instructiuni proprii alpinism utilitar

INSTRUCŢIUNI PROPRII 

DE  

SECURITATE ŞI SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ 

pentru alpinism utilitar 

Intră în vigoare la data de: 

Proprietate intelectuală 

Toate procedurile, fişele de proces şi instrucţiunile ce descriu activităţi şi procese proprii sunt proprietatea exclusivă a SC ............................... S.R.L. Orice multiplicare, difuzare sau utilizare parţială sau totală a acestor documente, fără aprobarea Administratorului al SC ................................ S.R.L., este interzisă.

LISTA DE CONTROL A MODIFICĂRILOR  

INSTRUCŢIUNI PROPRII DE SECURITATE ŞI SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ 

 

PENTRU ALPINISM UTILITAR 

1. PREVEDERI GENERALE 

Conţinut  

Art. 1. Instrucţiunile specifice de securitatea muncii pentru alpinism utilitar cuprind prevederi şi reglementări pentru prevenirea accidentelor de muncă şi/sau îmbolnăvirilor profesionale în condiţiile de lucru la înălţime executat cu tehnici specifice alpinismului utilitar. 

SCOP 

Art. 2. Scopul prezentelor instrucţiuni este eliminarea sau diminuarea pericolelor de accidentare şi/sau îmbolnăvirilor profesionale existente în cadrul lucrărilor de alpinism utilitar, precum şi în timpul accesului la şi de la locul de muncă amplasat la înălţime. 

DOMENIU DE ACTIVITATE 

Art. 3. Prevederile prezentelor instrucţiuni au caracter intern şi se aplică tuturor lucrătorilor societăţii care desfăşoară activităţi în locuri de muncă situate la înălţime utilizând procedee tehnice şi echipamente specifice alpinismului. 

REVIZUIREA INSTRUCŢIUNILOR 

Art. 4. Prezentele instrucţiuni se vor revizui periodic şi vor fi modificate, ori de câte ori este necesar, ca urmare a schimbărilor de natură legislativă, tehnică, survenite la nivelul societăţii sau la nivelul proceselor de muncă. 

2. PREVEDERI COMUNE TUTUROR ACTIVITĂŢILOR DE ALPINISM 

SELECŢIA 

Art. 5. Operatorii angajaţi pentru executarea unor lucrări de alpinism utilitar, trebuie să fie selecţionaţi astfel încât să îndeplinească simultan, următoarele condiţii minime: 

a) Să fi împlinit vârsta de 18 ani la data angajării; 

b) Să aibă o stare de sănătate corespunzătoare, aptitudini şi capacităţi neuropsihice verificate şi atestate în urma unui examen medical; 

c) Să nu depăşească vârsta de 35 de ani, care se poate decala la 45 ani, în urma avizului special de specialitate. 

Art. 6. Participarea la lucrări este permisă numai după ce operatorul a absolvit cursul de specialitate de minimum 7 zile pentru tipul respectiv de lucrări. 

INSTRUIREA PERSONALULUI

Art. 7. Instruirea de specialitate care include şi instructajul de securitate a muncii, se face eşalonat, în conformitate cu „Indicatorul de calificare pentru operatorii alpinişti intervenţie”, cod 00.01.06, aprobat de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi cu prevederile Legii nr. 319/2006 privind securitatea şi sănătatea în muncă. 

Art. 8. În cazul lucrărilor desfăşurate pe baza unor tehnologii complexe (de exemplu: expertizări de construcţii industriale, lucrări de demolare, montarea/demontarea unor instalaţii tehnologice complexe etc.), instructajul de protecţie a muncii trebuie efectuat în cazul fiecărei tehnologii, la modificarea acestei tehnologii, în corelare cu condiţiile concrete în care se aplică tehnologia respectivă sau ori de câte ori se modifică condiţiile de muncă. 

Art. 9. Operatorii nu vor fi admişi la lucrările de alpinism utilitar dacă la instructajul de specialitate, inclusiv cel de protecţia muncii şi apărare împotriva incendiilor, nu au dovedit că şi-au însuşit toate prevederile tehnice şi de protecţie a muncii corespunzătoare tuturor operaţiilor şi fazelor ce compun tehnologia aplicată. 

ÎNCADRAREA ŞI REPARTIZAREA PERSONALULUI LA LOCURILE DE MUNCĂ 

Art. 10. Operatorii angajaţi pentru lucrări de alpinism utilitar, ca şi personalul cu alte calificări de bază care aplică procedee şi tehnici de alpinism utilitar pentru operaţiunile ajutătoare (de deplasare şi de staţionare în poziţia de lucru) trebuie să îndeplinească toate condiţiile prevăzute la art. 5 şi 7. 

Art. 11. Pentru repartizarea operatorilor la locurile de muncă amplasate la înălţime, cu specific de alpinism utilitar, se va ţine cont de: 

a) Calificarea profesională; 

b) Pregătirea tehnică de specialitate; 

c) Aptitudini, experienţă, capacitate fizică şi neuropsihică în domeniul mersului pe munte, al lucrului la înălţime şi al specializării în anumite lucrări sau operaţii; 

d) Starea de sănătate şi de odihnă, în momentul începerii activităţii. 

Art. 12. Persoanele care urmează perioada de selecţie şi operatorii alpinişti care au categoria I-a de specializare pot participa la lucrări la înălţime cu tehnologii curente, (respectând Instrucţiunile proprii pentru lucru la înălţime) şi în calitatea de secunzi sau participanţi la lucrările de alpinism utilitar, caz în care este obligatorie asigurarea de mai sus. 

Înălţimea locului de muncă faţă de baza de referinţă naturală sau artificială (regrupare) nu trebuie să depăşească, în aceste cazuri 40 m. 

Art. 13. Repartizarea operatorilor alpinişti cu pregătire superioară se va face conform cu prevederile „Indicatorului de calificare” pentru categoria respectivă, ale Legii nr. 319/2006 privind securitatea şi sănătatea la locul de muncă. 

Art. 14. În cazul lucrărilor de alpinism utilitar deosebit de complexe, cum ar fi intervenţiile în scopul salvării la înălţime, al expertizărilor sau reparaţiilor unei avarii, operatorii alpinişti, operatorii alpinişti se repartizează numai în baza unui program elaborat de către conducătorul lucrărilor. 

Art. 15. Echipa de alpinism utilitar trebuie formată din cel puţin doi operatori din care unul desemnat a fi şef de echipă, iar altul locţiitorul acestuia. 

Art. 16. a) Se admite, în special în condiţiile de iarnă, ca echipa formată din 4 operatori să se

deplaseze sau să lucreze în grupe de câte doi, dar nu la distanţa mai mare de limita vederii. b) În alpinismul utilitar este interzisă deplasarea sau lucrul individual (solitar). 

Art. 17. În caz de forţă majoră (accident, calamitate sau avarie) se admite deplasarea individuală a unui operator, în scopul salvării celorlalţi membrii ai ecnipei de lucru. Acest operator trebuie să aibă asupra sa mijloace de comunicare – semnalizare (radio, lanterne etc.) în stare de funcţionare. 

Art. 18. Fiecare echipă de alpinism utilitar trebuie să conducă, controlată şi supravegheată în permanenţă de un şef de echipă, numit prin decizia conducătorului lucrării sau în lipsa acestuia, de către un locţiitor, numit prin decizie. 

Art. 19. Şeful de echipă sau locţiitorul acestuia trebuie să repartizeze operatorii, pe toată durata programului de lucru, în funcţiile de cap la coardă, secund şi participanţi. Rolul operatorilor în cadrul echipei se poate schimba de-a lungul ciclurilor de lucru, cu condiţia ca durata lucrului la înălţime, pentru fiecare operator, să nu fie mai mare de 6 ore/schimb. 

Art. 20. Dacă şeful de echipă constată că un operator se află în imposibilitatea îndeplinirii în condiţii de maximă siguranţă a sarcinilor de muncă care i-au fost încredinţate, el are obligaţia de a-l repartiza o activitate mai sigură sau mai puţin obositoare. 

Art. 21. În cazul indisponilităţii (accidentării) şefului de echipă şi/sau a locţiitorului acestuia, sarcinile sale vor fi preluate de cel mai competent şi experimentat operator, pentru asigurarea întreruperii lucrului fără pericole de accidentare. 

Art. 22. Dacă şeful de echipă constată că echipa nu poate executa în siguranţă sarcina de muncă (din cauza unor condiţii periculoase apărute în zona de lucru, al unor factori de mediu deosebit de gravi etc.) are obligaţia de a întrerupe imediat lucrul şi a pune echipa în siguranţă prin adăpostire, retragere, bivuacare etc. după caz. Dacă oprirea sau retragerea menţine echipa într-o stare periculoasă, şeful de echipă trebuie să solicite ajutor din exterior, printr-un mijloc prevăzut în tehnologie (plan tactic sau program de lucru). 

Art. 23. Pregătirea şi repartizarea operatorilor alpinişti trebuie făcută în aşa fel încât, în orice moment, fiecare operator să fie apt să se autosalveze sau să salveze un coechipier, dintr-o situaţie dificilă (cădere în coardă, rănire etc.). 

În acest scop, echipa trebuie să dispună, la baza de plecare şi/sau regrupare, de echipamente de rezervă, trusă de prim ajutor, echipamente de bivuac, alimente, apă de rezervă şi altele, după caz. Art. 24. Toţi operatorii alpinişti care lucrează la înălţime vor fi supuşi examenului medical periodic, la intervalul şi examinările clinico – funcţionale stabilite de Ministerul Sănătăţii, în funcţie de caracteristicile locului de muncă amplasat la înălţime. 

Art. 25. Persoana juridică care angajează este obligată să elibereze operatorilor care solicită angajarea, „Fişa medicală de angajare tip”, emisă de către Ministerul Sănătăţii, în care se precizează locul de muncă în care îşi va desfăşura activitatea operatorul, iar medicul va aviza, în urma examinării, dacă operatorul poate fi încadrat sau nu în acel loc de muncă. 

Art. 26. Avizul medical la încadrare se dă numai de medic (al persoanei juridice care angajează sau al circumscripţiei teritoriale) pe baza examenelor clinico – funcţionale şi de laborator. Art. 27. Examenele medicale periodice trebuie să aibă drept scop: 

a) Depistarea precoce şi prevenirea agravării unor afecţiuni neprofesionale; 

b) Urmărirea adaptării neuropsihice a operatorilor. 

 

DOTAREA CU ECHIPAMENTE INDIVIDUALE DE PROTECŢIE (EIP)

Art. 28. Operatorii care lucrează în condiţii de alpinism utilitar, indiferent de domeniul de activitate, trebuie să poarte echipament individual de protecţie (EIP), specific eliminării pericolului căderii în gol sau al alunecării pe o pantă înclinată. 

Art. 29. Stabilirea componentei EIP pentru alpinism utilitar, precum şi acordarea acestuia se vor face în funcţie de domeniul de activitate, complexitatea tehnologiei aplicate, specificul condiţiilor de muncă şi prevederile Normativului – cadru de acordare a echipamentului de protecţie şi a echipamentului de lucru, elaborat de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale. 

Art. 30. Este interzisă utilizarea EIP care nu sunt realizate şi certificate în conformitate cu standardele şi normativele de echipamente de protecţie, în vigoare. 

Art. 31. EIP este specific eliminării pericolului căderii în gol, respectiv al alunecării pe pantă înclinată, trebuie suplimentat, de la caz la caz, cu EIP pentru combaterea celorlalte pericole de accidentare şi/sau îmbolnăvire profesională posibile la locul de muncă aflat la înălţime, electrocutări, intoxicaţii etc.) în funcţie de domeniul de activitate. 

Art. 32. Operatorii sunt obligaţi să folosească EIP pe timpul lucrului, precum şi pe itinerariul de intrare şi retragere de la locul de muncă, să-l întreţină şi păstreze în bune condiţii, conform instrucţiunilor de utilizare ale echipamentului respectiv. 

CASCĂ DE PROTECŢIE 

Art. 33. Pentru alpinismul utilitar, indiferent de domeniul de activitate, este obligatorie purtarea căştii de protecţie. 

Art. 34. Când temperatura aerului este scăzută, casca de protecţie trebuie purtată peste un capişon călduros. 

Art. 35. Înainte de începerea deplasării sau a lucrului, este obligatorie verificarea de către operator a integrităţii căştii de protecţie, a sistemului de amortizare, a posibilităţilor de reglare a acestuia şi a curelelor de prindere. 

Art. 36. Este interzisă folosirea căştii de protecţie dacă aceasta prezintă spărturi, fisuri, găuri ale carcasei sau deteriorări ale sistemului de amortizare. Casca defectă va fi scoasă imediat în uz. 

CENTURA DE SIGURANŢĂ 

Art. 37. Pentru lucrările de alpinism utilitar, purtarea centurilor de siguranţă este obligatorie, dacă măsurile integrate de amenajare şi dotare a locului de muncă nu elimină pericolul căderii. Art. 38. Centura de siguranţă trebuie purtată şi pe itinerariu de intrare sau retragere la/de la locul de muncă, dacă condiţiile de muncă sau de mediu impun aceasta; tipul de centură şi componentele sale trebuie să corespundă domeniului respectiv de activitate. 

Art. 39. Centura de siguranţă trebuie folosită fie ca mijloc de sprijin al corpului, fie ca mijloc de protecţie prin suspendare împotriva căderii sau alunecării, fie ca mijloc de oprire a accesului într o zona periculoasă. Este interzis a se folosi centura de siguranţă pentru alte funcţii de protecţie decât cele pentru care a fost proiectată. Legarea corzii la centura se face direct, utilizând unul sau două noduri OPT. 

Art. 40. Operatorul are obligaţia de a verifica înainte de utilizare centura de siguranţă şi accesoriile acesteia. Vizual, se examinează cusăturile, cataramele de reglare, urmărind în mod

special trecerea a treia oară a chingii de reglare prin cataramă. 

Art. 41. Este interzisă utilizarea centurilor de siguranţă care: 

a) Prezintă rupturi, pete, destramări, catarame defecte, coroziuni ale pieselor metalice, rosături, arsuri, tăieturi etc.; 

b) Nu mai respectă condiţiile de garanţie stabilite de către producător. 

Art. 42. Centurile de siguranţă, lonjele şi carabinierele trebuie păstrate la loc uscat, lipsit de noxe sau temperaturi extreme, respectând instrucţiunile producătorului. 

PREGĂTIREA ACTIVITĂŢILOR 

Art. 43. Toate procesele de muncă şi activităţile de alpinism utilitar, care fac obiectul acestei norme se stabilesc respectând următoarele etape: 

a) Documentarea  

În această etapă, specialistul care proiectează o activitate de alpinism utilitar, împreună cu şeful de echipă eventual cu membrii cei mai competenţi ai echipei, studiază datele teoretice referitoare la activitatea propusă: 

- Hărţi, schiţe, desene şi detalii tehnice etc.; 

- Date şi informaţii, scrise sau orale, de ultimă oră, referitoare la pericolele care există sau pot apărea în viitorul apropiat, la locul de muncă respectiv; 

- Date privind zonele apropiate şi posibilităţi de retragere, salvare şi prim ajutor; 

- Date privind alte echipe care lucrează în zona respectivă sau învecinată; 

- Prognozele meteo pentru perioada prevăzută în proiectul de program. 

Toată această documentaţie stă la baza deciziei conducerii societăţii, dacă posibilităţile umane, tehnice, materiale şi de timp ale echipei permit executarea, în deplina siguranţă a lucrării. b) Proiectarea procesului de muncă 

Executantul proiectului tehnologic (plan tactic, program sau regulament, după caz), având în vedere cerinţele şi posibilităţile la pct. a) eşalonează toate operaţiile şi fazele necesare desfăşurării lucrării optimizând: 

- Securitatea şi sănătatea în muncă; 

- Productivitatea muncii (ritmul sau viteza de deplasare), implicit şi preţul de cost; 

- Ergonomia muncii. 

c) Pregătirea tehnică, fizică şi psihică 

Conducătorul lucrării are obligaţia de a asigura toate condiţiile pentru pregătirea tehnică şi fizică fiecărui membru al echipei de alpinism utilitar, în special în cazul în care au existat perioade de pauză sau dimpotrivă, de suprasolicitare. În aceste şedinţe de pregătire se reface condiţia fizică strict necesară desfăşurării lucrării viitoare, se îmbunătăţesc şi se testează procedeeele tehnice de specialitate şi calităţile psihice individuale. 

d) Pregătirea materială 

În concordanţă cu necesităţile tehnologiei de lucru, echipa trebuie dotată cu toate echipamentele de protecţie individuală şi colectivă şi cu echipamentele de lucru necesare, a căror utilizare trebuie însuşită, exersată şi testată în cadrul şedinţelor de pregătire eşalonate, înaintea începerii lucrării. 

STUDIEREA CONDIŢIILOR LOCALE

Art. 44. Înainte de intrarea în zona de lucru, echipa de alpinism utilitar trebuie să efectueze direct, cât mai obiectiv şi detaliat recunoaşterea condiţiilor locale din acest spaţiu, luând următoarele măsuri: 

a) Studierea şi protecţia zonelor periculoase, de la baza inferioară, superioară şi din laturile spaţiului desemnat ca zonă de lucru; 

Ca zonă periculoasă este desemnată o suprafaţă circulară, cu centrul în punctul de lucru, la baza şi la partea superioară şi a obiectivului şi cu raza egală cu: 

R1 = H/10 – în cazul în care peretele este supraplombat sau vertical, nu există obstacole care pot ricoşa eventualele obiecte căzute şi vântul are viteza sub 2 m/s; 

R2 = H/5 – în cazul în care peretele este oblic sau prezintă anexe care pot devia obiectele căzute, iar vântul are viteza sub 5 m/s; 

R3 = H/3 – În cazul R2, în plus există un curent de aer cu viteza până la 10 m/s, în direcţia cea mai îndepărtată. 

Zonele periculoase se îngrădesc cu corzi, panouri sau alte mijloace care să avertizeze şi să oprească intrarea altor persoane în acest spaţiu. 

b) Studierea şi identificarea condiţiilor de mediu din zona de lucru: temperatura, umiditate, starea zăpezii, porţiuni cu gheaţă, zone friabile, pământoase etc. Şi marcarea traseului optim de deplasare; 

c) Studierea eventualelor noxe existente sau posibil să apară în timpul lucrului şi prevederea unor măsuri adecvate pentru eliminarea sau diminuarea efectelor lor; 

d) Dispunerea unuia sasu mai multor observatori, în afara zonei periculoase, în scopul protecţiei echipei de lucru sau a altor persoane care se pot expune unor pericole, prin deplasarea sau staţionarea în apropierea zonei periculoase a obiectivului; 

e) Preluarea unui proces verbal, de la proprietarul obiectivului, a zonei de lucru pe o perioadă şi în condiţii strict precizate şi de comun acord; 

f) Finalizara fişei tehnologice de lucru cu detalii tehnice şi instrucţiuni de securitate în muncă adaptate la condiţii concrete de lucru şi semnarea ei de către beneficiar; 

g) Instruirea şi testarea finală la faţa locului, executanţilor şi semnarea fişei tehnologice de lucru şi a fişelor individuale de securitate în muncă. 

Art. 45. În cazul în care vântul prezintă o viteză mai mare de 10 m/s, respectiv 36 km/h, lucrarea de alpinism utilitar nu se începe, respectiv se întrerupe, dacă acest pericol intervine în timpul lucrului. 

Art. 46. Operaţiunile pregătitoare, menţionate la art. 46, pct. a) – g) se repetă la fiecare intrare în schimbul de lucru sau ori de câte ori se constată pericole care pot afecta securitatea echipei, fiind necesară completarea sau modificarea tehnologiei de lucru. 

Art. 47. Modificarea tehnologiei de lucru se va face numai cu acordul proiectantului procesului tehnologic, mai puţin operaţiile de salvare şi prim ajutor, care se iniţiază şi se conduc de către şeful de echipă. 

Art. 48. Conducerea unităţii şi şeful de echipă trebuie să studieze şi condiţiile de deplasare spre locul de muncă, prevăzând un itinerar cât mai puţin expus la pericol şi mijloacele de transport şi de securitate în muncă adecvate. 

 

ORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ ŞI DESFĂŞURAREA LUCRĂRILOR

Art. 49. La intrarea în zona de lucru, operatorii alpinişti sub îndrumarea şi controlul direct al şefului de echipă, au obligaţia de a aplica în practică prevederile tehnologiei de lucru şi cunoştinţele de securitate şi sănătate în muncă dobândite cu ocazia instruirilor. 

Art. 50. Pentru organizarea locului de muncă, sunt obligatorii următoarele etape: 

a) Se organizează baza de plecare, stabilind sau plantând punctele fixe de autoasigurare, poziţia operatorilor locului de depozitare al echipamentelor şi materialelor şi posibilităţile de comunicare şi semnalizare dintre operatori (vizuală, sonor, radio sau combinată); 

b) Se execută controlul cantitativ şi calitativ al echipamentelor de protecţie; 

c) Se execută echiparea completă sau parţială al operatorilor cu echipamente de protecţie, comune sau individuale şi cu echipamente de lucru; 

d) Se desemnează ordinea în echipă; se numeşte capul de coardă, ca fiind cel mai bine pregătit şi experimentat operator al echipei, secundul şi asiguraşi, ceilalţi coechipieri; 

e) Se execută legarea în coardă dinamică, folosind legarea directă cu nodul Opt; 

f) Capul de coardă preia echipamentele necesare asigurării intermediare, eventual şi cele necesare amenajării primei regrupări şi începe executarea primei operaţii. 

Art. 51. În timpul deplasării unui operator, la verticala acestuia nu trebuie să staţioneze, să lucreze sau să se deplaseze alt operator. 

Art. 52. În lungimile de coardă dificultate, nu este permis mersul concomitent pe aceeaşi verticală; mersul concomitent al mai multor operatori, este permis numai în zonele de creastă, pe văile alpine sau pe traversări, cu maximum gradul I de dificultate, în care nu există condiţii de a efetua regrupări şi asigurări intermediare sigure. 

Art. 53. Capul de coardă se va asigura intermediar la puncte fixe, cu o rezistenţă de minimum 5 KN, dispuse la distanţă care să asigure un factor de cădere cel mult egal cu 1. 

PREVEDERI PRIVIND CĂŢĂRAREA LIBERĂ 

Art. 54. Procedeele tehnice şi regulile de bază ale căţărării libere se aplică indiferent de direcţia de căţărare şi de modul de asigurare: nelegat de coardă, legare şi asigurare statică sau dinamică. 

Art. 55. La stabilirea traseului de căţărare, operatorul trebuie să aibă în vedere: 

- Ocolirea zonelor periculoase (friabile, umede, cu gheaţă, pământ, iarbă, ulei etc.); 

- Alegerea unor prize corespunzătoare (rezistente la rupere, curate, de mărime şi formă convenabilă, amplasată judicios etc.). 

Art. 56. În orice moment al căţărării, operatorul trebuie să aibă sprijin în cel puţin trei puncte fixe şi sigure, alternând mutarea unei mâini, cu cea a unui picior. 

Art. 57. Prizele trebuie verificate, din punctul de vedere al rezistenţei lor şi curăţate de eventualele impurităţi, înainte de utilizare; ele trebuie să formeze un triunghi. 

Art. 58. Genunchii şi coatele nu se folosesc la sprijin. 

Art. 59. Coborârea pasajelor dificile se face cu faţa la perete, privind printre picioare sau lateral. 

Art. 60. Înaintea unui pasaj extern, vârful degetelor şi al tălpii bocancului se curăţă, eventual se pudrează cu oxid de magneziu. 

Art. 61. În situaţiile în care căţărarea se face în condiţii de vânt în rafale, operatorul trebuie să acorde o atenţie echilibrului său.

Art. 62. Prizele de mână trebuie folosite pentru sprijin şi mai puţin pentru apucare sau tracţiune. 

Art. 63. Toate procedeele şi regulile de căţărare trebuie strict individualizate şi aplicate în practică în funcţie de calităţile somatice, greutatea, pregătirea tehnică, fizică şi psihică ale operatorului. 

Art. 64. Capul de coardă nu trebuie să execute, în timpul deplasării sale, nicio operaţie de bază (în afară celor legate de securitatea şi salvarea echipei), care se poate face de către secunzi. Art. 65. Dacă pe parcursul lungimii, capul de coardă întâlneşte muchii ascuţite, care pot cauza tăierea corzii în caz de cădere, trebuie luată una din următoarele măsuri: 

- Se ocoleşte zona periculoasă; 

- Se dirijează coarda pentru a nu avea posibilitatea unui contact cu muchiile ascuţite; 

- Se protejează muchia cu ajutorul unor materiale sau dispozitive de protecţie specifice; - Se folosesc două corz dinamice; 

- Se rotunjeşte muchia prin polizare sau spargere cu ciocanul. 

 

PREVEDERI DE BAZĂ PENTRU ASIGURĂRI ŞI AUTOASIGURĂRI 

Art. 66. În toate lucrările executate cu tehnologii de alpinism utilitar, legarea în coardă trebuie obligatoriu însoţită de autoasigurarea operatorilor în regrupare şi de asigurarea intermediară a capului de coardă. 

Art. 67. Prima operaţie pe care o execută operatorul la ajungerea în regrupare şi ultima, la părăsirea ei, trebuie să fie autoasigurarea. 

Art. 68. Fiecare component al echipei trebuie să fie autoasigurat individual de cel puţin un punct de ancorare. 

Art. 69. Asigurarea capului de coardă trebuie să se facă dinamic, folosind un dispozitiv de frânare adecvat condiţiilor de lucru. 

Art. 70. Lungimea de frânare se va corela cu situaţia reală existentă în locul de muncă, astfel: - Mai mare, în cazul ascensiunilor pe timp de iarnă, rezultând o frânare dinamică; 

- Medie, pentru traseele de mică dificultate, cu puncte de asigurare intermediară mai rare; - Mai mică (apropiată de asigurarea statică) în traseele artificiale. 

Art. 71. În cazul primei lungimi de coardă sau a unor regrupări mari, în care pericolul lovirii de sol, de regrupare sau de alt obiect proeminent, este foarte mare, asigurarea capului de coardă trebuie să se facă static. 

Art. 72. Asigurările dinamice trebuie executate folosind mănuşi de protecţie, corespunzător procedeului de asigurarea realizat, atât la capul de coardă, cât şi la secunzi sau participanţi. Art. 73. Lungimea de coardă se alege astfel încât să se asigure rezervă de coardă pentru frânare dinamică pe tot parcursul ei. 

Art. 74. În cazul plecării de pe sol sau de pe o grupare largă, pentru e exclude pericolul lovirii de aceasta, trebuie prevăzută o lungime de frânare de 0,5 – 1 m, cele 10 asigurări intermediare trebuind realizate la următoarele cote (folosind coarda dinamică de ca. 42m) (tabelul1). Tabelul 1

În acest caz nu se depăşeşte valoarea de 0,5 a factorului de cădere. 

Art. 75. În cazul plecării dintr-o regrupare în peretele vertical, pentru a nu atinge valori periculoase a forţei dinamice maximale, nu trebuie să se depăşească, în nici un caz, valoarea de 1 a factorului de cădere, ceea ce impune respectarea următoarelor înălţimi ale celor 7 asigurări intermediare, absolut obligatorii (tabelul 2). 

Tabelul 2 

Art. 76. În cazul asigurării capului de coardă, operatorul secund trebuie să aibă o poziţie foarte asigură în regrupare, astfel ca efectul forţei dinamice maximale asupra sa să nu conducă la efecte grave. În acest caz el trebuie să fie asigurat de două puncte de ancorare. 

Art. 77. Frâna dinamică trebuie montată direct la punctul de ancorare. 

Art. 78. Lungimea lonjei trebuie să fie mai mare decât lungimea braţului operatorului. 

Art. 79. În momentul atingerii unei regrupări amenajate, capul de coardă trebuie să verifice rezistenţa punctelor de ancorare şi eventual să le întărească sau să le înlocuiască. Dacă capul de coardă nu este sigur pe aceste puncte de ancorare, el trebuie să se asigure şi la primele puncte fixe din lungimea următoare de coardă. 

Art. 80. La nodurile de asigurare trebuie montate numai carabiniere cu siguranţă, fiind obligatorie închiderea ei după montare la o folosire mai îndelungată, siguranţa carabinierei trebuie verificată după fiecare ciclu de lucru. 

PREVEDERI DE BAZĂ PENTRU REGRUPARE 

Art. 81. Alegerea locului şi amenajarea regrupării trebuie să se facă de către capul de coardă, sub controlul direct al şefului de echipă. 

Art. 82. Alegerea locului de regrupare trebuie să respecte următoarele: 

- Distanţa faţă de regruparea precedentă trebuie corelată cu lungimea corzilor şi cu rezervă de coardă pentru asigurarea dinamică; 

- Asigurarea unei stabilităţi şi rezistente mecanice a bazei (placă de stâncă, metalică, de beton etc.); 

- Asigurarea unei protecţii faţă de pericolul căderilor de pietre şi alte obiecte, a descărcărilor electrice, averselor de ploaie, avalanşelor de zăpadă sau gheaţă, noxelor etc.; 

- Asigurarea unei poziţii corecte şi odihnitoare operatorilor în timpul lucrului şi al pauzelor şi a posibilităţilor de deplasare în vederea amenajării, depozitării, manipulării şi a altor operaţii prevăzute în tehnologia de lucru; 

- Asigurarea adăpostirii şi a unei retrageri rapide a echipei de lucru în cazul unor pericole iminente (averse, noxe, accidentări);

 

- Alegerea sau fixarea unui număr minim de trei puncte de ancorare, necesare autoasigurărilor, cu o rezistenţă minimă de rupere de 15 KN, atât pe direcţie verticală, cât şi pe direcţie orizontală (perpendiculară pe perete, pe cât posibil punctele fixe de autoasigurare se vor amplasa la nivelul de 1,5 m – 1, 8 m faţă de nivelul platformei, la distanţa de 0,5 m – 1 m între ele; 

- Pe cât posibil, regrupările se vor amplasa deasupra punctelor de maximă dificultate; - Asigurarea recuperării uşoare a corzilor după coborârea în rapel. 

Art. 83. La amenajarea regrupării, trebuie efectuate următoarele operaţii: 

- Se montează sau se verifică numărul necesar de puncte de ancorare, la distanţe şi în poziţii convenabile; 

- Se asigură spaţiul necesar pentru echipieri, echipamente şi materiale strict necesare, transportul şi depozitarea lor conform tehnologiei de lucru şi normelor de apărare împotriva incendiilor; 

- Se asigură protecţia faţă de pericolele constante previzibile (vânt, ploaie, căderi de pietre, descărcări electrice etc.); 

- Se înlătură pietrele, pământul, obiectele de zăpadă sau gheaţă din zona de regrupare, pentru a preîntâmpina căderea acestora în timpul lucrului, fără ca acestea să se arunce de la înălţime; - Se asigură condiţiile de salvare rapidă, de odihnă, de bivuac, de prim ajutor, după caz; - Se asigură mijloacele de comunicare (vizuală, auditivă, radio etc.) cu ceilalţi membrii ai echipei. 

Art. 84. În timpul de regrupare, trebuie respectate următoarele prevederi: 

- Numărul de operatori dintr-o regrupare trebuie să permită executarea în siguranţă a sarcinilor de muncă şi a unor operaţii de salvare; 

- Durata lucrărilor fiind maximă 6 ore, inclusiv perioadele de intrare şi ieşire spre şi din zona de lucru, trebuie reduse la minimum staţionările operatorilor în regrupare, printr-o organizare optimă a procesului de muncă; 

- Dacă activitatea în regrupare se desfăşoară pe perioadele mai mari, se va organiza lucrul în schimburi, iar anumite regrupări se vor amenaja în bivuacuri, asigurând toate condiţiile de siguranţă, odihnă şi refacere după efort de alimentaţie şi igienă a muncii necesare. 

Art. 85. Fumatul, consumul băuturilor alcoolice, al drogurilor sau medicamentelor contraindicate nu este permisă în regrupare sau pe durata oricărei activităţi din prezenta normă. Art. 86. În regrupare echipa trebuie să-şi depoziteze, în funcţie de programul de lucru prevăzut şi condiţiile de mediu constante şi prevăzute la faţa locului: 

- Echipamente de rezervă contra intemperiilor, pulovăre, mănuşi, căciuliţe, pelerine de ploaie; - Echipamente pentru salvare şi prim ajutor (corzi, combustibil, trusă de prim ajutor etc.); - Lichide şi alimente pentru consum în timpul lucrului sau a pauzelor; 

- Echipamente de rezervă pentru protecţia împotriva unor noxe posibile (măşti contra gazelor sau contra pulberilor etc.); 

Art. 87. Organizarea şi dotarea regrupărilor trebuie să aibă în vedere şi normele de apărare împotriva incendiilor, respectând cantităţile şi condiţiile de transport şi depozitare a unor materiale periculoase, inflamabile, toxice etc.). 

PREVEDERI DE BAZĂ PENTRU COBORÂREA ÎN RAPEL

Art. 88. Operaţiile de bază ale tehnologiei de alipnism utilitar (expertizare, reparaţii, montaj, întreţinere etc.) se execută numai în coborâre, folosind un procedeu de rapel, pe una sau două corzi de lungime adecvată. 

Art. 89. Punctul fix (de ancorare) folosit pentru coborârea de rapel, trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

 

- Să reziste la o sarcină statică de minimum 15 KN, atât pe direcţie verticală, cât şi pe direcţie orizontală, perpendiculară pe perete; 

- Să prezinte un inel sau o ureche, cu o rază inferioară de minimum 8 mm şi o rază a secţiunii de cel puţin 3 mm; rugozitatea suprafeţei inferioare a inelului va fi de minimum 3,2 mm; - Să fie montat sau fixat într-un perete, stâncă sau la un element metalic cu aceeaşi rezistenţă minimă de 15 KN. 

Art. 90. Amplasarea punctului (sistemului) de ancorare trebuie să asigure recuperarea uşoară a corzilor de rapel. 

Art. 91. Dacă sunt folosite ca puncte fixe de rapel pitoane sau ancore găsite în perete este obligatorie verificarea lor ca şi a peretelui respectiv, din punct de vedere al rezistenţei. 

Art. 92. Dacă se foloseşte un sistem de armare cu două puncte de ancorare, unghiul dintre punctul de rapel şi punctele fixe nu trebuie să fie mai mare de 600. 

Art. 93. Operatorul alpinist trebuie asigurat de sus la coborârea în rapel, în următoarele cazuri: 

- La cursul de iniţiere, cu ocazia primelor coborâri; 

- Pentru operatorii de categoria I – 1 şi a II –a; 

- La toate activităţile realizate în premieră, la salvări şi în condiţii de intemperii. 

Art. 94. Lungimea corzilor trebuie să fie mai mare decât lungimea rapelului cu minimum 2 m. 

Art. 95. La capătul inferior al corzii/corzilor de rapel trebuie executat un nod Opt de siguranţă. 

Art. 96. În cazul coborârii în rapel, trebuie să se utilizeze coborâtorul autoblocat. 

Art. 97. În momentul opririi din rapel, secundul care asigură de sus poate să asigure coardă de asigurare, ori poate efectua şi o operaţie, dar fără a pune în pericol operatorul aflat la un nivel inferior. 

Art. 98. Coborârea în rapel se face cu o viteză optimă, fără salturi, pentru a preîntâmina încălzirea excesivă a coborâtorului şi uzura prematură a corzii. 

Art. 99. La coborârea în rapel pe un perete neamenajat, primul operator trebuie să aibă la el echipamentele necesare amenajării regrupării următoare (ciocan, pitoane/ancore etc.), precum şi cele necesare urcării în coardă, în cazul în care este necesară această operaţie. 

Art. 100. După atingerea regrupării inferioare şi autoasigurare, primul operator trebuie să verifice dacă este posibilă, recuperarea corzilor de rapel, însemnând capătul corzii care trebuie tracţionată.

Art. 101. După introducerea corzii (corzilor) în inelul punctului de rapel, nodul trebuie să se aşeze astfel ca el să nu frece pe perete, iar recuperarea corzii să se facă uşor. 

Art. 102. Pentru coborârile mai lungi de 40 m sau cele care durează mai mult de 15 minute, trebuie să utilizeze un scaun de sprijin suplimentar, care să preia greutatea operatorului. Folosirea scaunului nu exclude nici un alt component al sistemului individual de protecţie. 

Art. 103. La coborârea în rapel a unui perete surplombat, este necesară o dirijare cu corzi fixe, montate între regrupări. 

Art. 104. În condiţii de vânt, este obligatorie montarea uneia sau a două corzi fixe de ghidare laterală, care se poate ancora şi pe parcurs, în punctele de ancorare de pe perete. 

Art. 105. La coborârile mai lungi de 50 m, primul operator trebuie dotat cu staţie de emisie – recepţie, pentru a ţine legătura în permanenţă cu echipa din regrupare. 

Art. 106. La începutul fiecărui schimb sau ciclu de lucru este obligatoriu a se controla vizual starea corzilor şi a echipamentelor de protecţie şi de lucru; nu se permite efectuarea lucrului dacă se constată defecte sau lipsuri care pot afecta siguranţa operatorilor. 

PREVEDERI DE BAZĂ PRIVIND NODURILE 

Art. 107. Legarea corzii dinamice la centura de siguranţă, ca şi legarea corzilor statice sau dinamice la un punct de lucru de ancorare, se realizează numai cu nodul „Opt” 

 

Art. 108. Autoasigurarea se realizează numai cu ajutorului nodului cabestan, care se poate monta la punctul fix sau prin intermediul unei carabieniere cu siguranţă. 

Art. 109. Legarea capetelor a două corzi se va face numai cu nodul dublu de legare a două corzi sau cu nodul „Opt”. 

Art. 110. Utilizarea în scopurile de mai sus a altor tipuri de noduri se face numai în urma unei îndrumări de strictă specialitate, justificate.

INTERVENŢII ÎN CONDIŢII DE INTEMPERII 

Art. 111. O activitate desfăşurată cu tehnologii de alpinism utilitar nu se programează în următoarele condiţii de mediu: 

- Temperaturi sub 00C şi peste 350C; 

- Lucrul cu expunere permanentă la intensitate solară; 

- Vânt de peste 10 m/s; 

- Umiditate relativă de peste 80%; 

- Pe timp de noapte; 

- Pe timp de ceaţă sau viscol; 

- Pe timp de ploaie sau ninsoare; 

- Pe timpul averselor însoţite de descărcări electrice. 

Art. 112. În caz de necesitate (acţiuni de salvare, de calamităţi, avarii grave etc.) şi în cazul când existenţa intemperiei permite folosirea tehnicilor de alpinism utilitar, acestea se aplică cu respectarea următoarelor măsuri suplimentare, obligatorii: 

- Să fie strict limitate, atât ca durată cât şi spaţiu de desfăşurare; 

- Operatorii alpinişti, trebuie să aibă o pregătire tehnică şi cu o experienţă superioară; - Asigurarea condiţiilor de securitate, trebuie să considere simultaneitatea unor pericole de accidentare accentuate de existenţa intemperiilor. 

Art. 113. În cazul declanşării unei furtuni însoţite de descărcări electrice, este obligatoriu ca: - Echipa să se retragă la baza traseului sau într-o regrupare ferită de scurgerile electrice care se propagă de-a lungul fisurilor; 

- Operatorii să se îmbrace cu echipamentul de rezervă şi să se aşeze, în poziţia ghemuită, pe locurile cele mai uscate şi izolate, cât mai feriţi de stâncă, ploaie sau vânt; 

- Echipamentele de protecţie să se adăpostească; 

- Să nu se neglijeze alte pericole specifice (căderi de pietre, căderea în gol etc.). 

Art. 114. Încălţămintea trebuie să asigure calităţi foarte bune de izolare termică şi de aderenţă, acestea fiind probate şi în condiţii de umezeală. 

Art. 115. Alimentaţia cu lichide şi alimente, atât în timpul pauzelor de lucru, cât şi a meselor, constituie un factor deosebit de important împotriva frigului, dacă este judicioasă. Astfel: - Consumul de lichide calde şi alimente, în timpul micilor pauze de lucru este foarte necesar, dacă condiţiile de mediu sunt aspre; 

- O serie de medicamente contraindicate sunt absolut interzise pe toată durata lucrărilor de alpinism utilitar; 

- Consumul zilnic trebuie să se ridice de la 4000 – 5000 de calorii, păstrând o pondere optimă de alimente proaspete (fructe, zarzavaturi); 

- Înaintea şi în timpul efortului nu se consumă alimente grase (slănină, ouă etc.); 

Art. 116. Dacă echipa este surprinsă de ceaţă, se opreşte (dacă poate bivuaca în siguranţă) sau continuă acţiunea cu mare atenţie (se leagă în coardă, se distanţează, se orientează cu harta şi busola, alege un traseu mai uşor, solicită ajutor etc.). 

Art. 117. Măsurile de prevenire a accidentelor obligatorii pe timp de viscol sunt următoarele: - Se intervine cu o echipă puternică, de cel puţin 8 – 10 operatori, echipaţi şi instruiţi adecvat şi care cunoaşte foarte bine zona de intervenţie şi cea alăturată;

 

- Se măsoară în permanenţă parametrii meteo, direcţia şi viteza vântului, temperatura aerului, starea zăpezii; 

- Se lucrează numai pe timp de lumină; 

- Se aplică legarea în corzi chiar pentru dificultăţi reduse ale terenului; 

- Echipa se dotează cu mijloace radio corespunzătoare; 

- Se folosesc doar detaliile terenului pentru adăpostire şi orientare; 

- Se alege un ritm alert, dar nu epuizant, de înaintare; 

- În anumite situaţii de căutare, echipa se poate divide, dar nu în grupe mai mici de 3 operatori, care trebuie să menţină în permanenţă contactul radio; 

- Se urmăreşte planul acţiunii în timp şi spaţiu; dacă sunt atinse obiectivele planificate sau dacă apar accidente, echipa trebuie să se retragă. 

3. ECHIPAMENTE INDIVIDUALE DE PROTECŢIE (EIP) PENTRU ALPINISM ALEGEREA ECHIPAMENTELOR INDIVIDUALE DE PROTECŢIE (EIP) 

Art. 118. În situaţiile de lucru care permit aplicarea tehnologiilor cuprinse în Instrucţiunile proprii de securitate în muncă pentru lucrul la înălţime, cu un grad suficient de siguranţă, EIP se aleg conform prevederilor art. 53 – 100 din aceste instrucţiuni. 

Art. 119. În situaţiile în care tehnologiile de lucru la înălţime nu asigură un grad de siguranţă suficient de înalt, cum ar fi de exemplu: operaţia de urcare pe stâlpii de înaltă de tensiune neprevăzuţi cu scări, se va aplica o tehnologie de alpinism utilitar (dar numai după un studiu exact al condiţiilor existente la faţa locului) şi se alege EIP specifice acestei activităţi. 

Art. 120. Dacă, înainte de începerea lucrării sau pe parcursul desfăşurării ei, se constată că există sau apar pericole care nu pot fi evitate sau diminuate corespunzător prin măsuri de prevenire specifice alpinismului utilitar, lucrarea nu se începe, respectiv se întrerupe imediat. 

UTILIZAREA ECHIPAMENTELOR INDIVIDUALE DE PROTECŢIE 

Art. 121. Este interzisă utilizarea EIP nestandardizate. 

Art. 122. Este interzisă utilizarea EIP importante, dacă acestea nu sunt certificate din punctul de vedere al securităţii în muncă, conform legislaţiei în vigoare. 

Art. 123. Operatorii din domeniul alpinismului utilitar trebuie să utilizeze pentru lucru „Centura de siguranţă pentru alpinişti utilitari” sau un tip similar (constructor, speolog, salvator). Art. 124. Este interzisă înlocuirea de către utilizatori a componentelor, accesoriilor sau pieselor metalice ale EIP defecte, precum şi repararea lor. Aceste operaţii trebuie executate de către producătorii autorizaţi ai acestora. 

Art. 125. EIP experimentale se vor testa conform unor proceduri specifice, pe o durată de minimum 2 ani, în toate condiţiile de lucru şi de mediu care se prevăd în caietul de sarcini. Art. 126. Utilizarea EIP trebuie să se facă conform instrucţiunilor de utilizare elaborate de către producător şi prevederile prezentelor norme. 

Art. 127. Este interzisă utilizarea EIP care nu sunt însoţite de instrucţiuni de utilizare. 

Art. 128. Conducătorii locurilor de muncă sunt obligaţi să completeze instrucţiunile de

utilizare EIP cu prevederile care se impun datorită caracteristicile concrete ale fiecărui loc de muncă. Ei au obligaţia de a dota operatorii cu EIP capabil să elimine pericolele ce există sau ce apar la locul de muncă şi de a controla modul de reglare, echipare a acestora. 

Art. 129. Utilizarea EIP, în afara celor specifice nu trebuie să influenţeze negativ capacitatea de protecţie EIP pentru prevenirea pericolului căderii. 

Art. 130. Operatorii trebuie să fie instruiţi în funcţie de natura pericolelor existente, privind modul de purtare a EIP în condiţiile specifice ale alpinismului utilitar (de ex. Căţărarea cu mănuşi, ochelari de protecţie, masca de praf sau contra gazelor etc.). 

CENTURA DE SIGURANŢĂ PENTRU ALPINISM UTILITAR (CSAU) 

Art. 131. În activităţile AU se vor utiliza următoarele tipuri de centuri: 

a) Centura de siguranţă complexă, de forme specifice, care permit legarea sistemului de oprire a căderii (SOC), cu ajutorul uneia sau a două corzi dinamice, astfel ca modul să fie amplasat în faţa operatorului; centurile sunt formate dintr-una sau a două componente: centura superioară (de piept) şi centura inferioară (scaun); 

b) Centura de siguranţă de şedere, care poate fi centura scaun a centurii complexe, având asemenea posibilitatea legării în faţă a corzii (statice sau dinamice) sau a coboratorului, după caz, în cadrul sistemului de poziţionare în timpul lucrului (SPTL). 

Art. 132. Este interzisă utilizarea separată a componentelor centurii complexe (a centurii superioare sau a centurii inferioare), în cadrul SOC. 

COARDA DINAMICĂ DE ALPINISM (CDA) 

Art. 133. În toate activităţile în care se folosesc tehnologii de alpinism utilitar, utilizarea corzii dinamice este obligatorie. 

Art. 134. Utilizarea CDA şi a frânei dinamice impune, în primul rând, respectarea strictă a regulilor de asigurare şi reasigurare menţionate la art. 68 – 82, astfel ca factorul de frânare să nu depăşească valoarea de 1, iar forţa dinamică normală (Fdm), valoarea de 6 KN. 

Art. 135. CDA se predă în stare nouă şi sigilată lucrătorului care o va folosi personal, fiind interzisă utilizarea ei de către mai multe persoane. Posesorul CDA trebuie să ţină evidenţa: - Căderilor în coardă (factor de cădere, masă totală, umiditate, capacul şi lungimea afectată de căderi etc.);  

- Orelor de utilizare, căţărare şi la rapel; 

- Vechimii (perioadei scursă de la data fabricaţiei); 

- Duratei, intensităţii sau concentraţiei noxelor la care a fost supusă; 

- Altor efecte întâmplătoare (căderi de pietre, ridicări cu bocancul, loviri cu ciocanul etc.). Art. 136. CDA trebuie scoasă din uz, prin tăiere (fără ca bucăţile respective să fie utilizate ca element ale SOC, în următoarele condiţii: 

- După 5 ani de la data fabricaţiei, indiferent de condiţiile de utilizare şi depozitare; 

- Dacă mantaua de protecţie a fost distrusă (în urma unei căderi, lovituri, arsuri etc.); - După o cădere cu factor mai mare de 1,75 (valoarea încercărilor dinamice pe stand) sau mai multe căderi în cap de coardă (funcţie şi de masa operatorului echipat). 

Art. 137. CDA nu se utilizează în stare udă sau murdară, situaţii care modifică atât

caracteristicile dinamice, cât şi cele de alunecare, respectiv de frânare. 

Art. 138. Nu se admite montarea corzii dinamice sau statice, astfel ca aceasta să frece peste o altă porţiune de coardă, buclă de asigurare sau de ancorare. 

Art. 139. Alegerea tipului de CDA se face în funcţie de masa operatorului complet echipat, nefiind permisă utilizarea unei CDA, de către un operator cu masa mai mare decât cea pentru care a fost prevăzută acel tip de coardă (conform „Instrucţiunilor de utilizare”). 

Art. 140. Nu se permite legarea capului de coardă în două corzi dinamice „simple”. 

Art. 141. Nu se permite urcarea sau traversarea, în cap coardă, cu asigurarea în coardă statică. 

Art. 142. Legarea CDA la centura CSAU complexă, se realizează cu ajutorul a două noduri „Opt” urmărit, unul fiind executat între centura superioară şi centura scaun şi al doilea deasupra centurii superioare. 

Art. 143. Utilizarea CDA în medii puternic poluate, este admisă numai după cunoaşterea exactă a naturii şi concentraţiilor substanţelor respective (pe baza unor examene de laborator); durata operaţiilor de lucru şi posibilităţile de protecţie ale corzilor se vor stabili de către producătorul lucrării împreună cu un specialist. 

FRÂNA DINAMICĂ (FD) 

Art. 144. Frâna dinamică trebuie să se monteze la punctul fix al regrupării. 

Art. 145. Frâna dinamică este obligatorie pentru: 

- Asigurarea dinamică a capului de coardă folosind nodul semicabestan, frâna Stich, Grigri, Antz, coborâtorul Opt etc.) în cazul în care factorul de cădere depăşeşte valoarea de 1, iar Fdm poate depăşi valoarea de 1 KN. 

- Asigurarea dinamică a capului de coardă, folosind un sistem de frânare dinamică, în cazul în care factorul de cădere depăşeşte valoarea de 0,3 – 0,5, iar Fdm poate atinge valori de 3 – 4 KN, considerate ca limita superioară în ascensiunile pe zăpadă şi gheaţă; 

- Asigurarea dinamică a secunzilor şi participanţilor, în cazul traversărilor şi ascensiunilor pe zăpadă şi gheaţă. 

CARABINIERA DE ALPINISM (CA) 

Art. 146. Pentru asigurările intermediare şi autoasigurările din AU se utilizează numai carabanierele de alpinism, cu următoarele rezistente statice minime: 

- Pe direcţie longitudinală, cu clapa închisă: 25 KN; 

- Pe direcţie transversală, la mijlocul clapei: 6 KN; 

- Pe direcţie longitudinală, cu clapa deschisă: 6 KN (numai cele fără siguranţă). 

Art. 147. Pentru autoasigurări şi ancoraje se folosesc numai carabiniere cu siguranţă, fiind obligatorie blocarea siguranţei după introducerea carabinierei în inelul punctului fix. 

Art. 148. Pentru asigurări intermediare se pot folosi şi carabiniere fără inel de siguranţă, cu condiţia ca, după montarea la punctul fix, carabiniera să se răsucească cu 1800. 

Art. 149. Nu se permite utilizarea carabinierelor de alpinism care nu se închid complet, fisurate, uzate, deformate sau corodate. 

Art. 150. Montarea carabinierei de alpinism la punctul fix trebuie să se facă astfel ca, în

momentul solicitării (şocului de cădere sau a filării), să se evite: 

- Ieşirea corzii din carabiniera, datorită apăsării ei pe clapă; 

- Ieşirea carabinierei din inelul punctului fix; 

- Solicitarea defectuoasă (la încovoiere laterală) a corpului ei, datorită rezemării de perete. Art. 151. După o cădere „tare”, cu factor de cădere mai mare de 1 (caz în care capul de coardă este oprit la nivelul secundului care îl asigură sau mai jos), carabiniera se scoate din uz. 

LONJA 

Art. 152. Legarea lonjei la toate ochiurile centurii trebuie să se facă numai cu nodul „Opt” sau cu carabiniera cu siguranţă. 

Art. 153. Ataşarea lonjei la punctul de ancorare trebuie să se facă printr-un nod cabestan sau prin intermediul unei carabiniere cu siguranţă. 

Art. 154. După o cădere „tare” sau dacă se constată uzura, fisurarea, lovirea, arderea sau urme de atac chimic, lonja se scoate din uz prin tăiere. 

Art. 155. Se evită utilizarea lonjei în stare udă. 

BUCLA DE ASIGURARE INTERMEDIARĂ (BAI) 

Art. 156. Bucla nu se utilizează în stare udă. 

Art. 157. Buclele înnodate, confecţionate din coardă dinamică şi cele din bandă, trebuie să prezinte capete mai lungi de 50 mm, după noduri. 

Art. 158. Buclele cusute trebuie să aibă cusăturile la vedere, cu aţă de culoare contrastantă. 

PUNCTUL DE ANCORARE  

Art. 159. În lucrările de alpinism utilitar, punctele de ancorare trebuie să prezinte următoarele rezistenţe statice minime, pe direcţie verticală: 

Art. 160. Punctele de ancorare găsite în zona de lucru, trebuie verificate din punctulde vedere al rezistenţei. 

Art. 161. Baterea ancorelor/pitoanelor nu se face până la deformarea lor plastică. 

Art. 162. Baterea ancorelor/pitoanelor de urcare nu se recomandă tracţionarea axială a punctelor de ancorare. 

Art. 163. În nici un procedeu de urcare nu se recomadă tracţionarea axială a punctelor de ancorare.

Art. 164. Montarea ancorelor (pitoanelor de expansiune) se face numai de personal specializat în asemenea lucrări, respectând instrucţiunile de utilizare ale fabricantului. 

ÎNCĂLŢĂMINTEA (BOCANC, GHEAŢĂ, ESPADRILĂ) 

Art. 165. Coeficientul de frecare al tălpii de cauciuc, nu trebuie să fie mai mic de 0,9 pentru tălpile turnate (recomandate numai pentru gradul I de dificultate), respectiv, 0,95 – 0,97 pentru tălpile laminate (fără profil) pentru traseele de medie şi mare dificultate. 

Art. 166. Materialul şi structura tălpii, trebuie să asigure bune calităţi pe: stâncă, beton, material metalic, ţiglă etc., în stare uscată sau umedă. 

Art. 167. Feţele bocancului, trebuie să asigure bune calităţi de izolare termică şi ignifugă şi de apărare a labei piciorului contra loviturilor, arsurilor sau atacurilor chimice. 

Art. 168. Talpa bocancului de alpinism, trebuie să fie rigidă şi fără ramă pentru utilizarea optimă a prizelor foarte mici ale peretelui. 

Art. 169. Nici un tip de încălţăminte nu va avea piese metalice pe partea inferioară a tălpii. Art. 170. Alegerea mărimii bocancului se va face astfel: 

- Cu număr mai mare, pentru lucrări de vară puţin dificile, la care se încalţă una sau două perechi de ciorapi (una de bumbac şi una de lână); 

- Cu două numere mai mari, pentru lucrări pe timp de iarnă; 

- Fixi (cu o pereche de ciorapi), pentru lucrările de vară de medie dificultate (până în gradul 6); 

- Puţin strânşi pe laba piciorului, în cazul ghetelor utilizate la pasaje peste gradul 6. 

Art. 171. În timpul mersului sau a căţărării trebuie avute în vedere următoarele măsuri: - Se folosesc apărători de protecţie care să nu permită intrarea pietrelor, zăpezii sau a altor obiecte pe la partea superioară a bocancului; 

- Şireturile se strâng bine, dar fără a afecta circulaţia sângelui pe laba piciorului; capetele siretului se înnoadă pe capsele bocancului, peste apărători; 

- După o porţiune murdară, talpa bocancului se curăţă; 

- Se scot pietricelele dintre nervurile tălpii. 

Art. 172. După utilizare, bocancii se curăţă şi se usucă departe de sursa de căldură. 

Art. 173. Ungerea boncancilor uscaţi şi curăţaţi se face numai cu creme şi unsori recomandate; 

Art. 174. Nu este permisă căţărarea cu bocancii cu tălpile uzate, dezlipite sau rupte, cu feţele uzate sau rupte sau cu căptuşeala interioară deteriorată. 

4. LUCRĂRI DE ÎNTREŢINERE PE STÂLPI METALICI 

Art. 175. Tehnologiile de alpinism utilitar, se aplică la toate construcţiile metalice înalte, la care nu au fost prevăzute prin construcţie, scări, platforme, instalaţii de ridicat şi alte mijloace de protecţie colectivă, specifice lucrului la înălţime. 

Art. 176. La toate lucrările de alpinism utilitar pe stâlpi (confecţii metalice), prima urcare se face prin căţărare, folosind echipamentul şi tehnica asigurărilor dinamice, respectând cu stricteţe, prevederile cap. 2. 

Pentru lucrările care prevăd repetarea mai multor treceri peste aceeaşi suprafaţă, tehnologia

de alpinism utilitar, se completează cu tehnologii curente (conform Instrucţiunilor proprii de ssm pentru lucrul la înălţime). 

Art. 177. Tehnologia de lucru pe stâlpi metalici, trebuie să cuprindă: 

1) Operaţia de asigurare a zonei periculoase de la baza construcţiei, eventual şi din partea superioară sau laterală a sa; 

2) Operaţia de urcare, folosind tehnica alpinismului utilitar (cu asigurare dinamică a capului de coardă, asigurări intermediare conform tabelului 1); 

3) Operaţia de amenajare a regrupării şi de transport a materialelor; 

4) Operaţia de pregătire şi coborâre în rapel, la care se include fazele de lucru; 

5) Reluarea operaţiilor 1,2,3 şi 4 pentru alte zone alăturate, folosind corzi fixe sau metode de urcare specifice lucrului la înălţime. 

Art. 178. Asigurările intermediare se execută de către capul de coardă cu ajutorul unor bucle de coardă, de cablu sau de lanţ, prin ochiurile care se montează carabiniera; buclele se montează în jurul unui element al confecţiei metalice, astfel încât, să nu existe posibilitatea alunecării lor, în cazul opririi unei căderi în ele. 

Art. 179. Toate muchiile ascuţite peste care trece coarda dinamică la urcare şi coarda statică la coborâre, trebuie să fie protejată contra tăierii, cu apărători de tablă, învelitoare de masă textilă etc.; aceste apărători trebuie fixate împotriva deplasării lor accidentale şi verificarea înaintea fiecărei noi utilizări. 

Art. 180. Regrupările se realizează pe platforme metalice sau artificiale, astfel ca, distanţa dintre ele, să nu depăşească 40 de m. 

Art. 181. Într-o regrupare, nu trebuie să se lucreze sau staţioneze mai mult de trei persoane. Fiecare operator, trebuie să aibă două puncte de autoasigurare şi un spaţiu de minimum 1 m2. Art. 182. Pentru condiţiile normale de mediu (temperatură, umiditate, vânt sub 2 m/s) de noxe şi radiaţii (în limitele admisibile), durata maximă de lucru la înălţime este de 6 ore; fiecare risc existent la locul de muncă conduce la reducerea duratei de lucru, proporţional cu concentraţia sau intensitatea respectivă. 

Art. 183. În vederea reducerii oboselii fizice şi psihice, se recomandă ca, rolurile operatorilor să se schimbe periodic, pe durata programului de lucru. 

Art. 184. Dacă lucrarea se desfăşoară în interiorul unei confecţii metalice, se vor asigura condiţii normale de ventilaţie şi iluminat, conform HG nr. 1091/2006, privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru locul de muncă. 

Art. 185. La executarea unor operaţii de protecţie anticorozivă, izolaţii, expertizări, reparaţii, întreţinere, montare – demontare, operatorii, trebuie să fie calificaţi şi instruiţi, pentru a respecta toate prevederile de securitate şi igiena muncii, din meseriile respective. 

Art. 186. Pe un stâlp metalic, va lucra simultan o singură echipă, cu maximum 4 operatori. Art. 187. Pe o construcţie metalică, cu o suprafaţă foarte mare, pot lucra mai multe echipe simultan (cu tehnologii de alpinism utilitar sau de lucru la înălţime), cu condiţia ca fiecare echipă să nu pătrundă în zonele periculoase ale celorlalte, pe baza unui plan zilnic de lucru. 

Art. 188. Echipamentele care trebuie lăsate, în stare montată, la locul de muncă, trebuie protejate corespunzător împotriva efectelor intemperiilor (udare, tăiere, uzură, topire etc.). Art. 189. La începerea fiecărui ciclu de lucru, echipamentele de protecţie se controlează calitativ şi cantitativ, cele găsite în stare de uzură (peste limita admisibilă) trebuie să fie înlocuite. Art. 190. Dacă pe construcţie, se găsesc lichide sau solide toxice, coroziv sau cu proprietăţi

necunoscute, se evită atingerea lor cu părţi ale corpului sau ale echipamentelor sau se întrerupe lucrul: reluarea lucrului se face numai după luarea măsurilor de prevedere strict necesare, corespunzător cu natura şi concentraţia noxelor respective. 

Art. 191. Suprafeţele metalice, trebuie curăţate, astfel ca, să asigure o aderenţă suficientă la urcare, coborâre şi în timpul lucrului. 

Art. 192. Elementele metalice (scări, balustrade etc.), rupte sau fisurate, se vor suda în vederea utilizării lor ulterioare. În cazul în care nu este posibil acest lucru, ele se vor ocoli, eventual se vor consolida (lega), pentru a nu cădea la o eventuală solicitare accidentală. 

Art. 193. Instalaţiile şi aparatele electrice aflate pe stâlp sau pe confecţia metalică, se vor ocoli. Atingerea sau utilizarea acestora, se face numai cu acordul şi sub supravegherea personalului de specialitate al beneficiarului. În cazul în care ele se află în zona periculoasă, este obligatorie protecţia lor contra unor eventuale deteriorări. 

 

5. LUCRĂRI PE COŞURI DE FUM ŞI TURNURI DE RĂCIRE 

Art. 194. La lucrările executate cu tehnologii de alpinism utilitar, care au ca obiectiv un coş de fum sau un turn de răcire, se vor respecta toate prevederile cuprinse în cap. 2 şi 3. 

Art. 195. În lipsa altor puncte fixe de asigurare intermediară sau de autoasigurare, în peretele de beton armat, se vor planta ancore cu rezistenţă corespunzătoare, în conformitate cu instrucţiunile de utilizare ale fabricantului. 

Urechile folosite la aceste ancore, vor respecta aceleaşi condiţii de rezistenţă şi calitate. Operatorii care montează ancorele, trebuie să fie specializaţi în asemenea operaţii. 

Art. 196. Nu se admite executarea de lucrări cu tehnologii de alpinism utilitar în interiorul coşurilor sau a turnurilor aflate în funcţiune sau gazele de ardere deviate necorespunzător. Art. 197. Dacă există instalaţii alăturate în funcţiune, operatorii vor avea asupra lor în permanenţă o mască individuală contra gazelor şi filtre de rezervă adecvate naturii şi concentraţiei substanţelor/gazelor respective, respectând instrucţiunile specifice pentru lucrul cu substanţe toxice, inflamabile sau explozive. 

Art. 198. La prima urcare pe o construcţie de beton armat, zidărie etc., căzăturile sau spărturile găsite pe platforme astfel ca ele să nu constituie un pericol pentru persoanele şi echipamentele aflate la un nivel inferior. 

Scoaterea din zona de lucru se face, dacă este necesar, numai prin transportul şi coborârea lor cu coarda, în containere sau galerii, care asigură securitatea acestei operaţii 

Art. 199. Manipularea, transportul şi ridicarea materialelor se face în conformitate cu instrucţiunile proprii pentru manipularea, transportul prin purtare şi cu mijloace nemecanizate şi depozitarea materialelor. 

Art. 200. În locurile de muncă la care există mult praf, este obligatorie folosirea mănuşilor şi a ochelarilor de protecţie. 

Art. 201. În spaţiile interioare se folosesc instalaţiile de iluminare ale obiectivului sau instalaţii portative, (lămpi de mână, lanterne frontale etc.), care trebuie să respecte prevederile specifice din domeniu. Racordarea instalaţiilor electrice şi eventualele reparaţii trebuie executate numai de personal calificat şi cunoscător al instalaţiilor din zona de lucru. 

Art. 202. La toate deplasările care se fac pe structuri metalice uzate şi deteriorate, pe exteriorul sau în interiorul coşurilor de fum şi a turnurilor de răcire, echipa trebuie asigurată cu

coarda dinamică, observând cu deosebită atenţie eventualele pericole din aceste spaţii (datorate unor spărturi, coroziuni, explozii, incendii, prăbuşiri, inundaţii, noxe, abandonări de materiale, defecte de construcţii etc.). 

Art. 203. Tehnologia de alpinism utilitar se poate aplica împreună cu tehnologiile specifice lucrului la înălţime (inclusiv cu instalaţii de ridicat), cu condiţia ca ambele tehnologii să îndeplinească prevederile specifice ale instrucţiunilor respective, iar acestea să nu fie contradictorii. 

Art. 204. Dacă pe acelaşi obiectiv (coş sau turn) lucrează mai multe formaţii de lucru, sunt necesare următoarele prevederi: 

- În fazele de elaborare a tehnologiilor respective de lucru, trebuie prevăzut modul de colaborare şi coordonare a lucrărilor, în timp şi în spaţiu; 

- La începerea lucrului, fiecare formaţie trebuie să cunoască propriile zone de lucru şi zonele periculoase aferente, precum şi ale celorlalte formaţii; 

- De comun acord, se vor stabili şi spaţiile de circulaţie, de depozitare a materialelor, de acces ale maşinilor, de dispunere a utilajelor şi echipamentelor etc., pentru fiecare din formaţiile de lucru din obiectiv; 

- Planificarea condiţiilor de colaborare se va face după un program comun, elaborat şi urmărit de conducătorii locurilor de muncă (şefi de şantier, maiştri, şefi de echipă etc.) care se prelucrează cu toţi salariaţii, în cadrul instructajului zilnic, la intrarea în schimb; 

- Orice modificare a tehnologiei şi programului de lucru, care poate afecta securitatea altor informaţii din obiectiv, va fi adusă la cunoştinţa acestora, în timp util; 

- Orice pericol exterior, va fi adus la cunoştinţă de membrii unei echipe şi celorlalte formaţii de lucru. 

Art. 205. În cadrul unei echipe de operatori alpinişti, poate fi încadrat şi personal apt să lucreze la înălţime sau numai la sol, dacă este pregătit şi instruit pentru a efectua anumite operaţii ale lucrării, fără a fi utilizaţi în operaţii specifice de alpinism utilitar. 

Art. 206. Operatorii care utilizează instalaţii de ridicat persoane sau materiale, trebuie specializaţi şi instruiţi în domeniu, în conformitate cu normele ISCIR în vigoare. 

Art. 207. Instalaţiile, aparatele şi utilajele vulnerabile, aflate în zona periculoasă, se vor executa sau proteja corespunzător, pe toată perioada lucrărilor sau pe durate strict limitate, conform planificării lucrărilor. 

6. LUCRĂRI DE ÎNTREŢINERE, MONTARE, DEMOLĂRI ŞI REPARAŢII LA CONSTRUCŢII, CU TEHNICA ALPINISMULUI UTILITAR 

Art. 208. Lucrările cu tehnologii de alpinism utilitar pe faţade, interioare şi acoperişuri de construcţii civile şi industriale, se execută numai de sus în jos, urcarea fiind făcută pe scările imobilului, respectându-se prevederile cap. 1 şi 4. Urcarea pe acoperişuri se face respectându-se prevederile cap. 1 şi 3. 

Art. 209. Protecţia zonei periculoase impune următoarele măsuri preventive specifice: 

- La lucrul pe faţade şi pe acoperişuri, zona periculoasă nu se poate proteja corespunzător în anumite situaţii. 

În aceste cazuri, este obligatorie execuţia de copertine sau pereţi de rezistenţă şi dimensiuni corespunzătoare. Este de asemenea obligatorie blocarea/închiderea uşilor şi căilor de acces. Art. 210. Calificarea de bază a operatorilor, trebuie să corespundă exigenţelor acestor lucrări;

instruirea în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, specifice tehnologiei de alpinism utilitar, se completează cu cea specifică calificării respective. 

Art. 211. Toate echipamentele cu care se lucrează la înălţime, se vor purta legate la centură sau în rucsacuri. 

Art. 212. Materialele care se folosesc în lucrare, se transportă şi se depozitează în containere sau găleţi, cu masa de cel mult 10 kg; resturile rezultate din lucrare se evacuează în cel mai scurt timp, în aceleaşi condiţii. 

Pe acoperişuri sau platforme (regrupări), se depozitează o cantitate minimă de materiale, respectând normele de apărare împotriva incendiilor. 

Art. 213. În niciun caz nu se permite evacuarea sau aruncarea materialelor sau echipamentelor de la înălţime. 

Art. 214. La încheierea schimbului de lucru, toate echipamentele, trebuie coborâte de la înălţime şi depozitate în spaţii care să le asigure o protecţie corespunzătoare. 

Fac excepţie, anumite balustrade şi ancoraje care se demontează numai la terminarea lucrării din spaţiul respectiv şi care trebuie atent verificate la reînceperea lucrului. 

Art. 215. Elaborarea tehnologiei de demolare, trebuie precedată de o expertiză, care să evidenţieze starea construcţiei şi pericolele existente, atât pentru echipa de lucru, cât şi pentru echipamentele de lucru din zona periculoasă. 

Art. 216. Lucrarea de demolare se poate realiza prin tehnologie de alpinism utilitar, dacă sunt îndeplinite simultan, următoarele cerinţe: 

- Nu există pericolul prăbuşirii întregii construcţii sau a unor părţi din ea, atât la nivelul coronamentului, cât şi pe parcursul demolării; 

- Gradul de poluare al construcţiei şi/sau zonei permite aplicarea tehnologiei; 

- Există posibilităţi eficiente tehnic şi economic pentru protecţia sigură a salariaţilor, căilor de acces şi echipamentelor, din zona periculoasă; 

- Există operatori alpinişti specializaţi şi experimentaţi în asemenea lucrări; 

- Există timpul necesar, având în vedere că nu se poate lucra în condiţiile de intemperii. Art. 217. Urcarea şi lucrul, trebuie să respecte prevederile cap. 2. 

Art. 218. Tehnologia de demolare, trebuie să specifice, foarte clar şi detaliat, următoarele aspecte: 

- Prevederi pentru protecţia zonei periculoase, pe toată durata lucrului; 

- Condiţiile în care se execută urcarea şi asigurarea (având în vedere starea deteriorată a scărilor specifice acestor construcţii degradate), la prima ascensiune şi la fiecare reluare a ciclului de lucru; 

- Condiţiile şi locul în care se fac regrupările, pe parcursul lucrării; 

- Numărul membrilor echipei (3 – 4) şi organizarea lor în regrupare şi în timpul lucrului; - Modul de evacuare a materialelor demolate şi de folosire a unor instalaţii de ridicat; - Condiţiile în care se execută operaţiile periculoase (relativ la echipamentul specific); - Durata lucrului la înălţime, în condiţiile susmenţionate şi ai factorilor de mediu estimaţi; - Lista echipamentelor individuale de protecţie şi de lucru şi durabilitatea lor, în situaţia de lucru prevăzută; 

- Desemnarea şefului de echipă şi a capului de coardă; 

- Condiţiile de pregătire şi instruire a formaţiei de lucru şi a conducătorilor ei. 

Art. 219. Şeful de echipă are obligaţia de a urmări în permanenţă starea cantitativă şi

calitativă a echipamentelor, condiţiile de asigurare şi autoasigurare, apariţia unor pericole exterioare sau interioare noi şi starea de sănătate şi oboseală a operatorilor, pentru a lua cele mai bune măsuri privind securitatea şi sănătatea în muncă. 

Art. 220. Dacă şeful de echipă constată apariţia unor noi riscuri, neprevăzute în tehnologia de lucru şi care nu le poate diminua sau elimina cu mijloace proprii, el va hotărâ întreruperea lucrului şi va anunţa imediat proiectantul şi conducerea societăţii. 

Responsabili pentru respectarea şi aplicarea acestei instrucţiuni, este: şeful de echipă şi alpinistul utilitar.