REFERAT ,, PROTECȚIA MUNCII PRIN PRISMA LEGISLAȚIEI DREPTULLUI MUNCII “

REFERAT 

,, PROTECȚIA MUNCII PRIN PRISMA LEGISLAȚIEI 

DREPTULLUI MUNCII “ 

2022

Cuprins: 

1. Noţiunea şi importanţa protecţiei muncii 

2. Direcţiile principale ale politicii de stat în domeniul protecţiei muncii, securităţii şi sănătăţii în muncă 3. Organizarea protecţiei muncii, securităţii şi sănătăţii în muncă 

4. Asigurarea dreptului salariaţilor la protecţia muncii, la securitate şi sănătate în muncă 

5. Accidentele de muncă şi bolile profesionale

1. Noţiunea şi importanţa protecţiei muncii Termenul protecţie reprezintă faptul de a proteja, a sprigini, a ocroti. Aşadar protecţia muncii constituie activitatea de realizare a măsurilor întreprinse de participanţii la relaţiile sociale de muncă în vederea protejării, ocrotirii omului – purtător al forţei de muncă, omului care foloseşte capacităţile sale fizice şi intelectuale pentru crearea valorilor materiale şi spirituale. Pentru desfăşurarea activităţii de muncă oamenii elaborează şi implimentează reguli de folosire a obiectelor şi uneltelor de producţie, adică reguli de comportare a omului lucrător în raportul său cu obiectele şi forţele naturii, dar şi în relaţiile sale cu alţi oameni, participanţi ai relaţiilor sociale de muncă. De aceea aceste reguli conţin cerinţe cărora trebuie să le corespundă mijloacele şi obiectele de lucru din punct de vedere al ocrotirii vieţii şi sănătăţii lucrătorului, dar totodată şi cerinţe legate de organizarea muncii. Asemenea reguli sunt normele tehnice, normele sanitaro-igienice, dar şi normele sociale şi obligatorii, respectarea cărora este asigurată prin activitatea autorităţilor publice, activitate care nu este limitată doar la constrîngere administartivă. Noţiunea de protecţie a muncii figurează şi în Constituţie. Astfel în conformitatecu art. 43 alin. 2, salariaţii au dreptul la protecţia muncii. Măsurile de protecţie privesc securitatea şi igiena muncii, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repausul săptămînal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii grele, precum şi alte situaţii specifice. La ora actuală noţiunea de protecţie a muncii în sens larg constituie un principiu al dreptului muncii care se referă la totate instituţiile dreptului muncii. Anume din acest considerent protecţia muncii ste reglementată atît de dreptul internaţional cît şi de cel naţional al muncii. Există un şir de convenţii ale OIM cu caracter general nr.121 (1964) privind despăgubirile acordate în caz de accident de muncă sau îmbolnăvire profesională, nr.155 (1981) privind securitatea şi igiena muncii, nr.161 (1985) privitor la serviciile de sănătate în muncă, şi cu caracter special – nr.115 (1960) cu privire la protecţia contra radiaţiei, nr.139 (1974) privind cancerul profesional, nr.167 (1988) securitatea şi sănătatea lucrătorilor în construcţii. Totodată reglementări de importanţă fundamentală în ce priveşte asigurarea sănătăţii şi securităţii în muncă se conţin şi în Codul muncii (art. 248,255,327,328), Codul civil (art.1398, 1424), Legea ocrotirii sănătăţii, Legea cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală, Legea privind modul de recalculare a sumei de compensare a pagubei cauzate angajaţilor în urma mutilării sau a altor vătămări ale sănătăţii în timpul 42 exercitării obligaţiilor de serviciu, Legea privind asigurările pentru accidente de muncă, Legea privind inspecţia muncii, etc. 2. Direcţiile principale ale politicii de stat în domeniul protecţiei muncii, securităţii şi sănătăţii în muncă. În conformitate cu art.24 alin.1 din Constituţie , statul garantează fiecărui om dreptul la viaţă şi la integritate

fizică şi psihică. Potrivit art.222 din Codul muncii direcţiile principale ale politicii de stat în domeniul protecţiei muncii sunt: - Asigurarea priorităţii privind păstrarea vieţii şi sănătăţii salariaţilor; - Emiterea şi aplicarea actelor normative privind protecţia muncii; - Supravegherea şi controlul de stat asupra respectării actelor normative în domeniul protecţiei muncii; - Spriginirea controlului obştesc asupra respectării drepturilor şi intereselor legitime ale salariaţilor în domeniul protecţiei muncii; - Cercetarea şi evidenţa accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale; - Apărarea intereselor legitime ale salariaţilor care au suferit în urma accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, precum şi ale membrilor familiilor lor, prin asigurarea socială obligatorie contra accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale; - Stabilirea compensaţiilor pentru muncă în condiţii grele , vătămătoare sau periculoase ce nu pot fi înlăturate în condiţiile nivelului tehnic actual al producţiei şi al organizării muncii; - Propagarea experienţei avansate în domeniul protecţiei muncii; - Participarea autorităţilor publice la realizarea măsurilor ; - Organizarea evidenţei statistice de stat privind condiţiile de muncă; - Pregătirea şi reciclarea specialiştilor în domeniul protecţiei muncii; - Contribuirea la crearea condiţiilor nepericuloase de muncă. 3. Organizarea protecţiei muncii, securităţii şi sănătăţii în muncă După cum s-a menţionat, legislaţia stabileşte obligaţii concrete pentru toate organele autorităţilor publice, indiferent de nivelul la care activează privind conducerea şi asigurarea protecţiei muncii, securităţii şi sănătăţii în muncă. Organizarea protecţiei muncii, securităţii şi sănătăţii în muncă sîntpre văzute la art.225 – 239 CM RM, art.10,16 din legea securităţii şi sănătăţii în muncă. 4. Asigurarea dreptului salariaţilor la protecţia muncii, la securitate şi sănătate în muncă Dreptul la muncă este indisolubil legat de dreptul la protecţia şi igiena muncii, la securitate şi sănătate în muncă. În conformitate cu art.CM RM şi art.20 din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă fiecare lucrător are anumite drepturi stipulate în aceste articole. Conform art.226 CM RM şi art.19 Legea securităţii şi sănătăţii în muncă sunt prevăzute şi obligaţiile lucrătorilor. Dacă salariatul , la apariţia unui pericol pentru viaţa şi sănătatea sa, refuză să presteze munca stipulată prin contract, angajatorul este obligat să-i acorde salariatului o altă muncă pînă la înlăturarea pericolului, cu menţinerea salariului de la locul de muncă precedent. În cazul în care acordarea unei alte munci este imposibilă timpul staţionării salariatului pînă la înlăturarea pericolului pentru viaţa şi sănătatea sa, se plăteşte de către angajator conform art.163 alin.1 din Codul muncii. Finanţarea măsurilor de protecţie şi igienă a munciila nivel naţional, ramural şi teritorial se efectuiază în conformitate cu legislaţia şi prevederile convenţiilor colective de nivelul respectiv (art.237 CM RM). 43 5. Accidentele de muncă şi bolile profesionale Accidentul de muncă reprezintă evenimentul ce a produs vătămarea violentă a organismului salariatului (prin electrocutare, leziune,

arsură, degerare, asfixiere, intoxicaţie acută) în procesul de muncă care provoacă pierderea temporară a capacităţii de muncă, a invalidităţii sau decesul salariatului. Boala profesională constă în afecţiunea produsă ca urmare a exercitării unei meserii sau profesii, cauzată de agenţi nocivi fizici, chimici ori biologici caracteristici locului de muncă, precum şi de suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului, în procesul de muncă. Cercetarea accidentelor de muncă se fac în scopul stabilirii circumstabnţelor şi cauzelor ce le au provocat, precum şi în scopul determinării măsurilor de prevenire aunor asemenea fenomene (art.243 CM RM). Comunicarea, cercetarea, înregistrarea şi evidenţa accidentelor de muncă şi bolilor profesionale se efectuiază în conformitate cu Regulamentul privind modul de cercetare a accidentelor de muncă, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1361 din 22.12.2005. Clasificarea accidentelor de muncă: - Accidente de muncă; - Accidente în afara muncii. Comunicarea accidentelor de muncă se face de către fiecare accidentat sau martor ocular, acesta este obligat să anunţe imediat despre accidentul produs conducătorul său direct sau oricare conducător superior şi după caz să acorde primul ajutor. Conducătorul respectiv are anumite obligaţii în acest sens: - Să organizeze acordarea ajutorului medical, transportarea acestuia la o instituţie medicală; - Să efectuieze în caz de necesitate evacuarea personalului de la locul accidentului ; - Să informeze angajatorul despre accidentul produs; - Să menţină neschimbată situaţia reală în care s-a produs accidentul, pînă la primirea acordului persoanelor care efectuiază cercetarea. Scopul cercetării accidentului de muncă constă în clasificarea lui, determinarea circumstanţelor, cauzelor şi încălcării actelor normative şi a altor reglementări ce au condus la accidentarea salariaţilor, stabilirea persoanelor care au încălcat prevederile actelor normative şi a măsurilor corespunzătoare întru prevenirea unor asemenea evenimente. Accidentele se înregistrează şi se ţin în evidenţă de către unităţile ale căror salariaţi sunt sau au fost accidentaţi, iar cele produse la angajator- persoană fizică se înregistrează şi se ţin la evidenţă de către autoritatea administraţiei publice locale (primărie), pe teritoriul căreia este înregistrat contractul individual de muncă.