Incepand din data de 4 August, eSSM isi va schimba denumirea in ssmatic.ro toate serviciile vor fi disponibile in continuare fara intrerupere.





INSTRUCTIUNI PROPRII DE SECURITATE A MUNCII RADIATII OPTICE ARTIFICIALE

 

INSTRUCTIUNI PROPRII DE SECURITATE A 

MUNCII 

RADIATII OPTICE ARTIFICIALE

 

Art.1 - (1) Prezentele instructiuni interne se aplică activităţilor care se desfăşoară la echipamentele  tehnice care constituie surse de radiaţii vizibile (optice). 

(1) Prezentele instructiuni se referă la radiaţiille optice periculoase, cu indicaţie specială pentru radiaţia  laser şi nu reglementează aspectele referitoare la radiaţiile vizibile provenite de la sursele incandescente, fluorescente, fosforescente, arcurile electrice etc. 

Riscuri asociate utilizarii laserului 

Art.2 - (1) Principalul risc asociat folosirii laserului este afectarea ochilor. Aceasta se poate produce chiar  și în cazul laserelor de putere mică. 

(2) Cel mai important risc - afectarea retinei - se poate întâmpla într-o clipă: este imediată, irevocabilă i ș poate fi catastrofică. Aceata deoarece o rază laser care atinge ochiul este transmisă către retină. Ochiul  încearcă să focalizeze lumina pe retină, în centrul câmpului vizual, cu un factor de 100 000. 

(3) Poate fi afectat nervul optic având ca rezultat orbirea permanentă. Poate fi afectată retina în zona  centrală cu rezultat o orbire parțială sau totală, în funcție de dimensiunea zonei afectate. Distrugerea altor zone ale retinei produce puncte de orbire. Dacă nu este afectată retina, pot apare hemoragii sau zone  opace la nivelul cristalinului. In toate situațiile rezultatul este o pierdere a vederii, par ial ț ă sau totală dar  permanentă. 

(4) Chiar dacă ulterior, prin tratament medical i numai în unele din cazuri, situa ia se poate ameliora, ș ț capacitatea de a vedea detalii, cum este cititul acestui text, este pierdută definitiv. 

(5) Emisia laser în spectrul vizibil - de la 400 nm (violet) la 700 nm (rosu) - poate afecta retina. 

(6) In mod special periculoasă este emisia laser în infraroșu apropiat - de la 700 nm la 1400 nm - care,  conform celor prezentate, poate distruge retina dar este invizibilă. Ochiul uman nu o vede și doar un ușor  „poc” indică afectarea retinei. 

Reguli generale de protectie 

Art.3 - (1) Reguli absolute la utilizarea echipamentelor laser: 

a. Nu priviți direct sursa laser. 

b. Semnalizați zona de lucru cu radiații laser și restricționați accesul în această zonă. Specificați tipul  sursei și măsurile de protecție necesare. 

c. Citiți și respectați avertizările la întâlnirea unor astfel de semnalizări. 

d. Purtați echipamentul de protecție specific. 

e. Trebuie să fiți instruiți conform manualului de utilizare al echipamentului și prezentelor instrucțiuni. f. Țineți cont de faptul că utilizarea surselor laser prezintă multiple riscuri. Fiți mereu atenți și lucrați în siguranță. 

Utilizarea instalaţiilor laser 

Art.4 - In scopul asigurării protecţiei lucrătorilor, se va lua în considerare clasificarea laserelor, conform  normelor internaţionale recunoscute pe plan intern şi parametrii emisiei lor: 

a) mediul activ 

b) lungimea de undă a radiaţiei 

c) puterea şi densitatea maximă de putere la ieşire 

d) divergenţa fascicolului (în cazul fascicolelor cu secţiune necirculară divergenţele pe cele două axe) e) forma şi dimensiunea fascicolului la ieşire 

f) existenţa eventuală a unor sisteme de focalizare şi distanţa focală 

g) distanţa de la sursa laser la punctul de lucru 

h) pentru laserii În impulsuri: 

- forma şi durata impulsului 

- energia unui impuls 

- frecvenţa de repetiţie a impulsurilor 

- caracteristicile trenurilor de impulsuri 

i) indicaţii referitoare la dispozitivele de protecţie şi mijloacele de protecţie prevăzute pentru postul de lucru.

Art.5 - (1) Asigurarea protecţiei împotriva radiaţiei laser se va face în funcţie de tipul şi nivelul de risc al  fiecărui echipament, pe baza clasificării laserilor, prevăzută în standardele internaţionale în vigoare (CEI  825 - 1984).  

(2) Clasa în care se încadrează echipamentul laser este indicata de producator. 

Art.6 - Utilizatorii de echipamente laser trebuie să cunoasca informaţiile referitoare la parametrii emisiei  laser: 

a) mediu activ; 

b) lungimea de undă a radiaţiei; 

c) puterea şi densitatea puterii maxime la ieşire; 

d) forma şi dimensiunea fascicolului la ieşire; 

e) divergenţa fascicolului (în cazul fascicolelor cu secţiune necirculară, divergenţele pe cele două  axe); 

f) existenţa eventuală a unor sisteme de focalizare şi distanţa focală; 

g) distanţa de la sursa laser la punctul de lucru; 

h) pentru laserii În impulsuri: 

- forma şi durata impulsului; 

- energia unui impuls; 

- frecvenţa de repetiţie a impulsurilor; 

- caracteristicile trenurilor de impulsuri; 

i) indicaţii referitoare la dispozitivele de protecţie şi mijloacele de protecţie prevăzute pentru postul de lucru. 

Art.7 - (1) Măsurile de securitate care trebuie adoptate la utilizarea instalaţiilor laser diferă în funcţie de  caracteristicile laserului, de tipul şi condiţiile de utilizare ale acestora. 

(2) Pentru instalaţiile laser din clasele 1 şi 2 nu se prevăd cerinţe specifice de securitate în afară de  instruirea corectă a personalului de deservire (operatori laser) privind interzicerea dirijării fascicolului laser spre alte persoane şi utilizarea mijloacelor individuale de protecţie prevăzute. 

(3) Pentru instalaţiile laser din clasele 3 şi 4 unde există riscurile de afectare a organului vizual, a pielii,  precum şi a ţesuturilor interne, se prevăd cerinţe specifice de securitate, în funcţie de modul de utilizare şi de condiţiile concrete în care se desfăşoară prelucrările respective. 

Art.8 - (1) Detinatorul de instalaţii laser are obligaţia de a asigura măsurile şi mijloacele de protecţie  adecvate pentru protejarea lucrătorilor contra radiaţiilor nocive. 

(2) În cazul în care tipul constructiv al laserului nu face posibilă realizarea unor sisteme tehnice de  izolare, ecranare sau a altor măsuri generale de protecţie, se vor asigura mijloacele individuale de  protecţie împotriva radiaţiei si a altor noxe degajate în procesul de prelucrare. 

4.1. Amenajarea încăperilor în care se desfăşoară activităţi de prelucrare cu instalaţii laser 

Art.9 - (1) Activităţile care utilizeaza echipamente laser se vor desfăşura în încăperi special amenajate şi  destinate. 

(2) Amenajarea încăperilor se va face astfel încât să se evite reflexia sau difuzia accidentală a radiaţiei-în  special în cazul laserilor din clasele 3 şi 4, cu emisie în ultraviolet, vizibil sau infraroşu. 

(3) Pereţii, tavanul şi pardoseala vor fi acoperite cu materiale care nu reflectă lumina, respectiv  zugrăvelile şi vopsitoriile pentru finisare se vor realiza cu materiale absorbante de lumină. 

Art.10 - Deschiderile încăperilor spre exterior nu vor fi situate pe axul radiaţiei directe sau reflectate. 

Art.11 - Iluminatul încăperilor în care se desfăşoară activităţi de prelucrare cu instalaţii laser se va realiza  astfel încât să asigure acomodarea ochiului la solicitările vizuale intense, de luminanţă ridicată, necesare  pentru urmărirea modului de prelucrare. 

Art.12 - Amplasarea instalaţiei laser faţă de ferestre se va realiza astfel încât să se evite reflexia  radiaţiilor. 

Art.13 - Amplasarea instalaţiilor laser se va realiza astfel încât traiectoria fascicolului laser să fie la un  nivel diferit de nivelul ochilor unei persoane care stă în picioare sau pe scaun, în funcţie de operaţia de  efectuat. 

Art.14 - La utilizarea echipamentelor laser, se interzice introducerea în fascicolul laser a unor elemente  optice reflectante sau difuzante, precum şi a unor materiale uşor inflamabile. 

Utilizarea mijloacelor de avertizare (indicatoare de securitate) 

Art.15 - Uşile încăperilor în care se desfăşoară activităţi cu echipamente laser vor fi inscripţionate cu  indicatoare de avertizare asupra pericolului radiaţiei laser. 

Art.16 - Orice echipament laser va fi dotat cu indicatoare de avertizare asupra pericolului de radiaţie, care vor fi plasate sub formă de etichetă în locuri vizibile. 

Mijloace individuale de protecţie 

Art.17 - (1) Mijloacele individuale pentru protecţia ochilor (ochelari antilaser) trebuie să îndeplinească  cerinţele esenţiale de securitate şi să fie avizate şi certificate din punct de vedere al securităţii muncii  pentru lucrul cu laserul, în funcţie de caracteristicile acestuia. 

(2) Factorul de transmisie spectral va fi astfel ales încât iluminarea energetică şi expunerea energetică a  ochiului să fie sub limitele maxime admisibile pentru fiecare laser, stabilite prin standardele sau regulile  tehnice internaţionale recunoscute pe plan intern. 

(3) Filtrele trebuie să fie stabile la radiaţii ultraviolete, căldură şi să fie incombustibile. 

(4) Densitatea de putere va fi în limitele stabilite prin standardele sau regulile tehnice internaţionale  recunoscute pe plan intern. 

(5) Construcţia ochelarilor trebuie să împiedice penetrarea laterală a luminii şi să ofere confortul necesar  pentru lucru. 

Art.17 - Alegerea ochelarilor se va face în funcţie de lungimea de undă a radiaţiei laser. 

Art.18 - Ochelarii trebuie să fie însoţiţi de o etichetă pe care va fi indicată densitatea optică şi lungimea  de undă. 

Art.19 - (1) În cazul în care există probabilitatea ca în zona de lucru să se depăşească nivelul maxim de  expunere pentru piele, atunci personalul implicat va utiliza pe lângă ochelari de protecţie adecvaţi,  mănuşi de protecţie şi îmbrăcăminte adecvată. 

(2) Mijloacele individuale pentru protecţia pielii (halat, mănuşi) se vor confecţiona din materiale  termorezistente care nu se topesc sub acţiunea căldurii şi nu propagă flacăra. 

(3) Culoarea acestor mijloace de protecţie va fi închisă, cu suprafaţă mătuită, pentru reducerea la  minimum a coeficientului de reflexie. 

Art.20 - Pentru operaţiile la care există pericolul degajării unor substanţe cu toxicitate ridicată se vor  utiliza măşti de protecţie. 

Mijloace tehnice de protecţie contra radiaţiei laser 

Art.21 - Zona laser periculoasă va fi marcată şi izolată corespunzător. 

Art.22 - Pentru echipamentele laser de putere mare se vor adopta soluţii tehnice de implementare a unor dispozitive de avertizare asupra intrării personalului în zona periculoasă. 

Art.23 - Încăperile unde funcţionează surse de laser de mare putere vor fi dotate cu stingătoare de  incendiu. 

Repartizarea personalului 

Art.24 - (1) Pentru lucrul cu echipamente laser, se interzice repartizarea femeilor gravide precum şi a  persoanelor care prezintă afecţiuni ale ochiului sau pielii constatate la controlul medical şi care sunt  considerate contraindicate pentru desfăşurarea activităţii în condiţii de securitate (leziuni ale retinei,  miopie cu risc de desprindere a retinei, cataractă, conjuctivită, ambliopie, daltonism, dermatoze etc.). 

(2) Controlul medical periodic este obligatoriu şi se va desfăşura potrivit prevederilor Ministerului  Sănătăţii. 

Art.25 - Lucrul cu echipamentele laser este permis numai lucrătorilor speciali instruiţi şi autorizaţi.

Instruirea personalului 

Art.26 - În cadrul procesului de instruire a lucrătorilor în domeniul securităţii muncii, se vor transmite toate informaţiile referitoare la riscurile la care sunt expuşi, părţile periculoase ale instalaţiilor, dispozitivele de  protecţie existente, mijloacele individuale de protecţie şi modul de intervenţie în caz de avarii sau  accidente. 

Art.27 - În încăperile în care se desfăşoară activităţi cu echipamente laser se vor afişa la loc vizibil  instrucţiuni specifice de securitate a muncii. 

Efectuarea operaţiilor specifice cu echipamente laser 

Art.28 - Accesul în încăperile în care se utilizeaza echipamente laser este permis numai persoanelor  autorizate. 

Art.29 - Personalul de deservire a echipamentelor laser nu va purta în timpul lucrului obiecte care pot  reflecta radiaţia directă, ceasuri, nasturi de metal, catarame, bijuterii etc. 

Art.30 - (1) Înainte de începerea oricărei operatii cu echipamente laser, se va proceda la verificarea  prealabilă a echipamentului. 

(2) Starea de funcţionare a echipamentului va fi urmărită permanent şi în timpul lucrului. 

Art.31 - La echipamentele laser de mare putere se va verifica, în prealabil, funcţionarea comenzii de  oprire de urgenţă pentru a putea fi declanşată în cazuri de avarie sau accidente. 

Art.32 - Reglarea echipamentului laser pentru utilizare se va realiza astfel încât să se evite emisiile  neprevizibile de radiaţii. 

Art.33 - Comanda de declanşare a fascicolului laser se va da numai după echiparea corespunzătoare a  operatorului laser cu mijloacele individuale de protecţie prevăzute şi numai după asigurarea că în  încăpere nu se află alte persoane neprotejate. 

Art.34 - Se interzice a se privi în radiaţia laser şi a se alinia laserul cu ochiul liber, privind axial sau  paraxial spre sursa. 

Art.35 - În timpul funcţionării echipamentelor laser şi efectuării operaţiilor specifice este interzisă orice  intervenţie a în zonele de actiune a fascicolului până la terminarea operaţiei si oprirea echipamentului. 

Art.36 - În perioadele de nefuncţionare a echipamentelor laser, trebuie asigurata securizarea acestora. Calibrare 

Art.37 - (1) Detinatorul echipamentului laser trebuie sa stabileasca un program de verificare intern pentru  echipament. Verificarea trebuie efectuata cel putin o data pe an, la o utilizare medie a laserului. 

(2) Verificarea consta in masurarea puterii de iesire in domeniul spectral de 810nm. Daca puterea de  iesire este in afara limitei de 20% fata de valoarea setata, laserul trebuie trimis producatorului pentru  recalibrare.