PROTECŢIA MUNCII ÎN TEHNICA DENTARĂ

CURSUL IV 

PROTECŢIA MUNCII ÎN  TEHNICA DENTARĂ

Protecţia muncii constituie un ansamblu  de măsuri instituţionalizate având ca  scop asigurarea celor mai bune condiţii  în desfăşurarea procesului de muncă,  apărarea vieţii, integrităţii corporale şi  sănătăţii salariaţilor şi a altor persoane  participante la procesul de muncă (Legea  nr. 90/1996).

Activitatea tehnicianului dentar face apel  la serviciile unui număr mare de aparate  şi utilaje. Prin specificul funcţionării lor,  acestea reprezintă pericole potenţiale  pentru sănătatea celor care le  manipulează. Pentru minimalizarea  acestor riscuri, tehnicienii dentari trebuie  să cunoască şi să respecte normele de  protecţia muncii în acest domeniu.

Amplasarea, exploatarea şi întreţinerea  utilajelor, instalaţiilor, aparatelor şi  instrumentarului din unităţile  stomatologice (cabinete şi laboratoare de  tehnică dentară) se vor face conform  prevederilor, normelor, standardelor,  instrucţiunilor referitoare la acestea.

Personalul medical, mediu sanitar şi de  îngrijire, inclusiv medicii, tehnicienii  dentari, studenţii în practică, vor fi  instruiţi să poarte întregul echipament de  protecţie sanitară prevăzut în Normele  Ministerului Sănătăţii Publice: halate,  bonete, mănuşi, mască, ochelari de  protecţie. Acest echipament ar trebui în  colectivităţi să fie de unică folosinţă.

CRITERII DE PROIECTARE ŞI  AMPLASARE 

 Este de preferat ca laboratoarele dentare  să fie amplasate în poziţii retrase faţă de  arterele de mare circulaţie sau de alte  surse de zgomot, pentru a nu depăşi  nivelul maxim admis de zgomot de 50 –  70 db;

 Amplasarea şi orientarea clădirilor faţă  de punctele cardinale şi direcţia  vânturilor dominante trebuie să asigure  condiţii cât mai favorabile pentru  iluminarea şi ventilarea naturală a  acestora. Pentru încăperile amplasate în  subsoluri, vor fi prevăzute sisteme de  ventilaţie şi iluminare adecvate;

 Încărcarea planşeelor nu va depăşi  sarcina maximă sau eforturile dinamice  şi vibraţiile pentru care au fost calculate; 

 Uşile vor fi vizibile, se vor deschide în  sensul de evacuare şi vor fi menţinute  permanent neblocate; 

 Se asigură grupuri sanitare pentru  personal;

 Amplasarea utilajelor, aparatelor şi  instalaţiilor se va face astfel încât să se  evite executarea de mişcări inutile şi  obositoare din partea persoanelor care le  manipulează, asigurând în acelaşi timp  libertatea lor de mişcare la locul de  muncă; 

 Se vor asigura condiţii de muncă în  poziţii corecte şi neobositoare pentru  personal.

Pardoseala trebuie să satisfacă anumite  condiţii: 

⮚ Să aibă o suprafaţă plană şi netedă  pentru a nu îngreuia circulaţia, dar  suficient de rugoasă şi antiderapantă  pentru a nu permite alunecarea; 

⮚ Să nu se deformeze sub acţiunea  greutăţilor depozitate sau a obiectelor  grele căzute în mod obişnuit;

⮚ Prin uzură normală să nu ducă la  producerea de praf; 

⮚ Să fie hidrofugă; 

⮚ Să aibă un coeficient de conductibilitate  termică foarte redus; 

⮚ Să aibă o pantă de scurgere de minimum  2%.

FACTORII DE RISC IN LABORATORUL DE TEHNICA  DENTARA. 

Tehnicianul dentar sanatos/purtator de suferinte cronice (diabet, reumatism  poliarticular etc). poate fi subiectul unor agresiuni fata de propria sanatate,  prin:

 Pozi ie statică prelungită ț 

 Tehnici multiple şi complexe  

pe un camp redus 

 Instrumentar variat, adesea neergonomic 

 Dispozitive, aparate complexe 

 Miscări repetitive 

 Noxe (pulberi, vapori, gaze),  

 Saliva, agenti patogeni 

 Iluminare suboptimală 

 Zgomot 

Protecţia faţă de instalaţiile electrice: 

 Acestea trebuie astfel concepute şi construite  încât să nu prezinte riscul de incendii sau  electrocutare. 

 Toate echipamentele şi aparatele electrice  utilizate în instalaţiile electrice trebuie să fie  omologate. 

 Instalaţiile electrice şi dispozitivele de protecţie  trebuie să fie adecvate tensiunii.

 Intervenţiile le instalaţiile electrice se fac  numai de persoane autorizate. Toate  intervenţiile la instalaţiile electrice  trebuie să fie făcute numai după  scoaterea de sub tensiune a acestora. 

 Instalaţiile electrice (prize şi continuităţi)  vor fi verificate la 6 luni de personalul  specializat.

 Toate aparatele vor fi prevăzute cu  sisteme de siguranţă, supraveghere,  semnalizare şi control. 

 Elementele conducătoare de electricitate  vor fi legate la pământ. 

 Aparatele de mare putere trebuie să aibă  întrerupătoare de urgenţă care să le  deconecteze de la reţea în caz de  necesitate.

 Se contraindică improvizaţiile de orice fel  la instalaţiile electrice. 

 Instalaţiile electrice, de apă şi gaz trebuie  izolate corespunzător şi orice derivaţie  de la traseul principal necesită robinet  separat.

Protecţia faţă de instalaţiile de gaze  naturale: 

 Acestea trebuie astfel concepute şi  construite încât să nu prezinte riscul de  incendii sau explozie. 

 Instalaţiile care utilizează gazele naturale  vor fi verificate la 6 luni de personalul  specializat. 

 În încăperile în care se utilizează gaze  naturale se vor monta senzori de gaz  pentru a detecta scăpările.

Protecţia antimicrobiană şi antivirală: 

 Studiile efectuate au demonstrat prezenţa  infecţiei încrucişate între cabinet,  laborator şi pacient în proporţie de 67%. 

 Micro-organismele, virusurile şi levurile  (ciupercile) pot fi transmise prin  intermediul amprentelor (cu hidrocoloizi  ireversibili sau siliconi), probelor  intermediare de ceară, protezelor de  reparat, etc.

La nivelul cavităţii orale cei mai  frecvenţi germeni întâlniţi sunt: 

 streptococii; 

 stafilococii (alb şi auriu); 

 escherichia; 

 lactobacilii; 

 fusobacteriile; 

 anaerobii spiralaţi; 

 levuri numeroase.

Agenţii infecţioşi sunt entităţi vii,  acelulare (virusurile), celulare de tip  procariot (bacteriile), celulare de tip  eucariot (fungii, protozoarele) şi  multicelulare (helminţii) capabile să  producă infecţii prin pătrunderea,  dezvoltarea şi multiplicarea într-un  organism – gazdă susceptibil. 

În prezent există şase mari grupe de  dezinfectanţi recunoscuţi de A.D.A.  (American Dental Asociation): 

 Hipocloritul de sodiu în diverse soluţii;  Iodoforii; 

 Spray-urile cu fenoli - alcooli; 

 Compuşii sintetici pe bază de fenoli;  Spray-urile apoase fenolate; 

 Glutaraldehida.

Dispozitivele medicale care prin modul  de proiectare sau prin natura  materialului din care sunt construite nu  suportă nici un tip de sterilizare, trebuie  să fie supuse unei dezinfecţii adecvate, al  cărui efect să fie bactericid, fungicid,  virulicid şi sporicid.

Decontaminarea protezelor, a  amprentelor şi modelelor trebuie  efectuate de către asistenta medicală, sub  îndrumarea medicului, deci în cabinet. Se  realizează spălarea cu apă călduţă a  urmelor de sînge şi salivă şi apoi  dezinfectarea acestora.

Recipientul pentru transport va fi şi el  dezinfectat. Urmează o a doua etapă de  dezinfecţie în laborator. Tehnicianul  dentar va purta mănuşi până la  realizarea dezinfecţiei complete. Se va  amenaja un colţ special pentru stocarea şi  dezinfecţia amprentelor.

Protezele dentare vor fi în mod  obligatoriu dezinfectate prin imersia într-o  soluţie de: 

 Iodofori sau hipoclorit de sodiu pentru  protezele mobile totale; 

 Iodofori şi hipoclorit pentru protezele  parţiale (acrilice sau metalice); 

 Iodofori sau glutaraldehidă pentru  protezele fixe.

Măsurile de protecţie individuală, - halat,  bonetă, mască, ochelari, - sunt obligatorii.  Sistemul de aspiraţie de la masa de lucru  reduce încărcarea microbiană a aerului  din laborator, la care se adaugă instalaţia  centrală şi lămpile cu ultraviolete.

Igienizarea incintei unui laborator de  tehnică dentară se va face folosind doar  aspiratoarele de praf (nu măturile).  Pentru pulberile, aşchiile rezultate din  prelucrarea aliajelor sau a răşinilor  trebuie să existe sisteme de aspiraţie de  tipul exhautoarelor. 

Pavimentele se vor şterge cu pufuri  înmuiate în diverse soluţii dezinfectante.

La spălarea suprafeţelor apa va fi  schimbată la fiecare încăpere, iar în cazul  încăperilor mai mari aceasta se va  schimba de două sau mai multe ori.  Principiul celor “două găleţi”este bine de  urmat. Acesta constă în spălarea  consecutivă de două ori a pavimentului,  bineînţeles schimbând apa cu soluţia  decontaminantă.

Pereţii protejaţi cu vopsele de ulei sau cu  faianţă cât şi mobilierul din fiecare  încăpere se va şterge cel puţin  săptămânal cu o soluţie dezinfectantă.  Dezinfecţia suprafeţelor se realizează cu  soluţii specifice oferite de diverse firme  comerciale sau cel mai simplu cu  hipoclorit de sodiu.

Protecţia analizatorului vizual: 

Protejarea ochiului urmăreşte evitarea  contactului direct cu diverse particule sau  substanţe şi cu sursele luminoase exagerate sau  prost amplasate. Împiedicarea efectelor nocive  asupra analizatorului vizual reduc oboseala  vizuală. 

Organizarea locului de muncă se va face în aşa  fel încât să se evite acomodările prea frecvente  ale analizatorului vizual, urmărindu-se:

 Plasarea instrumentarului în câmpul  vizual, adică într-un unghi de 40 – 45  grade în jurul practicianului; 

 Înălţimea planului de lucru la 20 – 45 cm  distanţă şi într-un unghi de 30 – 60 grade  în raport cu planul simetric al  tehnicianului; 

 Lampa individuală de la nivelul mesei va  fi astfel amplasată încât să nu fie  percepută în mod direct;

 Lampa să emită un fascicul paralel cu  direcţia privirii tehnicianului dentar;  Vor fi evitate instrumentele strălucitoare  cât şi umbrele în câmpul vizual; 

 Purtarea obligatorie a ochelarilor de  protecţie mai ales la prelucrarea prin  aşchiere efectuată atât la protezele fixe  cât şi la cele mobile sau mobilizabile;

 Utilizarea prelungită a lupei nu este  indicată pentru că oboseşte analizatorul  vizual; 

 Apelarea la coduri de culori de  intensitate mare şi sisteme specifice  asigură şi o diferenţiere mai facilă;

 Lumina rece, emisă de instrumente cu  fibră optică (lămpi şi cuptoare de  fotopolimerizare) nu trebuie să ajungă  niciodată în contact direct cu ochiul,  existând riscul distrugerii definitive a  conurilor vizuale sensibile la lumina  emisă; 

 Utilizarea ecranelor de protecţie când se  lucrează cu diferite aparate – sablator,  soclator, motorul cu ax orizontal, etc.

Protecţia analizatorului auditiv: 

Analizatorul auditiv asigură integrarea  fiinţei umane în mediul bio-psiho-social.  Dacă expunerea personală zilnică  depăşeşte 85 db, purtarea  echipamentului de protecţie devine  obligatorie. Protecţia se poate realiza cu:

 Căşti speciale antizgomot (antifoane  externe) care diminuează cu 25 db  sunetele de înaltă frecvenţă, cele de joasă  frecvenţă rămânând perceptibile; 

 Antifoane interne – sunt tampoane,  dopuri din materiale spumoase sau  flexibile care se introduc şi se mulează în  conductul auditiv extern şi reduc nivelul  de zgomot cu cel puţin 20%.

Acestea prezintă dezavantajul că sunt  greu de tolerat vreme îndelungată şi pot  da iritaţii locale. 

Se recomandă ca mesele, sertarele,  rafturile pe care se aşează instrumente de  laborator, să prezinte folii de cauciuc care  absorb zgomotul produs de repunerea  acestor instrumente.

Credem că cel mai plăcut este să se pună  un fond muzical adecvat, o muzică  armonioasă, plăcută, va spori puterea de  concentrare a tehnicianului dentar.

 Sunetul este reprezentat de oscilaţia mecanică  periodică a aerului. 

 Zgomotul este definit ca întreaga senzaţie  auditivă dezagreabilă sau jenantă. 

Parametrii zgomotului sunt: 

❖ Frecvenţa măsurată în Hz - peste 1000 devine  nocivă; 

❖ Intensitatea măsurată în db – peste 50 devine  periculoasă.

Zgomotul poate influenţa sănătatea prin: ⮚ Instalarea oboselii; 

⮚ Creşterea presiunii sistolice şi diastolice; ⮚ Creşterea riscului de hipertensiune arterială; ⮚ Creşterea colesterolemiei şi glicemiei; ⮚ Accelerează respiraţia; 

⮚ Scade tonusul muscular; 

⮚ Încetineşte peristaltismul tubului digestiv.

Din punct de vedere psihic duce la: ⮚ Diminuarea atenţiei; 

⮚ Iritabilitate; 

⮚ Astenie;  

⮚ Cefalee;  

⮚ Nevroze.

Protecţia împotriva vibraţiilor: 

În laboratorul de tehnică dentară  vibraţiile produse de piesele de mână au  fost reduse semnificativ prin înlocuirea  lor cu micromotoare. Vibraţia mecanică  generează riscuri pentru sănătatea şi  securitatea tehnicianului dentar.  Valoarea limită de expunere zilnică pe o  perioadă de referinţă de opt ore trebuie  să fie de 2,5 m/s2.

Automatizarea etapelor tehnologice, sub  forma diverselor aparate electronice sau  controlate de computer, a redus mult  intervenţia omului.

Pentru compresoare se recomandă  plasarea de amortizoare sub aparate, la  nivelul zonelor de fixare sau manipulare  pentru reducerea vibraţiilor. La alte  dispozitive se pot utiliza vibro-izolatori,  care reprezintă elemente elastice a căror  deformare face posibilă mişcarea  vibratorie, respectiv izolarea  antivibratorie.

Protecţia împotriva pulberilor, gazelor şi  acizilor: 

 Masa de lucru a tehnicianului dentar  trebuie să prezinte un sistem individual  de aspiraţie a pulberilor sau aşchiilor  rezultate prin diferite prelucrări. 

 Aparatele care elimină noxe vor fi  însoţite de hote absorbante dacă nu sunt  prevăzute cu sisteme de aspiraţie sau  filtre din construcţie.

 Pentru spaţiile în care au loc procese  tehnologice ce degajă căldură, umiditate,  pulberi, gaze, vapori toxici, etc., înălţimea  şi volumul încăperilor se stabilesc prin  calcul ţinându-se seama de asigurarea  schimburilor de aer şi de mijloacele de  combatere a noxelor. 

 Sistemele generale de ventilare a aerului  vor fi (în general) naturale şi mecanice,  circulaţia aerului realizându-se în tot  spaţiul zonei de lucru.

Circularea aerului se poate realiza într un singur sens (sistem deschis, fără  recirculare), sau cu recirculare (implică  prezenţa unor elemente de tratare a  aerului: filtre, aeroterme, separator de  noxe, baterii de încălzire sau răcire).

 Mijloacele individuale de protecţie  reprezentate de mască şi ochelari sunt  obligatorii. Esenţial este ca masca să  acopere orificiul bucal şi orificiile nazale,  să se adapteze intim pe reliefurile feţei şi  să fie perfect etanşă.

PROTECŢIA CONTRA  

TRAUMATISMELOR: 

Orice leziune trebuie imediat tratată:  curăţire, dezinfecţie, pansare.

Protecţia împotriva sedentarismului: 

 Alternarea poziţiei de lucru şezândă cu  cea ortostatică; 

 Practicarea unui repaus activ – exerciţii  fizice specifice grupurilor musculare mai  puţin solicitate, tehnici de relaxare  adecvate, odihnă pentru oboseala  musculară, - pe parcursul unei zile de  lucru.

EFECTELE SEDENTARISMULUI

SEDENTARISMUL POATE PROVOCA  LEZIUNI ALE URMĂTOARELOR  ORGANE: 

 Boli de inimă: atunci când stăm jos pentru  mult timp, muşchii ard mai puţine calorii, iar  sângele curge mai lent, permiţându-le acizilor  graşi să blocheze mai uşor inima. Şederea  prelungită a fost asociată de mult timp cu  niveluri crescute ale presiunii arteriale şi ale  colesterolului. De asemenea, oamenii care sunt  extrem de sedentari au de două ori mai multe  şanse de a suferi de o boală de inimă,  comparativ cu cei care au o viaţă activă.  

 Pancreas hiperproductiv: pancreasul produce  insulină, un hormon care transportă glucoza la  celule pentru a asigura necesarul de energie.  Însă, celulele din muşchii inactivi nu răspund  la fel de uşor la insulină, iar pancreasul  produce din ce în ce mai multă. Acest proces  poate duce la diabet sau alte boli. Un studiu  realizat în anul 2011 a indicat că răspunsul la  insulină începe să decline chiar şi după o  singură zi de stat mult pe scaun. 

 Cancer de colon: studiile au asociat statul mult  pe scaun cu un risc mai mare de cancer de colon.  Motivul pentru care statul pe scaun favorizează  apariţia aceste boli este neclar încă. Însă, oamenii  de ştiinţă au formulat o teorie care spune că  producerea în exces a insulinei încurajează  creşterea în exces a celulelor. O altă teorie spune  că mişcarea creşte nivelul de antioxidanţi  naturali care distrug celulele dăunătoare şi pe  cele care care cauzează cancerul, cunoscute sub  numele de radicali liberi. 

DEGENERAREA MUSCULARĂ 

 Abdomen moale: când stăm în picioare  sau când ne mişcăm, muşchii abdominali  ne ajută să stăm în poziţie verticală. Însă,  atunci când stăm pe scaun ei nu mai sunt  folosiţi. Muşchii tensionaţi ai spatelui şi  cu cei abdominali slabi formează o  alianţă care poate forţa arcul natural al  coloanei vertebrale ducând la  hiperlordoză şi lordoză. 

 Contracţia şoldurilor: încheieturile flexibile ale  şoldurilor ne ajută să ne menţinem echilibrul,  însă oamenii care stau mult timp pe scaun îşi  extind rare ori muşchii flexori în faţă, motive  pentru care aceştia se scurtează şi devin mai  rigizi. Acest fenomen limitează o gamă de  mişcări şi lungimea pasului. Studiile au indicat  că mobilitatea redusă a şoldurilor este unul  dintre motivele principale pentru care cad  persoanele în vârstă.  

 Gluteus maximus moale (muşchiul  fesierul mare): când stăm jos, gluteusul  nu este solicitat. Pentru că stăm mult  timp pe scaun, el se obişnuieşte cu acest  sedentarism şi devine moale. Este un  lucru deja dovedit că un gluteus moale  afectează stabilitatea şi capacitatea de a  face paşi mari.  

PROBLEME LA NIVELUL PICIOARELOR 

 Circulaţie proastă: statul pe scaun  pentru perioade lungi de timp încetineşte  circulaţia sângelui, lucru care face ca  fluidele să se acumuleze la nivelul  picioarelor. Problemele cauzate de acest  fenomen variază de la glezne umflate şi  varice la formarea cheagurilor de sânge,  adică la tromboză venoasă profundă.  

 Oase moi: activităţile precum mersul pe  jos sau alergatul stimulează şoldurile şi  oasele din partea inferioară a corpului, cu  scopul de a le determina pe acestea să  devină mai groase, mai dense şi mai  puternice. În prezent, medicii spun că  actuala creştere a cazurilor de  osteoporoză este cauzată de lipsa de  activitate.

PROBLEME ÎN PARTEA  

SUPERIOARĂ A CORPULUI 

 Creier înceţoşat: când ne punem muşchii  la treabă pompăm oxigen şi sânge în  creier şi declanşăm eliberarea de tot felul  de substanţe chimice care îmbunătăţesc  starea creierului şi starea noastră de  spirit. Când suntem sedentari pentru  mult timp, totul se încetineşte, chiar şi  funcţiile cerebrale. 

 Gât încordat: dacă, în majoritatea  timpului stăm la masa de lucru, ne  putem afecta vertebrele cervicale prin  înclinarea capului în faţă, spre lucrare 

sau înclinarea lui în lateral, pentru a ţine  un telefon mobil cu umărul. Acest obicei  poate duce la dezechilibre permanente. 

 Spate şi umeri inflamaţi: gâtul nu este  singurul care are de suferit din cauza  poziţiei nefireşti pe care o adoptăm noi.  Atunci când stăm aplecaţi spre masa de  lucru, umerii şi muşchii spatelui fac o  extensie exagerată. 

PROBLEME DE SPATE 

 Coloana inflexibilă: dacă nu mişcăm  coloana vertebrală, ea devină inflexibilă  şi uşor de vătămat în activităţi banale.  Atunci când ne deplasăm, discurile moi  dintre vertebre se extind şi se contractă  ca nişte bureţi care absorb sânge şi  substanţe nutritive proaspete. Când stăm  jos mult timp, discurile sunt strivite  inegal şi îşi pierd din spongiozitate. 

 Probleme ale discurilor intervertebrale:  oamenii care stau mai mult timp jos au  mai multe şanse de a suferi de hernie de  disc lombară. 

ALTE NORME PENTRU LABORATOARELE  DE TEHNICĂ DENTARĂ 

 Organele externe în mişcare (curele, roţi  dinţate, arbori, cuplaje, etc.) vor fi  prevăzute cu apărători complete; 

 Motoarele cu ax orizontal vor fi racordate  la sisteme de ventilare prin aspiraţie şi  vor fi prevăzute cu apărători şi ecrane de  protecţie;

 Aparatele de centrifugare de tip “rotax”  necesită paravane de protecţie cu o  înălţime de circa 1,7 m măsurată de la  pardosea; 

 Compartimentul de topire-turnare  trebuie prevăzut cu un covor de cauciuc  gros de un centimetru; 

 Tuburile de oxigen şi acetilenă vor fi  plasate în spaţii zidite în afara  laboratoarelor.

ŢINUTA TEHNICIANULUI  DENTAR

În concordanţă cu această ţinută psiho socială, tehnicianul dentar se  caracterizează printr-o ţinută  vestimentară profesională specifică, la  care face apel în momentul în care  pătrunde în laborator. Aceasta trebuie să  înlocuiască complet ţinuta de stradă,  pentru ca hainele să fie protejate de  pulberile şi de noxele din laborator.

Date statistice: 

 După 5 ani de activitate, 15% din medicii  stomatologi se infectează cu hepatita B;  După 25 de ani de activitate procentajul  ajunge la 55%.

Posibilitatea transmiterii agenţilor  patogeni prin amprente de alginat a fost  clar dovedită. Germenii nu sunt  înlăturaţi prin spălarea amprentelor cu  apă, ei rămânând activi mult timp chiar  şi după aceea.

Cele mai expuse zone ale laboratorului de tehnică dentară sunt: 

 Masa pentru gips; 

 Masa de lucru a tehnicianului; 

 Locul de prelucrare; 

 Telefonul.

Protecţia antimicrobiană şi antivirală: 

 Studiile efectuate au demonstrat prezenţa infecţiei încrucişate  între cabinet, laborator şi pacient în proporţie de 67%.  Micro-organismele, virusurile şi levurile (ciupercile) pot fi  transmise prin intermediul amprentelor (cu hidrocoloizi  ireversibili sau siliconi), probelor intermediare de ceară,  protezelor de reparat, etc. 

La nivelul cavităţii orale cei mai frecvenţi germeni întâlniţi sunt:  streptococii; 

 stafilococii (alb şi auriu);  escherichia; 

 lactobacilii; 

 fusobacteriile; 

 anaerobii spiralaţi;  levuri numeroase 

Și în laboratorul de tehnică dentară  controlul infecției este important  întrucât există riscul transmiterii  microbilor din cabinet și al realizării  infecțiilor incrucișate, fazele clinice  alternând cu cele tehnologice în cadrul  tratamentului protetic, ortodontic șI  chirurgical. 

MANAGAMENTUL PREVENIRII SI  MINIMALIZAREA RISCURILOR IN CADRUL  LABORATORULUI DE TEHNICA DENTARA 

I) Decontaminarea și dezinfecția laboratorului de  tehnică dentară 

II) Echipamentul de protecție 

III) Decontaminarea pieselor protetice

Mijloacele de protecţie: 

 Halatele: sunt folosite diverse tipuri:  lungi; 

 scurte; 

 cu mâneci lungi; 

 cu mâneci scurte (sunt cele  recomandate pentru medicina  dentară); 

 încheiate în faţă; 

 încheiate la spate.

 De asemenea, pot fi utilizate şi costume formate  din bluzon plus pantalon (sau fustă). Halatele pot  fi confecţionate din pânză, rezistente la spălări şi  sterilizări, sau din fibre celulozice neţesute  pentru unică utilizare, presterilizate şi livrate în  ambalaj etanş (pentru cabinetul de medicină  dentară). 

 Ele trebuie confecţionate într-o linie modernă,  lejeră, pentru a permite efectuarea cu uşurinţă a  mişcărilor. Culoarea lor poate varia, de la alb  până la culori pastelate, în armonie cu cromatica  întregului laborator.

Masca: 

 Pot fi utilizate: 

 măşti de tifon din patru straturi cu patru  şnururi, care acoperă numai nasul şi  treimea inferioară a feţei; 

 măşti dreptunghiulare din tifon de 50/30  mm cu fantă pentru ochi şi două şnururi  de fixare, care acoperă faţa şi părul; 

 măşti prefabricate din textile neţesute  (dreptunghiulare sau convexe  anatoforme), mulate pe etajul inferior şi  mijlociu al feţei, cu şnururi elastice de  fixare.

TIPURI DE MĂŞTI

TIPURI DE MĂŞTI

Pentru a fi eficientă masca trebuie să aibă  trei straturi, să nu fie din bumbac (care  reprezintă un mediu prielnic pentru  dezvoltarea germenilor), să acopere gura  şi nasul cât mai mult şi să coboare până  sub menton, să se aplice intim pe faţă şi  să prezinte o etanşeitate marginală  maximă. 

Mănuşile: 

au rolul de a proteja mâinile şi de a  împiedica infecţiile încrucişate. Ele  reprezintă o barieră fizică împotriva  transferului micro-organismelor.