Referat securitatea muncii

Referat 

la cursul „Securitatea şi protecţia muncii” 

cu tema „ Securitatea şi sănătatea în muncă în Republica Moldova: informaţii generale.” 

CUPRINS 

Întroducere..............................................................................................................................................3  1. Cadrul normativ în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă........................................................4 

2. Cadrul instituţional în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă ..................................................7 

3. Politica statului în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă ........................................................8 

4. Inspectarea securităţii şi sănătăţii în muncă ..................................................................................10 

5. Statistica securităţii şi sănătăţii în muncă .....................................................................................16 

6. Accidente de muncă şi boli profesionale .......................................................................................17 

Concluzia...............................................................................................................................................20 Bibliografia

INTRODUCERE 

Protecţia muncii este un sistem de măsuri şi mijloace social-economice, organizatorice, tehnice,  profilactic-curative, care acţionează în baza actelor legislative şi normative şi care asigură securitatea  angajatului, păstrarea sănătăţii şi a capacităţii de muncă a acestuia în procesul de muncă. 

Scopul protecţiei muncii este de a reduce la minimum, probabilitatea afectării sau îmbolnăvirii  angajatului cu crearea concomitentă a condiţiilor confortabile de muncă la o productivitate maximală a  acesteia. 

Securitatea muncii în activitatea de producţie se asigură pe următoarele căi: 

• instruirea în materie de protecţia muncii a tuturor angajaţilor şi a altor persoane la toate nivelurile de  educaţie şi pregătire profesională; 

• instructarea prealabilă şi periodică a tuturor angajaţilor; 

• pregătirea specială angajaţilor care deservesc maşini, mecanisme şi utilaje faţă de care sînt înaintate  cerinţe sporite de securitate; 

• verificarea periodică a cunoştinţelor personalului tehnic ingineresc a materiei în protecţia muncii(nu  mai rar decît o dată în trei luni). 

Direcţii principale ale politicii de stat în domeniul protecţiei muncii: 

• asigurarea priorităţii ale politicii de stat în domeniul protecţiei muncii 

• emiterea şi aplicarea actelor normative privind protecţia muncii; 

• coordonarea activităţilor în domeniul protecţiei muncii şi al mediului; 

• supravegherea şi controlul de stat asupra respectării actelor normative în domeniul protecţiei muncii; 

• cercetarea şi evidenţa accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale; 

• apărarea intereselor legitime ale salariaţilor care au avut de suferit în urma accidentelor de muncă şi a  bolilor profesionale; 

• stabilirea compensaţiilor pentru munca în condiţii grele, vătămătoare sau periculoase ce nu pot fi  înlăturate în condiţiile nivelului tehnic actual; 

• participarea autorităţilor publice la realizarea măsurilor de protecţie şi al organizării muncii; 

• pregătirea şi reciclarea specialiştilor în domeniul protecţiei muncii; 

• organizarea evidenţei statistice de stat privind condiţiile de muncă, accidentele de muncă, bolile  profesionale şi consecinţele materiale ale acestora; 

• colaborarea internaţională în domeniul protecţiei muncii; 

• contribuirea la crearea condiţiilor nepericuloase de muncă, la elaborarea şi utilizarea tehnicii şi  tehnologiilor nepericuloase, la producerea mijloacelor de protecţie individuală şi colectivă a  salariaţilor; 

• reglementarea asigurării salariaţilor cu echipament de protecţie individuală şi colectivă cu încăperi şi  instalaţii sanitar-social, cu mijloace curativ profilactice din contul angajatului. Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale exercită coordonarea activităţii de protecţie a muncii în  Republica Moldova. 

Normele de protecţie a muncii şi normele de igiena muncii se emit de Ministerul Muncii şi  Protecţiei Sociale şi de Ministerul Sănătăţii după consultarea patronatelor şi sindicatelor.

 

1. CADRUL NORMATIV ÎN DOMENIUL SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ Acte internaţionale 

1. Convenţii: 

- Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948 (aderat prin Hotărîrea  Parlamentului nr.217-XII din 28 iulie 1990); 

- Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale din16 decembrie 1966  (ratificat prin Hotărîrea Parlamentului nr.217-XII din 28 iulie 1990); 

- Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.484-XV din 28 septembrie 2001); 

- Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr.81 “Privind inspecţia muncii în industrie şi  comerţ” (ratificată prin Hotărîrea Parlamentului nr.593-XIII din 26 septembrie 1995); - Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr.127 “Cu privire la greutatea maximă a  încărcăturilor care pot fi transportate de un singur lucrător” (ratificată prin Hotărîrea Parlamentului  nr.1330-XIII din 26 septembrie 1997); 

- Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr.129 “Privind inspecţia muncii în agricultură”  (ratificată prin Hotărîrea Parlamentului nr.1330-XIII din 26 septembrie 1997); 

- Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr.155 “Privind securitatea şi igiena muncii şi mediul  de muncă” (ratificată prin Hotărîrea Parlamentului nr.755-XIV din 24 decembrie 1999); 

- Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr.182 „Privind interzicerea celor mai grave forme  ale muncii copiilor şi acţiunea imediată în vederea eliminăriilor” (ratificată prin Legea 849-XV din 14  februarie 2002). 

- Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr.184 “Privind securitatea şi igiena muncii în  agricultură” (ratificată prin Legea nr.1058-XV din 16 mai 2002); 

- Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr.119 “Privind dotarea maşinilor cu dispozitive de  protecţie” (ratificată prin Legea nr.1404-XV din 24 octombrie 2002); 

- Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr.152 “Privind securitatea şi igiena muncii în  operaţiunile portuare” (ratificată prin Legea nr.339-XVI din 17 noiembrie 2006); 

- Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr.187 “Privind cadrul de promovare a sănătăţii şi  securităţii în muncă” (ratificată prin Legea nr.72-XVIII din 26 noiembrie 2009); 

2. Acorduri bilaterale: 

- Programul de Ţară privind Munca Decentă pentru anii 2008-2011, semnat împreună cu Organizaţia  Internaţională a Muncii (lansat la 10 decembrie 2008).  

Legislaţia naţională 

1. Legi şi coduri: 

- Constituţia Republicii Moldova din 29 iulie 1994; 

- Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr.186-XVI din 10 iulie 2008;

- Legea privind Inspecţia Muncii nr.140-XV din 10 mai 2001; 

- Legea sindicatelor nr.1129-XIV din 7 iulie 2000; 

- Legea patronatelor nr.976-XIV din 11 mai 2000; 

- Legea privind organizarea şi funcţionarea Comisiei naţionale pentru consultări şi negocieri colective,  a comisiilor pentru consultări şi negocieri colective la nivel de ramură şi la nivel teritorial nr. 245-XVI  din 21 iulie 2006; 

- Legea asigurării pentru accidente de muncă şi boli profesionale nr.756-XIV din 24 decembrie 1999; 

- Legea privind supravegherea de stat a sănătăţii publice nr.10-XVI din 3 februarie 2009; 

- Legea ocrotirii sănătăţii nr.411-XIII din 28 martie 1995 

- Codul muncii al Republicii Moldova nr.154-XV din 28 martie 2003; 

- Codul contravenţional al Republicii Moldova nr.218-XVI din 24 octombrie 2008; 

- Codul penal al Republicii Moldova nr.985-XV din 18 aprilie 2002. 

2. Hotărîri de Guvern: 

- Hotărîrea Guvernului nr.562 din 7 septembrie 1993 „Privind aprobarea Nomenclatorului de industrii,  profesii şi lucrări cu condiţii grele şi nocive, proscrise persoanelor mai tinere de optsprezece ani”;

 - Hotărîrea Guvernului nr.624 din 6 octombrie 1993 „Privind aprobarea Nomenclatorului industriilor,  profesiilor şi lucrărilor cu condiţii de muncă grele şi nocive, proscrise femeilor şi Normelor de  solicitare maximă, admise pentru femei la ridicarea şi transportarea manuală a greutăţilor”; 

- Hotărîrea Guvernului nr.513 din 11 august 1993 „Despre aprobarea Regulamentului cu privire la  plata de către întreprinderi, organizaţii şi instituţii a indemnizaţiei unice pentru pierderea capacităţii de  muncă sau decesul angajatului în urma unui accident de muncă sau unei afecţiuni profesionale”; 

- Hotărîrea Guvernului nr.285 din 23 mai 1996 „Cu privire la aprobarea Regulamentului de recepţie a  construcţiilor şi instalaţiilor aferente”; 

- Hotărîrea Guvernului nr.1481 din 27 decembrie 2001 „Cu privire la reorganizarea Inspectoratului de  Stat pentru Protecţia Muncii pe lîngă Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale; 

- Hotărîrea Guvernului nr.1101 din 17 octombrie 2001 „Pentru aprobarea Regulamentului cu privire la  stabilirea indemnizaţiei de invaliditate pentru accidente de muncă sau boli profesionale”; 

- Hotărîrea Guvernului nr.1335 din 10 februarie 2002 „Despre aprobarea Regulamentului cu privire la  evaluarea condiţiilor de muncă la locurile de muncă şi modul de aplicare a listelor ramurale de lucrări  pentru care pot fi stabilite sporuri de compensare pentru munca prestată în condiţii nefavorabile”;

 - Hotărîrea Guvernului nr.1487 din 31 decembrie 2004 „Cu privire la aprobarea Listei-tip a lucrărilor  şi locurilor de muncă cu condiţii grele şi deosebit de grele, vătămătoare şi deosebit de vătămătoare pentru care salariaţilor li se stabilesc sporuri de compensare”;

 

- Hotărîrea Guvernului nr.1223 din 9 noiembrie 2004 „Privind aprobarea Nomenclatorului profesiilor  şi funcţiilor cu condiţii de muncă vătămătoare, activitatea cărora acordă dreptul la concediu de odihnă  anual suplimentar plătit şi durata zilei de muncă redusă a personalului medico-sanitar”; 

- Hotărîrea Guvernului nr.1361 din 22 decembrie 2005 „Pentru aprobarea Regulamentului privind  modul de cercetare a accidentelor de muncă”; 

- Hotărîrea Guvernului nr.886 din 6 august 2006 „Cu privire la aprobarea Politicii Naţionale de  Sănătate”; 

- Hotărîrea Guvernului nr. 95 din 5 februarie 2009 „Pentru aprobarea unor acte normative privind  implementarea Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr.186-XVI din 10 iulie 2008”, prin care au fost  aprobate: 

a) Regulamentul privind modul de organizare a activităţilor de protecţie a lucrătorilor la locul de  muncă şi prevenire a riscurilor profesionale; 

b) Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a comitetului pentru securitate şi sănătate în  muncă; 

- Hotărîrea Guvernului nr.353 din 5 mai 2010 “Cu privire la aprobarea cerinţelor minime de securitate  şi sănătate la locul de muncă; 

- Hotărîrea Guvernului nr.603 din 11 august 2011 “Privind cerinţele minime de securitate şi sănătate  pentru folosirea de către lucrători a echipamentului de muncă la locul de muncă” 

- Hotărîrea Guvernului nr.80 din 9 februarie 2012 “Privind cerinţele minime de securitate şi sănătate  pentru şantierele temporare sau mobile” 

3. Acte departamentale: 

- Norme pentru elaborarea şi realizarea măsurilor de protecţie a muncii, aprobate prin Ordinul  Ministrului muncii şi protecţiei sociale nr.40 din 16 august 2001; 

- Norme pentru organizarea instruirii în materie de protecţie a muncii a personalului din întreprinderi,  instituţii, organizaţii, aprobate prin Ordinul Ministrului muncii şi protecţiei sociale nr.49 din 1  octombrie 2001; 

- Norme pentru elaborarea instrucţiunilor de protecţie a muncii, aprobate prin Ordinul Ministrului  muncii şi protecţiei sociale nr.54 din 8 noiembrie 2001; 

- Regulament-cadru de organizare şi funcţionare a comitetelor pentru protecţia muncii, aprobat prin  Ordinul Ministrului muncii şi protecţiei sociale nr.18 din 1 aprilie 2004; 

- Regulamentul cu privire la organizarea şi desfăşurarea instruirii igienice a unor categorii de angajaţi,  aprobat prin Hotărîrea Medicului şef sanitar de stat nr.9 din 1 iunie 2007; 

- Regulament şi Norme igienice privind reglementarea expunerii la radiaţii a populaţiei de la sursele  naturale, aprobare prin Hotărîrea Medicului şef sanitar de stat nr.217 din 30 iulie 2001;

 

- Hotărîrea Medicului şef sanitar de stat nr.35 din 19 ianuarie 1998 “Despre ratificarea unor documente  normativo-igienice ce reglementează cerinţele şi normele sanitoro-igienice referitor la obiectivele cu  surse de iradiere neionizantă Nr.01-8/35; 

- Hotărîrea Medicului şef sanitar de stat din 6 septembrie 1996 “Despre ratificarea „Normelor şi  regulilor sanitaro-igienice interstatale” nr.9-29-95; „Metodicelor de măsurare a factorilor fizici” nr.9- 29 1-95-nr. 9.29.12.95 şi „Listei substanţelor, produselor, proceselor de producţie, factorilor sociali şi  naturali cu acţiune cancerogenă pentru om” GH 1.1.029-95 a Comitetului de Stat de supraveghere  sanitaro-epidemiologică a Federaţiei Ruse (Moscova, a. 1995)”; 

- Ordinul Ministrului sănătăţii nr.132 din 17 ianuarie 1996 „Privind examenele medicale obligatorii la  angajare şi cele periodice ale salariaţilor care sînt expuşi factorilor nocivi şi nefavorabili”. 

4. Convenţii colective: 

- Convenţia colectivă (nivel naţional) nr.2 din 9 iulie 2004 „Timpul de muncă şi timpul de odihnă”; 

- Convenţia colectivă (nivel naţional) nr.8 din 12 iulie 2007 „Cu privire la eliminarea celor mai grave  forme ale muncii copiilor”. 

5. Coduri de conduită: 

- Codul de conduită pentru patroni privind eliminarea celor mai grave forme ale muncii copiilor în  agricultură şi industria alimentară, adoptat de Consiliul Federaţiei Naţionale a Patronatului din  Agricultură şi Industria Alimentară la 19.12.07.  

2. CADRUL INSTITUŢIONAL ÎN DOMENIUL SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ Cadrul instituţional în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă cuprinde următoarele instituţii: 

1. Ministerul Muncii, Protecţiei sociale şi Familiei – organul central de specialitate al administraţiei  publice, abilitat să elaboreze, promoveze şi să asigure realizarea politicii statului în domeniul  securităţii şi sănătăţii în muncă; 

2. Ministerul Sănătăţii – organul central de specialitate al administraţiei publice în domeniul sănătăţii; 

3. Inspecţia Muncii – organ al administraţiei publice centrale care se află în subordinea Ministerului  Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei şi exercită control de stat asupra respectării actelor legislative şi  a altor acte normative în domeniul muncii (inclusiv în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă); 

4. Serviciul de supraveghere de stat a sănătăţii publice – autoritatea competentă pentru supravegherea  de stat a sănătăţii publice; 

5. Comisia naţională pentru consultări şi negocieri colective – organ tripartit autonom de interes public  al parteneriatului social în cadrul căruia se desfăşoară consultările tripartite între partenerii sociali în  problemele ce ţin de domeniul muncii (inclusiv de domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă) şi în  problemele social-economice de interes naţional, de ramură şi teritorial; 

6. Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova – centru sindical naţional-interramural care  reprezintă şi protejează la nivel naţional drepturile şi interesele social-economice, profesionale, de  muncă colective şi individuale ale membrilor de sindicat; 

7. Confederaţia Naţională a Patronatului din Republica Moldova – organizaţie patronală  neguvernamentală, necomercială, independentă şi apolitică, constituită pe principiul liberului  consimţămînt al membrilor, care reprezintă şi protejează la nivel naţional drepturile şi interesele  angajatorilor; 

8. Întreprinderea de stat „Centrul de instruire în domeniul relaţiilor de muncă” (se subordonează  Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei) este abilitată să efectueze instruirea inspectorilor  de muncă şi a personalului din cadrul întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor în domeniul  securităţii şi sănătăţii în munca; să presteze servicii de protecţie şi de prevenire a riscurilor  profesionale; să efectueze diferite testări şi analize tehnice; să editeze materiale didactice în domeniul  securităţii şi sănătăţii în muncă; 

9. Structuri care se creează la nivel de unitate: 

- Serviciul de protecţie şi prevenire –se constituie din unul sau mai mulţi lucrători desemnaţi de  angajator şi abilitaţi să se ocupe de activităţile de protecţie şi prevenire a riscurilor profesionale în  unitate; 

- Comitetul pentru securitate şi sănătate în muncă – se constituie, în baza principiului de paritate, din  reprezentanţi ai angajatorului şi, respectiv, ai lucrătorilor şi asigură colaborarea angajatorului şi  lucrătorilor în vederea identificării măsurilor privind asigurarea securităţii şi sănătăţii lucrătorilor la  locul de muncă.  

 3. POLITICA STATULUI ÎN DOMENIUL SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr.186-XVI din 10 iulie 2008 Politica statului în  domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă se elaborează şi se reexaminează cu consultarea patronatelor  şi a sindicatelor, ţinînd cont de evoluţia reglementărilor internaţionale în acest domeniu şi de progresul  tehnic (art.4). 

Politica statului în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă include următoarele sfere de  acţiune, în măsura în care ele afectează securitatea şi sănătatea lucrătorilor, mediul de lucru (art.5): 

a) conceperea, încercarea, alegerea, înlocuirea, instalarea, amenajarea, utilizarea şi întreţinerea  componentelor materiale ale muncii (locurile de muncă, mediul de lucru, uneltele, maşinile şi  materialele, substanţele şi agenţii chimici, fizici şi biologici, procedeele de lucru); 

b) legăturile care există între componentele materiale ale muncii şi persoanele care execută sau  supervizează munca, precum şi adaptarea maşinilor, materialelor, timpului de muncă, organizării  muncii şi procedeelor de lucru la capacităţile fizice şi mintale ale lucrătorilor;

 

c) instruirea, inclusiv instruirea periodică, calificarea şi motivaţia lucrătorilor care participă, cu un titlu  sau altul, la atingerea nivelurilor suficiente de securitate 

şi sănătate în muncă; 

d) comunicarea şi cooperarea în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă la toate nivelurile, de la  nivelul grupului de lucru, nivelul unităţii şi pînă la nivelul naţional. 

Guvernul aprobă cerinţele minime de securitate şi sănătate în muncă la locul de muncă pentru  protecţia lucrătorilor în anumite activităţi complexe, pentru folosirea echipamentelor de lucru şi a  echipamentelor individuale de protecţie (art.6). 

Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei este organul central de specialitate al  administraţiei publice care coordonează securitatea şi sănătatea în muncă (art.7). Controlul aplicării de către angajatori a Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr.186-XVI din  10 iulie 2008 şi a altor acte normative de securitate şi sănătate în muncă este exercitat de Inspecţia  Muncii (art.8). 

Codul muncii 

Direcţiile principale ale politicii de stat în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă sînt (art.222): 

a) asigurarea priorităţii vieţii, integrităţii fizice şi sănătăţii salariaţilor; 

b) emiterea şi aplicarea actelor normative privind securitatea şi sănătatea în muncă; 

c) coordonarea activităţilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi protecţiei mediului; 

d) supravegherea şi controlul de stat asupra respectării actelor normative în domeniul securităţii şi  sănătăţii în muncă; 

e) sprijinirea controlului obştesc asupra respectării drepturilor şi intereselor legitime ale salariaţilor în  domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; 

f) cercetarea, evidenţa şi raportarea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale; 

g) apărarea intereselor legitime ale salariaţilor care au avut de suferit în urma accidentelor de muncă şi  a bolilor profesionale, precum şi ale membrilor familiilor lor, prin asigurarea socială obligatorie contra  accidentelor de muncă şi bolilor profesionale; 

h) propagarea experienţei avansate în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; 

i) participarea autorităţilor publice la realizarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă; 

j) pregătirea şi instruirea în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; 

k) organizarea evidenţei statistice de stat privind condiţiile de muncă, accidentele de muncă, bolile  profesionale şi consecinţele materiale ale acestora; 

l) asigurarea funcţionării sistemului informaţional unic în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; m) colaborarea internaţională în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;

n) contribuirea la crearea condiţiilor de muncă nepericuloase, la elaborarea şi utilizarea tehnicii şi a  tehnologiilor nepericuloase, la producerea mijloacelor de protecţie individuală şi colectivă a  salariaţilor; 

o) reglementarea asigurării salariaţilor cu echipament de protecţie individuală şi colectivă, cu încăperi  şi instalaţii sanitar-sociale, cu mijloace curativprofilactice din contul angajatorului. Politica statului în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă se elaborează şi se reexaminează  cu consultarea patronatelor şi a sindicatelor, ţinînd cont de evoluţia reglementărilor internaţionale în  acest domeniu şi de progresul tehnic. Realizarea politicii statului în domeniul securităţii şi sănătăţii în  muncă se asigură prin acţiuni coordonate ale autorităţilor publice centrale şi locale, ale patronatelor,  sindicatelor, angajatorilor, reprezentanţilor salariaţilor. Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi  Familiei exercită coordonarea securităţii şi sănătăţii în muncă în Republica Moldova (art.223). Documente de politici  

În Republica Moldova lipsesc careva documente de politici în domeniul securităţii şi sănătăţii în  muncă. Cît priveşte Politica Naţională de Sănătate, aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr.886 din 6  august 2006, aceasta are doar anumite tangenţe cu securitatea şi sănătatea în muncă. Astfel, pct.68 din  Politica Naţională de Sănătate prevede fortificarea cadrului legal vizînd igiena muncii, în special la  capitolul racordării la prevederile legislaţiei europene în domeniu. 

 4. INSPECTAREA SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ 

În conformitate cu art.8 din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr.186- XVI din 10 iulie  2008, controlul aplicării de către angajatori a respectivei legi şi a altor acte normative de securitate şi  sănătate în muncă este exercitat de Inspecţia Muncii. Activităţile de control se desfăşoară cu  respectarea dispoziţiilor Legii nr.140-XV din 10 mai 2001 privind Inspecţia Muncii. Potrivit art.1 din  Legea nr.140-XV din 10 mai 2001 privind Inspecţia Muncii, Inspecţia Muncii este organ al  administraţiei publice centrale care se află în subordinea Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi  Familiei şi exercită control de stat asupra respectării actelor legislative şi a altor acte normative în  domeniul muncii la întreprinderi, instituţii şi organizaţii, cu orice tip de proprietate şi formă juridică de  organizare, la persoane fizice care angajează salariaţi, precum şi în autorităţile administraţiei publice  centrale şi locale. 

Conform art.8 din Legea nr.140-XV din 10 mai 2001 privind Inspecţia Muncii, în exerciţiul  funcţiunii, inspectorul de muncă, la prezentarea legitimaţiei de serviciu, este în drept: - să pătrundă liber, la orice oră din zi sau din noapte, fără informarea prealabilă a angajatorului, în  locurile de muncă, în încăperile de serviciu şi de producţie; 

- să solicite şi să primească de la angajator actele şi informaţiile necesare controlului; 

- să solicite şi să primească, în limitele competenţei, declaraţii de la angajatori şi salariaţi;

- să ceară lichidarea imediată sau într-un anumit termen a abaterilor constatate de la dispoziţiile actelor  legislative şi ale altor acte normative referitoare la condiţiile de muncă şi la protecţia salariaţilor în  exercitarea atribuţiilor lor; 

- să solicite retragerea de către autorităţile administraţiei publice competente a autorizaţiei (licenţei) de  activitate a angajatorului pentru neexecutarea intenţionată a prescripţiilor privind înlăturarea  încălcărilor legislaţiei muncii şi normelor de securitate şi sănătate în muncă, stabilită în urma  controalelor repetate. 

Suplimentar la cele menţionate mai sus, inspectorul de muncă cu atribuţii în domeniul  securităţii şi sănătăţii în muncă este în drept: 

- să dispună sistarea funcţionării (inclusiv prin sigilare, cu indicarea în procesul-verbal de control) a  atelierelor, a halelor, a secţiilor, a altor subdiviziuni ale unităţii, sistarea exploatării clădirilor, a  edificiilor şi a echipamentelor tehnice, precum şi sistarea lucrărilor şi a proceselor tehnologice, doar în  cazul unui pericol iminent de accidentare; 

- să propună anularea avizelor privind introducerea în fabricaţie a prototipurilor de echipamente  tehnice şi de echipament individual de protecţie şi de lucru dacă constată că, prin modificarea  condiţiilor care au stat la baza emiterii acestora, nu se respectă cerinţele actelor normative din  domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. 

Prin Legea nr.304-XVI din 25 decembrie 2008 (în vigoare din data de 30 aprilie 2010) în Legea  nr.140-XV din 10 mai 2001 privind Inspecţia Muncii au fost operate un şir de modificări şi completări  care vizează modul, condiţiile şi procedura de efectuare a controlului de stat asupra respectării actelor  legislative şi a altor acte normative din domeniul muncii, securităţii şi sănătăţii în muncă. 

Potrivit modificărilor operate, controlul de stat asupra respectării actelor legislative şi a altor  acte normative din domeniul muncii, securităţii şi sănătăţii în muncă are drept scop: - verificarea modului în care angajatorul (persoana care acţionează în numele acestuia) respectă  legislaţia muncii, securităţii şi sănătăţii în muncă; 

- acordarea ajutorului consultativ şi metodologic angajatorului (persoanei care acţionează în numele  acestuia) în identificarea căilor de aplicare eficientă a legislaţiei şi de prevenire a încălcărilor, precum  şi de lichidare a încălcărilor în cazul constatării acestora; 

- sancţionarea încălcărilor constatate. 

Controlul de stat asupra respectării actelor legislative şi a altor acte normative din domeniul muncii,  securităţii şi sănătăţii în muncă se realizează prin: 

a) controlul de fond, care are drept obiectiv verificarea în ansamblu a respectării legislaţiei muncii,  securităţii şi sănătăţii în muncă;

b) controlul tematic, care are drept obiectiv verificarea respectării legislaţiei muncii, securităţii şi  sănătăţii în muncă în anumite perioade de timp sau în anumite domenii de activitate, precum şi  verificarea respectării unor aspecte ale legislaţiei muncii, securităţii şi sănătăţii în muncă; 

c) controlul inopinat, care se efectuează: 

- la examinarea unor petiţii, sesizări care invocă încălcarea legislaţiei muncii, securităţii şi sănătăţii în  muncă; 

- la soluţionarea operativă a unor cazuri de nerespectare evidentă a legislaţiei muncii, securităţii şi  sănătăţii în muncă; 

- la cercetarea accidentelor de muncă. 

Controlul repetat poate fi efectuat la expirarea termenului stabilit în cadrul controlului anterior  de inspectorul de muncă pentru lichidarea încălcărilor, executarea prescripţiilor şi conformarea cu  prevederile legale. Controlul repetat poate fi exercitat ori de cîte ori este necesar pentru a asigura  respectarea prevederilor legislaţiei muncii, securităţii şi sănătăţii în muncă. 

Controlul de fond şi controlul tematic se desfăşoară în conformitate cu Programul anual de  activitate al Inspecţiei Muncii, aprobat de inspectorul general de stat al muncii după coordonarea cu  Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei. 

Inspectoratele teritoriale de muncă desfăşoară controlul de fond şi controlul tematic conform  planurilor trimestriale de activitate, elaborate în baza Programului anual de activitate al Inspecţiei  Muncii şi aprobate de inspectorul-şef al inspectoratului teritorial de muncă. 

Controlul de fond şi controlul tematic pot fi realizate şi la solicitarea angajatorului (persoanei  care acţionează în numele acestuia), a salariatului sau a sindicatelor. 

Controlul de stat asupra respectării actelor legislative şi a altor acte normative din domeniul  muncii, securităţii şi sănătăţii în muncă se efectuează în baza dispoziţiei de control emisă de:  

- inspectorul general de stat al muncii; 

- adjuncţii inspectorului general de stat al muncii; 

- inspectorul-şef al inspectoratului teritorial de muncă; 

- adjunctul inspectorului-şef al inspectoratului teritorial de muncă. 

Controlul inopinat poate fi efectuat şi din iniţiativa inspectorului de muncă, fără dispoziţia de  control, urmînd ca inspectorul să informeze imediat despre aceasta una dintre persoanele menţionate  mai sus. Inspectorul de muncă informează angajatorul (persoana care acţionează în numele acestuia)  despre prezenţa sa în unitate înainte de începerea controlului. Fac excepţie cazurile în care inspectorul  este informat prin sesizările scrise (inclusiv în variantă electronică) ale salariaţilor, partenerilor sociali  sau ale instituţiilor şi organizaţiilor interesate, din care rezultă că angajatorul: 

- încalcă legislaţia în domeniul muncii, securităţii şi sănătăţii în muncă;

- nu lichidează încălcările legislaţiei în domeniul muncii, securităţii şi sănătăţii în muncă depistate în  controalele anterioare; 

- nu informează despre accidentele de muncă produse în unitate. 

Durata controlului nu trebuie să depăşească 3 zile lucrătoare. La necesitate, inspectorul general  de stat al muncii sau adjuncţii săi pot prelungi durata acestuia. 

Controlul de stat asupra respectării actelor legislative şi a altor acte normative din domeniul  muncii, securităţii şi sănătăţii în muncă se finalizează cu întocmirea de către inspectorul de muncă a  unui proces-verbal de control de modelul aprobat de inspectorul general de stat al muncii. În procesul verbal, inspectorul de muncă consemnează succint esenţa încălcării constatate, indică prevederile  actelor legislative şi ale altor acte normative încălcate şi dispune conformarea imediată sau, după caz,  într-un termen rezonabil cu prevederile legale. Dacă în cadrul controlului nu se constată încălcări,  inspectorul de muncă consemnează în procesul-verbal de control respectarea actelor legislative şi a  altor acte normative din domeniul muncii, securităţii şi sănătăţii în muncă. Dacă constată că  exploatarea clădirilor, a edificiilor şi a echipamentelor tehnice, precum şi desfăşurarea lucrărilor şi a  proceselor tehnologice prezintă pericol iminent de accidentare, inspectorul de muncă dispune, printr-o  prescripţie de modelul aprobat de inspectorul general de stat al muncii, sistarea lor, evacuarea  personalului de la locurile de muncă aflate în pericol şi înlăturarea pericolelor constatate. În prescripţia  de sistare se indică succint esenţa încălcării cu pericol iminent de accidentare, actele legislative şi alte  acte normative a căror nerespectare a provocat apariţia pericolului. Prescripţia de sistare se semnează  de inspectorul de muncă şi de angajator (persoana care acţionează în numele acestuia). Dacă dispune  sistarea exploatării clădirilor, a edificiilor şi a echipamentelor tehnice, precum şi a lucrărilor şi  proceselor tehnologice cu pericol iminent de accidentare, inspectorul de muncă consemnează acest fapt  în procesul-verbal de control. Copia de pe prescripţia de sistare se anexează la procesul-verbal de 

control. Dacă înlăturarea pericolului necesită timp, inspectorul de muncă sigilează aparatele de  conectare la sursele de alimentare cu energie electrică, panourile de comandă, părţile mobile sau alte  părţi ale clădirilor, ale instalaţiilor, ale echipamentelor tehnice cu pericol iminent de accidentare.  Sigiliul se aplică în aşa mod încît să blocheze repunerea lor în funcţiune, lăsîndu-se loc de acces doar 

pentru intervenţii de înlăturare a pericolului. Inspectorul de muncă indică în prescripţia de sistare  aplicarea sigiliului, numărul lui şi locul aplicării şi informează despre aceasta conducătorul locului de  muncă şi angajatorul (persoana care acţionează în numele acestuia). 

În prescripţia de sistare, inspectorul de muncă dispune să fie informat în scris despre lichidarea  încălcărilor cu pericol de accidentare. Aspirînd spre realizarea obiectivelor sale, Inspecţia Muncii  întreprinde acţiuni în vederea prevenirii ilegalităţilor din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi  conformării la prevederile legale.

 

În acest context, urmărind modul respectării actelor legislative şi a altor acte normative din  domeniul muncii, securităţii şi sănătăţii în muncă, Inspecţia Muncii şi subdiviziunile sale teritoriale  efectuează anual mai mult de 6000 de vizite de control la unităţi cu un număr de peste 340 000  salariaţi, dintre care peste 50 la sută sînt femei. Din numărul total de controale circa 55 la sută au drept  obiectiv aplicarea cadrului legal referitor la securitatea şi sănătatea în muncă. 

Din numărul total de controale 

-70% constituie controale de fond, 

-20% - controale inopinate,  

-8% - controale tematice, 

-2% - controale repetate. Repartizarea numărului de controale după domeniul  de activitate se prezintă după cum urmează: 

- 28% - unităţi din ramura comerţului; 

- 19% - activităţi de servicii colective, sociale şi personale; 

- 17% - unităţi din ramura agriculturii; 

- cîte 7% - unităţi din ramura industriei prelucrătoare, ramura de construcţie şi învăţămînt; 

- 4% - unităţi din ramura transportului; 

- cîte 3% - administraţia publică şi unităţi din domeniul sănătăţii; 

- cîte 1 % - unităţi din domeniul industriei extractive, energetică, activitate hotelieră, instituţii  financiare şi alte activităţi. 

Controalele întreprinse se finalizează cu întocmirea proceselor-verbale de control în care  inspectorii de muncă înregistrează anual circa 34000 de diferite deficienţe de securitate şi sănătate în  muncă şi cazuri de încălcare a prevederilor legale. Tot în procesele-verbale de control inspectorii de  muncă dispun măsuri necesare pentru asigurarea respectării normelor de drept din domeniul securităţii  şi sănătăţii în muncă. 

Este necesar de menţionat şi faptul că inspectorii de muncă nu au la dispoziţie un sistem  automatizat de prelucrare a datelor, fapt care diminuează gradul de operativitate a acţiunilor de  inspecţie, scade din oportunitatea şi eficienţa măsurilor dispuse pentru conformare şi prevenire. 

Cele mai frecvent întîlnite deficienţe de securitate şi sănătate în muncă şi abateri de la  prevederile legale din domeniu sînt: 

- lipsa unor strategii de protecţie şi prevenire; 

- admiterea la lucru a persoanelor fără pregătire profesională şi fără instruire în materie de securitate şi  sănătate în muncă; 

- prestarea muncii în condiţii de risc sporit;  

- aplicarea tehnologiilor depăşite şi periculoase; 

- neasigurarea cu echipament de protecţie; 

- amplasarea proceselor tehnologice în încăperi neadecvate; 

- exploatarea echipamentelor de muncă improvizate fără dispozitive de 

protecţie;

 

- neefectuarea atestării locurilor de muncă. 

Eforturile depuse de inspectorii de muncă în activităţile de control şi în procesul de monitorizare a  aplicării cadrului legal din domeniul securităţii şi sănătăţi în muncă contribuie la stabilirea unei  tendinţe uşor sesizabile de conformare a angajatorilor la prevederile legale din domeniu, fapt care  conduce şi la îmbunătăţirea securităţii şi sănătăţii în muncă. 

Activităţile de control şi măsurile dispuse de inspectorii de muncă cu prilejul controalelor atestă că  angajatorii întreprind anumite măsuri pentru a asigura securitatea şi sănătatea salariaţilor. Aceste  măsuri se regăsesc în planurile anuale de prevenire şi vizează: 

- modificarea unor utilaje şi procedee de muncă ce prezentau riscuri înalte de accidentare; 

- substituirea unor echipamente periculoase cu altele mai puţin periculoase sau nepericuloase; 

- dotarea echipamentelor tehnice cu dispozitive de protecţie; 

- asigurarea cu sisteme de exhaustare a noxelor din mediul de muncă; 

- instruirea salariaţilor în materie de securitate şi sănătate în muncă; 

- asigurarea salariaţilor cu echipament individual de protecţie şi de lucru, etc. 

Asemenea planuri de prevenire posedă circa 65 la sută din agenţii economici vizitaţi cu prilejul  controalelor. 

În vederea sensibilizării celor interesaţi în asigurarea condiţiilor de securitate şi sănătate în  muncă Inspecţia Muncii informează prin diferite surse mass-media despre prevederile legislaţiei din  acest domeniu, precum şi despre căile de respectare a acesteia. În procesele de informare sînt apelate  organele de presă centrale şi locale, diferite posturi de radio şi televiziune. În această ordine de idei 

se înscrie participarea frecventă a conducerii Inspecţiei Muncii în cadrul emisiunilor radiofonice şi  televizate cu comentarii privind aplicarea legislaţiei securităţii şi sănătăţii în muncă. Pe parcursul mai multor ani Inspecţia Muncii organizează, realizează şi participă în diverse  întruniri cu reprezentanţii autorităţilor administraţiei publice locale, cu reprezentanţii mediului de  afaceri. La aceste întruniri se pun în dezbatere diverse situaţii care ţin de aplicarea Legii securităţii şi  sănătăţii în muncă, de asigurarea condiţiilor de muncă nepericuloase şi inofensive şi de prevenirea accidentelor de muncă. 

Întru asigurarea respectării cerinţelor de securitate şi sănătate în muncă Inspecţia Muncii  colaborează cu Confederaţia Naţională a Patronatului din Republica Moldova, cu Confederaţia  Naţională a Sindicatelor din Moldova şi cu alte instituţii interesate. În baza Acordului de colaborare cu  Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova şi în baza Acordului de colaborare cu Confederaţia  Naţională a Patronatului din Republica Moldova, colaboratorii Inspecţiei Muncii participă în cadrul  diferitor acţiuni, organizate în scopul popularizării şi promovării securităţii şi sănătăţii în muncă. Se  acordă o atenţie deosebită şi se întreprind acţiuni în vederea asigurării şi realizării unui proces de  pregătire continuă a inspectorilor de muncă. În acest context,pentru pregătirea inspectorilor de muncă 

au fost organizate diferite seminare instructiv-didactice. Acestea au fost organizate şi realizate cu  concursul specialiştilor din cadrul aparatului central al Inspecţiei Muncii, experţilor străini, inclusiv şi  cu suportul Organizaţiei Internaţionale a Muncii. 

 5. STATISTICA SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ 

Statistica securităţii şi sănătăţii în muncă este parte integrantă a statisticii 

naţionale şi este reglementată de Legea cu privire la statistica oficială nr.412-XV din 9 decembrie  2004. Datele statistice de securitate şi sănătate în muncă se colectează de la agenţi economici anual,  conform metodelor stabilite de Biroul Naţional de Statistică, pe eşantioane reprezentative teritorial şi  pe domenii de activitate. Datele statistice se colectează pe baza formularului de Raport statistic 1-SSM,  care se aprobă de Biroul Naţional de Statistică. Formularul în cauză vizează următoarele date: 

- denumirea, adresa juridică, domeniul de activitate al unităţii economice; 

- efectivul de personal; 

- cheltuieli pentru realizarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă; 

- numărul de accidentaţi în muncă; 

- repartizarea accidentaţilor după împrejurări şi cauze; 

- starea condiţiilor de muncă; 

Potrivit statisticilor, numărul de unităţi economice care depun Raportul statistic „Securitatea şi  Sănătatea în Muncă” depăşeşte 5500, cu un efectiv de personal mai mare de 20 salariaţi. Potrivit  datelor statistice, circa 4 la sută din numărul total de salariaţi muncesc în condiţii de muncă  necorespunzătoare cerinţelor de securitate şi sănătate în muncă. Cele mai pronunţate condiţii  necorespunzătoare sînt: 

- zgomot de nivel sporit; 

- vibraţii de nivel sporit; 

- iluminatul cu devieri de la cerinţele normative; 

- gaze, pulberi şi alte impurităţi din mediul de muncă cu un grad de concentrare ce depăşeşte limitele  admisibile; 

- temperaturi cu deviere de la valorile acceptabile; 

- umiditate sporită a aerului; 

- efortul fizic. 

Potrivit statisticilor, în vederea prevenirii accidentelor de muncă şi asigurării condiţiilor  inofensive de muncă, angajatorii, în ansamblu pe ţară, cheltuiesc anual mijloace financiare care  constituie sume ce depăşesc 18 mln. lei.

 

 6. ACCIDENTE DE MUNCĂ ŞI BOLI PROFESIONALE 

Conform art.222 din Codul muncii, printre direcţiile principale ale politicii de stat în domeniul  securităţii şi sănătăţii în muncă se numără şi cercetarea, evidenţa şi raportarea accidentelor de muncă şi  a bolilor profesionale. Potrivit art.13 lit. p) din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr.186-XVI din 10 iulie 2008, angajatorul este obligat să asigure comunicarea, cercetarea, evidenţa şi raportarea  corectă şi în termenele stabilite a accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale produse în unitate,  elaborarea şi realizarea măsurilor de prevenire a acestora. Cercetarea accidentelor de muncă se  efectuează în conformitate cu Regulamentul privind modul de cercetare a accidentelor de muncă,  aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1361 din 22 decembrie 2005. În conformitate cu pct.3 din  Regulamentul menţionat, prin accident de muncă se înţelege un eveniment care a produs vătămarea  violentă a organismului salariatului (leziune, stres psihologic, electrocutare, arsură, degerare, asfixiere, intoxicaţie acută, leziuni corporale provocate de insecte şi animale, de calamităţi naturale etc.), ca  urmare a acţiunii unui factor de risc (însuşire, stare, proces, fenomen, comportament) propriu unui  element al sistemului de muncă (executant, sarcini de muncă, mijloace de producţie, mediu de muncă)  şi care a condus la pierderea temporară sau permanentă a capacităţii de muncă ori la decesul  salariatului, survenit: 

a) în timpul îndeplinirii sarcinii de muncă sau obligaţiilor de serviciu; 

b) înainte de începerea sau după încetarea lucrului, cînd salariatul se deplasează de la intrarea în  incinta întreprinderii, instituţiei, organizaţiei (în continuare - unitate) pînă la locul de muncă şi invers,  îşi schimbă îmbrăcămintea personală, echipamentul individual de protecţie şi de lucru şi invers, preia  sau predă locul de muncă şi mijloacele de producţie; 

c) în timpul pauzelor stabilite, cînd salariatul se află pe teritoriul unităţii sau la locul său de muncă,  precum şi în timpul frecventării încăperilor sanitaro-igienice sau auxiliare; 

d) în timpul deplasării de la domiciliu la lucru şi invers, cu transportul oferit de unitate, în modul  stabilit, precum şi în timpul îmbarcării sau debarcării din acest mijloc de transport; e) în timpul deplasării de la unitatea în care este încadrat salariatul, pînă la locul de muncă, organizat în  afara teritoriului unităţii, sau pînă la o altă unitate, şi invers, pentru îndeplinirea unei sarcini de muncă  sau a obligaţiilor de serviciu, în timpul util pentru aceasta şi pe traseul stabilit al deplasării, indiferent  de modul de deplasare sau mijlocul de transport utilizat; 

f) în cadrul participării la acţiuni culturale, sportive sau la alte activităţi organizate de unitate în baza  ordinului sau dispoziţiei emise de angajator; 

g) în cadrul acţiunii întreprinse din proprie iniţiativă pentru prevenirea sau înlăturarea unui pericol ori  pentru salvarea altui salariat de la un pericol în circumstanţele specificate la literele a),b),с),d) şi f) ale  prezentului punct; 

h) în timpul instruirii de producţie sau practicii profesionale în bază de contract încheiat între angajator  şi instituţia de învăţămînt, între angajator, elevi şi studenţi. Regulamentul în cauză obligă angajatorul  să comunice imediat la Inspecţia Muncii despre producerea accidentelor de muncă şi să asigure  cercetarea acestora. Acest Regulament stabileşte că accidentele cu incapacitate temporară de muncă  pot fi cercetate de angajator, iar accidentele de muncă grave şi mortale se cercetează de inspectorii de  muncă. În temeiul acestui Regulament angajatorului îi revine obligaţiunea să raporteze anual organelor  de statistică despre accidentele de muncă produse la unitate. Deşi se atestă realizarea anumitor măsuri  de prevenire, din cauza deficienţilor de securitate, anual, potrivit statisticilor, se înregistrează un număr 

mai mare de 550 accidentaţi proveniţi din accidente de muncă. Accidentele de muncă implică şi  anumite pierderi materiale şi financiare. Numărul de accidente de muncă produse între anii 2006-2009  determină un indice de frecvenţă cuprins între 0,88 - 1,07 (numărul de accidentaţi care revine la o mie de salariaţi) şi un indice de durată medie a incapacităţii temporare de muncă pentru accidente de  muncă cuprins între 22,19 – 32,6 (numărul de zile-om incapacitate temporară de muncă ce revine unui  accidentat). Ponderea cea mai mare a numărului de accidentaţi în muncă între anii 2006- 2009 revine  industriei prelucrătoare cu 668 accidentaţi, urmată de activităţile din domeniul energetic, gaze şi ape cu  168 accidentaţi, după care vin activităţile agricole şi din domeniul construcţiilor cu cîte 167  accidentaţi. Între anii 2006-2010 inspectorii de muncă au cercetat 189 accidente de muncă mortale.  Repartizarea accidentelor de muncă produse în anii 2006 - 2010 după genul de activitate denotă că  ponderea cea mai mare revine activităţilor din construcţii cu 38 accidente mortale, urmată de  agricultură şi silvicultură cu 36 accidente mortale mortale, după care vine industria prelucrătoare cu 15  accidente mortal şi energetica, gaze şi ape cu 15 accidente mortale 

Datele statistice demonstrează că cel mai frecvent accidentele de muncă se produc în  împrejurări ce ţin: - de cădere de la înălţime şi la acelaşi nivel; - de prindere, lovire sau strivire cu  maşini, unelte, unităţi de transport, diferite obiecte; - de cădere, prăbuşire sau proiectare de obiecte. Cauzele care duc la accidentare de cele mai multe ori depind de: 

- executant – de la 50% la 80% de cazuri de accidentare; 

- sarcina de muncă – de la 6% la 38% de cazuri de accidentare; 

- mijloacele de producţie – de la 6% la 12% de cazuri de accidentare; 

- mediul de muncă – de la 5% la 6% de cazuri de accidentare. 

Cauzele şi circumstanţele în care s-au produs accidentele de muncă sînt determinate de  deficienţe de cunoştinţe şi abilităţi de a organiza procese de muncă, de a stabili, formula şi executa în  condiţii nepericuloase sarcinile de muncă. Analiza morbidităţii profesionale, efectuată de Ministerul  Sănătăţii, arată că în anii 2000-2009 în Republica Moldova au fost înregistrate 296 de cazuri de boală 

profesională, cu 335 de persoane afectate. Astfel, indice de morbiditate profesională a constituit în  medie 2,4 la 100 mii de angajaţi.

Din numărul total de boli profesionale înregistrate în această perioadă: 

- 36,1% - au fost provocate de acţiunea vibraţiei; 

- 22,1% - au fost provocate de acţiunea substanţelor chimice toxice; 

- 13,7% - au fost provocate de acţiunea germenilor patogeni; 

- 11,3% - au fost provocate de acţiunea agrochimicatelor; 

- 7,8% - au fost provocate de acţiunea pulberilor; 

- 3,3% - au fost provocate de acţiunea zgomotului; 

- 5,7% - au fost provocate de acţiunea altor factori. 

După profesii, morbiditatea profesională în perioada raportată se repartizează după cum  urmează: 

- mecanizatorii – 38,5%; - muncitorii de la întreprinderile industriale – 18,8%; - lucrătorii medicali – 17,0%; - lucrătorii cu agrochimicatele – 5,4%; - alte profesii – în sumă 20,3%. O importanţă deosebită în apariţia bolilor profesionale cronice o are durata muncii în condiţii  nocive şi nefavorabile. S-a constatat că cu cît e mai mare vechimea în muncă, cu atît e mai înaltă  incidenţa bolilor profesionale şi invers. Cota afectaţilor cu un stajiu de muncă de peste 25 ani  constituie 39,1%; de la 20 pînă la 25 ani – 21,5%; de la 15 pînă la 20 ani – 15,8% şi pînă la 15 ani – 23,6%. Cauzele care au contribuit, direct sau indirect, la formarea indicilor 

morbidităţii profesionale sînt: 

- echipamente şi locuri de muncă cu un nivel de vibraţii mecanice nefavorabil; - parametrii microclimatici nefavorabili; 

- lipsa sau funcţionarea neefectivă a sistemelor de ventilaţie; 

- prezenţa unor substanţe chimice toxice în aerul zonei de muncă, a factorilor fizici şi biologici, nivelul  cărora deseori depăşeşte limitele maxime admise; 

- locuri de muncă imperfecte; 

- nerespectarea regimului de muncă şi odihnă, a cerinţelor sănătăţii şi securităţii la locul de muncă. Cele expuse mai sus confirmă faptul existenţei unei corelaţii exprimate dintre starea reală a  condiţiilor de muncă la majoritatea obiectivelor în funcţiune, impactul factorilor de risc de origine  chimică, fizică, biologică, psiho-emoţională din mediul de producere asupra organismului lucrătorilor,  asigurarea insuficientă a angajaţilor cu echipament special şi mijloace individuale de protecţie, lipsa în multe cazuri a alimentaţiei calde, asistenţei medicale la locul de muncă şi nivelul sporit al indicilor  morbidităţii cu incapacitate temporară de muncă a salariaţilor din ramurile de bază ale economiei naţionale.

 

Concluzia 

Deşi există numeroase aspecte pozitive, în ceea ce priveşte cadrul normativ, acţiunile  desfăşurate de către instituţiile cu atribuţii în domeniu şi schimbarea atitudinii angajatorilor şi a  salariaţilor, totuşi rezultatele sînt încă departe de a corespunde aşteptărilor generate de adoptarea Legii  securităţii şi sănătăţii în muncă nr.186-XVI din 10 iulie 2008. 

În acest sens, propunem realizarea unui set de măsuri care să dezvolte şi să consolideze  importanţa promovării principiilor şi regulilor de bază ale securităţii şi sănătăţii în muncă. În decursul  scurtei perioade de implementare a noii legislaţii, la nivelul autorităţilor şi al angajatorilor au fost  sesizate unele dificultăţi generate pe de o parte de schimbarea principiilor fundamentale introduse de  noua legislaţie, de numărul redus al acţiunilor de conştientizare şi informare, raportat la situaţia  naţională în ceea ce priveşte securitatea şi sănătatea în muncă, iar pe de altă parte de neîndeplinirea  criteriilor de performanţă de către serviciile externe de protecţie şi prevenire, datorate în special lipsei  procedurii de acreditare a serviciilor externe de protecţie şi prevenire.

 

BIBLIOGRAFIE 

1. Nicolae Romandaş, Eduard Boinşteanu, Dreptul muncii, Chişinău, 2006. 

2. HOTĂRÎREA GUVERNULUI R. M., Nr. 384 din 12.05.2010 cu privire la Serviciul de  Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice. 

3. HOTĂRÎRE Nr. 788, din 07.10.2013, cu privire la aprobarea Regulamentului de organizare şi  funcţionare a Inspectoratului de Stat al Muncii, a structurii şi efectivului-limită ale acestuia. 4. CODUL MUNCII AL R. M.; 

5. Alexandru Ţiclea, Andrei Popescu, Marioara Ţichindelean, Constantin Tufan, Ovidiu Ţinca,  Dreptul muncii, Editura Rosetti, Bucureşti, 2004. 

6. Ion Traian Ştefănescu, Tratat de dreptul muncii, vol.I, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2003. 7. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&id=326757; 

8. http://lex.justice.md/viewdoc.php?action=view&view=doc&id=311639&lang=1; 9. Ministerul Economiei – http://www.mec.gov.md/;