Incepand din data de 4 August, eSSM isi va schimba denumirea in ssmatic.ro toate serviciile vor fi disponibile in continuare fara intrerupere.





Ipssm privind circulatia pe drumuri neamenajate

I.P. – S.S.M. – 05 

INSTRUCŢIUNI PROPRII DE SECURITATE ȘI SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ PRIVIND CIRCULAȚIA PE DRUMURI NEPUBLICE SAU DRUMURI NEAMENAJATE 

❖ Agresivitatea la volan pe drumuri publice neamenajate duce la sporirea riscului de accidentări; ❖ Conduceţi prudent pe terenuri accidentate; 

❖ Adaptaţi viteza de circulaţie la condiţiile create de starea drumurilor pe care se circulă;

❖ Pe drumurile înguste, lipsite de vizibilitate sau cu denivelări mari , este permisă manevrarea autovehiculului numai dacă manevrele vor fi dirijate de o persoană de la sol; 

❖ Verificaţi în mers eficacitatea sistemului de frânare, luând toate măsurile necesare pentru a nu provoca evenimente rutiere; 

GESTIONAREA VITEZEI - MĂSURA DE PREVENIRE 

❖ Este necesar să rulaţi cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor de drum, iar fiecare manevră în trafic să se facă numai după o temeinică asigurare. 

❖ Se interzice conducerea autovehiculului sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor cu efect halucinogen; 

❖ Se interzice conducerea autovehiculului sub influenţa medicamentelor care diminuează capacitatea de conducere; 

❖ Se interzice conducerea autovehiculului în stare avansată de oboseală (Se recomandă a se lua o pauză de odihnă de 30 minute la fiecare 4 ore conduse). 

CENTURA DE SIGURANŢĂ 

! ÎNTOTDEAUNA PURTAŢI CENTURA DE SIGURANŢĂ!

❖ Centurile nu sunt proiectate pentru confort, ci pentru siguranţă! 

❖ Folosirea centurii creşte şansele de supravieţuire în caz de accident la 60%! 

UTILIZAREA LUMINILOR 

❖ Se recomandă ca luminile de întâlnire ale autovehiculelor să fie aprinse ziua pe toate categoriile de drumuri, nu doar pe cele pe care există obligativitatea instituită prin lege. 

❖ In condiţii de ceaţă densă, trebuie folosite şi luminile de ceaţă.

! Reamintim obligaţia conducătorilor de autovehicule, să poarte echipament de protecţie-avertizare fluorescent 

reflectorizantă atunci când execută verificări sau intervenţii de urgenţă, la vehiculul care se află pe partea carosabilă a drumului. 

❖ De asemenea, pe timp de ceaţă, în cazul unei defecţiuni, triunghiurile de presemnalizare vor fi aşezate la o distanţă mult mai mare de vehicul (50-75m) decât în condiţii normale de vizibilitate (minim 30m). 

UTILIZAREA TELEFOANELOR MOBILE 

❖ Este permisă folosirea telefoanelor mobile în timpul conducerii autovehiculului NUMAI in cazul în care se foloseşte sistemul "hands-free" şi numai pentru aplicaţii de voce. 

CIRCULAŢIA IARNA PE DRUMURI ACOPERITE DE ZĂPADĂ ŞI POLEI 

❖ Obligatoriu se va dota autovehiculul cu anvelope de iarnă (sau „all season”) şi lanţuri pentru zăpadă. ❖ Se va reduce viteza de deplasare a autovehiculului datorită aderenţei scăzute pe zăpadă, gheaţă sau polei, adaptându-se situaţiei carosabilului. 

❖ Se interzice bruscarea acceleraţiei, frânei, ambreiajului sau direcţiei maşinii. 

❖ Se recomandă mărirea distanţei fată de autovehicolul din faţă astfel: la 20 km/h se va păstra o distanţă de 20 metri, la 30 km/h se va păstra o distanţă de 30 metri etc. 

CIRCULAŢIA PE PLOAIE, PE DRUMURI ACOPERITE DE APĂ 

❖ Se interzice circulaţia cu autovehiculul în timpul ploilor torenţiale atunci când ştergătoarele nu mai pot asigura vizibilitate suficientă pentru conducere în siguranţă.

❖ Viteza de deplasare a autovehiculului se va reduce adaptându-se stării carosabilului (poate apare fenomenul de acvaplanare) - acvaplanarea apare la viteza de 85 km/h în cazul în care carosabilul este umed sau la 52 km/h dacă autovehiculul trece printr-un sector de drum pe care bălteşte apa . 

CIRCULAŢIA PE TIMP DE NOAPTE 

❖ Este obligatorie folosirea luminilor de întâlnire şi reducerea vitezei în momentul întâlnirii cu un alt autovehicul, ce vine din sens opus. 

❖ Se interzice folosirea fazei de drum, atunci când rulaţi in spatele unui alt autovehicul (puteţi cauza orbirea celorlanţi participanţi la trafic). 

CIRCULAŢIA PE TIMP DE CEAŢĂ 

❖ Se recomandă folosirea farurilor şi stopurilor pe segmentele de drum acoperite de ceaţă. 

Prezentele instrucţiuni proprii se vor revizui periodic si se vor modifica ori de cate ori este necesar, ca urmare a schimbărilor de natura legislativa sau tehnica survenite la nivel de organizaţie sau la modificarea proceselor de munca.