Incepand din data de 4 August, eSSM isi va schimba denumirea in ssmatic.ro toate serviciile vor fi disponibile in continuare fara intrerupere.
instructiuni ssm cantina
INSTRUCŢIUNI PROPRII
PRIVIND SECURITATEA ŞI SĂNĂTATEA MUNCII ÎN CANTINA LICEULUI
Măsurile de prevenire din prezentele instrucţiuni proprii au drept scop eliminarea sau diminuarea riscurilor de accidentare sau îmbolnăvire profesională existente în cadrul acestei activităţi.
Instrucţiunile proprii de securitate a muncii pentru BUCĂTAR se revăd periodic şi se modifică ori de câte ori este necesar în concordanţă cu modificările de natură legislativă, tehnică etc, survenite în procedura activităţii. MĂSURI TEHNICE DE SECURITATE A MUNCII.
In timpul serviciului personalul muncitor angajat in funcţia de bucătar are următoarele obligaţii: Art.l Pe uşile de intrare in care se pregăteşte mâncarea se vor fixa tăbliţe cu inscripţia „INTRAREA INTERZISĂ PERSOANELOR STRălNE”
Art.2 Lucrătorii cu atribuţii de întreţinere a utilajelor şi instalaţiilor din dotare sunt obligaţi ca înainte de începerea lucrului să verifice dacă uneltele pe care le folosesc sunt in stare bună şi corespund din punct de vedere al securităţii muncii.Este interzisă modificarea sculelor utilizate.
Art.3 In încăperile cu pericol de incendiu şi explozii sunt interzise: fumatul, intrarea cu foc deschis in acest scop pe uşa de la intrare se vor monta plăcuţe avertizoare.
Art.4 Personalul de administraţie şi salariaţii cu atribuţii de control vor efectua zilnic :
Verificarea prizelor electrice la care sunt conectate aparatele electrice;
Verificarea stării ferestrelor şi a geamurilor;
Verificarea stării mobilierului;
Verificarea instalaţiilor sanitare;
Art.5 Curăţenia şi aranjamentul spaţiilor şi a sălilor comune, culoare şi anexe, schimbarea lenjeriei şi aprovizionarea zilnică cu materiale consumabile (săpun, hârtie igienică, becuri etc.) se va efectua de personal instruit in acest scop.
Art.6 Substanţele folosite la curăţarea şi dezinfectarea obiectelor sanitare se vor utiliza conform reglementărilor organelor sanitare şi instrucţiunilor emise de furnizori.
Art.7 Este interzisă curăţarea şi dezinfectarea obiectelor sanitare fără utilizarea echipamentului de protecţie şi de lucru din dotare (mănuşi din cauciuc, halate etc.)
Art.8Utilizarea substanţelor insecticide se va face de către personal de Ia firme specializate sau de personal propriu specializat in acest scop. Este interzisă folosirea substanţelor insecticide necunoscute. Art.9 Structurile de servire a mesei sunt obligate să respecte prevederile normelor sanitare.
Art.l0 Pentru desfăşurarea activităţii in condiţii de igienă şi de securitate a muncii, spaţiile de producţie pentru prepararea alimentelor trebuie organizate in funcţie de volumul activităţii şi in funcţie de tehnologiile din producţia culinară.
Art.l1 Este obligatoriu evacuarea resturilor de la prelucrarea cărnii, peştelui, zarzavatului şi legumelor, la fiecare preparare de meniuri sau ori de cate ori este nevoie.Resturi le menajere nerecuperabile sau nefolositoare rezultate din procesul de producţie şi din operaţia de servire se vor colecta in saci de material plastic, in recipiente etanşe, confecţionate din materiale rezistente, evacuarea făcându-se înainte ca acestea să depăşească capacitatea de depozitare sau să intre in descompunere.
Art. 12 La instalarea, exploatarea, întreţinerea şi repararea utilajelor, aparatelor, precum şi a altor echipamente tehnice folosite in alimentaţia publică (restaurante, cantine) se vor respecta următoarele:
Tehnologia stabilită prin documentaţia stabilită de proiectant sau cea indicată prin cartea tehnica, privind exploatarea utilajelor, instalaţiilor, aparatelor.
Prevederile documentaţiei tehnice emise de furnizor referitoare la cunoaşterea componentei, a caracteristicilor tehnice şi funcţionale precum şi a condiţiilor tehnice de execuţie, montaj şi recepţie a mijloacelor tehnice din dotare.
Prevederile documentaţiei tehnice referitoare la periodicitatea şi condiţiile tehnice de efectuare a verificărilor şi reparaţiilor.
Instrucţiunile tehnice specifice fiecărui mijloc de producţie, privind exploarea acestuia.
Art. 13 Personalul din bucătărie este obligat să poarte echipamentul de protecţie şi de lucru prevăzut de normative. Art. 14 Echipamentul de protecţie se va păstra separat de îmbrăcămintea de stradă.
Art. 15 În bucătării sau alte spaţii de pregătire la cald este interzis lucrul fără asigurarea ventilării încăperilor. Art. 16 Curăţarea locului de muncă se va efectua ori de cate ori este necesar pentru prevenirea alunecării persoanelor in zona de lucru.
Art. 17 Lucrătorii din bucătărie trebuie să fie instruiţi asupra modului de utilizare a agregatelor la care lucrează (maşini de gătit, roboţi, cuptoare de diferite tipuri, etc.) pentru prevenirea accidentelor.
Art.l8 Eeventualele defecţiuni ce apar in funcţionarea unor agregate, roboţi de bucătărie, etc. vor fi remediate numai de către persoane calificate de specialitate.
Art.l9 Personalul din bucătărie va purta încălţăminte bine fixată pe picior. Este interzisă folosirea incăţtamintei tip papuc (neasigurată la călcâie).
Art. 20 Este interzisă aşezarea pe pardoseli a vaselor cu lichide fierbinți, pentru prevenirea accidentelor prin opărire.
Art.21 Vasele ce se folosesc la prepararea meniurilor şi ustensilele se vor păstra pe rafturi.
Art. 22 Manevrarea tuturor întrerupătoarelor sau comutatoarelor se va face cu mâinile uscate, in situaţii de exces de umiditate manevrarea se va efectua cu mănuşi electroizolante şi pe platforme electroizolante sau de pe covoare din cauciuc.
Art.23 Uneltele şi sculele de bucătărie vor fi întreţinute corespunzător şi se vor păstra pe sortimente, in locurile destinate acestui scop.
Art.24 Este interzisă folosirea uneltelor fără minere , cu margini agăţătoare, reparate improvizat, cu fisuri, ruginite.
ART.25 Amplasarea instalaţiilor frigorifice se va face cu respectarea distanţelor prevăzute in cărţile tehnice, asigurând condiţii normale de lucru, evitând incomodarea clienţilor.
Art. 26 Se va asigura răcirea condensatoarelor cu aer, prin curăţarea periodică de praf şi neacoperirea canalelor de aerisire şi a aripioarelor de răcire cu prosoape, materiale.
Art.27 Este interzisă depozitarea diferitelor materiale pe instalaţiile frigorifice şi echipamente aferente. Art.28 Pentru prevenirea alunecării şi protecţia lucrătorilor se vor folosi grătare din lemn depuse pe pardoseala in zona de lucru.
Art.29 Personalul de deservire va fi instruit cu privire Ia modul de folosire a instalaţiilor frigorifice in condiţii de securitate conform prevederilor cărţilor tehnice.
Art.30 Defecţiunile ce apar in funcţionarea instalaţiilor frigorifice vor fi remediate numai de către persoane de specialitate calificate.
Art. 31. Toate căile de acces vor fi păstrate libere şi uscate, fără riscuri de alunecare sau împiedicare. Art.32 Să nu se prezinte la serviciu sub influenţa băuturilor alcoolice şi nici să nu consume astfel de băuturi în timpul serviciului;
Art.33 Să participe la instructajele periodice de sănătate şi securitate in muncă şi PSI.;
Art.34 Toate persoanele care prestează aceasta activitate vor face controlul medical şi analize specifice.
Prezentele instrucţiuni vor fi prelucrate personalui care prestează această activitate.
Instrucţiunile proprii de securitate si sănătate in muncă pentru bucătărie fac parte dintr-un sistem de reglementări privind realizarea securităţii şi sănătăţii in muncă, sistem care cuprinde :
1. Legea 319/2006 care creează cadrul general de reglementare la nivel naţional a problematicii securităţii şi sănătăţii in muncă;
2. Norme de aplicare a legii 319/2006 care cuprind principalele măsuri de securitate şi sănătate in muncă, general valabile pentru orice activitate .H.G. 1425/2006;
3. H. G. 971/2006 privind cerinţele minime pentru semnalizarea de securitate şi/sau de sănătate la locul de muncă; 4. H.G. 1048/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecţie la locul de muncă;
5. H.G. 1051/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru manipularea manuală a maselor care prezintă riscuri pentru lucrători, in special de afecţiuni dorso-lombare,
6. H.G. 1091/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru locul de muncă; 7. H.G. 1092/2006 privind protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi biologici in muncă; 8. H.G 1146/2006 privind cerinţele minime de securitate si sănătate pentru utilizarea in munca de către lucrători a echipamentelor de munca;
9. Legea 53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare;
10. Legea 186/ 2006 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 171/2005 pentru modificarea si completarea Legii 346/ 2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale;
11. Norme metodologice de aplicare a Legii 346/2002 ( Ordin 450/825/2006 ) asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale;
12. O.U.G. 99/2000 - referitoare la perioadele calde şi reci;
Aceste instrucţiuni proprii pentru bucătari au fost elaborate in conformitate cu: prevederile art. 41 alin 2 din Constituţia din 21.11.1991 republicată, prevederile art.13 lit. e Legea 319/2006 ,prevederile art. 15 alin 1 punctul 3 din H.G. 1425/2006.
Instructiuni proprii de Securitate si Sanatate in Munca pentru cantina - model actualizat la data de 11 Iulie 2024