INSTRUCTIUNI PROPRII SSM PENTRU FACTURI GENERALITATI

INSTRUCTIUNI PROPRII SSM PENTRU FACTURI GENERALITATI  

1. GENERALITATI 

Prin fractura se intelege intreruperea continuitatii unui os, cu alte cuvinte orice rupere, zdrobire sau  plesnire(fisurare) a unui os, ca urmare a unui traumatism mai puternic (cadere de la inaltime, lovitura,  strivire, tamponare, izbire, rasucire etc). 

Corpul omenesc are peste 200 de oase, de diferite marimi si forme (oase lungi, scurte, late), grupate in:  oasele capului, ale trunchiului si ale membrelor (figura 1). 

Toate oasele se pot fractura, dar cel mai des, fracturile se produc la oasele lungi ale membrelor, la  oasele bazinului si ale coloanei vertebrale.

Cazurile mai frecvente ale fracturilor sunt urmare a accidentelor de munca si de circulatie si a activitatilor  sportive. De asemenea, se produce un numar mare de fracturi in situatia unor catastrofe (cutremure,  prabusiri de mine, ciocniri de trenuri etc.). 

Barbatii intre 25-50 ani inregistreaza cel mai mare numar de fracturi; la copii fracturile sunt destul de  rare; la varstnici fracturile se produc si la traumatisme usoare. 

2. PREVENIREA FRACTURILOR 

Majoritatea fracturilor pot fi prevenite prin adoptarea unor deprinderi de securitate in diferite activitati  profesionale, casnice, sportive etc. De asemenea, trebuie evitate: 

- suprafetele accidentate sau incarcate cu diferite obiecte(obstacole) : unelte, materiale din cordoane de  racord, furtunuri etc.; 

- pardoselile umede, murdare cu uleiuri, alunecoase; lipsa covoarelor, carpetelor sau traverselor; - scarile luminate insuficient si blocare (aglomerate) cu obiecte diferite, fara balustrada, acoperite cu  gheata si / sau zapada; 

- folosirea scaunelor pentru a atinge locuri inalte, a scarilor pliante defecte, a scarilor neasigurate; - neutilizarea balustradelor si centurilor de siguranta atunci cand se lucreaza la inaltime. 

3. TIPURI DE FRACTURI 

Cunoasterea diferitelor tipuri de fracturi este foarte importanta in luarea masurilor de prim ajutor  adecvate, care sa nu agraveze fractura si sa previna complicatiile: transformarea unei fracturi incomplete  intr-una completa, a unei fracturi complete intr-una cu deplasare, a unei fracturi inchise intr-una  deschisa etc. 

In functie de modul de producere a accidentului, trebuie suspectata o fractura chiar si la distanta de locul  de actiune a agentului agresor. 

- fracturile se produc ca urmare a actiunii directe sau indirecte a agentului agresor. Astfel: - fractura directa se produce la locul de aplicare a fortei respective, deci la locul de actiune a agentului  aggresor (de exemplu: caderea unei greutati pe coapsa, gamba, mana; o lovitura aplicata pe coloana,  fractura prin glont). Aceste tip de fractura intereseaza in special oasele care nu au toata suprafata acoperita de muschi (cubitus, tibie, clavicula)  

 Fractura indirecta este fractura care se produce la distanta de locul de aplicare a fortei respective, deci  la locul de actiune a agentului agresor. Fractura indirecta se poate produce prin: - flexie. Agentul agresor actioneaza asupra unei extremitati a osului, cealalta extremitate fiind fixata;  osul se rupe acolo unde curbura este mai mare (de exemplu, fractura de clavicula prin caderea pe umar,  fractura gatului femurului prin cadere pe genunchi etc.); 

- rasucire. In general, in aceasta categorie se incadreaza accidentele provocate de prinderea hainelor sau  membrelor de o masina, banda, agregat, fapt care duce la ruperea oaselor la distanta prin fracturi  spiroide (figura 3) (de exemplu, fractura coapsei prin rotirea violenta a corpului, in timp ce piciorul este blocat pe sol); 

- tractiune. Un segment de membru este prins si atarna sau este tras de un agresor producandu-se ti o  mica rotatie ; 

- presiune. Cele mai frecvente fracturi prin presiune se produc prin caderi de la inaltime: fracturi de  calcai, genunchi, sold si coloana vertebrala in cazul caderilor in picioare; fracturi de antebrat, brat si  clavicula in caderile pe palme sau pe cot. 

Fracturile mai pot fi clasificate in : 

- complete 

- incomplete 

Fracturile complete intereseaza osul pe toata grosimea, avand forme variabile: de-a curmezisul, piezisa,  spiralata. 

In raport cu pozitia fragmentelor osoase(ramase sau nu in contact) fracturile complete pot fi:

- cu deplasare(mai grave). Deplasarea fragmentelor osoase se poate produce de-a lungul, de-a  curmezisul osului sau capetele oaselor se incaleca

- fara deplasare (mai putin grave). 

Fracturile mai pot fi: 

- inchise, cand cel putin pielea a ramas intacta 

- deschise, cand s-a produs si o rana prin care focarul de fractura comunica cu exteriorul. Fracturile deschise sunt mai grave, ele fiind insotite de hemoragii(uneori foarte importante) si putand fi  complicate cu infectii. 

Fracturile pot fi: 

- unice (un singur focar de fractura); 

- multiple (mai multe focare). 

O fractura complicata este aceea in care oasele au produs si leziuni ale organelor interne precum rupturi  ale vaselor de sange, ficatului, plamanilor sau splinei. Alti termeni sunt utilizati pentru a descrie tipuri particulare de fracturi, dar caracteristicile acestora nu pot  fi determinate la primul ajutor. Astfel: 

- daca un os este rupt mai mult de doua segmente, atunci se spune ca este zdrobit (fractura  cominutiva); 

- o ruptura incompleta este numita fisura; 

- fracturile epifizare sunt leziunile capetelor oaselor (care include suprafata de crestere a oaselor lungi); - fracturile diafizare sunt leziuni ale segmentului osos dintre capetele unui os lung; - ruperile produse de tensiuni repetate sunt numite fracturi de oboseala; 

- ruperile produse prin boli osoase sunt fracturi patologice. 

4. SEMNE SI SIMPTOME 

Inainte de a proceda la examinarea accidentatului este absolut necesar ca salvatorul sa se informeze  asupra agentului agresor, a modului de actiune a acestuia precum si asupra caror parti din organism a  actionat. 

Trebuie suspectata fractura daca: 

- traumatismul este produs de o forta externa puternica; 

- s-a auzit o troznitura sau o pocnitura. 

Examinarea accidentatului se realizeaza cu atentie si blandete pentru a nu provoca leziuni suplimentare.  Membrul accidentat este comparat cu cel valid pentru a determina gradul de formare. Imbracamintea  trebuie taiata pentru a permite examinarea zonei traumatizate. 

Pot fi prezente unui sau mai multe din urmatoarele semne si simptome. 

Semne de probabilitate 

- Durerea si sensibilitatea dureroasa sunt maxime la locul fracturii, cu ocazia miscarii sau palparii  portiunii ranite; trebuie avut in vedere faptul ca si o simpla contuzie musculara poate provoca durere. - Deformarea regiunii traumatizate este un semn de fractura, dar si hematomul si luxatia pot determina  zona afectata.

- Importanta functionala, pierderea functiunii sau imposibilitatea efectuarii miscarii partii ranite este  intotdeauna prezenta ca urmare a durerii si deformarii (uneori lipsa miscarii nu este decat un act de  aparare impotriva durerii). 

- Scuturarea membrului fracturat (prin deplasarea pe verticala a fragmentelor osoase) poate fi un semn  pretios, dar el poate aparea si in luxatie (figura 9.5). 

- Vanataia (echimoza) apare mai tarziu si uneori la distanta de locul fracturii si indica difuzarea sangelui  din focarul de fractura in straturile pielii. Acest semn poate aparea si dupa o contuzie simpla. Semne sigure : 

- Miscarea anormala ivita in afara articulatiilor indica in mod sigur o fractura completa. Aceasta insa nu  trebuie sa fie cautata de salvator indoind gamba, coapsa, bratul sau antebratul victimei. Ea poate fi  observata in timp ce accidentatul se misca sau se agita din cauza durerii; cel mult i se cere sa-si ridice 

membrul in cauza, putandu-se constata atunci ca miscarea nu se transmite extremitatii acestuia. - Crepitatia sau frecatura rezulta din frecarea fragmentelor osoase intre ele, in timp ce accidentatul  executa o miscare; este periculoasa sa fie cautata in mod intentionat deoarece pot fi provocate  complicatii. 

5. PRIMUL AJUTOR IN FRACTURI 

Primul ajutor in fracturi are rolul sa previna complicatiile si leziunile ulterioare si sa diminueze durerea si  umflarea zonei. 

5.1. Reguli generale 

Ce nu trebuie facut: 

Victima nu trebuie ridicata in picioare sau transportata inainte de imobilizarea fracturii, pentru ca toate  acestea pot sa provoace complicatii: 

- accentuarea durerii (cauza a socului); 

- deplasarea fragmentelor osoase uneori ascutite si taioase care distrug muschi, vase de sange sau nervi  provocand hemoragii sau paralizii; 

- transformarea fracturii inchise intr-una deschisa, ceea ce implica de asemenea, o serie de complicatii in  plus.

 

Ce trebuie facut: 

- Primul ajutor se acorda la locul accidentului, exceptand cazul in care persista un pericol pentru salvator  sau pentru victima. In acest caz, victima trebuie asezata in cel mai apropiat loc sigur, unde ranile sale sa  poata fi temporar asistate si stabilizate. 

- In caz de fractura deschisa trebuie procedat mai intai la oprirea hemoragiei si la pansarea ranii. Orice  os exteriorizat trebuie protejat cu fesi de jur imprejur, dar nu trebuie fortat sa intre inapoi in rana. - Ca si in alte traumatisme este necesara administrarea unui calmant (antinevralgic, algocalmin etc.)  pentru a diminua durerea. 

- Obiectivul principal al primului ajutor este reprezentant de imobilizarea focarului fracturii pentru a  preveni complicatiile si a alina durerea. Imobilizarea se realizeaza cu ajutorul atelelor confectionate  special sau improvizate (bastoane, umbrele, bucati de scandura sau placaj, cozi de matura, sipci, paturi  etc.). 

Imobilizarea fractura trebuie sa respecte urmatoarele reguli: 

- ca regula generala, orice imobilizare trebuie - la membre, atelele se pun de o parte si de alta a  focarului de fractura (sau membrul se aseaza intr-o gutiera speciala); 

- atelele se invelesc in vata(sau alte materiale moi) pentru a nu leza pielea, a nu stanjeni circulatia sau a  nu mari durerea. 

- se evita aplicarea atelelor pe locul unde osul vine in contact direct cu pielea (fata anterointerna a  gambei, de pilda); 

- acolo unde atela nu se poate mula exact pe regiunea imobilizata, golurile se umplu cu vata. - se trage apoi o fasa. La inceput circulara, apoi serpuitoare, in jurul atelelor si membrului fracturat,  obtinand astfel o imobilizare provizorie (imobilizarea de durata – in aparat gipsat – urmand sa se faca la  un serviciu medical de specialitate). Trebuie sa se aiba in vedere ca fasa prea stransa stanjeneste circulatia sangelui si accentueaza durerea, iar fasa prea larga este egala cu lipsa imobilizarii. - orice accentuare a durerii indica agravarea situatiei si necesita controlarea pozitiei membrelor, a  bandajelor si nodurilor si a circulatiei sangelui la extremitati. Nodurile de la materialul utilizat pentru  fixarea atelelor vor fi facute peste atela si nu pe zona descoperita deoarece pot provoca compresiuni dureroase pe tegumente; 

- cel putin doua persoane trebuie sa conlucreze la efectuarea imobilizarii. Una ridica membrul fracturat  cu o mana, in timp ce cu palma cealalta sprijina locul fracturii iar cealalta persoana aplica atelele si trage  fasa. 

- Transportarea accidentatului la spital urmeaza dupa imobilizare. Pana atunci se va asigura, in  continuare supravegherea accidentatului luandu-se in continuare masurile necesare pentru prevenirea  socului (a se vedea cap. 5): acoperire cu pleduri sau haine, administrarea de calmante pentru durere si  de lichide, daca victima este constienta. 

5.2. Reducerea fracturii 

In cazul fracturarii unui os, muschii asociati acestuia se contracta; daca fractura este completa,  contractia rapida a muschilor poate produce alunecarea extremitatilor rupte si patrunderea lor in tesutul 

inconjurator. Manipularea brutala poate produce dureri si chiar leziuni ale muschilor, nervilor si vaselor sanguine. 

De aceea poate fi necesara reducerea fracturii prin tractiunea membrului accidentat, ceea ce realizeaza  implicit si relaxarea (repunerea, reasezarea in ax) oaselor rupte si deplasate. Daca aceasta reducere este  necesara, atunci ea trebuie executata de doi salvatori: unul ridica membrul deasupra fracturii (proximal),  iar celalalt trage cu grija, dar ferm, in josul fracturii, divergent fata de primul si in axul membrului  respectiv. 

Atunci cand se aplica tractiunea, luati urmatoarele precautii: 

- Nu incercati sa indreptati articulatiile in cazul traumatismelor umerilor, coatelor, incheieturilor mainii  sau genunchilor. Aceasta manevra poate distruge nervi importanti si vase sanguine mari care trec prin  apropierea acestor incheieturi. 

- Aplicati o tractiune suficienta numai pentru a alinia membrul si a elibera compresia musculara si a  extremitatilor osului fracturat asupra nervilor si muschilor. 

Pentru a realiza membrul poate fiu necesara o tractiune mai mare dar nu fortati. Daca exista rezistenta  sau durere accentuata, intrerupeti tractiunea si imobilizati in pozitia diformitatii existente. - Mentineti tractiunea pana cand membrul este complet imobilizat. 

- Efectuati manevra de axare a membrului fracturat numai daca se constata deformarea evidenta a  membrului. Ea nu este obligatorie dar este bine sa se faca in primele minute dupa accident, pentru ca in  aceasta perioada victima are o scurta perioada de “anestezie naturala”. 

Notati ca ati aplicat tractiunea si informati serviciul medical – verbal sau printr-o nota scrisa, introdusa in  imbracamintea victimei. 

In functie de membrul afectat, manevrele de tractiune sunt urmatoarele: 

- Pentru membrul superior: 

- daca fractura este la nivelul bratului , se indoaie cotul la 900 : primul salvator trage in ax apucand de  antebrat, in portiunea sau superioara, imediat sub plica cotului, iar al doilea salvator apuca de brat cu  mainile impreunate ca o chinga in axila si trage in sens contrar

- daca fractura este la nivelul antebratului, se indoaie incet cotul victimei la 900 : primul salvator trage in  ax de degetul mare al mainii, iar al doilea salvator trage tot in ax dar in sens contrar apucand de  portiunea inferioara a bratului, imediat deasupra plicii cotului

Corectarea axului prin miscari de extensie si contraextensie concomitent cu imobilizarea provizorie in fractura de antebrat 

- Pentru membru inferior: 

- Daca este fracturat femurul(coapsa), se mentine genunchiul victimei intins si se trage in ax, primul  salvator apucand de picior cu mainile sprijinite de glezna si de calcai, iar al doilea salvator tragand in  sens contrar de radacina coapsei cu mainile impreunate in chinga sau cu ajutorul unei cearceaf introdus  intre coapse 

- daca este fracturata gamba sau glezna, se ridica membru inferior, indoindu-l la nivelul genunchiului si  se trage in ax: un salvator apuca de laba piciorului si cel de-al doilea salvator trage in sens contrar,  apucand de genunchi 

- cand deformarea se afla la nivelul degetelor, al mainii sau al labei piciorului, se trage intr-un sens de  varful degetelor corespunzatoare regiunii deformate, fixand cu putere, cu cealalta mana, pumnul sau  glezna victimei, dupa cum este vorba de membrul superior sau de membrul inferior. 

5.3. Utilizarea fesilor si a bandajelor la imobilizarea fracturilor 

Bandajele utilizate pentru imobilizarea fracturilor trebuie trecute pe sub victima, folosind scobiturile  naturale ale corpului uman situate la ceafa, mijloc (talie), genunchi si glezne. 

- bandajele trebuie sa fie: 

- destul de largi pentru a sprijini ferm dar fara a crea disconfort; 

- destul de stranse pentru a preveni miscarea segmentelor osoase; 

- innodate pe partea neranita sau peste atela, pentru a micsora disconfortul si a asigura situarea partii  mai late a bandajului pe partea ranita. 

Daca sunt ranite ambele picioare, nodurile se fac pe linia mediana. 

- Asigurati-va ca bandajele nu franeaza circulatia sangelui sau nu produc durere. Controlati partile  imobilizate la intervalele de 15 minute pentru a fi siguri ca bandajele n-au devenit prea stranse prin  umflarea zonelor inconjuratoare. Acest control estre important in special in cazul ranirilor la incheieturi (articulatii), DIN cauza vaselor si a nervilor vecini. 

- Racirea sau modificarea culorii la extremitati sunt indicatii de circulatie defectuoasa a sangelui,  impunand ajustarea bandajelor si fesilor 

- Intre partile corpului care sunt bandajate impreuna trebuie sa se introduca o fasa moale pentru a  preveni frecarea si disconfortul. 

5.4. Atele 

O atela bine aplicata poate preveni miscarea extremitatilor osoase, reducand lezarea tesuturilor si  micsorand durerea. 

Atela trebuie sa fie: 

- suficient de lunga pentru a imobiliza articulatia de deasupra si de dedesubtul fracturii (proximal si  distal); 

- suficient de rigida si bine infasata pentru a fi confortabila. 

Tipuri de atele:

A. Atele improvizate. Partea neranita a corpului este o atela “naturala”. De asemenea, se poate  improviza o atela dintr-un baston, o umbrela, o coada de matura, o bucata de lemn sau carton, un ziar  sau o revista bine impaturita. 

B. Atele comerciale . Salvatorul trebuie sa se familiarizeze si cu utilizarea atelelor comerciale 

 

Tipurile de atele comerciale sunt: 

- atele din sarma. Acestea sunt flexibile si pot fi mulate pe partile corpului (de exemplu, la cot); - atele realizate din carton sau plastic. Sunt utile in special la imobilizarea extremitatilor, deoarece ele  asigura rigiditate maxima la greutate minima. Unele pot fi folosite la aplicarea tractiunii membrului  inferior. Ele nu trebuie indepartate la investigarea fracturilor cu raze X. 

- atele gonflabile. Acestea au perete dublu, fiind facute din tuburi de plastic inchise, de obicei cu un  fermoar. Ele sunt umflate dupa ce au fost aplicate la membrele fracturate. 

Atelele cu aer trebuie umflate numai cu gura pentru ca umflarea cu pompa poate produse o presiune  excesiva, ceea ce reduce circulatia sangelui. Evitati indoirea atelelor gonflabile; acest fapt subtiaza  plasticul si produce disconfort la aplicare; 

- atele de tractiune. Ele pastreaza imobilitatea zonei de fractura, facand posibila tractiunea  extremitatilor. Pot fi aplicate numai la membrele inferioare. 

Folosirea lor solicita prezenta a doi sau mai multi salvatori; 

- scanduri spinale lungi (fig. 16). Aceste sunt lacuite sau foarte ceruite, astfel incat aluneca usor sub  victima. Ele constituie o parte uzuala a echipamentului ambulantei. Scandura spinala lunga poate fi  construita din placaj. Manerele si gaurile pentru curele trebuie sa fie plasate de-a lungul partilor laterale  ale scandurii. Chingile, montate la fiecare capat si fixate pe partea de jos a scandurii faciliteaza  alunecarea scandurii pe suprafete rugoase si, la ridicarea scandurii de pe sol, apucarea manerelor. 

 

• scanduri spinale scurte. Acestea sunt utilizate pentru imobilizarea traumatismelor spatelui si cefei care  pot aparea cand persoana este intr-o pozitie asezat, cum se intampla in cazul unui accident auto. Partea  de la cap este crestata, astfel incat bandajele folosite pentru a mentine pe loc capul victimei nu vor aluneca in timpul transportului. Gaurile de curele de pe laturile scandurii nu trebuie folosite pentru  transportare, deoarece ele pot produce alunecarea scandurii ceea ce duce la raniri ulterioare.  Dimensiunile recomandate ale unei scanduri spinale scurte sunt aratate.