Incepand din data de 4 August, eSSM isi va schimba denumirea in ssmatic.ro toate serviciile vor fi disponibile in continuare fara intrerupere.





Instrucţiuni proprii de securitate şi sănătate în muncă pentru activitatile desfasurate in cadrul tipografiilor

Instrucţiuni proprii de securitate şi sănătate în muncă pentru activitatile desfasurate in cadrul tipografiilor 

Prevederi generale 

Conținut 

Art. 1 

Instrucţiunile proprii de securitate şi sănătate în muncă pentru activitatile desfasurate in cadrul tipografiilor, sunt reglementări specifice cu aplicabilitate internă, obligatorii, care cuprind prevederi şi măsuri de eliminare sau diminuare a pericolelor de accidentare şi îmbolnăvire profesională, specifice acestui tip de activitate. 

Conform abordărilor din Legea nr. 319/2006, a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor legii aprobate prin H.G. nr.1425/2006, precum şi din alte acte normative, sistemul de muncă este tratat ca un sistem compus din următoarele elemente ce interacţionează :  

- executantul – omul implicat nemijlocit în executarea sarcinii de muncă ; 

- sarcina de muncă – totalitatea acţiunilor ce trebuie efectuate prin intermediul echipamentelor de muncă şi în anumite condiţii de mediu, pentru realizarea procesului de muncă ; 

- mijloacele de producţie - totalitatea echipamentelor de muncă ( instalaţii, utilaje, maşini, aparate, dispoitive, scule, unelte, etc. ) şi a obiectelor muncii ( materii prime, materiale, etc. ), care se utilizează în procesul de muncă ;  

- mediul de muncă – ansamblul condiţiilor fizice, chimice, biologice şi psiho-sociale, în care unul sau mai mulţi executanţi îşi realizează sarcina de muncă. 

Scop 

Art. 2 

Scopul acestor instrucţiuni proprii de securitate şi sănătate în muncă constă în stabilirea unor măsuri pentru eliminarea sau diminuarea pericolelor de accidentare a lucrătorilor, specifice celor patru elemente ale sistemului de muncă menţionate mai sus. 

Art. 3 

Cadrul legislativ de referinta in vigoare (exemple) 

⮚ Legea nr. 319/2006 a securitatii si sanatatii in munca; 

⮚ H.G. nr. 1.425/2006 privind normele metodologice de aplicare a Legii securitatii si sanatatii in munca nr. 319/2006 cu modificarile si completarile ulterioare; 

⮚ H.G. nr. 1.218/2006 privind stabilirea cerinţelor minime de securitate şi sănătate în muncă pentru asigurarea protecţiei lucrătorilor împotriva riscurilor legate de prezenţa agenţilor chimici; 

⮚ H.G. nr. 1.028/2006 privind cerintele minime de securitate si sanatate in munca referitoare la utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare; 

⮚ H.G. nr. 971/2006 privind cerinte minime pentru semnalizarea de securitate si/sau de sanatate la locul de munca; 

⮚ H.G. nr. 1.091/2006 privind cerintele minime de securitate si sanatate la locul de munca; 

Terminologie: 

a) lucrător - persoană angajată de către un angajator, potrivit legii, inclusiv studenţii, elevii în perioada efectuării stagiului de practică, precum şi ucenicii şi alţi participanţi la procesul de muncă, cu excepţia persoanelor care prestează activităţi casnice;  

b) angajator - persoană fizică sau juridică ce se află în raporturi de muncă ori de serviciu cu lucrătorul respectiv şi care are responsabilitatea întreprinderii şi/sau unităţii;  

c) alţi participanţi la procesul de muncă - persoane aflate în întreprindere şi/sau unitate, cu permisiunea angajatorului, în perioada de verificare prealabilă a aptitudinilor profesionale în 

vederea angajării, persoane care prestează activităţi în folosul comunităţii sau activităţi în regim de voluntariat, precum şi şomeri pe durata participării la o formă de pregătire profesională şi persoane care nu au contract individual de muncă încheiat în formă scrisă şi pentru care se poate face dovada prevederilor contractuale şi a prestaţiilor efectuate prin orice alt mijloc de probă;  

d) reprezentant al lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor - persoană aleasă, selectată sau desemnată de lucrători, în conformitate cu prevederile legale, să îi reprezinte pe aceştia în ceea ce priveşte problemele referitoare la protecţia securităţii şi sănătăţii lucrătorilor în muncă;  

e) prevenire - ansamblul de dispoziţii sau măsuri luate ori prevăzute în toate etapele procesului de muncă, în scopul evitării sau diminuării riscurilor profesionale;  

f) eveniment - accidentul care a antrenat decesul sau vătămări ale organismului, produs în timpul procesului de muncă ori în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, situaţia de persoană dată dispărută sau accidentul de traseu ori de circulaţie, în condiţiile în care au fost implicate persoane angajate, incidentul periculos, precum şi cazul susceptibil de boală profesională sau legată de profesiune;  

g) accident de muncă - vătămarea violentă a organismului, precum şi intoxicaţia acută profesională, care au loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu şi care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel puţin 3 zile calendaristice, invaliditate ori deces;  

h) boală profesională - afecţiunea care se produce ca urmare a exercitării unei meserii sau profesii, cauzată de agenţi nocivi fizici, chimici ori biologici caracteristici locului de muncă, precum şi de suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului, în procesul de muncă;  

i) echipament de muncă - orice maşină, aparat, unealtă sau instalaţie folosită în muncă; 

 j) echipament individual de protecţie - orice echipament destinat a fi purtat sau mânuit de un lucrător pentru a-l proteja împotriva unuia ori mai multor riscuri care ar putea să îi pună în pericol securitatea şi sănătatea la locul de muncă, precum şi orice supliment sau accesoriu proiectat pentru a îndeplini acest obiectiv;  

k) loc de muncă - locul destinat să cuprindă posturi de lucru,situat în clădirile intreprinderii si/sau unităţii, inclusiv orice alt loc din aria întreprinderii şi/sau unităţii la care lucrătorul are acces în cadrul desfăşurării activităţii;  

l) pericol grav şi iminent de accidentare - situaţia concretă, reală şi actuală căreia îi lipseşte doar prilejul declanşator pentru a produce un accident în orice moment;  

m) stagiu de practică - instruirea cu caracter aplicativ, specifică meseriei sau specialităţii în care se pregătesc elevii, studenţii, ucenicii, precum şi şomerii în perioada de reconversie profesională;  

n) securitate şi sănătate în muncă - ansamblul de activităţi instituţionalizate având ca scop 

asigurarea celor mai bune condiţii în desfăşurarea procesului de muncă, apărarea vieţii, integrităţii fizice şi psihice, sănătăţii lucrătorilor şi a altor persoane participante la procesul de muncă; 

o) incident periculos - evenimentul identificabil, cum ar fi explozia, incendiul, avaria, accidentul tehnic, emisiile majore de noxe, rezultat din disfuncţionalitatea unei activităţi sau a unui echipament de muncă sau/şi din comportamentul neadecvat al factorului uman care nu a afectat lucrătorii, dar ar fi fost posibil să aibă asemenea urmări şi/sau a cauzat ori ar fi fost posibil să producă pagube materiale;  

p) servicii externe - persoane juridice sau fizice din afara întreprinderii/unităţii, abilitate să presteze servicii de protecţie şi prevenire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, conform legii;  

q) accident uşor - eveniment care are drept consecinţă leziuni superficiale care necesită numai acordarea primelor îngrijiri medicale şi a antrenat incapacitate de muncă cu o durată mai mică de 3 zile;  

r) boală legată de profesiune - boala cu determinare multifactorială, la care unii factori determinanţi sunt de natură profesională. 

 

s) tipograf – lucrător care monteaza si actioneaza presele digitale, presele de tipar inalt, presele litografice, masinile de tipar flexografice, masinile de tipar adanc, presele de ziare si alte prese de imprimare. 

Art. 4 

Prevederile prezentelor instructiuni proprii se aplica în mod cumulativ cu prevederile instructiunilor proprii generale elaborate de societate. 

Revizuirea instructiunilor 

Art. 5 

Prezentele instructiuni proprii se vor revizui ori de câte ori este necesar, ca urmare a modificărilor de natură legislativă, a schimbarilor tehnologice, a modificării echipamentelor de muncă, cu ocazia modificării proceselor de muncă, în situația producerii accidentelor de muncă sau ca urmare a măsurilor dispuse de inspectorii de muncă în urma controalelor. Orice revizuire sau completare necesită aprobarea conducerii instituției. 

Obligaţiile lucrătorilor privind securitatea şi sănătatea în muncă 

Art. 6 

Fiecare lucrător trebuie să îşi desfăşoare activitatea în conformitate cu pregătirea şi instruirea sa, precum şi cu instrucţiunile primite din partea angajatorului, astfel încât să nu expună la pericol de accidentare sau îmbolnăvire profesională, atât propria persoană, cât şi alte persoane care pot fi afectate de acţiunile sau omisiunile sale în timpul procesului de muncă. 

(1) În mod deosebit, în scopul realizării obiectivelor prezentate, lucrătorii au următoarele obligaţii: 

a) să utilizeze corect maşinile, aparatura, uneltele, substanţele periculoase, echipamentele de transport şi alte mijloace de producţie; 

b) să utilizeze corect echipamentul individual de protecţie acordat şi, după utilizare, să îl înapoieze sau să îl pună la locul destinat pentru păstrare; 

c) să nu procedeze la scoaterea din funcţiune, la modificarea, schimbarea sau înlăturarea arbitrară a dispozitivelor de securitate proprii, în special ale maşinilor, aparaturii, uneltelor, instalaţiilor tehnice şi clădirilor, şi să utilizeze corect aceste dispozitive; 

d) să comunice imediat angajatorului şi/sau lucrătorilor desemnaţi orice situaţie de muncă despre care au motive întemeiate să o considere un pericol pentru securitatea şi 

sănătatea lucrătorilor, precum şi orice deficienţă a sistemelor de protecţie; 

e) să aducă la cunoştinţă conducătorului locului de muncă şi/sau angajatorului accidentele suferite de propria persoană; 

f) să coopereze cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, atât timp cât este necesar, pentru a face posibilă realizarea oricăror măsuri sau cerinţe dispuse de către 

inspectorii de muncă şi inspectorii sanitari, pentru protecţia sănătăţii şi securităţii lucrătorilor; 

g) să coopereze, atât timp cât este necesar, cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, pentru a permite angajatorului să se asigure că mediul de muncă şi condiţiile de lucru sunt sigure şi fără riscuri pentru securitate şi sănătate, în domeniul său de activitate; 

h) să îşi însuşească şi să respecte prevederile legislaţiei din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi măsurile de aplicare a acestora; 

i) să dea relaţiile solicitate de către inspectorii de muncă şi inspectorii sanitari. 

j) să participe la instructajele de securitate şi sănătate în muncă, cât și la controalele medicale periodice organizate de angajator. 

Examinarea medicală 

Art. 7 

Examinarea medicală este obligatorie pentru exercitarea meseriei de tipograf, atât la angajare, cât si periodic. 

Instruirea personalului  

Art. 8 

Intervalul dintre doua instructaje periodice va fi stabilit prin programul anual de instruire-testare, dar nu va depăși 6 luni. 

Conducerea societăţii va urmări ca tipografii să primească o instruire adecvată și informații privind riscurile la care se expun în cazul în care aceste activități nu sunt executate corect. 

Salariații vor fi informați periodic asupra măsurilor luate de conducerea societăţii pentru asigurarea securității și sănătății în muncă. 

Organizarea locului de munca 

Art. 9 

In scopul mentinerii securitatii si sanatatii salariatilor, angajatorul va avea in vedere urmatoarele: 

- caile ce conduc spre iesirile de urgenta si iesirile propriu-zise sa fie pastrate in permanenta libere; 

- intretinerea tehnica a locului de munca si a echipamentelor de munca sa se faca permanent, iar orice defectiuni constatate sa fie remediate cat se poate de repede; 

- dispozitivele de protectie concepute pentru a preveni sau elimina riscurile sa fie controlate la inceputul lucrului si sa fie mentinute permanent in stare de functionare. 

Art. 10 

Instalatiile electrice nu trebuie sa prezinte riscuri de incendiu sau explozii iar salariatii trebuie sa fie protejati in mod adecvat impotriva riscului de electrocutare prin atingere directa sau indirecta. 

Art. 11 

Usile de iesire in caz de urgenta trebuie sa se deschida spre exterior. 

Art. 12 

Usile de iesire de urgenta nu trebuie sa fie incuiate sau zavorate astfel incat sa poata fi deschise imediat si fara efort de catre orice persoana care ar avea nevoie in caz de pericol. 

Art. 13 

Caile de acces de urgenta si iesirile care au nevoie de iluminare trebuie sa fie dotate cu sistem propriu de iluminat de siguranta care sa intre in functiune in caz de defectare a sistemului principal de iluminat. Art. 14 

Echipamentele de stingere a incendiilor care nu functioneaza automat trebuie sa fie usor accesibile si simplu de folosit. 

Art. 15 

Locurile de munca trebuie sa fie iluminate atat cat este posibil, cu lumina naturala suficienta si de asemenea sa fie dotate cu iluminare artificala adecvata pentru asigurarea securitatii si sanatatii salariatilor. 

Art. 16 

Dimensiunile zonei neocupate a postului de lucru trebuie sa fie calculate astfel incat sa permita salariatilor sa aiba suficienta libertate de miscare pentru a-si indeplini sarcinile de munca. 

Art. 17 

La fiecare loc de munca vor fi afisate la loc vizibil instructiunile de lucru si de protectie a muncii pentru toate echipamentele tehnice, instalatiile aferente si aparatele care intra in componenta locului de munca respectiv. 

Art. 18 

Fumatul la locurile de munca este strict interzis. 

Art. 19 

Fumatul va fi permis numai in locuri special amenajate si avizate de organele PSI, numai in pauzele de lucru sau dupa ce s-a cerut si obtinut permisiunea conducatorului locului de munca. 

Art. 20 

Este interzisa turnarea aliajului de plumb daca masina de turnare nu este dotata cu gura de aspiratie locala. 

 

Art. 21 

Alimentarea masinilor de turnare trebuie sa se faca numai cu lingouri de aliaj uscate si curate. 

Art. 22 

Este interzisa depozitarea lingourilor de aliaj direct pe pardoseala, in apropierea instalatiilor de alimentare cu apa sau incalzire. 

Art. 23 

Deseurile de aliaj si zgura rezultata pe suprafata aliajului vor fi colectate numai in lazi metalice, cu pereti rezistenti la presiunea exercitata de incarcatura. 

Art. 24 

Salariatii care toarna, manipuleaza si regenereaza aliajul vor purta obligatoriu echipamentul individual de protectie (EIP) adecvat (ochelari de protectie, manusi, sort, incaltaminte cu fata protejata). 

Art. 25 

Este interzisa inceperea topirii daca nu sunt in functiune instalatiile de ventilare, generala si locala. 

Art. 26 

In timpul topirii este interzisa parasirea locului de munca. 

Art. 27 

Organele de comanda ale echipamentului de munca care afecteaza securitatea trebuie sa fie clar vizibile si identificabile si, daca este necesar, sa fie marcate corespunzator. 

Art. 28 

Pornirea unui echipament demunca trebuie sa fie posibila numai printr-o actiune voluntara exercitata asupra unui organ de comanda prevazuta in acest scop. 

Art. 29 

Daca exista riscul contactului mecanic cu elemente mobile ale unui echipament de munca care poate conduce la accidentari, atunci ele trebuie prevazute cu protectori sau alte mijloace tehnice de protectie care sa impiedice patrunderea in zonele periculoase sau sa opreasca miscarea elementelor mobile inaintea patrunderii in zonele periculoase. 

Art. 30 

La masinile de turnat titluri se va verifica obligatoriu starea mecanismului de inchidere a culegarului, dispozitivul de inchidere al presei pentru turnare si dispozitivul de turnare a regletilor. 

Art. 31 

Dupa fiecare turnare se vor curata obligatoriu resturile de aliaj. 

Art. 32 

Debitul apei de racire se va regla astfel incat sa nu produca stropirea cu metal la evacuarea literei din forma. 

Art. 33 

Este interzisa aplecarea peste masina si peste aparatul de turnat in timpul lucrului. Art. 34 

Este interzis lucrul la mesele de retus sau montaj daca acestea nu au carcasele metalice legate la conductorul de nul de protectie. 

Art. 35 

Este interzisa pastrarea sculelor si materialelor utilizate la retus si montaj in buzunare sau raspandite la locul de munca. Acestea se vor pastra in locuri destinate, in ordinea frecventei utilizarii lor. 

Art. 36 

Este interzis salariatilor rezemarea pe geamul mesei de retus sau de montaj. 

Art. 37 

Inainte de manipulare este obligatorie verificarea modului de inchiderea a formelor de tipar. 

Art. 38 

In timpul transportului, formele vor fi asigurate impotriva deplasarii sau caderii. 

Art. 39 

Inainte de inceperea operatiilor pe masini se va verifica obligatoriu functionarea clamelor de strangere a cliseelor in masini si a clapelor de prindere a hartiei. 

Art. 40 

In timpul functionarii masinii se interzice : 

- modificarea pozitiei formei de imprimare sau indreptarea hartiei pe cilindrul de presiune; - adaugarea de cerneala pe valuri; 

- curatirea sau reglarea masinii. 

Art. 41 

Este interzisa introducerea formei si cauciucului pe cilindrul de imprimare daca masina nu a fost decuplata de la retea. 

Art. 42 

In timpul functionarii presei sunt interzise interventiile la forma, placa si cauciucul cilindrului. 

Art. 43 

Este interzis a se adauga cerneala pe valurile de frecare cu spaclu si a se scoate surplusul de cerneala cu maculatura. 

Art. 44 

Este interzisa scoaterea coalei de hartie intrata stramb in masina cand aceasta este in functiune. 

Art. 45 

Conducatorul presei va actiona butoanele de comanda numai dupa ce avertizeaza (verbal) momentul actionarii. 

Art. 46 

Este interzis lucrul la masinile verticale daca protectorul din fata dispozitivului de punere a colii nu este montat in pozitia de protectie. 

Art. 47 

In timpul functionarii masinii sunt interzise interventiile la coli, valuri sau forma de imprimare. 

Art. 48 

Este interzisa alimentarea cu cerneala sau scoaterea cernelii din jgheab, in timpul functionarii masinii. 

Art. 49 

Este interzis lucrul daca protectorii masinii nu sunt montati in pozitia de protectie. 

Art. 50 

In timpul functionarii masinii este interzisa scoaterea hartiei de pe valuri precum si orice alte reglaje. 

Art. 51 

Introducerea cilindrului in masina se va face obligatoriu de catre doi salariati, dupa fixarea si asigurarea bratelor de cuplare a caruciorului de transport la masina. 

Art. 52 

Este interzisa decuplarea angrenajului de rotire a masinii inainte de decuplarea pompei hidraulice a mecanismului de ridicare a cilindrului. 

Art. 53 

Dupa fixarea sulurilor de hartie in dispozitivul de alimentare este obligatorie asigurarea lor. Art. 54 

Este interzisa stationarea in spatele sulului de hartie montat si/sau tinerea mainii pe masina in dreptul cutitului de taiere a benzii de hartie. 

Art. 55 

Este interzis lucratorilor sa stationeze intre grupurile de imprimare. 

Art. 56 

Este interzisa actionarea butoanelor pentru comenzi de catre alt salariat decat cel desemnat in acest scop. 

Art. 57 

Este interzisa indreptarea sau scoaterea pe pe transportor a ziarelor in timpul functionarii acestuia. 

Art. 58 

Reglarea efortului de presare se face numai cu masina oprita si presa decuplata de la reteaua electrica. 

Art. 59 

Pornirea masinii se va face numai dupa avertizarea acustica a inceperii operatiilor si dupa ce s-a verificat ca in zona masinii nu se afla alte persoane in afara salariatilor. 

Art. 60 

La aclimatizarea hartiei se va urmarii permanent functionarea instalatiei de incalzire astfel ca temperatura sa nu produca aprinderea hartiei. 

Art. 61 

La masinile de imprimat ofset cu hartie in sul, introducerea formei se va face numai dupa decuplarea masinii si asigurarea cu butonul "STOP". 

Art. 62 

Sculele si uneltele de mana vor fi acoperite cu material neferos pentru evitarea producerii scanteilor. 

Art. 63 

Transportul solventului si a cernelei, din magazie, este permis numai in bidoane speciale din metal, inchise etans si etichetate, si numai in cantitatea necesara pentru un schimb. 

Art. 64 

Depozitarea solventului si a cernelei, se va face obligatoriu in dulapuri metalice, in incaperi separate de atelierul de imprimare si dotate cu instalatii de ventilatie generala. 

Art. 65 

Spalarea cilindrilor forma se va executa numai in incaperi separate, dotate cu instalatie de ventilare generala si de aspiratie locala. 

Art. 66 

Incaperile destinate aparatelor de fotoreproducere si ramelor de copiat vor fi prevazute cu instalatii de ventilatie dimensionate corespunzator. 

Art. 67 

Incaperile destinate operatiilor de retus vor fi astfel situate incat iluminatul natural sa fie uniform, iar lumina solara sa nu cada direct asupra locului de munca. 

Art. 68 

Mobilierul tehnologic destinat culegerii manuale va fi realizat respectandu-se principiile ergonomice privind locurile de munca. 

Art. 69 

Pentru masinile de imprimare plan-cilindrice si cele rotative, se va prevede o distanta intre ele, de minimum 2 m, iar daca toba de iesire a colilor este pozitionata spre perete, distanta minima va fi de 1 m pana la perete. 

Art. 70 

Pentru atelierul de imprimare se va prevedea un loc de trecere cu o latime minima de 2,5 m, in lungul atelierului. 

Art. 71 

Masinile rotative de imprimare vor fi prevazute cu panourile de actionare montate in lateralul gabaritului de lucru. 

Art. 72 

Pentru aclimatizarea hartiei se vor prevede locuri de munca izolate. 

Art. 73 

Dispozitivele de prindere a hartiei pentru aclimatizare se vor amplasa la o inaltime de maximum 3m de la podea. 

Art. 74 

Scarile utilizate pentru prinderea hartiei in dispozitive vor fi usor deplasabile, rezistente, iar platforma va fi ingradita cu balustrade de protectie. 

Art. 75 

Pentru turnarea valurilor se vor prevedea incaperi special amenajate, dotate cu instalatie de ventilatie generala. 

Art. 76 

Pentru prepararea cernelurilor se vor prevedea incaperi cu posibilitati naturale de aerisire si dotate cu instalatie de ventilatie corespunzatoare. 

Art. 77 

Masinile de preparat cerneala vor fi prevazute cu protectori si dispozitive de protectie pentru toate zonele periculoase. 

Art. 78 

Depozitarea cernelurilor si solventilor se va face in incaperi separate de spatiul de lucru. Art. 79 

Masa de imprimare trebuie sa fie bine fixata si a fie prevazuta cu toate dispozitivele de protectie. 

Art. 80 

Datorita nivelului de zgomot ridicat salariatii vor fi dotati cu echipamente individuale de protective auditiva. 

Art. 81 

Datorita vaporilor si mirosurile degajate de cernelurile si solventii utilizati, lucratorii va utiliza, obligatoriu, echipament individual pentru protectie respiratorie.  

Art. 82 

La efectuarea operatiilor de transport, depozitare si manipulare, salariatii vor purta, obligatoriu, echipamentul de protectie stabilit de normativele in vigoare si vor avea la indemana mijloace de protectie care sa excluda contactul cu substantele. 

Intocmit, Data 

Prezentele instructiuni proprii se vor revizui ori de câte ori este necesar, ca urmare a modificărilor de natură legislativă, a schimbarilor tehnologice, a modificarii echipamentelor de munca, cu ocazia modificarii proceselor de muncă, in situatia producerii accidentelor de munca sau ca urmare a masurilor dispuse de inspectorii de munca in urma controalelor. 

*Continutul modelului prezentat nu este exhaustiv.