Statistica accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale în sectorul HORECA

Statistica accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale în sectorul HORECA 

Accidente de muncă 

Conform statisticilor europene referitoare la accidentele de muncă (ESAW, Eurostat 2004) 190 736 accidente de muncă din care  rezultă mai mult de 3 zile absenţe de la locul de muncă şi 66 de accidente mortale au fost înregistrate în sectorul hotelurilor şi  restaurantelor la nivelul anului 2004 pentru EU-15.  

Acestea reprezintă 5% din totalul accidentelor la nivelul întregii economii. 

Celelalte corelaţii în funcţie de categoria de vârstă şi numărul zilelor de incapacitate de muncă se pot urmări în tabelul de mai  jos : 

Tabelul nr.1 

Astfel, 26% dintre accidentele care au avut ca urmare mai mult de 3 zile de absenţă de la locul de muncă au fost printre lucrătorii  cu vârste cuprinse între 25 si 34 ani, urmaţi îndeaproape de cei din categoria de vârsta 18-24 (21%). 

În 2004, cele mai multe accidente fatale din sector s-au înregistrat pentru lucrătorii din categoriile de vârstă cuprinse între 35-44  şi 45-54 de ani. 

Rata incidenţei accidentelor având ca urmare mai mult de 3 zile de absenţă de la lucru în HORECA (la 100000 lucrători), este  comparabilă cu restul economiei (Nace AD-K). 

Comparativ cu restul economiei, în sector au avut loc mai multe accidente la categoria de vârsta 45-54 ani. Rata incidenţei  accidentelor mortale este mai mică decât în restul economiei. 

  

Natura împrejurărilor 

Nu există statistici europene referitoare la împrejurările producerii accidentelor în acest sector. 

Totuşi, raportul de sector asupra hotelurilor şi restaurantelor efectuat de Eurofound menţionează faptul că împrejurările în care s au produs accidente se referă în principal la: accidente în timpul manipulărilor, ridicărilor şi transportului manual al maselor sau  uneltelor manuale, al alunecărilor şi căderilor, lovirii de către obiecte în cădere, expunerii sau contactului cu substanţe  periculoase, tăieri sau arsuri.

La nivelul ţării noastre se poate constata din tabelul următor un indice de frecvenţă al accidentelor de 0,07 pentru hoteluri şi  facilităţi de cazare şi ceva mai ridicat pentru restaurante şi alte servicii de alimentaţie de 0,19, ambele fiind însă mai reduse faţă  de cel mediu pe economie de 0,67. 

Indicii de frecvenţă a accidentelor mortale sunt de 0.01 şi respectiv 0,01 faţă de 0,05 pe ţară. Indicii de gravitate: 2,01 şi 4,16 faţă  de 41,26. Indicii de durată medie: 43,71 şi 32,83 faţă de 72,97. 

Tabelul nr.2 

Tabelul nr.3 

Boli profesionale 

Statisticile europene realizate pentru anul 2003, indică un număr de 1103 cazuri noi de îmbolnăviri profesionale înregistrate  pentru acest sector (Eurostat, EODS). Numărul de afecţiuni raportate a fost în creştere din 2001 până în 2003. Cei mai importanţi factori cauzali au fost cei de natură biomecanică, urmaţi de cauze necunoscute. Cele mai multe afecţiuni au  fost cele osteomusculoarticulare (OMA) (50%). 

Numărul de afecţiuni OMA raportate a fost în creştere, aproape s-au dublat din 2001 până în 2003. 

Pe locul al doilea se situează afecţiuni ale pielii cu 29%, şi sunt mai numeroase decât în restul economiei (8,5 cazuri la 100 000  de lucrători). 

Afecţiunile musculo-scheletice sunt mai reduse numeric decât cele înregistrate la nivelul întregii economii (14,7 faţă de 23,9 la  100.000 de lucrători). 

Tabelul nr.4

În raportările statistice la nivelul României, se indică doar 3 cazuri noi de afecţiuni pentru anul 2009 în domeniul HORECA,  dintr-un total de 113.517 lucrători (distribuţia cazurilor noi de boli profesionale declarate în anul 2009). 

SECURITATE SI SANATATE PENTRU HORECA 

Industria hoteliera, a restaurantelor si de catering (HORECA) este unul din principalii creatori de locuri  de munca din Europa, numarand aproape 8 milioane de angajati. Acest lucru evidentiaza importanta  gestionarii adecvate a securitatii si sanatatii si a prevenirii riscurilor pentru accidente si boli profesionale  in acest sector. 

HORECA 

Sectorul hotelier, al restaurantelor si de catering (HORECA) este unul dintre sectoarele cu cea mai rapida  dezvoltare din Europa. In 2004 peste 7,8 milioane de persoane au fost angajate (Eurostat, 2005) si  sectorul a produs o cifra de afaceri de peste 338 de miliarde EUR (Eurofound, 2005). Acesta consta in  principal in restaurante si baruri, care reprezinta trei sferturi din locurile de munca. Alti angajatori din  acest sector includ campinguri, camine pentru tineret si cantine. Majoritatea coplesitoare a companiilor  sunt mici, angajand mai putin de 10 persoane. Femeile reprezinta putin peste jumatate din forta de  munca. (Eurofound 2005: „Hoteluri si catering - politici, probleme si viitorul”). 

Locurile de munca tind sa fie temporare, cu ore neregulate, slab platite si cu putine perspective de  cariera. Exista un numar mare de tineri care lucreaza in acest sector. 

Caracteristicile sectorului HORECA care pot sa aiba un impact negativ asupra securitatii si sanatatii la  locul de munca (OSH) sunt urmatoarele:

- sarcinile de lucru grele 

- statul in picioare timp indelungat si pozitiile statice 

- contactul cu clientii (uneori dificili) 

- nivelul ridicat de munca seara si in weekend, care perturba echilibrul dintre viata profesionala si cea  privata a unui angajat 

- nivelul ridicat de stres 

- munca monotona 

- hartuirea si chiar violenta din partea clientilor, a colegilor si a angajatorilor 

- discriminarea impotriva femeilor si a persoanelor din alte tari. 

CAPITOLUL IIBolile profesionale și bolile legate de profesie 

Secțiunea 1Definiții 

Art. 49. - 

Bolile profesionale sunt afecțiunile care se produc ca urmare a exercitării unei meserii sau a unei  profesiuni, cauzate de factori nocivi fizici, chimici sau biologici, caracteristici locului de muncă, precum și  de suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului, în procesul de muncă. 

Art. 50. - 

Sunt boli profesionale și afecțiunile suferite de elevi, studenți și ucenici în timpul efectuării practicii  profesionale, produse în condițiile menționate la art. 49. 

Art. 51. - 

Intoxicația acută profesională se consideră și accident de muncă, iar boala transmisibilă profesională se  declară și ca boală transmisibilă, conform normelor antiepidemice în vigoare. 

Art. 52. - 

Îmbolnăvirile de cancer la locurile de muncă în care există noxe potențial cancerigene se declară  obligatoriu ca boli profesionale. 

Art. 53. - 

(1) Bolile profesionale, ale căror cercetare, declarare și evidență sunt obligatorii, sunt cele prevăzute în  lista-anexă nr. 7 la prezentele norme metodologice. 

(2) Cercetarea, declararea și evidența bolilor profesionale enumerate în lista națională sunt obligatorii  indiferent dacă sunt sau nu urmate de incapacitate temporară de muncă sau dacă aceeași persoană a  mai contractat boala respectivă, declarată anterior și vindecată. 

Art. 54. -

Bolile legate de profesiuni sunt boli cu determinare multifactorială, factorii profesionali având o  contribuție semnificativă. Lista acestora este prezentată în anexa nr. 8. 

Secțiunea a 2-aSemnalarea, declararea, cercetarea și confirmarea bolilor profesionale Art. 55. - 

(1) Bolile profesionale cât și suspiciunile de boli profesionale se vor semnala obligatoriu de către toți  medicii care depistează astfel de îmbolnăviri cu prilejul oricărei prestații medicale: examene profilactice,  consultații la cerere etc. 

(2) Instituțiile medicale în care se internează bolnavi de cancer ce lucrează în locuri de muncă unde  există noxe potențial cancerigene sunt obligate să investigheze pacienții asupra activității lor  profesionale în astfel de locuri de muncă și să semnaleze, în scris, situațiile în care se suspectează riscul  profesional, la inspectoratul de poliție sanitară și medicină preventivă județean în raza căruia se află  locul de muncă, respectiv al municipiului București. 

(3) Semnalarea se face prin completarea fișei BP1, prezentată în anexa nr. 9, care se transmite, în cel mai  scurt termen, la inspectoratele de poliție sanitară și medicină preventivă județene, respectiv al  municipiului București. 

Art. 56. - 

(1) Cercetarea bolilor profesionale și a suspiciunilor de boală profesională se face în scopul confirmării  diagnosticului de boală, al confirmării sau infirmării caracterului profesional, precum și pentru stabilirea  cauzelor care au favorizat îmbolnăvirea. 

(2) Confirmarea diagnosticului de boală se va face de către medicii de medicină a muncii, care pot  efectua în acest scop investigații de specialitate cu sprijinul dispensarelor-policlinici, spitalelor,  laboratoarelor și al clinicilor sau al institutelor de cercetări medicale. 

Îmbolnăvirile de pneumoconioze se confirmă numai pe baza diagnosticului precizat de către comisiile  teritoriale de pneumoconioze, potrivit reglementărilor în vigoare. 

(3) Cercetarea cauzelor și confirmarea sau infirmarea caracterului profesional al bolii se fac de către  medicul de medicină a muncii desemnat de inspectoratul de poliție sanitară și medicină preventivă.  Agenții economici, organele de protecția muncii și personalul medico-sanitar din toate categoriile de  

unități sanitare, economice și social culturale sunt obligați să pună la dispoziția medicului de medicină a  muncii documentația și datele necesare cercetării cauzelor acestor îmbolnăviri. 

Art. 57. - 

(1) Factorii determinanți, condițiile care au favorizat apariția bolii, precum și măsurile ce se impun  pentru prevenirea unor situații similare se consemnează într-un proces-verbal (anexa nr. 11), stabilindu se, împreună cu conducătorul unității, termenele pentru remedierea deficiențelor constatate.

(2) Urmărirea eliminării sau reducerii factorilor generatori de îmbolnăviri profesionale, precum și  aplicarea măsurilor stabilite conform prevederilor alineatului precedent se vor face de către  inspectoratul de poliție sanitară și medicină preventivă județean sau al municipiului București, împreună  cu ISTPM. 

Secțiunea a 3-aDeclararea și evidența bolilor profesionale 

Art. 58. - 

(1) Declararea bolilor profesionale se face de către inspectoratele de poliție sanitară și medicină  preventivă județene sau al municipiului București pe formularul BP2, care se înaintează la Institutul de  Igienă, Sănătate Publică, Servicii de Sănătate și Conducere București - Secția "Medicina muncii" - în  cursul lunii în care s-a confirmat îmbolnăvirea. 

(2) În baza prelucrării acestor fișe se vor face informări periodice către organele interesate și analize  anuale ale cauzelor îmbolnăvirilor, cu propuneri de îmbunătățire a activității în acest domeniu. 

Art. 59. - 

(1) Inspectoratele de poliție sanitară și medicină preventivă vor păstra evidența centralizată a bolilor  profesionale confirmate, înregistrate în județ, respectiv în municipiul București, într-un registru  conținând rubricile din fișa BP2 prezentată în anexa nr. 10. 

(2) O evidență similară vor avea și cabinetele de medicină a muncii pentru teritoriul arondat. 

(3) Cazurile de pneumoconioze, precum și cazurile de cancer profesional se înregistrează la ultimul agent  economic unde a lucrat bolnavul și unde există noxele care puteau produce aceste îmbolnăviri; ele se  declară și se păstrează în evidență de către inspectoratul de poliție sanitară și medicină preventivă din  județul sau din municipiul București în care se află agentul economic respectiv. 

(4) Inspectoratul de poliție sanitară și medicină preventivă va trimite lunar la ISTPM situația statistică a  bolilor profesionale înregistrate. 

Art. 60. - 

(1) La agenții economici cu factori de risc susceptibili de a produce boli profesionale după o perioadă mai  mare de latență se vor păstra în evidență, după încetarea expunerii, atât lista persoanelor expuse, cât și  dosarul medical al acestora. 

(2) Factorii de risc menționați la alin. (1), precum și durata păstrării documentelor respective în funcție  de perioada de latență se vor stabili de către medicii de medicină a muncii din teritoriu, pentru fiecare  agent economic. 

Art. 61. -

Evidența bolilor profesionale, precum și a bolilor multifactoriale constituie documentația de bază în  evaluarea stării de sănătate a angajaților în raport cu factorii de risc, precum și în vederea stabilirii unor  măsuri eficiente de profilaxie. 

Art. 62. - 

(1) Periodic, serviciul medical al agentului economic, cabinetele de medicină a muncii și inspectoratele  de poliție sanitară și medicină preventivă județene, respectiv al municipiului București, vor face analiza  îmbolnăvirilor profesionale și a celor multifactoriale din cadrul agenților economici arondați, precizând  cauzele acestor boli și măsurile de profilaxie necesare. 

(2) Informarea întocmită se va comunica celor interesați, în vederea remedierii deficiențelor semnalate. GHID DE SECURITATE ŞI SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ ÎN SECTORUL HORECA 

- Scurtă prezentare - 

Sectorul HORECA include: hoteluri, moteluri, pensiuni, restaurante, bistrouri, baruri, cafenele,  campinguri, cluburi, cantine şi firme de catering. Este unul dintre sectoarele cu cea mai rapidă  dezvoltare din Europa.  

Potrivit unui studiu al Eurostat, în UE în anul 2007 lucrau, în sectorul HORECA, peste 9 milioane de  persoane, sectorul producând venituri de cca. 430 miliardeEuro (€). 

În timp ce rata de creştere a angajării în economia UE în ultimii ani a fost de 0,6%, în sectorul HORECA  rata de creştere a angajării a fost de 4%. 

Acest sector are o pondere mare de întreprinderi mici şi mijlocii (IMM-uri) şi o rată medie ridicată  privind munca part-time. 

Marea majoritate a întreprinderilor sunt micro-întreprinderi cu 10 sau mai puţini angajaţi 

Trebuie remarcată creşterea în mare măsură a numărului de angajaţi tineri şi de femei în sectorul  hoteluri şi restaurante: femeile ocupă cele mai multe locuri de muncă în sistem part-time şi sunt în mare  parte angajate ca lucrători de servire, în timp ce bărbaţii au locuri de muncă cu normă întreagă într-o  măsură mai mare şi lucrează de multe ori ca manageri. 

Conform Eurostat, procentul femeilor angajate, pe ansamblul sectorului HORECA, este de 56%. În  România, mai mult de 7 din 10 femei (72%) sunt implicate în afaceri hoteliere. 

În sectorul HORECA, femeile deţin 66% din totalul slujbelor de acest fel. 

Sectorul HORECA include o gamă largă de ocupaţii, activităţi şi locuri de muncă care implică  diferite riscuri de accidentare şi îmbolnăvire, generale şi specifice. 

Acest sector oferă condiţii de angajare şi de muncă atipice, ceea ce se reflectă atât în programul de  lucru, cât şi în tipurile de contracte de muncă.

În perioada 1995-2000, a existat o deteriorare vizibilă a condiţiilor de muncă, în special în legătură cu  riscurile psihosociale, condiţiile ergonomice, exigenţele profesionale, programul de lucru şi autonomia  muncii. 

Astfel, activităţile în sectorul HORECA se caracterizează prin: program de lucru neregulat, adesea  solicitant; programe de lucru prelungite şi cu orare specifice; locuri de muncă atipice care implică  activităţi „în aşteptare” şi activitate cu timp parţial, neconvenabilă; muncă în regim de urgenţă,  desfăşurată la ore de vârf, puţine posibilităţi de înlocuire a personalului în caz de îmbolnăvire, muncă  peste program etc. 

Lucrătorilor li se cere multă flexibilitate, ei având un control foarte mic asupra programului lor de lucru,  nu au timp să-şi ia pauze şi nu ştiu niciodată cu exactitate la ce oră termină programul, ceea ce poate să  afecteze inclusiv echilibrul dintre viaţa profesională şi cea privată. 

Toate acestea determină ca managementul riscului şi prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor  profesionale să prezinte o importanţă deosebită pentru acest sector. 

Ghidul are ca scop să furnizeze informaţii referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă în sectorul  HORECA şi să evidenţieze bune practici în domeniu, existente pe plan european şi naţional. 

Dezideratul urmărit este organizarea flexibilă a întreprinderilor în scopul creşterii competitivităţii în  condiţii de securitate şi sănătate la locurile de muncă. 

Ghidul se adresează angajatorilor din sectorul HORECA, persoanelor cu atribuţii în domeniul securităţii şi  sănătăţii în muncă, serviciilor interne și externe de prevenire şi protecţie. 

Ghidul este structurat în 8 capitole, fiecare conţinând numeroase tabele şi figuri. 

Alte informaţii în legătură cu problematicile tratate în ghidul HORECA se pot procura din materialele  existente disponibile în cadrul acestui site, la sectiunea Bune practici. 

Consecinţele sociale şi economice ale accidentelor de muncă şi bolilor profesionale Accidentele de muncă și bolile profesionale sunt într-o legatură indestructibilă cu munca. 

Ele întrerup sau îngreunează desfășurarea procesului de muncă și afectează din punct de vedere  psihologic, social și economic, cel puțin una dintre componentele sistemului de muncă: executant,  sarcina de muncă, mijloacele de producție și mediul de muncă. 

Consecințe asupra executantului 

În contextul procesului de muncă, omul poate fi considerat în doua ipostaze: de ființă umană și de  executant al sarcinii de muncă.

Fiecareia îi sunt asociate o serie de valori și caracteristici specifice, cum ar fi: viața, sănătatea,  integritatea anatomo-funcțională, capacitatea creativă și afectivă, respectiv capacitatea de muncă,  aptitudinile și cunoștințele etc. 

Accidentele și bolile profesionale au repercursiuni asupra ambelor categorii de valori, consecințele  manifestându-se în multiple planuri: psiho-fiziologice (durere, stres, incapacitate de muncă, invaliditate  ș.a.), economic (diminuarea productivității muncii individuale), financiar (diminuarea veniturilor,  cheltuielile pentru asistența medicală ș.a.) etc. 

Situația financiară a familiilor ai căror membrii au suferit un accident de muncă se deteriorează drastic,  acest lucru fiind resimțit cu precădere de către toți urmașii victimelor. 

Situația socială și șansele de viață, dezvoltarea și afirmarea socială ale persoanelor din aceste familii  afectate sunt perturbate profund. 

Se observă o modificare asupra structurii și capacității de realizare ale funcțiilor acestor familii,  comparativ cu situația anterioară producerii evenimentelor. 

Soțiile casnice sunt obligate să-și găsească locuri de muncă în regim de urgență, în general slab plătite. 

Rolurile familiale în contextul social suferă de asemenea o profundă schimbare. Statutul de  vaduvă pune problema reinserției sociale. 

Stilul de viață, principiile în jurul cărora se organizează sunt altele în acest context. Noile circumstanțe  familiale afecteză dezvoltarea personalității copiilor și șansele lor de viață: absența tatălui, timpul mai  scurt petrecut cu mama care lucrează, depresia mamei, problemele materiale cu care se confruntă. 

În același timp trebuie subliniat faptul că evenimentul nefericit provoacă o suferință profundă care se  manifestă printr-o mare durere exprimată prin plâns, depresie, disperare, viziune pesimistă asupra  viitorului. 

Tabloul somatic include insomnie, astenie, epuizare etc., chiar dacă suferința și capacitatea de a o  controla variază de la individ la individ. 

Decesul unei persoane apropiate este considerat de către toți specialiștii drept cel mai puternic factor  de stres și, prin aceasta, de risc pentru săntătea fizică și mentală. Schimbarea statutului de persoană  casnică cu cel de salariată, deteriorarea situației financiare, schimbarea stilului de viață sunt alți factori  de stres care, prin cumulare într-o perioadă mai mică sau mai mare de timp, sporesc riscurile la adresa  sănătății. 

Consecințe asupra sarcinii de muncă 

Consecința directă asupra sarcinii de muncă o constituie incapacitatea individului de a o duce la bun  sfârsit sau neîndeplinirea ei la timp (mai ales în situația accidentelor de muncă), precum și îndeplinirea  necorespunzătoare a acesteia (în unele cazuri de boli profesionale, daca nu se ajunge la incapacitate de  muncă).

Consecințe asupra mijloacelor de producție 

În timpul accidentelor de muncă, în mod deosebit, se pot produce deteriorări sau distrugeri, atât ale  mijloacelor de muncă, cât și ale altor obiecte indispensabile îndeplinirii sarcinii de muncă (cazul  exploziilor, incendiilor, proiectarea de corpuri care agresează nu numai victima, ci și utilajele din jur etc.) 

Consecințe asupra mediului de muncă 

Și mediul de muncă și cel social sunt afectate de producerea accidentelor de muncă și apariția bolilor  profesionale, dar în mod deosebit cel social. 

Mediul fizic de muncă prezintă repercursiuni sub forma elementelor materiale degradate în urma unui  accident de muncă. 

Consecințele asupra mediului social se concretizează mai ales sub forma stresului suportat de cei aflați la  locurile de muncă apropiate de cel al victimei, cu toate manifestările specifice. 

Un alt criteriu de clasificare – nivelul la care se produc - împarte consecințele accidentelor de muncă și  bolilor profesionale în: 

1. consecințe la nivelul individului, respectiv: 

▪ al victimei – suferința fizică și psihică datorită agresiunii suportate, a incapacității  temporare sau permanente de muncă, a pierderii încrederii în capacitatea de a  reacționa corespunzător la sarcina de muncă, diminuarea veniturilor (de exemplu:  pierderea salariului, cheltuieli cu îngrijirea medicală etc.); 

▪ al celor apropiați victimei - durere, suferință, stres psihic, diminuarea veniturilor  familiale etc.; 

2. consecințe la nivel microeconomic (agent economic): 

▪ pierderi de producție, pierderi de capacități de producție potențiale, deteriorări și  distrugeri de mijloace fixe, cheltuieli de reinvestire în forța de muncă, utilaje,  

deteriorarea mediului social de muncă etc.; 

3. consecințe la nivelul societății (macroeconomic): 

▪ cheltuieli de asigurări sociale, de asistență medicală, diminuarea potențialului creator  general ș.a. 

Nici unul din cele două criterii nu permite o clasificare suficient de omogenă, astfel încât să poată fi  utilizată în stabilirea gravității unui accident sau boli profesionale, ca și în orientarea eforturilor de  prevenire.

În realitate, se poate vorbi de un efect unic – o pierdere – ce poate fi privită din diverse unghiuri: de  exemplu lezarea omului, componentă inerentă oricărui accident de muncă, poate fi tratată sub aspectul  afectării unor valori general umane-potențial afectiv, creator ș.a., dar și al capacității de muncă. 

La rândul lor, ambele pierderi pot fi traduse mai departe în alți termeni – ca o pierdere de venituri, de  productivitate etc. 

Pentru a se obține o grupare a consecințelor, utilă în stabilirea locului securității și sănătății în muncă  printre celelalte activități sociale, se poate utiliza criteriul «naturii» lor, conform căruia se deosebesc: 

▪ consecințele sociale sau extraeconomice, care rezultă din afectarea valorilor caracteristice  ipostazei de ființă umană a executantului ; ele sunt necuantificabile și nu pot fi exprimate  cantitativ-durere, suferința fizică și psihică, diminuarea creativității generale a societății ș.a. 

▪ consecințe economice, care rezultă atât din afectarea valorilor caracteristice ipostazei de  executant a omului, cât și din afectarea celorlalte elemente ale sistemului de muncă. 

După opinia generală, consecințele economice se reflectă în două categorii de costuri: directe și  indirecte. 

În categoria costurilor directe sunt incluse cele legate de asigurarea pentru accident și boală și cele  pentru prevenirea riscurilor. 

Drept costuri indirecte sunt considerate pierderile economice neacoperite prin asigurarea de accident și  boală, care grefează atât bugetul național, cât și întreprinderea: cheltuieli pentru repararea mașinilor  avariate sau înlocuirea lor, pierderile de materiale, de timp de muncă la nivelul colaboratorilor victimei  pentru primul ajutor, costul forței de muncă ce înlocuiește victima, timpul folosit pentru convorbiri,  anchete, penalități pentru întârzieri la livrarea produselor ș.a. 

Gruparea consecințelor prin raportarea lor din punct de vedere economic este deosebit de importantă  pentru orientarea deciziilor manageriale în domeniul securității și sănătății în muncă. 

Dimensiunile repercursiunilor economice constituie însă numai punctul de plecare. 

În analiza activității de protecție a muncii, criteriul economic apare conjugat și în același timp  subordonat celui social. 

Prin natura relației subsistem-sistem, dintre micro și macroeconomie, consecințele accidentelor și ale  bolilor profesionale la nivel de firmă se propagă până la nivelul economiei nașionale. 

Prin urmare, se poate afirma că una dintre laturile dimensiunii economice a fenomenului avut în vedere  o reprezintă efectele economice ale accidentelor și bolilor profesionale, respectiv consecințele acestora  asupra elementelor și modului de funcționare a micro și macroeconomiei.

O evaluare cantitativă a tuturor consecințelor accidentelor și bolilor profesionale, sau cel puțin a celor  cuantificabile, determină introducerea denumii de cost al acestor evenimente, care poate fi utilizat ca  indicator economic. 

Se poate spune că dimensiunea economică a fenomenului accidentării și a îmbolnăvirii profesionale  înglobează două componente: efectele economice ale accidentelor / bolilor, precum și costul  accidentelor și bolilor, ca indicator economic ce reflectă toate efectele cuantificabile ale acestor  evenimente. 

Efectele economice ale accidentelor și bolilor profesionale 

În condițiile economiei moderne, caracterizată prin relații de piață extrem de dinamice și mai ales prin  fenomenul de globalizare, capacitatea de îmbunătățire a performanțelor economice ale unei firme este  un element vital pentru supraviețuirea acesteia. 

Dacă în ce privește componenta tehnică, eforturile de îmbunătățire sunt limitate de posibilitățile  financiare ale unității, în domeniul organizării producției și a muncii se pot opera modificări cu eforturi  mult mai reduse și efecte pozitive considerabile asupra eficienței activității. 

Printre măsurile de natura organizării muncii se înscriu și cele care vizează securitatea și sănătatea în  muncă. 

Prin urmare, stabilirea mărimii și sensului efectelor economice ale accidentului sau bolii profesionale  oferă o premisă importantă pentru aflarea unor noi resurse de mărire a performanței economice a  firmei. 

Costul accidentelor și al imbolnăvirii profesionale 

Pârghia principală prin care orice societate actuală acționează asupra resurselor sale este mecanismul  economic; deciziile macro și microsociale au la bază criteriul eficienței economice. 

Poate fi tratată astfel și activitatea de realizare a securității muncii? 

Pentru a putea aborda problema eficienței protecției muncii este necesar să se poată stabili un cost al  securității, respectiv al nonsecurității, care să fie comparat cu cheltuielile efectuate pentru prevenire. 

Costul securității / nonsecurității reprezintă de fapt costul accidentelor și bolilor profesionale  eliminate/produse, respectiv suma valorică a tuturor pierderilor generate de accident/boală. 

Practic, securitatea înseamnă absența acestor evenimente. 

Prin urmare, stabilirea costului accidentelor de muncă și bolilor profesionale nu se poate realiza dacă nu  se cunosc consecințele lor și, implicit, dacă aceste consecințe nu pot fi cuantificate prin indicatori  cantitativi, respectiv financiari sau economici.

Evidențierea ansamblului tuturor implicațiilor accidentelor și ale bolilor este deosebit de dificilă, datorită  naturii lor variate și multiplelor planuri în care se manifestă, dar constituie singura cale de a le identifica  pe cele cuantificabile. 

Costul accidentelor și al bolilor profesionale poate fi utilizat și pentru alte aplicații, nu numai pentru  eficientizarea activității de securitate și sănătate în muncă la nivel de agent economic. 

De exemplu, pe baza lui se poate stabili o valoare mai corectă a primei de asigurare pentru riscul de  accidentare și de îmbolnăvire profesională sau se pot fundamenta politicile preventive la nivel național. 

În concluzie, se poate afirma că identificarea consecințelor și determinarea costului accidentelor și bolile  profesionale pot constitui un instrument pentru îmbunătățirea calității vieții întregii populații (nu numai  a celei active, dacă avem în vedere că prin diminuarea pierderilor generate de accidente/boli  profesionale se poate realiza o redistribuire a resurselor societății către alte sectoare). 

Obiectivul tuturor eforturilor pentru securitatea umană trebuie să fie cel de a face viețile să fie  îndelungate și oamenii să beneficieze de o bună sănătate, de a extinde speranțele unei vieți sănătoase  cât mai mult posibil în raport cu fondurile disponibile acestui scop. 

Bineînțeles că alocarea resurselor va favoriza într-un interval dat anumite grupuri sau indivizi, motiv  pentru care selectarea programelor de securitate impune o cât mai mare imparțialitate. 

În limbaj curent, prin noțiunea de cost se înțelege o cheltuială în bani ce trebuie suportată pentru a  putea beneficia de un bun sau de un serviciu. 

Costul nonsecurității muncii poate fi considerat ca o componentă a costurilor sociale, costuri datorate  îndeosebi dereglărilor din economie. 

Ele se concretizează în creșterea șomajului, diminuarea consumului de bunuri și servicii, scăderea  protecției sociale, deteriorarea condițiilor de sănătate, a celor de securitate a muncii, extinderea  sărăciei. 

Costul securității și sănătății în muncă (ținând seama de faptul că realizarea acesteia este echivalentă cu  menținerea integrității anatomo-funcționale și a sănătății angajaților) ar putea fi încadrat printre  costurile sănătății, componenta esențială a costului vieții, care măsoară efortul individual și/sau social  pentru menținerea stării de sănătate. 

Se apreciază ca, prin conținutul său, costul sănătății reprezintă una dintre cele mai evidente conexiuni  dintre economie și social. 

Măsurarea cheltuielilor componente ale costului sănătății reprezintă preocuparea față de factorii de  mediu, condițiile sociale, integritatea fizică, puterea de muncă, productivitatea muncii individuale. 

El depășeste contextul sanitar, permițând o apreciere a consumurilor specifice domeniului, dar și a  comportamentului individ-grup-colectivitate față de obiectivul „stare de sănătate”.

Acest obiectiv este considerat în prezent, în egală măsură particular și public, și un cost privat. 

Apare ca evident că pentru a putea determina costul securității, respectiv nonsecurității muncii, trebuie  cunoscută dimensiunea a două mari categorii de cheltuieli: Cheltuieli preventive-costul măsurilor de  prevenire și/sau protecție; 

Pierderile datorate producerii accidentelor de muncă și îmbolnăvirilor profesionale. Volumul cheltuielilor preventive este ușor de stabilit și exprimat sub formă de costuri contabile sau chiar  economice. 

Dificultățile apar în legatură cu pierderile datorate producerii accidentelor și îmbolnăvirilor profesionale,  deci cu costul lor. 

Se consideră costul accidentelor și al bolilor profesionale drept expresia valorică a consecințelor  (pierderile) acestora. 

După criteriul locului de constituire și cel al modalităților de identificare, majoritatea teoreticienilor  delimitează două categorii de astfel de costuri: directe (aparente) și indirecte (ascunse). 

Costurile directe includ cheltuielile cu primele de asigurare, cu rambursarea salariului de bază și  cheltuielile medicale prevăzute de asigurator. 

Costurile indirecte cuprind costurile salariale datorate (timpului de muncă pierdut de victima  accidentului sau bolii, de colegii de la locul de muncă din apropierea producerii accidentului, de  personalul medical, personalul tehnic desemnat să repare echipamentele defecte sau să realizeze  măsurile de ssm impuse etc.), costurile datorate creșterii cheltuielilor de gestiune a personalului  (cheltuieli) pentru angajarea unui înlocuitor temporar sau definitiv, salarii complementare plătite  colegilor victimei pentru orele suplimentare necesare recuperării timpului pierdut, cheltuieli pentru  formarea profesională a înlocuitorilor, costuri materiale (cheltuieli pentru repararea sau înlocuirea  echipamentelor, pentru măsurile de ssm ș.a.) și alte cheltuieli (pentru expertizare, onorariile avocaților,  penalități). 

Toți specialiștii sunt de acord că pierderile indirecte sunt mult mai mari decât cele directe, raportul  general acceptat fiind de 4 la 2. În ultimul timp a început să se pună problema în termeni de cost și  pentru efectele sociale sau de altă natură ale accidentelor și bolilor profesionale, încadrabile în costuri  indirecte. 

Costul indirect, după opinia majoritățtii cercetătorilor occidentali, este reprezentat de cheltuielile pentru  îngrijiri medicale și readaptare, prestații legate de boală și invaliditate, cheltuieli administrative și de  procedură.