echipament standard pentru toate autovehiculele Saab în Suedia în 1958. Toate au condus la dezvoltarea unei întregi infrastructuri de instituţii şi reglementări la nivel naţional şi internaţional cu scopul de a proteja sănătatea şi securitatea şi a preveni accidentele de muncă şi îmbolnăvirile profesionale. 

La nivelul Uniunii Europene un pas important îl constituie Tratatul de la Paris din 1951 de instituire a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (ECSC/CECA), care a deschis piața comună a cărbunelui și a oțelului intre cele 6 state fondatoare ( Belgia , RFG , Franta , Italia , Luxemburg , Tarile de Jos ). În 1957, dupa ce proiectul constituirii unei armate europene s-a izbit ,in 1954 , de refuzul de ratificare al Adunării Naționale Franceze , cele 6 state membre au decis prin Tratatul de la Roma constituirea Comunității Economice Europene (CEE), bazată pe libera circulație a mărfurilor, serviciilor și forței de muncă (piata comuna) și a Comunității Europene de Energie Atomică (EUROATOM). Două articole din acest tratat se referă la îmbunătățirea condițiilor de viață și de muncă si a protecției contra accidentelor și bolilor profesionale. Cu toate acestea, baza juridică a acestor articole rămâne limitată .Astfel, dacă articolul 117 subliniază necesitatea promovării îmbunătățirii condițiilor de viață și muncă, articolul 118 limitează acțiunea comunitară in domeniul social la o colaborare strânsă între Comisie și statele membre, rezumându-se în final la studii, avize și consultații .  

În 1957 au loc primele acțiuni comunitare în domeniul securității muncii, când în cadrul tratatului CECA au fost lansate acțiuni “pilot” pentru promovarea cercetărilor referitoare la securitatea și sănătatea în muncă a muncitorilor din sectoarele cărbunelui și oțelului. Aceste 

5 http://www.certind.ro/revista/wp-content/uploads/2014/02/ohsas.pdf 

8

acțiuni au fost lansate în urma unui grav incendiu declanșat în 1956 in minele Bois du Cazier (Belgia)care s-a soldat cu moartea a 264 mineri. Consiliul de ministri al CECA a convocat o conferință tripartita referitoare la îmbunătățirea securității și sănătății. Aceasta conferință s-a finalizat prin crearea Organului permanent pentru securitate și salubritate în minele de huilă și alte industrii extractive (denumit pe scurt Organul permanent). 

 In 1974, prin decizie a Consiliului a fost creat Comitetul Consultativ pentru securitate, igienă și protecția sănătații la locul de muncă. Ulterior, în 1978 și 1984 a fost lansat primul și cel de-al doilea program de acțiune în domeniul sănătății si securității în muncă și de adoptarea de masuri legislative. prin Actul Unic European se face o importantă revizuire a Tratatului de la Roma prin introducerea articolului 118 a creându-se baza juridica specifică asigurării securității și sănătății muncitorilor. Prin articolul 118 a se stipulează angajamentul statelor membre de a promova îmbunătățirea condițiilor de munca în scopul protejării securității și sănătății lucrătorilor și se fixează ca obiectiv armonizarea progresivă a condițiilor existente în acest domeniu. Pe aceasta bază, în 1988 Comisia a adoptat cel de al treilea program de acțiune în acest domeniu, fiind recunoscut de către Consiliu ca fiind un cadru adecvat al începerii aplicării art. 118 a la nivelul Comunității. Acest program pune accent pe dimensiunea socială a realizării pieței interne. In contextul pieței interne si al liberei circulații a muncitorilor, obiectivul legislativ comunitar este de a furniza o bază de cerințe minimale care să garanteze un nivel suficient de protecție împotriva accidentelor de muncă și îmbolnăvirilor profesionale și de a facilita libera circulație a muncitorilor.  

În anul 1989 au loc o serie de acțiuni importante; se adoptă directiva – cadru 89/391/CEE, Carta sociala și programul de acțiune referitor la punerea în aplicare a cartei comunitare a drepturilor sociale fundamentale ale muncitorilor. 

În România, activitatea de protecția muncii a evoluat odată cu dezvoltarea industriei, primele recomandări cu privire la această activitate fiind formulate la începutul secolului al XIII lea, de către industriași și organele de stat care cereau să se desfăsoare o activitate de educare a muncitorilor pentru a-i feri de pericolele la care sunt expuși, indicându-se și mijloace pentru combaterea acestora.  

Ulterior, în anii 1874 și 1894 au fost adoptate Legea Sanitară și Regulamentul industriilor insalubre, în care erau cuprinse dispoziții cu privire la securitatea muncii, munca femeilor și copiilor și îmbolnăvirile profesionale. 

9

Următoarea lege prin care protecția muncii a fost reglementată indirect a fost Legea minelor din 1895, care prevedea prin art. 30 obligația întreprinzătorului de a lua toate măsurile pentru a executa lucrările de exploatare, astfel încât să evite orice pericol și să garanteze siguranța lucrătorilor. Alte acte normative cu reglementări privind protecția muncii din acea perioadă au fost Legea pentru repausul în zilele de duminică și sărbători din 1897, Legea privind ajutoarele de boală și lehuzie din 1923, Legea privin munca minorilor și femeilor din 1928. 

Între anii 1912-1945 a funcționat în cadrul “Casei centrale autonome a asigurărilor sociale” Serviciul de igiena industrială, care a făcut cunoscute măsurile de prevenire a accidentelor de muncă și a bolilor profesionale. În perioada următoare au fost elaborate unele acte normative privind prevenirea accidentelor de muncă, printre care regasim Legea 408/1945 cu privire la înființarea serviciului tehnic de prevenire a accidentelor de muncă și Legea 566/1946 referitoare la măsurile pentru prevenirea accidentelor de muncă și îmbolnăvirilor profesionale. 

Primul act normativ în care problemele protecției muncii au fost tratate corespunzător și unitar, a fost Decretul nr. 359/1949, pentru aplicarea căruia au fost elaborate și o serie de acte normative care dovedeau importanța acordată acestui domeniu. 

Următorul pas a fost consacrarea unui capitol special (al XII-lea) în Codul Muncii din 1950 și consacrarea principiului conform căruia protecția muncii constituia o problemă de stat, prin Decretul nr. 185/1953. Prin același act se înființează și Inspecția tehnică de stat pentru protecția muncii. Astfel , prin Decretul 834/1962, conducerea și îndrumarea generală a activității de protecția muncii trece de la Consiliul Central al Sindicatelor la Ministerul Sănătății și Prevederilor Speciale. 

În 1965 a fost adoptată Legea nr. 5, care era descrisă ca fiind o lege închegată solid,corespunzător vremurilor de atunci.6 Această lege ramâne în viigoare până ce este adoptată Legea nr. 90/1996 privind protecția muncii. Însă la aproape un deceniu, pentru a fi în concoranță cu normele impuse de Uniunea Europeană și O.I.M., legea a fost abrogată fiind înlocuită de Legea 319/2006 a securității și sănătății în muncă. 

Putem observa astfel că din corelația normelor interne și a normelor europene, rezultă că sintagmele de protecție socială a muncii și de securitate și sănătate în muncă se află, pe de o parte, într-un raport de parte la întreg, dar și într-un raport de la mijloc la scop prin faptul că 

6 A. Țiclea, C. Tufan, Protecția muncii în România, Ed. Lumina Lex, București, 1997, p. 12 10

măsurile de protecția muncii urmăresc asigurarea securității și sănătății în muncă. Astfel că s-a realizat o concordanță deplina între legislația europeană și cea internă.7 

1.4. Reglementarea securității și sănătății în muncă în dreptul european 

În prezent au fost adoptate în cadrul Uniunii Europene peste 15 directive, printre care Directiva cadru 89/391 cu aplicabilitate generală și alte directive particulare/specifice, care tratează anumite probleme pe anumite domenii.  

Directiva cadru se aplică în toate sectoarele de activitate: publice, private, industriale, comerciale, administrative, culturale, agricole, construcțiilor, etc. În înțelesul acestei directive este considerat lucrător orice angajat, inclusiv ucenicul. Preambulul acestei directive stabilește faptul că “ameliorarea securității,a igienei și a sănătății lucătorilor reprezintă un obiectiv ce nu poate fi subordonat considerațiilor de factură pur economică”. 

Lucrul important pus în vedere de această directivă este obligația angajatorului de a adapta munca la om, prin diferite procedee, printre care: alegerea metodelor de producție și muncă, organizarea ergonomică a locurilor de muncă, în scopul atenuării muncii monotone sau repetitive, reducerea efectelor nocive ale acestora asupra sănătății. Acest paragraf este preluat din art. 6, pct. 2, și este transpus în totalitate de legiuitorul român prin art. 177 alin. 2 din Codul Muncii. 

De asemenea în Directivă se menționează ca toate cheltuielile prilejuite cu organizarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă trebuie suportate de angajator. În acest domeniu, reprezentanții salariaților vor participa la evaluarea riscurilor și a măsurilor de protecție, pot propune măsuri și pot fi consultați, conform legislației proprii fiecărui stat membru al Uniunii Europene. 

Pentru o aplicare corectă a Directivei-cadru au fost adoptate următoarele directive particulare: 

7Ion Traian Ștefănescu, Tratat teoretic și practic de drept al muncii, ed. a II a revizuită și adăugită, Ed.  Universul Juridic, 2012, p. 633 

11

- Directiva 1990/269/C.E.E. privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru manipularea manuală a maselor care implică riscuri pentru lucrători, în special de afecțiuni dorso-lombare; 

- Directiva nr. 1990/270/C.E.E. privind cerințele minime de securitate și sănătate în muncă referitoare la utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare; 

- Directiva nr. 1991/383/C.E.E. cu privire la măsurile de ameliorare a securității și sănătății în muncă a salariaților având un raport de muncă pe durată determinată sau o relație de muncă interimară. Obiectivul acestei directive constă în asigurarea lucrătorilor angajați astfel, cel puțin același nivel de protecție ca cel de care beneficiază lucrătorii care se află într-un raport de muncă încheiat pe o durata nedeterminată cu angajatorul. Prin art. 2, pct. 2, Directiva stabilește că “existența unei relații de muncă pe durată determinată sau interimară nu poate să justifice o diferență de tratament din punct de vedere al condițiilor de muncă în măsura în care este vorba de protecția sănătății si securității în muncă, în special în ceea ce privește accesul la echipamentele de protecție individuală”;  

Este de înteles reglementarea securității și sănătății în muncă pentru lucrătorii care au acest raport de muncă, deoarece recurgerea la munca pe perioadă determinată a crescut considerabil, iar lucrătorii încadrați astfel sunt în mai mare măsură expuși, în anumite sectoare, la accidente de muncă sau la boli profesionale.8 

- Directiva nr. 1992/58/C.E.E. privind cerințele minime pentru semnalizarea de securitate sau sănătate la locul de muncă; 

- Directiva nr. 1992/85/C.E.E. privind punerea în aplicare a măsurilor de îmbunătățire a securității și sănătății în muncă a femeilor însărcinate, care au născut sau care alăptează; 

- Directiva nr. 1992/104/C.E.E. privind cerințele minime pentru îmbunătățirea securității și protecției lucrătorilor din industria extractivă de suprafață sau subteran; - Directiva nr. 1993/104/C.E., cu privire la timpul de muncă, modificată prin Directiva nr. 2000/34/C.E., care se aplică tuturor sectoarelor de activitate,cu excepția transporturilor, activităților maritime și medicilor, în timpul perioadei de formare; - Directiva nr. 1994/33/C.E.E. referitoare la protecția tinerilor în muncă. Această directivă stabilește că angajatorii sunt obligați să garanteze tinerilor condiții de muncă adaptate 

8 Luminița Dima, Relații de muncă și industriale în Uniunea Europeană, Editura C.H. Beck, București,  2012, p. 81 

12

vârstei lor. Ei trebuie să fie protejați contra oricărei exploatări economice și a oricărei activități susceptibile să aducă atingere securității lor, sănătății sau dezvoltării psihice, morale, sau sociale ori educația lor; 

- Directiva nr. 1998/24/C.E. cu privire la protecția sănătății și securității muncitorilor contra riscurilor provenite din utilizarea agenților chimici în procesul muncii; - Directiva nr. 2000/104/C.E. privind cerințele minime de securitate și sănătate în muncă pentru folosirea de către lucrători a echipamentului de protecție la locul de muncă; - Directiva nr. 2006/25 privind cerințele minime de securitate și de sănătate referitoare la expunerea lucrătorilor la riscuri generate de agenți fizici (radiații optice artificiale); Pe lângă aceste directive, care definesc un cadru general, au mai fost adoptate și directive care reglementează strict anumite sectoare de activitate. Pentru a corespunde cu aceste directive, statele membre UE, respectiv și România, au adoptat normative de drept intern. Importanța acordată domeniului de securitate și sănătate în muncă la nivelul Uniunii Europene, se reflectă și în adoptarea, în anul 2002, a unei Rezoluții a Consiliului referitoare la noua strategie comunitară a securității și sănătății în muncă, dar și în crearea unui Comitet consultativ pentru securitate și sănătate în muncă, având o componență tripartită. De menționat este că statele membre sunt libere să adopte norme mai stricte pentru protecţia lucrătorilor în momentul transpunerii directivelor UE în legislaţia naţională, cerinţele legislative din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă putând, astfel, varia de la un stat membru UE la altul. 

1.5. Reglementarea internă a securității și sănătății în muncă 

Principalele izvoare ale reglementării problemelor sănătății și securității în muncă a salariaților, în România, sunt: 

13

- Constituția României, prin art. 41; 

- Codul Muncii, prin Titlul V, intitulat “Sănătatea și Securitatea în Muncă” (art. 175- 191); 

- Legea 319/2006 a securității și sănătății în muncă și normele metodologice de aplicare ale H.G. 1425/2006; 

- Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidentele de muncă și bolile  profesionale;  

- Actele normative prin care s-au transpus Directivele Europene: 

∙ H.G. 971/2006 privind cerințele minime pentru semnalizarea de securitate și  sănătate la locul de muncă (transpunând Directiva nr. 1990/58/C.E.E.); 

∙ H.G. 1028/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate în muncă  referitoare la utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare ( Directiva 1990/270/C.E.E.); ∙ H.G. 1048/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru  utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecție la locul de muncă  (Directiva 1989/656/C.E.E.); 

∙ H.G. 1049/2006 privind cerințele minime pentru asigurarea securității și sănătății  lucrătorilor din industria extractivă de suprafață sau subteran (Directiva 1992/104/C.E.E.); ∙ H.G. 1051/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru  manipularea manuală a maselor care implică riscuri pentru lucrători, în special de afecțiuni  dorso-lombare (Directiva 1990/269/C.E.E.); 

∙ H.G. 1875/2005 privind protecția sănătății și securității lucrătorilor față de  riscurile datorate expunerii la azbest (Directiva 1983/477/C.E.E.); 

∙ H.G. 1876/2005 privind protecția securității și sănătății lucrătorilor față de  expunerea riscurilor generate de vibrații; 

∙ H.G. 300/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pe șantierele  temporare și mobile (Directiva 1992/57/C.E.E.). 

∙ H.G. 1091/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru locul de  muncă (Directiva 1989/654/C.E.E.); 

∙ H.G. 1136/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate referitoare la  expunerea lucrătorilor la riscuri generate de câmpuri electromagnetice (Directiva  2004/40/C.E.E.)Ș 

14

∙ H.G. 1146/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru  utilizarea în muncă de către lucrători a echipamentelor de muncă (Directiva 1989/655/C.E.E.),  etc. 

- Ordinul nr. 310/2009 al ministrului muncii, familiei și protecției sociale privind aprobarea Schemei de ajuto de minimis “Bani pentru sănătatea și siguranța salariaților”; - Instrucțiunile proprii elaborate de angajatori; 

- Regulamentele interne; 

- Contractele Colective de Muncă; 

- orice dispoziții în această materie, din cuprinsul actelor normative, indiferent de domeniul din care acestea fac parte. 

CAPITOLUL 2. 

Principiile securității și sănătății în muncă pe plan intern și pe plan european 

15

Printre principiile care caracterizează activitatea de securitate și sănătate în muncă, se evidențiază următoarele: 

- securitatea și sănătatea în muncă – problemă de interes general; 

- legătura indisolubila între dreptul la muncă și sănătatea și securitatea în muncă; - integrarea securitătii și sănătății în procesele de muncăȘ 

- caracterul preventiv al asigurării sănătății și securității în muncă; 

- realizarea măsurișpr de sănătate și securitate în muncă. 

2.1. Securitatea și sănătatea în muncă – problemă de interes general 

Constituția, prin art. 41 alin. 2, consacră dreptul la protecție socială și la măsurile de securitate și de igienă. De asemenea, art. 3 din Legea 319/2006 ne arată că prevederile acestei legi se aplică în toate sectoarele de activitate, atât publice cât și private, angajatorilor și lucrătorilor. Și în Directiva cadru 89/391/C.E.E. este specificat că aceasta se aplică tuturor sectoarelor de activitate, atât publice, cât și private, cu excepția anumitor activități ale serviciilor publice, cum ar fi forțele armate, poliția, sau alte servicii de protecție civilă.  

Putem observa astfel că statul este cel care reglementează sistemul de sănătate și securitate în muncă și impune obligații în acest sens în sarcina angajatorilor, organelor cu atribuții în domeniu, salariaților și altor partcipanți la procesele de muncă. Statul creează de asemenea și organe specializate, în special inspecția muncii, cu atribuții în urmărirea modului în care se respectă aplicarea normelor de securitate și sănătate în muncă. 

Astfel, activitatea de securitate și sănătate în muncă nu poate fi lăsată la latitudinea angajatorilor sau salariaților, ea nu poate face parte din negocieri individuale sau colective. Statul realizează controlul acestei activități, fiind reglementată în toate domeniile vieții economice și sociale. 

16

2.2. Legătura indisolubilă dintre dreptul la muncă și securitatea și sănătatea în muncă 

În România dreptul la muncă este un drept fundamental și se află în strânsă corelație cu dreptul la protecție socială al salariaților, care include, de asemenea, și securitatea și sănătatea în muncă. De aceea obligația statului este aceea de a legifera și de a aplica măsurile corecte în acest domeniu.9 

Pentru a exercita întocmai acest drept, este necesară asigurarea unor condiții în activitatea lucrativă, pentru ca aceasta să se desfășoare în asa fel încât viața și sănătatea salariaților sa fie apărate. În caz contrar, exercitarea dreptului la muncă ar fi dăunătoare pentru salariați. 

Este subliniat și faptul că securitatea și sănătatea în muncă este o instituție importantă a dreptului, între această instituție si dreptul la muncă exisând o legătură organică.10 

2.3. Integrarea securității și sănătății în muncă în procesul de muncă 

9 Tudor Drăganu, Drept Constituțional și instituții politice, Cluj Napoca, partea a II-a, 1992, p. 48 10 Constantin Buga, Protecția Muncii, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1980, p.8  

17

Acest principiu este consacrat de Legea 319/2006 și ne transpune ideea că securitatea și sănătatea în muncă constă într-un ansamblu de activități instituționalizate având ca scop asigurarea celor mai bune condiții în desfășurarea procesului de muncă, apărarea vieții, integrității fizice și psihice, sănătății lucrătorilor și a altor persoane participante la procesul de muncă. 

Conform acestui principiu, nu este luat în calcul ca procesele de muncă să se desfășoare în afara normelor de securitate și sănătate în muncă, activitatea fiind mereu desfășurată în așa fel încât să se evite accidentele de muncă și îmbolnăvirile profesionale. Pentru a obține acest lucru, este necesar ca măsurile vizând înfăptuirea activității de producție să fie în concordanță cu cele de protecție, astfel ca acestea din urmă să protejeze viața și sănătatea salariaților.11 

Un rol important în aplicarea acestor măsuri și a normelor de securitate și sănătate în muncă îl are disciplina muncii. Atâta timp cât disciplina muncii va fi respectată posibilitatea apariției unor accidente de muncă sau a unor îmbolnăviri profesionale este mai mică. 

2.4. Caracterul preventiv al asigurării securității și sănătății în muncă 

Acest principiu este menționat și în Directiva cadru nr. 89/391/C.E.E.. Măsurile din acest domeniu au un caracter preventiv, având menirea să preîntâmpine producerea accidentelor de muncă și a bolilor profesionale. De asemenea și reglementările legale, atât cele naționale cât ți cele europene, au menirea să apere viața și sănătatea participanților la procesele de muncă. Pentru același motiv s-a instituit și răspunderea juridică pentru încălcarea normelor de securitate și sănătate în muncă. 

Tocmai pentru a se sublinia caracterul preventiv al activității de securitate și sănătate în muncă, a fost necesară organizarea serviciilor de prevenire și protecție la nivelele angajatorilor. 

11 Alexandru Țiclea, Tratat de dreptul muncii, Legislație, Doctrină, Jurisprudență, Ed. a VII a, revizuită și  adăugită, Ed. Universul Juridic, 2013, p.600 

18

Scopul securității și sănătății în muncă este de a reduce la minimum probabilitatea afectării sau îmbolnăvirii angajatului și de a asigurara conditiilor optime de lucru, în vederea obținerii unei productivități maxime. 

2.5. Realizarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă – obligația legală a angajatorului 

Așa cum este specificat în Codul Muncii, în Directiva-cadru europeană, dar și în Legea 319/2006, realizarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă îi revine angajatorului. Acesta are o serie de obligații, pe care le voi descrie pe larg în capitolul următor. 

CAPITOLUL 3.  

Obligațiile angajatorilor și ale lucrătorilor 

3.1. Obligațiile angajatorului 

19

3.1.1. Obligații generale și obligații speciale 

Directiva europeana 89/391/C.E.E. ne arată faptul că este răspunderea angajatorului să ia toate măsurile necesare privind protecţia securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, inclusiv pentru prevenirea riscurilor profesionale, informarea, instruirea, precum şi realizarea cadrului organizatoric. Angajatorul trebuie să urmărească adaptarea acestor măsuri, ţinând cont de schimbarea condiţiilor, cu scopul de a îmbunătăţi situaţiile existente. 

Aceste măsuri vor fi aplicate, așa cum specifică directiva, dar și art. 177 din Codul Muncii și art. 1-3 din Legea 319/2006, conform următoarelor principii: 

- evitarea riscurilor;  

- evaluarea riscurilor care nu pot evitate;  

- combaterea riscurilor la sursă;  

- adaptarea muncii în funcţie de individ, în special în ce priveşte proiectarea locurilor de muncă, alegerea echipamentului de lucru şi a metodelor de producţie şi de lucru, în vederea atenuării monotoniei muncii normate şi a reducerii efectelor asupra sănătăţii;  - adaptarea la progresul tehnic;  

- înlocuirea aspectelor periculoase prin aspecte nepericuloase sau mai puţin periculoase; - dezvoltarea unei politici de prevenire, cuprinzătoare şi coerentă, care să includă tehnologiile, organizarea muncii, condiţiile de muncă, relaţiile sociale şi influenţa factorilor asupra mediului de lucru; 

- acordarea priorităţii măsurilor de protecţie colectivă faţă de cele de protecţie individuală; (i) acordarea de instrucţiuni corespunzătoare lucrătorilor.12 

Pe plan intern, normativele de securitate și sănătate în muncă au transpus cât mai fidel posibil obligațiile și măsurile angajatorilor, specificate în directivele europene. Astfel că în Codul Muncii, corelat cu Legea 319/2006, vom regăsi mai multe categorii de măsuri obligatorii de asigurare a sănătății și securității în muncă, care reprezintă obligații pentru angajator ce se concretizează și se completează cu cele stabilite prin regulamentul intern.13 Aceste măsuri 

12 http://cnsp.md/wp-content/uploads/2015/02/directiva-89.391.CEE_.pdf 

13 Ion Traian Ștefănescu, Tratat teoretic și practic de drept al muncii, ed. a II a revizuită și adăugită, Ed.  Universul Juridic, 2012, p. 635 

20

vizează ansamblul lucrărilor și al actiunilor tehnice și organizatorice de prevenire a accidentelor de muncă și a bolilor profesionale. 

Prin urmare, putem împărții obligațiile angajatorilor în mai multe categorii: A. Obligații generale: 

1. Așa cum este menționat și în principiile enumerate anterior, obligația angajatorului de a asigura securitatea și sănătatea în muncă a salariatului face parte din categoria obligațiilor care se nasc direct din lege, dacă există un contract valid. 

Directiva 89/391/C.E.E.,aArt. 6 din Legea nr. 319/2006 și art. 175 alin. 2-4 din Codul muncii, ne arată: 

- angajatorul are obligația de a asigura securitatea și sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă; 

- chiar dacă angajatorul apelează la un serviciu extern, acesta nu este exonerat de responsabilitățile sale în acest domeniu; 

- obligațiile lucrătorului în materie de securitate și sănătate în muncă nu aduc atingere responsabilității angajatorului. 

2. Normele metodologice de aplicare a Legi 319/2006 instituie obligația fiecărui angajator de a obține autorizația de funcționare din punct de vedere al securității și sănătății în muncă, înainte de începerea oricărei activități, pentru a preveni accidentele de muncă și bolile profesionale. Această obligație reprezină asumarea de către angajator a responsabilității privind legalitatea desfășurării activității sale, indiferent dacă aceasta se va desfășura la sediul social, ori în sediile secundare, sau în orice alt loc, din punct de vedere al securității și sănătății în muncă. 

Pentru a obține această autorizare, angajatorul se adresează inspectoratului teritorial de muncă, fiind obligat să anexeze la cererea sa, următoarele documente: copii ale actelor de înființare și declarația tip pe proprie răspundere, din care să rezulte că, pentru activitățile declarate, sunt îndeplinite condițiile de funcționare prevăzute de legislația specifică în domeniul securității și sănătății în muncă. 

După verificarea actelor depuse, inspectoratul completează și emite în termen de 5 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii, certificatul constatator, care conferă dreptul angajatorului să desfășoare activitățiile menționate. 

Dacă pe măsura desfășurării activității, inspectorii vor constata abateri de la prevederile legale din domeniu în privința unei activități productive sau de altă natură, pot sista activitatea și 

21

pot propune inspectoratului de muncă înscrierea mențiunii referitoare la sistarea certificatului constator. Angajatorul poate relua activitatea sistată doar dacă demonstrează că a remediat deficiențele constate. 

3. În funcție de natura activităților sale, angajatorul are următoarele obligații: 

- să evalueze riscurile pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, inclusiv la alegerea  echipamentelor de muncă, a substanţelor sau preparatelor chimice utilizate şi la amenajarea  locurilor de muncă; 

- ca, ulterior evaluării prevăzute la lit. a) şi dacă este necesar, măsurile de prevenire, precum  şi metodele de lucru şi de producţie aplicate de către angajator să asigure îmbunătăţirea nivelului  securităţii şi al protecţiei sănătăţii lucrătorilor şi să fie integrate în ansamblul activităţilor  întreprinderii şi/sau unităţii respective şi la toate nivelurile ierarhice; 

 - să ia în considerare capacităţile lucrătorului în ceea ce priveşte securitatea şi sănătatea în  muncă, atunci când îi încredinţează sarcini; 

 - să asigure ca planificarea şi introducerea de noi tehnologii să facă obiectul consultărilor  cu lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora în ceea ce priveşte consecinţele asupra securităţii şi  sănătăţii lucrătorilor, determinate de alegerea echipamentelor, de condiţiile şi mediul de muncă; 

 - să ia măsurile corespunzătoare pentru ca, în zonele cu risc ridicat şi specific, accesul să fie  permis numai lucrătorilor care au primit şi şi-au însuşit instrucţiunile adecvate. 

4. O altă categorie specială de obligații ale angajatorilor se referă la asigurarea serviciului de prevenire și protecție: 

- angajatorul trebuie să desemneze unul sau mai mulți lucrători pentru a se ocupa de activitățile de protecție și de prevenire a riscurilor profesionale; dacă nu se pot organiza, în cadrul intern, activitățile de prevenire și de protecție, din lipsa personalului competent, angajatorul este obligat să recurgă la servicii externe. Așadar, prevenirea riscurilor și protecția sănătății trebuie să fie asigurate de unul sau mai mulți lucrători, de un serviciu ori de servicii distincte, din interiorul sau din exteriorul întreprinderii și/sau unității; 

- lucrătorii desemnați trebuie: 

a. să aibă, în principal, atribuții de serviciu privind securitatea și sănătatea în muncă și cel mult atribuții complementare; 

22

b. să dispună de capacitatea necesară, de mijloacele adecvate și de timpul necesar pentru a-și îndeplini obligațiile legale; 

c. să nu fie prejudiciați ca urmare a atribuțiilor lor. 

5. O categorie specială de obligații ale angajatorilor, care nu era reglementată anterior, constă în asigurarea măsurilor necesare pentru acordarea primului-ajutor, stingerea incendiilor, evacuarea lucrătorilor, evitarea unui pericol grav și iminent, lucruri specificate în ar. 181. alin 3 din Codul muncii și art. 10 și 11 din Legea 319/2005. 

Angajatorul are următoarele obligații: 

- să ia măsurile necesare pentru acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucrătorilor, adaptate naturii activităţilor şi mărimii întreprinderii şi/sau unităţii, ţinând seama de alte persoane prezente. 

- să stabilească legăturile necesare cu serviciile specializate, îndeosebi în ceea ce priveşte primul ajutor, serviciul medical de urgenţă, salvare şi pompieri. 

Modul de acțiune în caz de pericol grav și iminent de accidentare este și el reglementat, iar angajatorului îi revin următoarele obligații: 

- să informeze, cât mai curând posibil, toţi lucrătorii care sunt sau pot fi expuşi unui pericol grav şi iminent despre riscurile implicate de acest pericol, precum şi despre măsurile luate ori care trebuie să fie luate pentru protecţia lor; 

- să ia măsuri şi să furnize instrucţiuni pentru a da lucrătorilor posibilitatea să oprească lucrul şi/sau să părăsească imediat locul de muncă şi să se îndrepte spre o zonă sigură, în caz de pericol grav şi iminent; 

- să nu impună lucrătorilor reluarea lucrului în situaţia în care încă există un pericol grav şi iminent, în afara cazurilor excepţionale şi pentru motive justificate. 

Prin urmare: 

- art. 1 și alin. 2 din lege instituie regula potrivit căreia lucrătorii care, în cazul unui pericol grav și iminent, părăsesc locul de muncă și/sau o zonă periculoasă nu trebuie să fie prejudiciați; dimpotrivă, se impune ca ei să fie protejați împotriva oricăror consecințe negative și nejustificate pentru aceștia. Altfel spus, cei în cauză, făcând uz de un drept al lor, în anumite condiții permise de lege, sunt exonerați de răspundere juridică. Cu toate acestea, art. 10 alin. 4 dispune că, prin excepție, lucrătorii vor fi prejudiciați dacă au acționat imprudent sau au dat dovadă de neglijență gravă; 

23

- lucrătorii nu vor purta o răspundere juridică gravă nici dacă refuză motivat să reia lucrul în cazul în care există, prin ipoteză, un pericol grav și iminent. Asta înseamnă că dacă există un pericol grav și iminent, ordinul superiorului ierarhic de a relua lucrul este ilegal și prin urmare nu impune obligația legală de a fi executat. 

B. Alte obligații: 

1. De natură managerială și tehnico-organizatorică: 

- să realizeze şi să fie în posesia unei evaluări a riscurilor pentru securitatea şi sănătatea în muncă, inclusiv pentru acele grupuri sensibile la riscuri specifice; 

- să decidă asupra măsurilor de protecţie care trebuie luate şi, după caz, asupra echipamentului de protecţie care trebuie utilizat; 

- să ţină evidenţa accidentelor de muncă ce au ca urmare o incapacitate de muncă mai mare de 3 zile de lucru, a accidentelor uşoare, a bolilor profesionale, a incidentelor periculoase, precum şi a accidentelor de muncă 

- să elaboreze pentru autorităţile competente şi în conformitate cu reglementările legale rapoarte privind accidentele de muncă suferite de lucrătorii săi. 

- să adopte, din faza de cercetare, proiectare şi execuţie a construcţiilor, a  echipamentelor de muncă, precum şi de elaborare a tehnologiilor de fabricaţie, soluţii  conforme prevederilor legale în vigoare privind securitatea şi sănătatea în muncă, prin a căror aplicare să fie eliminate sau diminuate riscurile de accidentare şi de  îmbolnăvire profesională a lucrătorilor; 

- să întocmească un plan de prevenire şi protecţie compus din măsuri tehnice, sanitare,  organizatorice şi de altă natură, bazat pe evaluarea riscurilor, pe care să îl aplice  corespunzător condiţiilor de muncă specifice unităţii; 

- să obţină autorizaţia de funcţionare din punctul de vedere al securităţii şi sănătăţii în  muncă, înainte de începerea oricărei activităţi, conform prevederilor legale; - să stabilească pentru lucrători, prin fişa postului, atribuţiile şi răspunderile ce le revin  în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, corespunzător funcţiilor exercitate; - să elaboreze instrucţiuni proprii, în spiritul prezentei legi, pentru completarea şi/sau  aplicarea reglementărilor de securitate şi sănătate în muncă, ţinând seama de  particularităţile activităţilor şi ale locurilor de muncă aflate în responsabilitatea lor; - să asigure şi să controleze cunoaşterea şi aplicarea de către toţi lucrătorii a măsurilor  prevăzute în planul de prevenire şi de protecţie stabilit, precum şi a prevederilor  legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, prin lucrătorii desemnaţi, prin  propria competenţă sau prin servicii externe; 

24

- să ia măsuri pentru asigurarea de materiale necesare informării şi instruirii  lucrătorilor, cum ar fi afişe, pliante, filme şi diafilme cu privire la securitatea şi  sănătatea în muncă; 

- să asigure informarea fiecărei persoane, anterior angajării în muncă, asupra riscurilor  la care aceasta este expusă la locul de muncă, precum şi asupra măsurilor de  prevenire şi de protecţie necesare; 

- să ia măsuri pentru autorizarea exercitării meseriilor şi a profesiilor prevăzute de  legislaţia specifică; 

- să angajeze numai persoane care, în urma examenului medical şi, după caz, a testării  psihologice a aptitudinilor, corespund sarcinii de muncă pe care urmează să o execute şi să asigure controlul medical periodic şi, după caz, controlul psihologic periodic,  ulterior angajării; 

- să ţină evidenţa zonelor cu risc ridicat şi specific prevăzute la art. 7 alin. (4) lit. e); - să asigure funcţionarea permanentă şi corectă a sistemelor şi dispozitivelor de  protecţie, a aparaturii de măsură şi control, precum şi a instalaţiilor de captare,  reţinere şi neutralizare a substanţelor nocive degajate în desfăşurarea proceselor  tehnologice; 

- să prezinte documentele şi să dea relaţiile solicitate de inspectorii de muncă în timpul  controlului sau al efectuării cercetării evenimentelor; 

- să asigure realizarea măsurilor dispuse de inspectorii de muncă cu prilejul vizitelor de control şi al cercetării evenimentelor; 

- să desemneze, la solicitarea inspectorului de muncă, lucrătorii care să participe la  efectuarea controlului sau la cercetarea evenimentelor; 

- să nu modifice starea de fapt rezultată din producerea unui accident mortal sau  colectiv, în afară de cazurile în care menţinerea acestei stări ar genera alte accidente  ori ar periclita viaţa accidentaţilor şi a altor persoane; 

- să asigure echipamente de muncă fără pericol pentru securitatea şi sănătatea  lucrătorilor; 

- să asigure echipamente individuale de protecţie; 

- să acorde obligatoriu echipament individual de protecţie nou, în cazul degradării sau  al pierderii calităţilor de protecţie. 

3.1.2. Instruirea lucrătorilor 

25

Angajatorul are obligația să se asigure că lucrătorii sau reprezentanții acestora primesc  toate informațiile necesare privind: 

- riscurile pentru securitatea și sănătatea în muncă și măsurile de prevenire și protecție  împotriva lor; 

- lucrătorii desemnați să aplice măsurile de prim-ajutor, de stingere a incendiilor și de  evacuare a lucrătorilor. 

Angajatorul trebuie să le ofere acces la informațiile interne și la cele provenite de la  autoritățile competente, lucrătorilor desemnați sau reprezentanților salariaților având răspunderi  specifice în domeniul securității și sănătății în muncă. 

Angajatorii trebuie să consulte lucrătorii sau reprezentanții lor, și să permită participarea  acestora la discutarea tuturor problemelor referitoare la securitatea și sănătatea în muncă.  Această participare activă se referă la: 

- orice măsură are ar afecta semnificativ securitatea și sănătatea în muncă; - stabilirea lucrătorilor desemnați să se ocupe de problemele securității si sănătății în  muncă; 

- precizarea informațiilor care să fie prezentate lucrătorilor; 

- necesitatea de a se recurge, dupa caz, la servicii externe; 

- organizarea și planificarea instruirii lucrătorilor. 

Implicarea reprezentanților lucrătorilor în rezolvarea acestor probleme are caracter consultativ. Însă cei care au dreptul să se adreseze autorităților compentente, sunt mai ales cei desemnați cu răspunderi specifice, dacă aceștia apreciază că măsurile adoptate și mijloacele utilizate nu sunt suficiente. 

Instruirea lucrătorilor constituie un element esențial pentru asigurarea sănătății și securității în muncă. Conform reglementărilor legale, angajatorul trebuie să asigure condiții pentru ca fiecare lucrător să primească o instruire suficientă și adecvată în special sub formă de informații și instrucțiuni de lucru, specifice locului de muncă și postului său la angajare, la schimbarea locului de muncă sau la transfer, la introducerea unui nou echipament de muncă sau a unor modificări la cel existent; la introducerea oricaror noi tehnologii sau proceduri de lucru, la executarea unor lucrări speciale.14 

14 Ion Traian Ștefănescu, Tratat teoretic și practic de drept al muncii, ed. a II a revizuită și adăugită, Ed.  Universul Juridic, 2012, p. 640 

26

În practică s-a ajuns la concluzia că nu se poate face abstracție de faptul că cele două părți ale contractului individual de muncă sunt categorii distincte care au drepturi și obligații specifice. Astfel, putem spune că obligațiile angajatorului trenie să fie însoțite corelat, în mod necesar, de obligații identice ale salariatului. 

3.1.3. Serviciul de medicina muncii 

Codul muncii prevede că angajatorii au obligația să asigure accesul salariaților la serviciul medical de medicina muncii, care poate fi un serviciu autoom organizat de angajator sau unul asigurat de o asociație patronală. 

Principalul rol în acest serviciu îl are medicul de medicina muncii. El este salariat, atestat în profesia sa, titular al unui contract de muncă, încheiat cu un angajator sau cu o asociație patronală. 

Legea 418/2004 este cea care reglementează statutul profesional al medicului de medicina muncii. 

În conformitate cu dispozițiile acestui act normativ, medicul de medicina muncii este principalul consilier al angajatorului și al reprezentanțiilor angajaților în probleme de promovare a sănătății în muncă și în îmbunătățirea mediului de muncă. 

Principalele sale atribuții sunt: 

- identifică factorii de risc și participă la acțiunile de evacuare a acestora; - supraveghează sănătatea angajaților; 

- organizează primul ajutor și tratamentul de urgență; 

- face recomandări cu privire la organizarea muncii, amenajarea ergonomică a locului de muncă, utilizarea în condiții de securitate a substanțelor folosite în procesul muncii, precum și repartizarea sarcinilor de muncă, ținând seama de capacitatea și aptitudinile angajaților de a le executa; 

- consiliază angajatorul asupra unei buni adaptări a muncii la posibilitățile angajatului în circumstanțele speciale ale unor grupuri vulnerabile: femei gravide, mame în perioada de alăptare, adolescenți, vârstnici și persoane cu handicap. 

Cu privire la supravegherea stării de sănătate a salariaților, medicul de medicina muncii: 27

- efectuează examinări medicale la încadrarea în muncă, de adaptare, periodice, la reluarea muncii și la încetarea activității profesionale în respectivul loc de muncă; - coordonează monitorizarea biologică a expunerii profesionale și a efectelor biologice consecutive expunerii, după o prealabilă selecție a celor mai adecvate teste, pe baza parametrilor de sensibilitate, specificitate și a valorii lor predictive; 

- ține evidența și supraveghează bolile profesionale, bolile legate de profesie și supraveghează bolile cronice în relația cu munca; 

- declară cazurile de boli profesionale, conform metodologiei aprobate de Ministerul Sănătății; 

- înregistrează bolile legate de profesie, conform metodologiei aprobate de Ministerul Sănătății; 

- stabilește aptitudinea în muncă, cu ocazia oricărei examinări medicale. 

Legea 418/2004 ne arată prin art. 12 că “în cadrul comitetului de sănătate și securitate în muncă, medicul de medicină a muncii participă la stabilirea programelor de sănătate la locul de muncă prin următoarele acțiuni”: 

- consiliază reprezentanţii angajatorului şi ai angajaţilor asupra programelor de sănătate şi securitate în muncă; 

- recomandă consultarea sistematică cu reprezentanţii angajaţilor în probleme de medicină şi sociologie a muncii; 

- consiliază asupra modului de alegere şi definire a programelor de sănătate, securitate şi de mediu, care se vor realiza de către angajator; 

- coordonează discuţiile privind sănătatea în muncă astfel încât să conducă la un acord de opinii între angajator şi reprezentanţii angajaţilor; 

- consiliază asupra mijloacelor de monitorizare şi de evaluare a programelor de sănătate adaptate la locul de muncă. 

Medicul de medicina muncii este subordonat administratorului doar pe linie administrativă, activitatea sa profesională fiind desfășurată fără nici o ingerință din partea acestuia.15 

3.2. Obligațiile lucrătorului 

15 Alexandru Țiclea, Tratat de dreptul muncii, Legislație, Doctrină, Jurisprudență, Ed. a VII a, revizuită și  adăugită, Ed. Universul Juridic, 2013, p.623 

28

Așa cum ne arată Legea 319/2006, prin art. 22-23, fiecare lucrător va avea următoarele obligații: 

- să își însușească și să respecte prevederile legislației din domeniul securității și sănătății în muncă și măsurile de aplicare a acestora; 

- să îşi desfăşoare activitatea, în conformitate cu pregătirea şi instruirea sa, precum şi cu instrucţiunile primite din partea angajatorului, astfel încât să nu expună la pericol de accidentare sau îmbolnăvire profesională atât propria persoană, cât şi alte persoane care pot fi afectate de acţiunile sau omisiunile sale în timpul procesului de muncă. 

- să utilizeze corect maşinile, aparatura, uneltele, substanţele periculoase,  echipamentele de transport şi alte mijloace de producţie; 

- să utilizeze corect echipamentul individual de protecţie acordat şi, după utilizare, să îl înapoieze sau să îl pună la locul destinat pentru păstrare; 

- să nu procedeze la scoaterea din funcţiune, la modificarea, schimbarea sau înlăturarea arbitrară a dispozitivelor de securitate proprii, în special ale maşinilor, aparaturii,  uneltelor, instalaţiilor tehnice şi clădirilor, şi să utilizeze corect aceste dispozitive; 

- să comunice imediat angajatorului şi/sau lucrătorilor desemnaţi orice situaţie de  muncă despre care au motive întemeiate să o considere un pericol pentru securitatea  şi sănătatea lucrătorilor, precum şi orice deficienţă a sistemelor de protecţie; 

- să aducă la cunoştinţă conducătorului locului de muncă şi/sau angajatorului  accidentele suferite de propria persoană; 

- să coopereze cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, atât timp cât este necesar,  pentru a face posibilă realizarea oricăror măsuri sau cerinţe dispuse de către  inspectorii de muncă şi inspectorii sanitari, pentru protecţia sănătăţii şi securităţii  lucrătorilor; 

- să coopereze, atât timp cât este necesar, cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi,  pentru a permite angajatorului să se asigure că mediul de muncă şi condiţiile de lucru  sunt sigure şi fără riscuri pentru securitate şi sănătate, în domeniul său de activitate; 

- să îşi însuşească şi să respecte prevederile legislaţiei din domeniul securităţii şi  sănătăţii în muncă şi măsurile de aplicare a acestora; 

- să dea relaţiile solicitate de către inspectorii de muncă şi inspectorii sanitari. 29

CAPITOLUL 4.  

Studiu de caz – SC Mentor S.R.L. 

Prin acest studiu de caz doresc să arăt o modalitate de a implementa măsurile și regulile enumerate mai sus, pentru a rezolva problemele de sănătate și securitate în muncă, ce pot apărea în societatea noastră. 

S.C. Mentor S.R.L. este o societate din Craiova, care a avut ca principiu bunăstarea salariaților la locul de muncă, mai ales deoarece mediul în care aceasta activează, de producere de textile, este un mediu destul de stresant. 

Pentru a obține acest lucru, societatea a pus accent pe dezvoltarea potențialului maxim al fiecărui salariat, obținând astfel un mare succes pentru întreaga companie, deoarece productivitatea creștea, imaginea societății pe piața muncii era mai bună iar salariații erau mai motivați si nu îsi doreau să îsi schimbe locul de muncă. 

Această abordare a adus beneficii atât pentru salariați, cât și pentru angajator, obținând astfel o cale de comunicare eficientă între salariați și managementul societății, această comunicare fiind esențială pentru a exista respect din ambele părți. 

Compania Mentor S.R.L. este o companie privată românească, înființată în anul 1992, bazată în totalitate pe finanțare românească. La ora actuală, compania este printre cele mai de top societăți din țară, care se ocupă cu producerea hainelor, echipamentelor de muncă pentru poliție, armată, pompieri, producția companiei fiind destinată României, dar și pieței externe. Sediul societății se află în Craiova. 

30

Încă de la începutul existenței acestei companii pe piața românească, preocuparea ei a constat în diversificarea ariei de servicii și produse de înaltă calitate. În momentul de față compania are peste 300 de clienți în țară și în Uniunea Europeană. Printre cei mai importanți clienți sunt: Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Sănătății, Poliția Română, Poșta Română, Ford România, Hidroelectrica S.A., etc. 

Cifra de afaceri a societății Mentor S.R.L. a crescut constant, iar în anul 2008 aceasta depăsea 1,2 milioane de euro. 

Compania are peste o sută de salariați, dintre care 90% sunt femei. Prin urmare, compania și-a propus să îsi îndrepte toate politicile de securitate și sănătate în muncă pe nevoile femeilor. 

Modul prin care compania îsi dorea să asigure bunăstarea salariaților a constat într-o serie de măsuri de securitate și sănătate în muncă, organizatorice, măsuri ce au contribuit la succesul companiei, la productivitate și la imaginea sa în fața clienților și a subcontractanților. 

Această abordare a constat în: 

- îmbunătățirea punerii în aplicare a sistemului integrat de management care să asigure locuri de muncă mai sigure și mai sănătoase în întreaga companie; 

- menținerea obiectivului de zero accidente de muncă, ca urmare a politicii de securitate și sănătate în muncă a companiei; 

- dezvoltarea unei politici de prevenire a accidentelor și a îmbolnăvirilor profesionale solidă, la nivelul companiei; 

- obținerea unei forțe de muncă sanătoasă și fericită, printr-o promovare a bunăstării la locul de muncă; 

- satisfacerea nevoilor speciale ale lucrătoarelor de sex feminin, prin intermediul măsurilor de securitate și sănătate în muncă; 

- îmbunătățirea stabilității forței de muncă în cadrul companiei și la nivel regional; - creșterea productivității și a cifrei de afaceri a companiei; 

- măsuri organizaționale eficiente menite să susțină abordarea companiei în vederea bunăstării salariaților; 

- îmbunătățirea comunicării între salariați și sistemul managerial și invers; 31

- o implicare mai mare a salariaților în vederea informării dar și a consultării în ceea ce privește securitatea și sănătatea în muncă; 

- obligația conducerii de a asigura bunăstarea forței de muncă, indiferent de locul de muncă și de sarcinile de lucru atribuite; 

- îmbunătățirea imaginii companiei pe piața de producere a echipamentelor de muncă, atât la nivel național, cât și la nivel internațional; 

- îmbunătățirea relației cu clienții și cu subcontractorii companiei. 

Abordarea holistică a companiei de a obține bunăstarea salariaților la locul de muncă a fost pusă în practică printr-o combinație de politici care se adresau concomitent prevenirii accidentelor de muncă și a îmbolnăvirii profesionale prin identificarea pericolelor, evaluarea riscurilor și prin promovarea sănătății la locurile de muncă. 

Dezvoltarea abilităților lucrătorilor pentru a finaliza sarcinilor primite s-a obținut prin formare profesionala adecvată, printr-un management al resurselor umane just, prin organizare managerială, o comunicare eficientă și o consultare permanentă a salariaților. 

Securitatea la locul de muncă s-a obținut prin orientarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă către nevoile salariatelor de sex feminin. Asigurând sănătatea mentală dar și nevoile psihosociale este considerat a fi un factor cheie în vederea obținerii bunăstării a salariaților. În acest sens, compania a susținut financiar toate măsurile. 

Principalele măsuri de securitate și sănătate în muncă adoptate 

Compania a dezvoltat o serie de inițiative menite să asigure sănătatea și securitate a salariaților, cu ajutorul unei politici de prevenire solide. 

O inițiativă cheie a constat în punerea în aplicare a sistemului de management integrat (calitate / SSM / Mediu), care a permis o mai bună gestionare a riscurilor în cadrul companiei și a locurilor de muncă sănătoase. 

Măsurile luate de conducerea companiei pentru integrarea acestui sistem de management au fost următoarele: 

32

- investiții semnificative în utilaje și echipamente de ultimă generație și dezvoltarea de procese de muncă moderne; 

- utilizarea de materiale de calitate furnizate de cei mai buni furnizori de pe piața; - Utilizarea de materiale ecologice atât la fabricarea de produse cât și pentru angajați (echipamentul de lucru, echipamentul individual de protecție); 

- toate produsele companiei sunt certificate de organisme române și / sau UE; - instruire periodică SSM a fost efectuatî pentru lucrătorii, în conformitate cu prevederile legale, în mod regulat, dar, de asemenea, și ori de câte ori este necesar, mai ales atunci când o mașină sau un echipament nou a fost achiziționat; 

- în plus, ședințele de instruire în domeniul securității și sănătății în muncă au fost organizate pe diverse teme legate de nevoile și sugestiile lucrătorilor, atunci când se confruntă cu anumite situații de muncă și/sau noi riscuri. Acestea au fost în mare parte realizate prin dezbateri deschise, pentru a determina o comportament îndreptat spre siguranță al lucrătorilor; 

- consultarea lucrătorilor, zi de zi, cu privire la problemele de la locul de muncă a fost foarte încurajată (de exemplu, comunicare directă cu reprezentantul SSM și autoritățile de supraveghere la locul de muncă, precum și mesajele scrise anonime introduse într-o cutie pusă la sediul companiei); 

- comunicarea deschisă a fost încurajată și prin discuțiile libere, dezbătute de reprezentanții din domeniul securității și sănătății în muncă, conducătorii locurilor de muncă și mananagerii societății; 

- în cadrul companiei politica de zero accidente s-a menținut. Chiar dacă au avut loc incidente, acestea au fost examinate și concluziile trase au dus la îmbunătățirea proceselor de lucru existente și la eliminarea sau reducerea riscurilor existente la locul de muncă. 

33

Instruirea periodică a angajatilor. 

Modul de abordare al conducerii companiei în ceea ce privește securitatea și sănătatea lucrătorilor a constituit un exemplu poziiv de gestionare a riscurilor, prin măsuri care abordează în mod special bunăstarea lucrătorilor la locul de muncă. Feedback-ul pozitiv obținut a fost împărtășit cu diverse companii ce făceau parte din același sector de activitate, pentru a îmbunătăți condițiile de sănătate și siguranță la locul de muncă. 

34

În continuare voi arăta un model de instrucțiune proprie privind securitatea și sănătatea în muncă a lucrătorilor ce desfășoară o activitate de birou în cadrul companiei:  

1. SCOP 

Prezentele instrucţiuni cuprind un set de prevederi minime şi obligatorii privind securitatea şi sănătatea în muncă a salariaţilor, în raport cu sarcina de muncă, pe durata programului de lucru. Prin aplicarea şi respectarea prevederilor din conţinut se urmăreşte formarea unor deprinderi şi a unui comportament adecvat realizării în siguranţă a sarcinilor de muncă. 

2. DOMENIUL DE APLICARE 

Instrucţiunile de lucru se aplică întregului personal tehnic, administrativ si de conducere al  societăţii, care execută activităţi de birou în cadrul compartimentelor şi departamentelor  administrative. 

3. DEFINIŢII ŞI PRESCURTĂRI 

Pentru scopurile acestor instrucţiuni se aplică termenii şi definiţiile conform art. 5 din Legea 319/2006. 

Lucrător: persoană angajată de catre angajator, care îşi desfăşoară activitatea într-un loc de muncă şi care duce la îndeplinire o sarcină de muncă, cu excepţia persoanelor care prestează 

35

activităţi casnice. 

Loc de muncă: locul destinat să cuprindă posturi de lucru, situat in clădirile sau şantierele societăţii, inclusiv orice alt loc din aria societăţii la care lucrătorul are acces în cadrul desfaşurării activităţii. 

Echipament individual de protecţie (EIP): orice echipament destinat să fie purtat sau mânuit de un lucrător pentru a-l proteja împotriva unuia sau mai multor riscuri care ar putea să-i puna in pericol securitatea şi sănătatea la locul de muncă, precum şi orice supliment sau accesoriu proiectat pentru îndeplinirea acestui obiectiv.  

CSSM: Comitetul de Securitate şi Sănătate în Muncă. 

Lucrător desemnat SSM-SU: persoană desemnată prin decizia angajatorului să se ocupe de  activităţile de prevenire şi protecţie şi care îndeplineşte cerinţe minime de pregătire în domeniul  SSM, cel puţin de nivel mediu. 

4. DOCUMENTE DE REFERINŢĂ 

4.1 OHSAS 18001:2004 - Sisteme de management al sănătăţii şi securităţii ocupaţionale. 4.2 Legea 319/2006 a Securităţii şi Sănătăţii în Muncă. 

4.3 Norme Metodologice de aplicare a Legii 319/2006 a Securităţii şi Sănătăţii în Muncă. 4.4 Metoda INCDPM pentru evaluarea factorilor de risc din 2006. 

4.5 HG 1048/09.08.2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecţie la locul de muncă. 

4.6 H.G.1028/2006 privind cerinţele minime de securitate privind utilizarea echipamentelor cu  ecran de vizualizare. 

5. DESCRIEREA LOCULUI DE MUNCĂ 

36

5.1.Componentele sistemului de muncă pentru activităţi de birou: 5.1.1. Lucrătorul. 

- Lucratorul este angajat în conformitate cu prevederile legale stabilite prin Legea nr.53/2003 – Codul Muncii, pentru prestarea activităţilor înscrise în profilul de activitate al societăţii. 

- Încadrarea pe funcţii şi/sau posturi de lucru corespunde pregătirii profesionale şi competenţei fiecărui salariat conform fişei postului. 

5.1.2. Sarcina de muncă. 

- Realizeaza atribuţiile de serviciu corespunzătoare funcţiei şi postului ocupat. - Se deplaseaza în teritoriu cu mijloace auto proprietatea societatii sau alte forme de deţinere şi/sau publice pentru realizarea sarcinilor de serviciu. 

- Are obligaţia să menţină sculele, utilajele, echipamentele în stare bună de funcţionare şi anunţă şeful ierarhic despre eventualele deteriorări ale acestora; - Respectă prevederile Regulamentului de Ordine Interioara; 

- Are un comportament corespunzator în relaţiile cu clientii şi colegii de muncă; - Răspunde de calitatea şi eficienţa lucrărilor executate, în funcţie de termenele primite, precum şi de buna funcţionare a echipamentelor din dotare; 

- Răspunde de utilizarea şi gospodărirea eficientă a bunurilor materiale aflate asupra sa sau încredinţate spre folosinţă; 

- Se prezintă la serviciu în deplină capacitate de muncă, odihnit, cu ţinută corespunzătoare, nefiind sub influenţa băuturilor alcoolice, a medicamentelor, a substanţelor halucinogene si nu consuma asa ceva în timpul programului de lucru; 

- Intervine prompt pentru limitarea efectelor în cazul situaţiilor de urgenţă; - Răspunde la toate solicitarile şefului legate de activitatea sa sau a departamentului în care lucrează; 

- În timpul serviciului sunt interzise discuţiile care nu au legatură cu îndeplinirea obligaţiilor şi atribuţiilor de serviciu; 

- Participă la toate formele de instruire atât profesională cât şi privind securitatea în muncă şi situaţiile de urgenţă. 

5.1.3. Echipamentul de muncă. 

37

- Dotări ale birourilor cu mobilier de birotică şi echipamente de muncă adecvate activităţilor (calculatoare cu accesoriile aferente, copiatoare, telefon, capsatoare, perforatoare, decapsatoare, aparate de laminare, aparate de îndosariere, aparate de aer condiţionat, dozatoare de apa, etc.). 

- Materiale de lucru utilizate: produse de birotică-papetărie specifice activităţilor de birou. 

- Mijloace de transport auto (persoane sau marfă), aflate în proprietatea firmei sau alte forme de deţinere, puse la dispoziţia lucrătorilor pentru realizarea sarcinilor de muncă. 

5.1.4. Mediul de muncă. 

- Spaţii de lucru amenajate şi compartimentate în birouri, dotate în funcţie de destinaţie şi lucrări aferente activităţilor prestate. 

- Utilităţile comune clădirii (energie electrică, încălzire, apă şi canalizare, grupuri sanitare, sisteme de climatizare, etc.). 

5.2.Factori de risc (riscuri potenţiale de accidentare şi îmbolnăvire profesională) 5.2.1. Factori de risc proprii mijloacelor de producţie 

a. Prinderea membrelor superioare în uşi sau în echipamentele de muncă; b. Accident de circulaţie în cazul conducerii autoturismului de serviciu sau ca pasager – independent de acţiunile conducătorului auto; 

c. Contactul direct al epidermei cu suprafeţe periculoase (muchiile mobilierului, instrumente de tăiere etc.); 

d. Electrocutare prin atingere directă (prize deteriorate accidental) sau indirectă (deteriorarea accidentală a izolaţiei). 

5.2.2. Factori de risc proprii mediului de muncă 

a. Obosirea vederii datorita lucrului la monitorul calculatorului; 

b. Calamităţi naturale (surprinderea de către cutremur în incinta biroului); c. Stres datorat relaţiilor de muncă necorespunzătoare (necooperare, antipatie, invidie, etc…). 

Factori de risc proprii sarcinii de muncă 

d. Poziţie de lucru fixă – preponderent aşezat pe scaun; 

e. Ritm de muncă mare (stres). Absenţa pauzelor pentru relaxare; 

38

f. Decizii dificile în scurt timp; 

g. Asumarea responsabilităţii pentru acţiunile întreprinse; 

h. Operaţii repetitive cu ciclu scurt (tastarea). 

5.2.3. Factori de risc proprii lucrătorului 

a. Poziţionarea incorectă a sistemului de calcul, fără respectarea principiilor ergonomice; b. Executarea de operaţii neprevăzute în sarcina de muncă (intervenţia la instalaţia electrică; c. Căderea de la acelasi nivel prin alunecare sau împiedicare cauzată de starea necorespunzătoare a zonei de deplasare (pardoseala umedă, cabluri care traversează căile de circulaţie); 

d. Reglarea incorectă a caracteristicilor monitorului; 

e. Utilizarea surselor de foc în locuri cu densitatea sarcinii termice ridicată (birouri, arhivă, etc.). PERICOL DE INCENDIU! 

f. Accident de traseu – pe durata şi traseul deplasării de acasă la serviciu şi invers; g. Prezentarea la lucru în condiţii psiho-fiziologice necorespunzătoare (oboseală, boală, sub influenţa alcoolului); 

h. Neutilizarea echipamentelor de protecţie (utilizarea calculatorului fără carcasă, utilizarea prizelor fără împământare etc.). 

5.3.Dotarea cu echipament individual de protecţie – EIP. 

5.3.1. Lucrătorii care desfăşoară activităţii de birou nu necesită echipament de protecţie.  

6. RESPONSABILITĂŢI / OBLIGAŢII / REGULI 

6.1. Angajatorul 

a. să stabilească structurile organizatorice proprii, prin acte de autoritate emise în conformitate cu prevederile legale în vigoare, cu privire la decizia de realizare a securităţii şi sănătăţii în muncă; 

b. să selecteze din punct de vedere profesional şi sa accepte la muncă persoanele care corespund cerinţelor şi condiţiilor reale de muncă; 

c. să verifice anual şi ori de câte ori este necesar starea de sănătate a salariaţilor; d. să asigure resursele financiare pentru realizarea măsurilor cuprinse în planul de prevenire şi protecţie; 

39

e. să asigure cele mai bune mijloace de muncă în vederea realizării în siguranţă a sarcinilor de muncă; 

f. să instruiască lucrătorii privind securitatea si sanatatea în muncă şi situaţii de urgenţă. 

6.2. Lucrătorul 

6.2.1 Măsuri de natură organizatorică: 

a. să îşi desfăşoare activitatea, în conformitate cu pregatirea şi instruirea sa, precum şi cu instrucţiunile primite din partea angajatorului, astfel încât să nu expună la pericol de accidentare sau îmbolnăvire profesională nici propria persoană, nici alte persoane care pot fi afectate de acţiunile sau omisiunile sale în timpul procesului de muncă; 

b. să utilizeze corect mijloacele de productie din dotare; 

c. să nu procedeze la scoaterea din functiune, la modificarea, schimbarea sau înlaturarea arbitrară a dispozitivelor de securitate proprii; 

d. să comunice imediat angajatorului şi/sau lucrătorilor desemnaţi orice situaţie de muncă pe care au motive întemeiate să o considere un pericol pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, precum şi orice deficienţă a sistemelor de protecţie; 

e. să aducă la cunoştinţa conducatorului locului de muncă şi/sau angajatorului accidentele suferite de propria persoană; 

f. să îşi însuşească şi să respecte prevederile legislaţiei din domeniul securităţii şi  sănătăţii in muncă şi măsurile de aplicare a acestora; 

g. să dea relaţiile solicitate de către inspectorii de muncă şi inspectorii sanitari; h. să urmărească modul cum sunt respectate normele de securitate în muncă şi PSI de către colegii de muncă, iar în caz de abateri, să atragă atenţia celui în cauză şi să îl informeze pe conducătorul locului de muncă; 

i. să respecte normele de disciplină în muncă prin: 

- exercitarea atribuţiilor şi a responsabilităţilor stabilite prin fişa postului; - evitarea unor operaţii periculoase, neprevăzute în sarcina de muncă; 

- respectarea hotărârilor conducerii şi/sau dispoziţiilor şefului ierarhic; - nepărăsirea locului de muncă decat cu acordul şefului direct; 

40

- respectarea orelor de începere şi terminare a programului de lucru stabilit de conducere, după necesităţi; 

- prezentarea la program în deplină capacitate de muncă, odihnit şi cu ţinută corespunzătoare, nefiind sub influenţa băuturilor alcoolice, a medicamentelor, a substanţelor halucinogene si neconsumarea acestora în timpul programului de lucru; 

- menţinerea unui comportament civilizat şi a unui climat de colaborare în relaţiile de muncă cu ceilalţi colegi; 

- evitarea jocului şi glumelor în timpul programului de lucru; 

- evitarea alergării, urcării sau coborârii scărilor prin sărirea mai multor trepte odată şi peste eventualele obstacole; 

- menţinerea ordinii şi curăţeniei la locul de muncă; 

- participarea în mod regulat la instruirile privind securitatea în muncă şi cele pentru situaţii de urgenţă, precum şi la aplicaţii practice; 

- respectarea regulilor de igienă în muncă. 

6.2.1. Prevederi specifice activităţilor de birou 

Reguli de securitate împotriva electrocutării. 

a. Este interzisă utilizarea calculatoarelor în următoarele situaţii: 

- conectarea la energia electrică prin ştechere sau prize care prezintă defecţiuni, crăpături, şuruburi lipsă sau slab înşurubate; 

- conectarea mai multor aparate la aceeaşi priză pentru evitarea supraîncărcării şi supraîncălzirii peste puterea maximă pe care o suportă priza;  

- cuplarea consumatorilor la sursa de curent cu fire direct introduse în priză (fără ştecher); 

- punerea în funcţiune fără carcasa de protecţie şi întrerupătorul care să permită operatorului deconectarea separată a echipamentelor periferice în caz de necesitate; - prezenţa defecţiunilor sau improvizaţiilor la instalaţiile de alimentare cu energie electrică; 

- conectarea echipamentului de calcul la prize defecte sau fără legatură la pământ. b. Cablurile de alimentare cu energie electrică trebuie să fie în stare perfectă, fără înnădiri sau crăpături la izolaţia de protecţie. 

41

c. La amplasarea cablurilor electrice se vor evita zonele de circulaţie ale salariaţilor, sau se va asigura protecţia acestora prin tubulatură PVC împotriva deteriorării mecanice a izolaţiei. d. Înainte de conectarea unui echipament electric la o priză electrică, acesta trebuie controlat pentru a fi în pozitia „deconectat”. 

e. Orice operaţie de reglare, reparare, întreţinere şi curăţare a echipamentelor electrice se va efectua numai dupa ce s-a întrerupt alimentarea cu energie electrică. 

f. Nu se va pune niciodata în functiune un echipament electric caruia i s-a scos carcasa. g. Punerea în funcţiune a panourilor de distribuţie va fi efectuată numai de personalul autorizat în acest scop.  

h. Înlocuirea siguranţelor la instalaţiile electrice se va face numai de către personalul autorizat în acest scop. 

i. Se interzice personalului de deservire a echipamentelor de calcul să intervină la tablouri electrice, prize, ştechere, cordoane de alimentare, grupuri stabilizatoare, instalaţii de climatizare sau la orice alte instalaţii auxiliare specifice. 

7, INSTRUCTIUNI PROPRII DE SECURITATE SI SANATATE IN MUNCA PENTRU  ACTIVITATI DE BIROU 

7.1. INSTRUCTIUNI PROPRII DE SECURITATE SI SANATATE IN MUNCA  PENTRU ACTIVITATI DE BIROU CU CARACTER GENERAL. 

∙ In incaperi se vor pastra numai piese de mobilier (birouri, scaune, mese, dulapuri, casa  de bani, etc) in perfecta stare de functionare, amplasate astfel incat sa nu provoace  accidente; 

∙ Orice element de birotica depistat ca defect va fi reparat imediat. Daca acest lucru nu este posibil, obiectul va fi retras in magazie, astfel incat sa nu se permita folosirea sa in stare  defecta si sa fie eliminata astfel posibilitatea producerii unui accident; 

∙ Repararea biroticii se va executa numai de personal calificat, de la unitati de profil. ∙ Orice fel de reparatii la instalatiile electrice (tablou de sigurante, prize, cabluri defecte  etc.), sanitare, de incalzire, gaze si alte asemenea se vor executa prin firme specializate pe 

42

baza de comanda. 

∙ Cablurile de alimentare a aparatelor (lampi de birou, calculatoare etc.) vor fi amplasate  astfel incat sa se elimine posibilitatea accidentarii prin impiedicarea persoanelor. Periodic se va verifica integritatea acestora pentru eliminarea oricarui pericol de electrocutare. 

∙ Este interzisa utilizarea oricaror echipamente electrice prezentand defectiuni: prize  sparte sau avariate ca urmare a unor scurtcircuite, arcuri electrice etc., conductori  dezizolati sau avand izolatia deteriorata. 

∙ Este interzisa depozitarea sau amplasarea provizorie la inaltime (pe dulapuri, cuiere, etc.)  a unor obiecte care prin cadere ar putea provoca accidente. 

∙ Pardoseala din incaperile de lucru si din grupurile sanitare trebuie pastrata curata si  uscata astfel incat sa nu existe pericol de alunecare sau impiedicare. Trebuie semnalata si  remediata orice defectiune in pardoseala. 

∙ In caz de inghet sau polei, zona de circulatie aferenta sediului firmei trebuie curatata de  zapada si acoperita cu materiale antiderapante care sa elimine riscul de accidentare prin  alunecare. 

∙ Orice deplasare dintr-o incapere in alta se va efectua atent, cu fata inainte. Deschiderea  usii se va executa lent pentru a nu accidenta vreo persoana aflata in imediata ei apropiere. De asemenea, urcatul si coboratul treptelor trebuie facut cu atentie. 

∙ Cand trebuie luat un obiect aflat la inaltime, obligatoriu se va folosi o scara sigura si nu  una improvizata din scaune, cutii, sertare. 

∙ Usile cu geamuri trebuie manevrate atent. Este interzisa sprijinirea sau impingerea de sticla usilor. 

∙ La iesirea din cladire, orice persoana se va asigura in toate directiile ca sa nu fie surprinsa de vreun mijloc de transport. 

∙ In timpul programului trebuie folosita o incaltaminte corespunzatoare pentru evitarea  oricarei surse de accident. 

∙ Pentru protectia personalului care face curatenie, cioburile de sticla trebuie invelite si  depuse la vedere astfel incat sa poata fi usor identificate. 

43

7.2. REGULI DE SECURITATE LA UTILIZAREA CALCULATOARELOR 

∙ Lucrătorii care urmează să desfăşoare activităţi cu echipamente de calcul, vor fi încadraţi  şi repartizaţi în posturile de lucru numai după efectuarea examenelor medicale obligatorii  prevăzute de regulamentele în vigoare de Ministerul Sănătăţii, inclusiv a examenului  medical oftalmologic. 

∙ Trebuie evitata bararea trecerilor cu cordoane electrice. 

∙ Echipamentele electrice trebuie aşezate cât mai aproape de prizele electrice. ∙ Este interzis să se atingă sau să se ţină cu mâna un obiect metalic (ex: ţeava sau  caloriferul) în timp ce cu cealaltă mâna se introduce ştecherul în priză. ∙ Este interzis să se pună în funcţiune un echipament electric înainte de cunoaşterea  sistemului sau de funcţionare. 

∙ Este interzis ca operatorii de calculatoare să-şi repare singuri echipamentele. Întretinerea  şi reglarea vor fi efectuate de personal special calificat. 

∙ Conducerea societatii va informa lucrătorii asupra tuturor aspectelor legate de securitate  şi sănătate derivate de cerinţele desfăşurării activităţilor, precum şi a măsurilor aplicabile  la locul de muncă.  

∙ Lucrătorii vor fi instruiţi în legătură cu utilizarea echipamentului de calcul înainte de  începerea activităţii şi ori de câte ori se modifică organizarea sau dotarea locurilor de  muncă. 

∙ Lucrătorii vor fi instruiţi special asupra necesităţii amenajării ergonomice a locului de  muncă şi asupra poziţiilor corecte pe care trebuie să le adopte în timpul lucrului. ∙ Conducerea unităţii va planifica şi organiza activităţile de prelucrare automată a datelor  astfel încât activitatea zilnică în faţa ecranului să alterneze cu alte activităţi. ∙ În cazul în care alternarea activităţilor nu este posibilă, iar sarcina de muncă impune  utilizarea ecranelor în cea mai mare parte a timpului de lucru, se vor acorda pauze  suplimentare faţă de cele obişnuite. 

∙ Durata şi periodicitatea pauzelor suplimentare se vor reglementa prin instrucţiuni proprii,  cu consultarea unor instituţii specializate sau specialişti, în funcţie de modul de  organizare a activitaţii şi de caracteristicile sarcinii de muncă (complexitate, ritm, durată,  

44

repetitivitate etc.) şi vor fi incluse în timpul de lucru. Timpul de aşteptare a raspunsului  calculatorului nu va fi considerat ca pauză în activitatea lucrătorilor. 

∙ Amenajarea locului de muncă trebuie realizată astfel încât să ofere utilizatorilor confort şi libertate de mişcare şi să diminueze la maxim posibilele riscuri de natură vizuală, mentală şi posturală. 

∙ Posturile de muncă trebuie concepute şi amenajate astfel încât să permită unor persoane  diferite să realizeze o gama diversă de sarcini de muncă, într-un mod confortabil şi  eficace, la nivelul de performanţe cerut. 

∙ Locul de munca trebuie să permită o buna corelare între caracteristicile antropo funcţionale ale utilizatorilor şi munca lor prin asigurarea posibilităţilor de reglare a  diferitelor elemente componente ale acestuia. 

∙ Utilizatorii trebuie să aibă posibilităţi de modificare a poziţiei de lucru, în timpul  activităţii. 

∙ Dacă utilizatorii se deplasează de la un punct la altul, este indicat să se prevadă elemente  de prindere sub planul de lucru, pentru a uşura mişcarea ( de exemplu o canelura sub  birou cu adâncime suficientă pentru prindere cu mâna). 

∙ Distanţele şi unghiurile de vedere trebuie să fie în raport cu cerinţele sarcinii de muncă şi  în conformitate cu poziţia de lucru standard. 

∙ Pentru a păstra o poziţie de lucru confortabilă şi pentru a evita reflexiile şi efectul de  orbire, utilizatorul trebuie să încline, să basculeze sau să rotească ecranul oricare ar fi  inălţimea ochilor deasupra planului de lucru. 

∙ Înalţimea optimă a centrului ecranului trebuie să corespundă unei direcţii de privire  înclinate între 10 şi 20 grade sub planul orizontal care trece la nivelul ochilor. ∙ Înălţimea tastaturii trebuie să asigure în timpul utilizării un unghi între braţ şi antebraţ de  minimum 90 grade. 

∙ În poziţia aşezat, distanţa dintre planul de lucru şi suprafaţa de şedere trebuie să fie  cuprinsă între 200 şi 260 mm. 

∙ Ecranul, suportul de documente şi tastatura trebuie amplasate la distanţe aproximativ  egale faţa de ochii utilizatorului, respectiv 600 +/- 150 mm. 

∙ Monitoarele vor fi amplasate astfel încât direcţia de privire să fie paralelă cu sursele de  lumină (naturală sau artificială). 

45

∙ Posturile de muncă la monitoare vor fi amplasate între şirurile de corpuri de iluminat din  încăperea de lucru. 

∙ Monitoarele vor fi amplasate la distanţa faţă de ferestre. În cazul în care monitoarele sunt  amplasate în încăperi în care se desfăşoară şi alte activităţi, în apropierea ferestrelor vor fi amplasate posturile de lucru ce nu necesită activitate de ecran. Suprafeţele vitrate nu  trebuie să fie situate în faţa sau în spatele ecranului. 

∙ Se va evita pe cât posibil, amplasarea monitoarelor în încăperi cu suprafeţe vitrate de  mari dimensiuni. Dacă acest lucru nu este posibil, în cazul încăperilor mari, cu suprafeţe  vitrate importante, dispuse pe mai mulţi pereţi, se vor lua măsuri adecvate pentru  mascarea zonelor cu luminanţă ridicată (pereţi mobili, storuri cu lamele orizontale la  ferestre etc.) 

∙ Pentru asigurarea cerinţelor de securitate şi stabilitate, la locul de muncă trebuie: - să se reducă la minimum vibraţiile inerente sau transmise 

- să se elimine posibilitatea basculării planului de lucru; 

- să fie posibilă reglarea înălţimii mesei fără risc de coborâre bruscă şi deci, de rănire; - să nu se utilizeze obiecte improvizate pentru fixarea echipamentului de calcul. ∙ Amenajarea posturilor de muncă într-o încăpere trebuie realizată astfel încât să  ∙ asigure: 

- accesul uşor şi rapid al utilizatorilor la locul lor de muncă; 

- accesul uşor şi rapid al personalului de întreţinere la toate părţile echipamentului, la  poziţiile cablurilor şi la prizele electrice, fără întreruperea activităţii în desfăşurare sau cu o întrerupere minimă; 

- un spaţiu de lucru care să răspundă nevoilor de spaţiu personal, de comunicare între  indivizi şi de intimitate. 

∙ Conductorii electrici şi cablurile trebuie să respecte următoarele condiţii:  - să nu prezinte risc de electrocutare la trecerea pe planul de lucru sau pe sol; - să aibă o lungime suficientă pentru a se adapta la nevoile reale şi previzibile ale  utilizatorilor, inclusiv în cazul unei reamenajări a încăperii; 

- să asigure accesul uşor iar intreţinerea să se efectueze fără întreruperea activităţii; - cablajul trebuie să corespundă întregului domeniu de reglare a planului de lucru; 

46

- se interzice lucrătorilor să utilizeze echipamentele de calcul pe care nu le cunosc şi  pentru care nu au instruirea necesară. 

∙ La punerea sub tensiune a calculatoarelor electronice se vor respecta, în ordine,  urmatoarele prevederi: 

- verificarea temperaturii şi umiditaţii din sală; 

- verificarea tensiunii la tabloul de alimentare; 

- punerea sub tensiune a unitaţii centrale, prin acţionarea butonului corespunzator de pe panoul unitaţii centrale şi a echipamentelor periferice; 

∙ Scoaterea de sub tensiune a calculatoarelor electronice se va realiza în succesiunea  inversă celor prevăzute la punerea sub tensiune. 

∙ Punerea în funcţiune a unui echipament după revizii sau reparaţii se va face numai după  ce personalul autorizat să efectueze revizia sau reparaţia, confirmă în scris că  echipamentul respectiv este în stare de funcţionare; 

∙ Este interzisă îndepărtarea dispozitivelor de protecţie ale echipamentului de calcul. ∙ Este interzisă efectuarea oricărei intervenţii în timpul funcţionării echipamentului de  calcul. 

∙ La utilizarea imprimantelor se va evita atingerea părţilor fierbinţi. 

∙ Orice intervenţie în timpul funcţionării imprimantelor, se va realiza cu luarea măsurilor  de evitare a antrenării părţilor corpului de către imprimantă. 

∙ Este interzis fumatul în încăperile cu volum mare de documente. 

∙ În cazul unui început de incendiu în sala calculatoarelor se va acţiona cu stingatoare cu  pulbere - P şi bioxid de carbon - G. 

∙ Reluarea lucrului în zonele de acţiune a bioxidului de carbon se va face numai după  ventilarea spaţiilor respective cu instalaţia de climatizare în funcţiune, în circuit deschis,  un timp stabilit în funcţie de capacitatea ventilatoarelor şi volumul încăperilor, dar nu mai puţin de o oră. 

∙ Este interzis consumul alimentelor pe masa suport a calculatorului sau deasupra tastaturii. ∙ În timpul lucrului la videoterminale, se vor evita purtarea ochelarilor coloraţi. ∙ Utilizatorii echipamentelor de calcul trebuie să cunoască necesitatea şi posibilitaţile de  reglare a echipamentului şi mobilierului de lucru. 

47

∙ Reglările se vor efectua în raport cu cerinţele sarcinii de muncă, condiţiile de mediu şi cu  caracteristicile antropofuncţionale şi psihofiziologice individuale. 

∙ Se vor regla în principal: 

- luminanţa ecranului, contrastul între caractere şi fond, poziţia ecranului (înălţime,  orientare, înclinare); 

- înalţimea şi înclinarea suportului pentru documente; 

- înălţimea mesei de lucru (dacă este reglabilă); 

- înălţimea suprafeţei de şedere a scaunului, înclinarea şi înălţimea spătarului  scaunului. 

 7.3. REGULI DE SECURITATE PENTRU ALTE ACTIVITATI DE BIROU 

∙ Atunci când se foloseşte un cuţit de mână sau o lamă pentru tăierea hârtiei, degetele  trebuie ţinute cât mai departe de tăişul lamei. 

∙ În sertare trebuie aranjate obiectele tăioase sau ascuţite (creioane, cuţite, lame, etc.) în  compartimente separate. 

∙ La producerea unei tăieturi sau răniri se va folosi trusa de prim-ajutor sau se va cere  intervenţie de specialitate. 

∙ Înainte de folosirea unui scaun, trebuie controlată starea lui, după care se potriveşte într-o poziţie stabilă, evitându-se aşezarea pe marginea lui. 

∙ Este interzisă mişcarea de leganare pe 2 din picioarele scaunului sau de rasturnare pe  spate. 

∙ Este interzisă urcarea pe scaunul rotitor pentru a lua un obiect aflat la înalţime. Pentru  aceasta operaţie se recomandă un taburet solid, un podium sau o scara corespunzătoare. ∙ Pentru evitarea împiedicarilor, sertarele birourilor, fişetelor sau ale dulapurilor trebuie  ţinute închise. 

∙ Pentru a se evita prinderea degetelor, trebuie apucate bine manerele atunci cand se închid  sertarele sau uşile birourilor şi dulapurilor. 

∙ Trebuie adusă la cunoştinţa şefului direct orice piesă de mobilier ale cărei margini nu sunt netede sau sunt crăpate, se mişcă sau prezintă defecţiuni. 

48

CONCLUZII 

In trecut, angajatul era privit ca o unealtă de muncă și nimic mai mult, fără ca angajatorul sa țină cont de nevoile sau problemele salariatului. Tot ce conta era profitul și productivitatea muncii indiferent de sacrificiile umane. Însă s-a dovedit că dacă salariatul nu este protejat și instruit pentru a se asigura și menține un mediu de lucru sănătos, profitul și productivitatea scade. Astăzi relațiile dintre angajat și angajator s-au schimbat, iar domeniul securitătii și sănătății în muncă reprezintă o parte importantă din conceptul managerial. Securitatea și sănătatea în muncă este parte componentă a procesului de muncă și a pregătirii profesionale. 

Securitatea si sănătatea în muncă a inceput sa ocupe un loc prioritar în agenda socială națională, din rațiuni atât economice cât și umanitare, legislația națională fiind astfel obligată să introducă prevederile directivelor europene care reglementează acest domeniu.  Capitalul uman este constituit din elemente cum ar fi cunoașterea, abilitățile, aptitudinile și capacitatea de muncă, ce includ aspecte legate de sănătatea fizică si psihologică. Accidentele de muncă și bolile profesionale reprezintă o povară enormă pentru sistemele de protecție socială publice și private și necesită un raspuns integrat, coordonat și strategic, precum și o colaborare a principalelor părți interesate în elaborarea politicilor naționale. 

Rolul securității și sănătătii în muncă este primordial pentru consolidarea competitivității  și a productiviății întreprinderilor, prin efectele pozitive pe care le produce: reducerea costurilor  cu accidentele, incidentele și bolile, și creșterea motivării în muncă. Studiul efectuat pe un  santier de constructii si-a atins scopul cu privire la constientizarea lucratorilor si a angajatorilor,  necesitatii crearii unui mediu de lucru sigur si sanatos. 

Crearea unui mediu de lucru mai sigur și mai sănătos în Europa reprezintă un obiectiv  care depășeste resursele si expertiza unei singure țări sau unei singure instituții, prin urmare este  important ca securitatea și sănătatea în muncă să se dezvolte printr-o colaborare strânsă între  statele membre.