PROTECŢIA MUNCII ÎN TEHNICA DENTARĂ

PROTECŢIA MUNCII ÎN  

TEHNICA DENTARĂ 

Și 

Posturile de lucru ergonomic specific  diferitelor activitati în laboratorul de tehnică  dentară

Protecţia muncii constituie un  ansamblu de măsuri instituţionalizate  având ca scop asigurarea celor mai bune  condiţii în desfăşurarea procesului de  muncă, apărarea vieţii, integrităţii  corporale şi sănătăţii salariaţilor şi a altor  persoane participante la procesul de  muncă (Legea nr. 90/1996).

Activitatea tehnicianului dentar face apel  la serviciile unui număr mare de aparate şi  utilaje. Prin specificul funcţionării lor,  acestea reprezintă pericole potenţiale  pentru sănătatea celor care le manipulează.  Pentru minimalizarea acestor riscuri,  tehnicienii dentari trebuie să cunoască şi  să respecte normele de protecţia muncii în  acest domeniu.

Amplasarea, exploatarea şi întreţinerea  utilajelor, instalaţiilor, aparatelor şi  instrumentarului din unităţile  stomatologice (cabinete şi laboratoare de  tehnică dentară) se vor face conform  prevederilor, normelor, standardelor,  instrucţiunilor referitoare la acestea.

Personalul medical, mediu sanitar şi de  îngrijire, inclusiv medicii, tehnicienii  dentari, studenţii în practică, vor fi  instruiţi să poarte întregul echipament de  protecţie sanitară prevăzut în Normele  Ministerului Sănătăţii Publice: halate,  bonete, mănuşi, mască, ochelari de  protecţie. Acest echipament ar trebui în  colectivităţi să fie de unică folosinţă.

CRITERII DE PROIECTARE ŞI AMPLASARE 

Este de preferat ca laboratoarele dentare să  fie amplasate în poziţii retrase faţă de  arterele de mare circulaţie sau de alte surse  de zgomot, pentru a nu depăşi nivelul  maxim admis de zgomot de 50 – 70 db;

Amplasarea şi orientarea clădirilor faţă de  punctele cardinale şi direcţia vânturilor  dominante trebuie să asigure condiţii cât  mai favorabile pentru iluminarea şi  ventilarea naturală a acestora. Pentru  încăperile amplasate în subsoluri, vor fi  prevăzute sisteme de ventilaţie şi iluminare  adecvate;

Încărcarea planşeelor nu va depăşi sarcina  maximă sau eforturile dinamice şi vibraţiile  pentru care au fost calculate; 

Uşile vor fi vizibile, se vor deschide în sensul  de evacuare şi vor fi menţinute permanent  neblocate; 

Se asigură grupuri sanitare pentru personal;

Amplasarea utilajelor, aparatelor şi  instalaţiilor se va face astfel încât să se  evite executarea de mişcări inutile şi  obositoare din partea persoanelor care le  manipulează, asigurând în acelaşi timp  libertatea lor de mişcare la locul de muncă; 

Se vor asigura condiţii de muncă în poziţii  corecte şi neobositoare pentru personal.

Pardoseala trebuie să satisfacă anumite  condiţii: 

⮚Să aibă o suprafaţă plană şi netedă pentru  a nu îngreuia circulaţia, dar suficient de  rugoasă şi antiderapantă pentru a nu  permite alunecarea; 

⮚Să nu se deformeze sub acţiunea  greutăţilor depozitate sau a obiectelor grele  căzute în mod obişnuit;

⮚Prin uzură normală să nu ducă la  producerea de praf; 

⮚Să fie hidrofugă; 

⮚Să aibă un coeficient de conductibilitate  termică foarte redus; 

⮚Să aibă o pantă de scurgere de minimum  2%.

Protecţia faţă de instalaţiile electrice: 

Acestea trebuie astfel concepute şi construite încât să  nu prezinte riscul de incendii sau electrocutare. Toate echipamentele şi aparatele electrice utilizate în  instalaţiile electrice trebuie să fie omologate. Instalaţiile electrice şi dispozitivele de protecţie  trebuie să fie adecvate tensiunii.

Intervenţiile le instalaţiile electrice se fac  numai de persoane autorizate. Toate  intervenţiile la instalaţiile electrice trebuie  să fie făcute numai după scoaterea de sub  tensiune a acestora. 

Instalaţiile electrice (prize şi continuităţi)  vor fi verificate la 6 luni de personalul  specializat.

Toate aparatele vor fi prevăzute cu sisteme  de siguranţă, supraveghere, semnalizare şi  control. 

Elementele conducătoare de electricitate  vor fi legate la pământ. 

Aparatele de mare putere trebuie să aibă  întrerupătoare de urgenţă care să le  deconecteze de la reţea în caz de  necesitate.

Se contraindică improvizaţiile de orice fel la  instalaţiile electrice. 

Instalaţiile electrice, de apă şi gaz trebuie  izolate corespunzător şi orice derivaţie de la  traseul principal necesită robinet separat.

Protecţia faţă de instalaţiile de gaze naturale: 

Acestea trebuie astfel concepute şi  construite încât să nu prezinte riscul de  incendii sau explozie. 

Instalaţiile care utilizează gazele naturale  vor fi verificate la 6 luni de personalul  specializat. 

În încăperile în care se utilizează gaze  naturale se vor monta senzori de gaz pentru  a detecta scăpările.

Protecţia antimicrobiană şi antivirală: 

Studiile efectuate au demonstrat prezenţa  infecţiei încrucişate între cabinet, laborator  şi pacient în proporţie de 67%. 

Micro-organismele, virusurile şi levurile  (ciupercile) pot fi transmise prin intermediul  amprentelor (cu hidrocoloizi ireversibili sau  siliconi), probelor intermediare de ceară,  protezelor de reparat, etc.

La nivelul cavităţii orale cei mai  frecvenţi germeni întâlniţi sunt: streptococii; 

stafilococii (alb şi auriu); 

escherichia; 

lactobacilii; 

fusobacteriile; 

anaerobii spiralaţi; 

levuri numeroase.

Agenţii infecţioşi sunt entităţi  vii, acelulare (virusurile), celulare de  tip procariot (bacteriile), celulare de  tip eucariot (fungii, protozoarele) şi  multicelulare (helminţii) capabile să  producă infecţii prin pătrunderea,  dezvoltarea şi multiplicarea într-un  organism – gazdă susceptibil. 

În prezent există şase mari grupe de  dezinfectanţi recunoscuţi de A.D.A.  (American Dental Asociation): 

Hipocloritul de sodiu în diverse soluţii; Iodoforii; 

Spray-urile cu fenoli - alcooli; 

Compuşii sintetici pe bază de fenoli; Spray-urile apoase fenolate; 

Glutaraldehida.

Dispozitivele medicale care prin modul de  proiectare sau prin natura materialului din  care sunt construite nu suportă nici un tip  de sterilizare, trebuie să fie supuse unei  dezinfecţii adecvate, al cărui efect să fie  bactericid, fungicid, virulicid şi sporicid.

Decontaminarea protezelor, a amprentelor  şi modelelor trebuie efectuate de către  asistenta medicală, sub îndrumarea  medicului, deci în cabinet. Se realizează  spălarea cu apă călduţă a urmelor de sînge şi  salivă şi apoi dezinfectarea acestora.

Recipientul pentru transport va fi şi el  dezinfectat. Urmează o a doua etapă de  dezinfecţie în laborator. Tehnicianul dentar  va purta mănuşi până la realizarea  dezinfecţiei complete. Se va amenaja un colţ  special pentru stocarea şi dezinfecţia  amprentelor.

Protezele dentare vor fi în mod obligatoriu  dezinfectate prin imersia într-o soluţie de: Iodofori sau hipoclorit de sodiu pentru  protezele mobile totale; 

Iodofori şi hipoclorit pentru protezele  parţiale (acrilice sau metalice); 

Iodofori sau glutaraldehidă pentru  protezele fixe.

Măsurile de protecţie individuală, - halat,  bonetă, mască, ochelari, - sunt obligatorii.  Sistemul de aspiraţie de la masa de lucru  reduce încărcarea microbiană a aerului din  laborator, la care se adaugă instalaţia  centrală şi lămpile cu ultraviolete.

Igienizarea incintei unui laborator de  tehnică dentară se va face folosind doar  aspiratoarele de praf (nu măturile). Pentru  pulberile, aşchiile rezultate din prelucrarea  aliajelor sau a răşinilor trebuie să existe  sisteme de aspiraţie de tipul exhautoarelor. 

Pavimentele se vor şterge cu pufuri  înmuiate în diverse soluţii dezinfectante.

La spălarea suprafeţelor apa va fi  schimbată la fiecare încăpere, iar în cazul  încăperilor mai mari aceasta se va schimba  de două sau mai multe ori. Principiul celor  “două găleţi”este bine de urmat. Acesta  constă în spălarea consecutivă de două ori  a pavimentului, bineînţeles schimbând apa  cu soluţia decontaminantă.

Pereţii protejaţi cu vopsele de ulei sau cu  faianţă cât şi mobilierul din fiecare încăpere  se va şterge cel puţin săptămânal cu o soluţie  dezinfectantă. Dezinfecţia suprafeţelor se  realizează cu soluţii specifice oferite de  diverse firme comerciale sau cel mai simplu  cu hipoclorit de sodiu.

Protecţia analizatorului vizual: 

Protejarea ochiului urmăreşte evitarea contactului  direct cu diverse particule sau substanţe şi cu sursele  luminoase exagerate sau prost amplasate.  Împiedicarea efectelor nocive asupra analizatorului  vizual reduc oboseala vizuală. 

Organizarea locului de muncă se va face în aşa fel  încât să se evite acomodările prea frecvente ale  analizatorului vizual, urmărindu-se:

Plasarea instrumentarului în câmpul  vizual, adică într-un unghi de 40 – 45  grade în jurul practicianului; 

Înălţimea planului de lucru la 20 – 40 cm  distanţă şi într-un unghi de 30 – 60 grade  în raport cu planul simetric al  tehnicianului; 

Lampa individuală de la nivelul mesei va fi  astfel amplasată încât să nu fie percepută  în mod direct;

Lampa să emită un fascicul paralel cu  direcţia privirii tehnicianului dentar; Vor fi evitate instrumentele strălucitoare  cât şi umbrele în câmpul vizual; 

Purtarea obligatorie a ochelarilor de  protecţie mai ales la prelucrarea prin  aşchiere efectuată atât la protezele fixe cât  şi la cele mobile sau mobilizabile;

Utilizarea prelungită a lupei nu este indicată  pentru că oboseşte analizatorul vizual; Apelarea la coduri de culori de intensitate  mare şi sisteme specifice asigură şi o  diferenţiere mai facilă;

Lumina rece, emisă de instrumente cu fibră  optică (lămpi şi cuptoare de  fotopolimerizare) nu trebuie să ajungă  niciodată în contact direct cu ochiul,  existând riscul distrugerii definitive a  conurilor vizuale sensibile la lumina emisă; 

Utilizarea ecranelor de protecţie când se  lucrează cu diferite aparate – sablator,  soclator, motorul cu ax orizontal, etc.

Protecţia analizatorului auditiv: 

Analizatorul auditiv asigură integrarea  fiinţei umane în mediul bio-psiho-social.  Dacă expunerea personală zilnică depăşeşte  85 db, purtarea echipamentului de protecţie  devine obligatorie. Protecţia se poate realiza  cu:

Căşti speciale antizgomot (antifoane  externe) care diminuează cu 25 db sunetele  de înaltă frecvenţă, cele de joasă frecvenţă  rămânând perceptibile; 

Antifoane interne – sunt tampoane, dopuri  din materiale spumoase sau flexibile care se  introduc şi se mulează în conductul auditiv  extern şi reduc nivelul de zgomot cu cel  puţin 20%.

Acestea prezintă dezavantajul că sunt greu  de tolerat vreme îndelungată şi pot da iritaţii  locale. 

Se recomandă ca mesele, sertarele, rafturile  pe care se aşează instrumente de laborator,  să prezinte folii de cauciuc care absorb  zgomotul produs de repunerea acestor  instrumente.

Credem că cel mai plăcut este să se pună un  fond muzical adecvat, o muzică armonioasă,  plăcută, va spori puterea de concentrare a  tehnicianului dentar.

Sunetul este reprezentat de oscilaţia mecanică  periodică a aerului. 

Zgomotul este definit ca întreaga senzaţie auditivă  dezagreabilă sau jenantă. 

Parametrii zgomotului sunt: 

❖Frecvenţa măsurată în Hz - peste 1000 devine  nocivă; 

❖Intensitatea măsurată în db – peste 50 devine  periculoasă.

Zgomotul poate influenţa sănătatea prin: ⮚Instalarea oboselii; 

⮚Creşterea presiunii sistolice şi diastolice; ⮚Creşterea riscului de hipertensiune arterială; ⮚Creşterea colesterolemiei şi glicemiei; ⮚Accelerează respiraţia; 

⮚Scade tonusul muscular; 

⮚Încetineşte peristaltismul tubului digestiv.

Din punct de vedere psihic duce la: ⮚Diminuarea atenţiei; 

⮚Iritabilitate; 

⮚Astenie;  

⮚Cefalee;  

⮚Nevroze.

Protecţia împotriva vibraţiilor: 

În laboratorul de tehnică dentară vibraţiile  produse de piesele de mână au fost reduse  semnificativ prin înlocuirea lor cu  micromotoare. Vibraţia mecanică generează  riscuri pentru sănătatea şi securitatea  tehnicianului dentar. Valoarea limită de  expunere zilnică pe o perioadă de referinţă  de opt ore trebuie să fie de 2,5 m/s2.

Automatizarea etapelor tehnologice, sub  forma diverselor aparate electronice sau  controlate de computer, a redus mult  intervenţia omului.

Pentru compresoare se recomandă plasarea  de amortizoare sub aparate, la nivelul  zonelor de fixare sau manipulare pentru  reducerea vibraţiilor. La alte dispozitive se  pot utiliza vibro-izolatori, care reprezintă  elemente elastice a căror deformare face  posibilă mişcarea vibratorie, respectiv  izolarea antivibratorie.

Protecţia împotriva pulberilor, gazelor şi acizilor: 

Masa de lucru a tehnicianului dentar trebuie  să prezinte un sistem individual de aspiraţie  a pulberilor sau aşchiilor rezultate prin  diferite prelucrări. 

Aparatele care elimină noxe vor fi însoţite  de hote absorbante dacă nu sunt prevăzute  cu sisteme de aspiraţie sau filtre din  construcţie.

Pentru spaţiile în care au loc procese  tehnologice ce degajă căldură, umiditate,  pulberi, gaze, vapori toxici, etc., înălţimea şi  volumul încăperilor se stabilesc prin calcul  ţinându-se seama de asigurarea  schimburilor de aer şi de mijloacele de  combatere a noxelor. 

Sistemele generale de ventilare a aerului vor  fi (în general) naturale şi mecanice,  circulaţia aerului realizându-se în tot spaţiul  zonei de lucru.

Circularea aerului se poate realiza într-un  singur sens (sistem deschis, fără  recirculare), sau cu recirculare (implică  prezenţa unor elemente de tratare a aerului:  filtre, aeroterme, separator de noxe, baterii  de încălzire sau răcire).

Mijloacele individuale de protecţie  reprezentate de mască şi ochelari sunt  obligatorii. Esenţial este ca masca să acopere  orificiul bucal şi orificiile nazale, să se  adapteze intim pe reliefurile feţei şi să fie  perfect etanşă.

PROTECŢIA CONTRA TRAUMATISMELOR: 

Orice leziune trebuie imediat tratată:  curăţire, dezinfecţie, pansare.

Protecţia împotriva sedentarismului: 

Alternarea poziţiei de lucru şezândă cu cea  ortostatică; 

Practicarea unui repaus activ – exerciţii  fizice specifice grupurilor musculare mai  puţin solicitate, tehnici de relaxare adecvate,  odihnă pentru oboseala musculară, - pe  parcursul unei zile de lucru.

EFECTELE SEDENTARISMULUI

    

ORGANE: 

Boli de inimă: atunci când stăm jos pentru mult  timp, muşchii ard mai puţine calorii, iar sângele  curge mai lent, permiţându-le acizilor graşi să  blocheze mai uşor inima. Şederea prelungită a fost  asociată de mult timp cu niveluri crescute ale  presiunii arteriale şi ale colesterolului. De asemenea,  oamenii care sunt extrem de sedentari au de două ori  mai multe şanse de a suferi de o boală de inimă,  comparativ cu cei care au o viaţă activă.

Pancreas hiperproductiv: pancreasul produce  insulină, un hormon care transportă glucoza la  celule pentru a asigura necesarul de energie. Însă,  celulele din muşchii inactivi nu răspund la fel de  uşor la insulină, iar pancreasul produce din ce în ce  mai multă. Acest proces poate duce la diabet sau  alte boli. Un studiu realizat în anul 2011 a indicat  că răspunsul la insulină începe să decline chiar şi  după o singură zi de stat mult pe scaun.

Cancer de colon: studiile au asociat statul mult  pe scaun cu un risc mai mare de cancer de colon.  Motivul pentru care statul pe scaun favorizează  apariţia aceste boli este neclar încă. Însă, oamenii  de ştiinţă au formulat o teorie care spune că  producerea în exces a insulinei încurajează  creşterea în exces a celulelor. O altă teorie spune că  mişcarea creşte nivelul de antioxidanţi naturali  care distrug celulele dăunătoare şi pe cele care care  cauzează cancerul, cunoscute sub numele de  radicali liberi.

DEGENERAREA MUSCULARĂ 

Abdomen moale: când stăm în picioare  sau când ne mişcăm, muşchii abdominali ne  ajută să stăm în poziţie verticală. Însă,  atunci când stăm pe scaun ei nu mai sunt  folosiţi. Muşchii tensionaţi ai spatelui şi cu  cei abdominali slabi formează o alianţă care  poate forţa arcul natural al coloanei  vertebrale ducând la hiperlordoză şi  lordoză.

Contracţia şoldurilor: încheieturile flexibile ale  şoldurilor ne ajută să ne menţinem echilibrul, însă  oamenii care stau mult timp pe scaun îşi extind  rare ori muşchii flexori în faţă, motive pentru care  aceştia se scurtează şi devin mai rigizi. Acest  fenomen limitează o gamă de mişcări şi lungimea  pasului. Studiile au indicat că mobilitatea redusă a  şoldurilor este unul dintre motivele principale  pentru care cad persoanele în vârstă.

Gluteus maximus moale (muşchiul  fesierul mare): când stăm jos, gluteusul  nu este solicitat. Pentru că stăm mult timp  pe scaun, el se obişnuieşte cu acest  sedentarism şi devine moale. Este un lucru deja dovedit că un gluteus moale afectează  stabilitatea şi capacitatea de a face paşi  mari.

PROBLEME LA NIVELUL PICIOARELOR 

Circulaţie proastă: statul pe scaun  pentru perioade lungi de timp încetineşte  circulaţia sângelui, lucru care face ca fluidele  să se acumuleze la nivelul picioarelor.  Problemele cauzate de acest fenomen  variază de la glezne umflate şi varice la  formarea cheagurilor de sânge, adică la  tromboză venoasă profundă.

Oase moi: activităţile precum mersul pe  jos sau alergatul stimulează şoldurile şi  oasele din partea inferioară a corpului, cu  scopul de a le determina pe acestea să  devină mai groase, mai dense şi mai  puternice. În prezent, medicii spun că  actuala creştere a cazurilor de osteoporoză  este cauzată de lipsa de activitate.

  

Creier înceţoşat: când ne punem muşchii  la treabă pompăm oxigen şi sânge în creier şi  declanşăm eliberarea de tot felul de  substanţe chimice care îmbunătăţesc starea  creierului şi starea noastră de spirit. Când  suntem sedentari pentru mult timp, totul se  încetineşte, chiar şi funcţiile cerebrale.

Gât încordat: dacă, în majoritatea  timpului stăm la masa de lucru, ne putem  afecta vertebrele cervicale prin înclinarea  capului în faţă, spre lucrare sau înclinarea  lui în lateral, pentru a ţine un telefon mobil  cu umărul. Acest obicei poate duce la  dezechilibre permanente.

Spate şi umeri inflamaţi: gâtul nu este  singurul care are de suferit din cauza poziţiei  nefireşti pe care o adoptăm noi. Atunci când  stăm aplecaţi spre masa de lucru, umerii şi  muşchii spatelui fac o extensie exagerată.

PROBLEME DE SPATE 

Coloana inflexibilă: dacă nu mişcăm  coloana vertebrală, ea devină inflexibilă şi  uşor de vătămat în activităţi banale. Atunci  când ne deplasăm, discurile moi dintre  vertebre se extind şi se contractă ca nişte  bureţi care absorb sânge şi substanţe  nutritive proaspete. Când stăm jos mult  timp, discurile sunt strivite inegal şi îşi pierd  din spongiozitate.

Probleme ale discurilor  intervertebrale: oamenii care stau mai  mult timp jos au mai multe şanse de a suferi  de hernie de disc lombară.

ALTE NORME PENTRU LABORATOARELE DE TEHNICĂ  DENTARĂ 

Organele externe în mişcare (curele, roţi  dinţate, arbori, cuplaje, etc.) vor fi prevăzute  cu apărători complete; 

Motoarele cu ax orizontal vor fi racordate la  sisteme de ventilare prin aspiraţie şi vor fi  prevăzute cu apărători şi ecrane de  protecţie;

Aparatele de centrifugare de tip “rotax”  necesită paravane de protecţie cu o  înălţime de circa 1,7 m măsurată de la  pardosea; 

Compartimentul de topire-turnare trebuie  prevăzut cu un covor de cauciuc gros de un  centimetru; 

Tuburile de oxigen şi acetilenă vor fi  plasate în spaţii zidite în afara  laboratoarelor.

ŢINUTA TEHNICIANULUI  DENTAR

În concordanţă cu această ţinută psiho socială, tehnicianul dentar se caracterizează  printr-o ţinută vestimentară profesională  specifică, la care face apel în momentul în  care pătrunde în laborator. Aceasta trebuie  să înlocuiască complet ţinuta de stradă,  pentru ca hainele să fie protejate de  pulberile şi de noxele din laborator.

Date statistice: 

După 5 ani de activitate, 15% din medicii  stomatologi se infectează cu hepatita B; După 25 de ani de activitate procentajul  ajunge la 55%.

Posibilitatea transmiterii agenţilor patogeni  prin amprente de alginat a fost clar dovedită.  Germenii nu sunt înlăturaţi prin spălarea  amprentelor cu apă, ei rămânând activi mult  timp chiar şi după aceea.

Cele mai expuse zone ale laboratorului de  tehnică dentară sunt: 

Masa pentru gips; 

Masa de lucru a tehnicianului; 

Locul de prelucrare; 

Telefonul.

Mijloacele de protecţie: 

 Halatele: sunt folosite diverse tipuri: ⚪ lungi; 

⚪ scurte; 

⚪ cu mâneci lungi; 

⚪ cu mâneci scurte (sunt cele recomandate  pentru medicina dentară); 

⚪ încheiate în faţă; 

⚪ încheiate la spate.

De asemenea, pot fi utilizate şi costume formate din  bluzon plus pantalon (sau fustă). Halatele pot fi  confecţionate din pânză, rezistente la spălări şi  sterilizări, sau din fibre celulozice neţesute pentru  unică utilizare, presterilizate şi livrate în ambalaj  etanş (pentru cabinetul de medicină dentară). 

Ele trebuie confecţionate într-o linie modernă, lejeră,  pentru a permite efectuarea cu uşurinţă a mişcărilor.  Culoarea lor poate varia, de la alb până la culori  pastelate, în armonie cu cromatica întregului  laborator.

Masca: 

 Pot fi utilizate: 

⚪ măşti de tifon din patru straturi cu patru  şnururi, care acoperă numai nasul şi  treimea inferioară a feţei; 

⚪ măşti dreptunghiulare din tifon de 50/30  mm cu fantă pentru ochi şi două şnururi de  fixare, care acoperă faţa şi părul; 

⚪ măşti prefabricate din textile neţesute  (dreptunghiulare sau convexe anatoforme),  mulate pe etajul inferior şi mijlociu al feţei,  cu şnururi elastice de fixare.

TIPURI DE MĂŞTI

TIPURI DE MĂŞTI

Pentru a fi eficientă masca trebuie să aibă  trei straturi, să nu fie din bumbac (care  reprezintă un mediu prielnic pentru  dezvoltarea germenilor), să acopere gura şi  nasul cât mai mult şi să coboare până sub  menton, să se aplice intim pe faţă şi să  prezinte o etanşeitate marginală maximă. 

Mănuşile: 

  

au rolul de a proteja mâinile şi de a  împiedica infecţiile încrucişate. Ele  reprezintă o barieră fizică împotriva  transferului micro-organismelor. 

 Sunt confecţionate din: 

⚪ latex (cauciuc natural); 

⚪ nitril (cauciuc sintetic); 

⚪ materiale plastice (polietilenă, polivinil,  policlorură de vinil). Acestea sunt foarte  fine şi fragile, dar confortabile.

 Pentru a-şi îndeplini rolul, ele trebuie să  prezinte o serie de caracteristici: 

să fie testate de fabricant pentru a fi  impermeabile; 

să menţină sensibilitatea tactilă; 

suprafaţa lor să fie uşor aderentă (nu  lucioasă) pentru a împiedica alunecarea  obiectelor;

să se potrivească perfect. În acest scop s-au  realizat mănuşi pentru ambele mâini,-  dreapta şi stânga, - pe mărimi diferite care  sunt notate cu cifre, sau numai pe trei  mărimi: lungi (L), medii (M), şi scurte (S). Există şi mănuşi nepereche.